Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 511/
Ședința publică din data de 30 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, în prezent deținuți în Penitenciarul Galați, împotriva încheierii de ședință din data de 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 35/30.07.2009, și asistat de av., apărător ales, substituind pe av., în baza împuternicirii avocațiale din 30.07.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul recurentului inculpat depune la dosar acte în circumstanțiere.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat, av., susține că acesta a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 21.07.2009 a Tribunalului Galați, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive.
Arată că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și dare de mită.
În cauză, cercetarea judecătorească se află spre final, în sensul că din nouă martori au fost audiați șase, inculpatul în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Inculpatul înțelege să critice încheierea pronunțată de instanța de fond sub două aspecte.
În primul rând, solicită să se constate că trebuie să critice o încheiere, prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a apreciat cu privire la necesitatea menținerii acesteia, încheiere a cărei motivare este cuprinsă în opt rânduri și
Față de acest aspect, un prim de motiv de recurs și o primă critică pe care o aduce acestei hotărâri vizează lipsa de motivare a hotărârii criticate cu incidente firești asupra posibilității exercitării plenare a dreptului la apărare.
C de al doilea aspect vizează critici cu privire la faptul că instanța de fond nu a apreciat în concret pentru fiecare dintre inculpați, în acest caz, pentru, aspecte ce țin de necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.
Alte critici vizează motive pentru punerea în libertate a inculpatului, aspecte neanalizate de instanța de fond și care vizau considerentele care s-au schimbat de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent.
Dezvoltând motivele de recurs, arată că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea. Potrivit disp. art. 160 Cod procedură penală, text căruia îi dă citire, instanța dispune menținerea măsurii arestării preventive prin încheiere motivată. Față de această exigență legală, apreciază că motivarea încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive reprezintă o cerință legală. Judecătorul este obligat să analizeze, sub aspectul temeiurilor de fapt și sub aspectul temeiurilor de drept, aspecte ce țin de menținerea măsurii arestării preventiv, respectiv, menținerea temeiurilor avute în vedere la momentul luării măsurii arestării, cum acest temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și de ce toate aceste lucruri și persoana inculpatului conduc la aprecierea că măsura este necesară pentru a preîntâmpina o perturbare a ordinii publice.
Cu privire la necesitatea motivării unei hotărâri i se pare deosebit de elocventă redarea și explicațiile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința 656 din 4.02.2004, înțeles să le ofere pentru a explicita noțiunea de motivare.
Se spune în decizia Înaltei Curți că, citează: "motivarea soluției instanței de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției".
Consideră că atunci când este vorba de o hotărâre nemotivată, când inculpatul nu știe de ce trebuie să mai stea arestat încă 60 de zile, există posibilitatea ca acesta să se gândească că cineva își manifestă discreționar puterea pe care o are.
Totodată, Înalta Curte apreciază că printr-o motivare se oferă părților din proces posibilitatea de a-și forma convingeri cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate.
În cazul de față, este vorba de opt rânduri și J în care se face referire doar la exigențe de ordin legal și nu se discută absolut nimic despre situația personală a inculpatului, despre considerentele faptice pe care le-a avut în vedere judecătorul și totodată, despre elementele concrete din dosarul cauzei care justifică o astfel de măsură.
În data de 31.03.2009, CEDO, în cauza contra României, într-o cerere, a constatat încălcarea art. 5 alin. 3 din Convenție prin motivarea superficială a încheierii de menținere a măsurii arestării preventive și de respingere a cererilor reclamanților de punere în libertate prin neluarea în calcul a posibilității aplicării acestor măsuri alternative. Motivarea este prea succintă și abstractă atunci când instanța se limitează să menționeze criteriile prevăzute de lege, fără a arăta cum aplicarea acestor criterii în cazul concret al inculpatului. nevoia de a asigura ordinea publică. Nevoia de a asigura ordinea publică și o bună desfășurare a anchetei penale, sunt recunoscute de C ca motive care pot justifica menținerea detențiunii provizorii, totuși, instanța nu a furnizat nicio explicație pentru a justifica modul în care a ajuns la concluzia că punerea în libertate a inculpatului ar putea avea un impact negativ asupra societății și ar împiedica buna desfășurare a anchetei penale.
Dat fiind noutatea acestei decizii din 31.03.2009 și faptul că abia a fost publicată, a considerat util să o prezinte în fața instanței de recurs, pentru că această filozofie a CEDO are în vedere practic ansamblul garantării drepturilor și libertăților fundamentale. Este practic dreptul inculpatului de a se putea apăra.
Pentru a formula căi de atac și a-și exercita profesia cu profesionalism, avocații ar trebui să formuleze critici pertinente pentru situații cunoscute. Or, opt rânduri și J, în care judecătorul nu spune nimic, îi subminează posibilitatea ca avocat de a formula apărări în prezenta cauză. Mai mult decât să critice aceste aspecte care țin de legalitatea și profesionalismul judecătorului nu are la îndemână.
Înțelege să mai facă o apreciere cu titlu general. În acest sens, susține că profesionalismul reprezintă o cerință care vizează atât activitatea în ansamblu, dar și modalitatea de evoluție a individului, dacă un individ în profesia pe care o exercită poate evolua în sensul profesionalismului necesar activității respective. Dacă nu se intervine și nu se sancționează situații de lipsă de profesionalism, probabil că nici nu va ști acel judecător că trebuie să se ralieze unor anumite exigențe de profesionalism. Motivarea pe opt rânduri este foarte bună dacă nu o critică nimeni, în schimb, dacă cineva o critică, aceasta poate conduce la ridicarea gradului de profesionalism a celui care a greșit.
Consideră că este de datoria sa, în respectul propriului profesionalism, de a formula critici atunci când găsește că sunt hotărâri care nu sunt pe deplin motivate.
În susținerea celui de al doilea aspect cu privire la nemotivarea hotărârii, arată că în cauză sunt trei inculpați arestați, că tratarea fiecărui inculpat arestat, în speță, în ceea ce îl privește pe, ar fi trebuit să fie realizată individual. Este foarte important să știe de ce s- menținut măsura arestării preventive pentru inculpatul, nu în general, pentru toți trei.
Consideră că nu au fost respectate disp. art. 354 și urm. Cod procedură penală, cu privire la motivare, deoarece încheierea tratează situația inculpaților de o manieră globală.
Referitor la al doilea motiv de recurs, precizează că înțelege să invoce aspecte pentru care consideră că s-ar impune punerea în libertate a inculpatului.
Față de inculpat a fost luată măsura arestării preventive la data de 02.03.2009. Consideră că este importantă fapta pentru care inculpatul este cercetat. Este vorba de o infracțiune de dare de mită sub forma oferirii. Infracțiunea de furt, practic, nu s-a consumat pentru că bunurile nu au ieșit din incinta. De fapt, este o infracțiune de furt fără prejudiciu întrucât bunurile au fost restituite.
La momentul la care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat, această măsură apărea ca fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Atunci exista o prezumție, cum că dacă s-ar dispune cercetarea sa în stare de libertate, inculpatul ar influența martorii. Consideră că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive ar trebui analizate și acum. În cauză, din nouă martori au fost audiați șase, toți inculpații au dat declarații, inculpatul a recunoscut de la început săvârșirea infracțiunii și o regretă. Față de această situație, apreciază că inculpatul nu ar mai avea cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal. Poziția inculpatului deja este manifestă.
Referitor la situația personală a inculpatului, solicită să se aibă în vedere că acesta nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii minori în întreținere.
Dacă se analizează primele aspecte susținute și situația personală a inculpatului, se constată că privarea de libertate a inculpatului afectează familia, pentru că o lipsește de un sprijin material. Soția inculpatului, care este casnică, și cei doi copii sunt lăsați fără nici un sprijin material. Precizează că a depus la dosar un act, prin care societatea la care inculpatul a lucrat anterior arestării și-a manifestat acordul să-l angajeze în continuare, în situația în care va fi pus în libertate.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere toate criticile pe care le-a formulat, să admită recursul, să caseze hotărârii criticate și pe fond, să nu mai mențină măsura arestării preventive a inculpatului și să dispună revocarea acestei măsuri. Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul recurentului inculpat, av., susține că prin încheierea din 21.07.2009 a fost menținută în mod automat măsura arestării preventive.
Încheierea recurată este identică cu încheierile pronunțate în cauză anterior și este o dovadă a modului în care instanța de fond înțelege ca în mod automat să mențină starea de arest preventiv a inculpatului, fără a ține cont de faptul că de la momentul luării acestei măsuri, respectiv din martie 2009 și până în prezent au fost administrate probe: inculpatul a dat declarație în fața instanței de judecată și a avut o atitudine de recunoaștere, de asemenea, au fost audiați mai mulți martori.
Consideră că la acest moment nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive.
A arătat în fața instanței de fond că inculpatul are o situație similară cu situația inculpatului, care era operator la SC, iar din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că ar fi avut inițiativa de a se încărca mașina cu materialele, răspunzând inculpatului în acest sens.
Față de inculpatul s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea și de la data luării acestei măsuri, inculpatul s-a prezentat la fiecare termen de judecată, deși are probleme grave de sănătate.
Acesta un exemplu cum în acest în dosar o altă măsură preventivă poate să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Arată că inculpatul nu are antecedente penale, iar infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată a fost recunoscută de acesta. Susține că la acest moment, din câte știe, nu mai există dosare care să aibă ca obiect infracțiuni de furt calificat, cu un prejudiciu de aproximativ 680.000.000 lei vechi, în care inculpați care nu au antecedente penale să fie judecați în stare de arest preventiv.
Solicită să se aibă în vedere că, dacă inițial inculpatul a avut o atitudine de ezitare în fața organelor de urmărire penală, în fața instanței de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Este vorba de o infracțiune cu un prejudiciu relativ mic. De altfel, instanța a admis cererea de efectuare a unei expertize și, fiind vorba de șutaj de brame, cu siguranță expertiza va coborî valoarea prejudiciului. Mai mult, prejudiciul a fost recuperat.
Motivul pentru care acest dosar se află la fond pe rolul Tribunalului Galați nu are nicio legătură cu inculpatul. Este vorba despre o infracțiune de dare de mită, iar inculpatul nu a participat la săvârșirea acestei infracțiuni.
Instanța de fond de la un termen la altul menține în mod automat măsura arestării preventive, apreciind că nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive întrucât nu s-ar desfășura în condiții normale procesul penal. Or, inculpatul, care are o participație similară cu a inculpatului la săvârșirea faptei, demonstrează termen de termen contrariul.
Solicită să i se aplice inculpatului o măsură similară cu cea aplicată inculpatului, respectiv să se înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la soluționarea cauzei. Consideră că există posibilitatea ca inculpatului să i se aplice o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, având în vedere că este vorba de o infracțiune de furt cu un prejudiciu mic și că nu are antecedentelor penale.
Reprezentantul Ministerului Public, referitor la motivele de recurs invocate de inculpatul, solicită să se constate că cele opt rânduri și J ale motivării încheierii instanței de fond, prin conținutul lor, răspund exigențelor privind motivarea unei hotărâri cu privire la menținerea măsurii arestării preventive. Trimiterea la situația anterioară a inculpaților, precum și referi la faptul că prezența lor în stare de libertate ar aduce atingeri ordinii publice sunt în măsură să justifice pe deplin noțiunea de motivare.
Cu privire la cauza contra României, consideră că citatul este rupt din context. România nu a fost condamnată pentru încălcarea vreunei dispoziții legale de acest gen, ci este o constatare pe care o face Curtea pe parcursul analizării soluționării cauzei pe fond și nu este o condamnare efectivă pentru o asemenea situație, astfel că nu este relevantă în prezenta cauză. Pe de altă parte, situația inculpatului în cauza respectivă nu este similară cu situația inculpatului din prezenta cauză.
Referitor la datele legate de situația personală a inculpatului, învederează că la momentul săvârșirii faptei acesta știa foarte bine care este situația lui personală, familia exista, copii existau. Inculpatul și-a asumat riscuri săvârșind o infracțiune de o asemenea amploare. Legat de întinderea prejudiciului cauzat, consideră că este mai importantă modalitatea în care s-au organizat inculpații, mijloacele folosite pentru a sustrage bunurile respective și mai ales cantitatea de bunuri pe care inculpații au sustras de la partea vătămată - 66,15 tone de șutaj bramă, împrejurare care în opinia sa conferă faptei comise un grad de pericol social deosebit, cu consecința corect reținută de către instanță, și anume, că prezența inculpaților în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, consideră că motivarea recursului este într-o oarecare măsură contradictorie. Inițial i se impută instanței că nu a analizat situația fiecărui inculpat în parte, pentru ca apoi să i se impute faptul că nu a analizat situația tuturor inculpaților la fel, mai exact s-a susținut că, dacă un inculpat este liber de ce să nu fie și celălalt liber. Consideră că aceste susțineri sunt greșite întrucât judecarea și menținerea măsurii arestării preventive se face în raport de situația fiecărui inculpat în parte.
Inculpatul a dat dovadă de sinceritate la momentul la care a fost judecat cu privire la luarea măsurii arestării preventive și atunci a avut această atitudine pentru că nu avea ce să mai facă, întrucât activitatea lui infracțională era evidentă și rezulta din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate și redate, iar pe de altă parte, la acel moment a fost justificată și de oferirea unei împrejurări suplimentare pentru a nu se lua măsura arestării preventive.
În consecință, consideră că argumentele invocate astăzi nu sunt în măsură să conducă la concluzia că hotărârea instanței de fond este nelegală, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la faptul că s-a invocat că măsura arestării s-a menținut termen de termen deși între timp se schimbaseră temeiurile, precizează că indiferent de opinia apărătorilor inculpaților, această situație poate fi analizată abia după data de 19.06.2009, pentru că prin decizia 435/19.06.2009, s-a statuat, prin respingerea recursului inculpatului, și prin nedeclararea recursului de către inculpatul împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării, că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri. Astfel încât, consideră că instanța de recurs trebuie să analizeze ce s-a întâmplat de la acel moment, respectiv probele administrate la ultimul termen de judecată.
Critica în sensul că instanța de fond nu a fost avut în vedere faptul că s-au schimbat temeiurile pe parcursul procesului, apare ca fiind nefondată.
Apărătorul recurentului inculpat, în replică, referitor la susținerea că trebuie analizate temeiurile care impun menținerea măsurii arestării preventive doar după momentul 19.06.2009, invocă faptul că pentru o infracțiune de furt durata termenului rezonabil este cu mult depășită, că perioada arestării inculpatului, respectiv din martie 2009 și până în prezent, apare ca o anticipare a executării pedepsei.
Precizează că nu a cerut instanței de recurs să analizate situația tuturor inculpaților la un loc, ci să compare situația inculpatului cu situația unui alt inculpat care este liber. A arătat că astfel poate demonstra că inculpatul poate fi judecat și în stare de libertate. De asemenea, a arătat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu este atât de gravă încât să determine judecarea acestuia în stare de arest preventiv.
În ceea ce prejudiciul, consideră că acesta nu numai că o să fie coborât, dar indiferent de cantitatea de materiale sustrase, valoarea lui este relativ mică ca și prejudiciu, fiind vorba de șutaj de brame.
Apărătorul recurentului inculpat, în replică, referitor la critica formulată cu privire la nemotivarea hotărârii, arată că aceasta reprezenta o critică cu privire la profesionalismul judecătorului.
Față de concluziile reprezentantului Parchetului, își pune întrebarea dacă există un interes ca toată lumea să-și facă datoria și să-și exercite profesia potrivit scopului.
În cauză s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați; consideră că nu trebuie să se afle pe poziții antagonice când se discută un principiu al profesionalismului.
În ceea ce privește cauza contra României, arată că statul român a fost sancționat. Practica acestei instanțe internaționale reprezintă o modalitate prin care instanțele naționale trebuie să-și corijeze aplicarea legislației având în vedere practica CEDO și, din câte știe, acesta reprezintă un deziderat.
Consideră că situația inculpatului, fapta pe care a comis-o nu ar trebui să genereze discuții atât de ample. Fapta pentru care inculpatul este trimis în judecată și situația personală a acestuia, diferențiază față de situația a mulți alți inculpați cercetați în stare de libertate.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate deoarece a comis fapta fiind influențat de martorul. Este de acord cu concluziile avocatului său.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, este de acord cu susținerile avocatului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 21.07.2009, Tribunalul Galația menținut măsura arestării preventive a inculpaților, și.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere faptul că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat și că nu există niciun indiciu care să conducă la convingerea faptului că revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia ar duce la buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, care apreciază hotărârea recurată ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele considerente:
a) Hotărârea nu este motivată, motivarea generală și succintă a instanței punând pe apărătorii inculpaților în imposibilitatea de a formula o apărare pertinentă în recurs, situația care ar impune casarea hotărârii și trimiterea acesteia spre rejudecare.
b) Instanța nu a motivat în ce constă pericolul concret pentru ordinea publică și în ce măsură lăsarea inculpaților în libertate ar putea influența buna desfășurare a procesului penal.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
Este adevărat, motivarea instanței de fond este succintă, dar din ea rezultă cu claritate că menținerea stării de arest s-a datorat faptului că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și că lăsarea inculpaților în libertate nu ar asigura o bună desfășurare a procesului penal, în condițiile în care inculpații au săvârșit o infracțiune contra patrimoniului.
În raport de primul motiv de recurs invocat de inculpați, se rețin următoarele:
a) Conform dispozițiilor de procedură penală, în situația încheierilor ce pot fi atacate separat numai cu recurs, instanța de recurs are obligația de a verifica cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. În aceste condiții, nu se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii, deoarece instanța de recurs poate în mod legal să suplinească această motivare, și, pe cale de consecință, având în vedere caracterul devolutiv al recursului sub toate aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, nu se încalcă inculpaților dreptul la un proces echitabil, instanța de recurs având posibilitatea să facă o nouă reanaliză a probelor administrate în cauză, și chiar o nouă judecată și să se pronunțe motivat, în cunoștință de cauză.
b) Conform art. 136 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal, iar alegerea măsurii se face, printre altele, ținându-se seama și de gradul de pericol social a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Este atributul organelor de urmărire penală sau al instanței de judecată să aprecieze în raport de criteriile prev. de art. 136 pct. 8 Cod procedură penală ce măsură preventivă va lua în cauza dedusă judecății.
În acest context, în baza art. 148 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus față de inculpați, în faza de urmărire penală, luarea măsurii arestării preventive, instanța având în vedere la luarea măsurii arestării preventive că în raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta (pe timp de noapte, mai multe persoane împreună și organizat) lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta în concret pericol pentru ordinea publică.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de inculpați.
Ulterior, această măsură a fost prelungită în mod succesiv în faza de urmărire penală și menținută de instanța de fond în faza de judecată, recursurile declarate de inculpați fiind respinse ca nefondate.
Conform art. 139 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
De asemenea, instanța revocă din oficiu luarea măsurii arestării preventive când aceasta a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
În raport de aceste texte de lege, instanța de recurs urmează să analizeze dacă temeiurile care au dus la arestarea preventivă inițială a inculpaților se mai mențin la acest moment ori s-au schimbat și constată următoarele:
Inculpații și au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 94/P/2009 din 25.03.2009, pentru infracțiunea de furt calificat, prev.d e art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a și g Cod penal, iar primul inculpat a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin.1 Cod penal.
Împotriva inculpaților s-a luat, în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive, în temeiul art. 143 alin.1 combinat cu art. 148 alin.1 lit. f din Codul d e procedură penală, reținându-se că sunt indicii temeinice în sensul că aceștia au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor și că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Contrar celor reținute prin motivele de recurs, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și la această dată.
Astfel, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă date care conduc la presupunerea rezonabilă că, în seara zilei de 24.02.2009, cei doi inculpați, împreună cu coinculpații și au sustras cantitatea de 66,15 tone bramă de la SC SA G, cauzând un prejudiciu de 67.718,416 RON. Pentru a facilita ieșirea pe poarta combinatului a camionului cu bunurile furate, inculpatul i-a oferit martorului, directorul societății care asigură pază, suma de 5.000 RON, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite (în mod organizat, de către mai multe persoane, pe timp de noapte), importanța valorilor sociale lezate și cuantumul ridicat al pagubei cauzate părții vătămate, în mod corect prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, provocând în rândul societății civile un sentiment de insecuritate și o stare de neliniște, generate de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația de comiterii unor astfel de infracțiuni sunt lăsate în stare de libertate.
Față de aceste considerente și, întrucât măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu deplina respectare a dispozițiilor legale, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au dispărut și impun privarea de libertate, în mod judicios prima instanță, având în vedere disp. art. 3002în referire la art.160 alin.1 și 3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive.
În consecință, recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (zis "", fiul lui și, născut la data de 16.02.1980 în comuna Pechea, județul G, CNP -, domiciliat în comuna Pechea, sat Pechea,-, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și ( zis "", fiul lui și -, născut la data de 18.01.1985 în comuna Pechea, județul G, CNP -, domiciliat în comuna Pechea,-, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din data de 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare inculpat-recurent la plata către stat a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2009.
ptr. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ptr. JUDECĂTOR,
- - - - - -
A în, A în,
Cf. art. 312 al. 2.C.P.P. cf. art. 312 al. 2.C.P.P.
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Grefier,
Red. -/31.07.2009
Tehnored. /2 ex./04.08.2009
Fond:
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Petruș Dumitru, Maria Tacea
