Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 517

Ședința publică din data de 22.07.2009

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 26.09.1985, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii din data de 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul arestat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate iar pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere că acesta are un copil minor în întreținere și este singurul întreținător al familiei care în lipsa sa nu realizează venituri suficiente pentru a se întreține.

Precizează totodată că, inculpatul cunoaște obligațiile ce-i revin în situația în care se va lua față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legală și temeinică.

Consideră că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat având în vedere că și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.

Precizează că Tribunalul Buzăua avut în vedere pericolul social concret al faptei comise de inculpat, împrejurarea că acesta a comis o infracțiune asupra unui minor de numai 13 ani dar și faptul că anterior a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

De asemenea arată că, inculpatul ar putea comite noi infracțiuni dacă ar fi lăsat în libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței judecarea sa în stare de libertate, având în vedere că are în întreținerea sa un copil minor de numai un an și trei luni.

Precizează că el a nu avut nicio relație cu minorul de 13 ani, asupra căruia se reține că ar fi comis faptele.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele;

Prin Încheierea din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Penală, în dosarul nr-, potrivit art. 300/1 al.3 pr.penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul, născut la data de 26.09.1985, în mun. B, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani.

Pentru a dispune astfel instanța de fond într-o motivare succintă arată că se constată că temeiurile care au determinat această măsură se mențin și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Se susține că, acest pericol este demonstrat de împrejurările comiterii faptei și de gravitatea acesteia, de persoana inculpatului precum și de modalitățile în care a înțeles să-și pună în executare rezoluția infracțională.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, care prin apărător ales solicită admiterea acestuia, casarea încheierii iar pe fond înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea având în vedere că acesta are un copil minor în întreținere și este singurul întreținător al familiei care în lipsa sa nu realizează venituri suficiente pentru a se întreține.

Arată că, inculpatul cunoaște obligațiile ce-i revin în situația în care se va lua față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În examinarea recursului declarat de inculpatul, Curtea reține următoarele:

Pe rolul Tribunalului Buzău se află cauza penală ce face obiectul dosarului penal nr-, având ca obiect judecarea apelului penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva sentinței penale nr. 371 din 28.04.2009, a Judecătoriei Buzău și prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de relații sexuale cu un minor, prev. de art. 198 al.1, cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit.a, faptă din iunie - septembrie 2008, parte vătămată, în vârstă de 13 ani.

În baza art. 86/4, a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1190 din 11.12.2007 a Judecătoriei Buzău și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin sentința penală apelată în cauza de față, în final urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

La termenul din 16.07.2009 instanța de apel - Tribunalul Buzău - în mod legal și temeinic a apreciat că se justifică menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece și în prezent subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de gravitatea faptei și de persoana făptuitorului care este recidivist.

Curtea examinând întreaga cauză sub toate aspectele, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, prin prisma dispozițiunilor prev. de art. 385/6 al.3 pr.penală, constată că încheierea primei instanțe este nelegală urmând a fi casată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 309 pr.penală rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată.

În alineatul 2 se prevede că întocmirea minutei este obligatorie și în cazurile în care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurii preventive.

În fine, dispozițiile alineatului 3 din același articol prevăd că minuta se întocmește în două exemplare originale din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței.

Cu alte cuvinte, prevederile art. 309 pr.penală nefăcând nicio distincție în raport cu felul hotărârii care urmează să fie pronunțată în urma deliberării, se aplică atunci când instanța se pronunță prin sentință sau decizie cât și atunci când se pronunță prin încheiere.

prevederilor art. 309 nefiind limitată la situația când instanța soluționează cauza în fond, rezultă că ori de câte ori instanța deliberează și se pronunță asupra unei măsuri, deci și asupra unei măsuri preventive, printr-o hotărâre, inclusiv printr-o încheiere, rezultatul acestei deliberări se consemnează într-o minută.

Prin urmare, în toate cazurile în care judecătorul sau instanța se pronunță prin încheiere asupra măsurilor preventive având loc o deliberare asupra acestora, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, așa cum se prevede în art. 309 din Codul d e procedură penală.

Minuta leagă instanța și constituie o garanție că la redactarea încheierii nu se va omite, adăuga sau schimba ceva privind soluția și, de aceea, în special în cazul încheierilor care pot fi atacate separat cu recurs cum este cea din prezenta cauză dedusă judecății.

Ca atare, instanța de apel era obligată să consemneze într-o minută rezultatul deliberării.

Este adevărat că, la fila 23 dosar instanță de apel - verso - în josul paginii, apare scris olograf, ilizibil "un fel de minută" dar care nu corespunde dispozițiunilor legale mai sus invocate.

În lipsa unei minute întocmite potrivit legii nu poate fi realizat controlul judiciar asupra rezultatului deliberării, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute prev. de art. 197 alin.2 din Codul d e procedură penală.

Mai mult încheierea de ședință din 16 iulie 2009, nu este semnată nici de al doilea judecător care a făcut parte din compunerea completului de judecată.

Concluzionând, Curtea constată că în lipsa minutei nu poate fi realizat în mod corespunzător nici controlul judiciar asupra acestei încheieri cu privire la modul în care au fost respectate dispozițiile relative la compunerea completului de judecată, dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității absolute potrivit art. 197 al.2 pr.penală.

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XVII din 21.11.2005 dată în recursul în interesul legii.

În raport de cele arătate mai înainte, se impune admiterea recursului declarat de inculpatul și pe cale de consecință, se va casa încheierea din 16.07.2009 a Tribunalului Buzău, se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cauzei potrivit considerentelor acestei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, ns. la data de 26.09.1985, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii din data de 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, potrivit considerentelor deciziei.

Dispune plata sumei de 100 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.07.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./ 29.07.2009

nr- Judecătoria Buzău

nr- Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Ploiesti