Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr. 52 /R/2010
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui, născut la 26 iunie 1985, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art.160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 29.01.2010, emisă de Baroul Bihor - Cabinet " ".
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent - avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul revocării măsurii arestării preventive cu consecința punerii inculpatului în libertate. În subsidiar solicită înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Apreciază că, în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive a inculpatului s-au schimbat, respectiv au fost audiați martori și există dovada faptului că, anterior surveniri decesului victimei, respectiv, în ziua anterioară inculpatul a circulat cu taxiul condus de victimă. Există de asemenea depus și registrul de comenzi al firmei din acea perioadă care se coroborează cu probele de la dosar, cu declarațiile inculpatului, neputând fi combătută de alte probe, fiind evident că inculpatul nu avea posibilitatea să contrafacă mențiunile din acel registru. De asemenea, există raportul de constatare tehnico științifică a urmelor găsite la locul crimei din care rezultă că impresiunile încălțămintei purtate de inculpat nu prezintă nici măcar caracteristici generale sau individuale. Totodată, există declarațiile părinților inculpatului care au arătat că în acel interval în care se susține că a avut loc crima, inculpatul se afla la domiciliu, aspect dovedit tot prin probe. De asemenea, bonul de taxi potrivit căruia, victima parcursese o distanță relativ M în cursul acelei nopți, iar martorul audiat, a declarată la ora 4 dimineața victima se afla la stația de taxi de pe str. - cel M; de asemenea martora a arătat că mașina victimei nu se afla în parcare la orele 05,30 dimineață. Mai relevă că a fost vizionată caseta înregistrată de către, ocazie cu care s-a constatat că într-adevăr, în jurul orelor 23,58 trecut pe lângă Postul de poliție din un autoturism taxi, marca, culoare gri, care corespunde mașinii victimei. În pofida acestei înregistrări, registrului de comenzi de la firma de taxi precum și a împrejurării că inculpatul a făcut dovada că a circulat cu acel autoturism, parchetul a susținut în continuare că inculpatul nu a circulat cu autoturismul victimei anterior comiterii faptei. Face de asemenea referire la nulitățile absolute ale actelor de urmărire penală invocate și la termenele anterioare de judecată, la faptul că inculpatul nu a fost asistat de apărător din oficiu la momentul prelevării probelor. La dosarul cauzei în afara acestei constatări, nu mai există alte probe să-l incrimineze pe inculpat, fiind arestat doar pe baza acestei constatări. De menționat faptul că la dosar cauzei, deși acea constatare face referite la urmele ridicate din autoturism, nu există dovada evidențierii fiecărei urme prelevată, ci doar s-a făcut o analiză a probelor în general și nu a fiecăruia în parte. De altfel, inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize biocriminalistice la Institutul de Medicină Legală "Dr. Minovici", cu privire la stabilirea ADN-ului, însă nu s-a putut efectua întrucât probele s-au consumat la prima constatare efectuată. să precizeze că pe durata arestului preventiv inculpatul a fost monitorizat, și înregistrat în celulă, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de art. 8 din Convenție. Este adevărat că fapta reținută este gravă, însă trebuiesc avute în vedere și probele pe care se întemeiază această măsură privativă de libertate, dacă mai sunt temeiuri care să impună în continuare menținerea acesteia. Față de cele de mai sus solicită admiterea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și, ca atare, menținerea ca legală și temeinică a încheierii din 21 ianuarie 2010 Tribunalului Bihor, apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestări preventive nu s-au modificat și impun în continuare menținerea inculpatului în stare de arest. Criticile formulate de apărătorul inculpatului sunt nefondate acesta formulându-și pledoaria pe critici aduse probelor.
Inculpatul recurent având ultimul cuvânt solicită să fie pus în libertate, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea penală din 21 ianuarie 2010, Tribunalul Bihor, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod de procedură penală a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26 iunie 1985, în O, jud. B, cu domiciliul în Mun. O,-, -. A,. 9, jud. B, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr. 17/2009 a Tribunalului Bihor în baza căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 23/20.03.2009.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat pentru infracțiunile de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174-176 lit. d Cod penal și tâlhărie prevăzute de art. 211 al.2 lit. b și alin. 21lit. b Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. Starea de fapt care a fost reținută constă în aceea că în data de 11.02.2009, în jurul orelor 04,20 - 04,30 inculpatul l-a ucis prin împușcare pe - taximetrist, după care l-a târât și abandonat cadavrul victimei sub un pod rutier, sustrăgându-i apoi autoturismul, portmoneul și telefoanele mobile.
Pentru a dispune arestarea, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod de procedură penală și art.148 lit."f" Cod de procedură penală în sensul că au existat indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele descrise mai sus, iar pe de altă parte că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai M de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică s-a avut în vedere reacția publică la comiterea unor infracțiuni de omor și sentimentul de insecuritate socială pe care l-ar crea lipsa de reacție a organelor judiciare.
Făcând o evaluare a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, tribunalul a reținut că acestea nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, în cauză au existat probe suficiente care să justifice bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiuni reținute în sarcina sa. Temeiurile inițiale nu s-au schimbat, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală continuă să fie aplicabile pentru aceleași considerente arătate în încheierea de arestare preventivă.
În cauză există probe care să facă verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina sa. Așa cum am arătat și în încheierile anterioare, examinarea temeiniciei acestor probe prin raportare la eventualele contradicții cu probele administrate în apărare, precum și analiza eventualelor vicii intervenite în administrarea acestora excede fazei procesuale actuale.
Poziția acestuia - de negare a comiterii faptelor precum și de contestare a unor validității unor probe - nu reprezintă element nou, care să ducă la concluzia unei modificări a condițiilor cerute de art. 143 Cod de procedură penală. Nici una din probele administrate până în prezent - probe administrate de altfel și în faza de urmărire penală - nu au relevat vreun element de noutate să producă o modificare în sensul dorit de inculpat. De altfel, inculpatul în permanență a negat comiterea faptelor, poziția sa fiind constantă în acest sens și cunoscută instanței chiar din momentul luării măsurii arestării preventive. La fel, a fost cunoscută instanței și atitudinea sa față de procesul penal pendinte, aspectul că în perioada cât a fost în libertate după expirarea măsurii arestării sale ca învinuit și arestarea sa ca inculpat. Aceste aspecte necoroborate cu elemente noi nu pot justifica singure punerea sa în libertate.
Gravitatea și natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului coroborată cu rezonanța și impactul lor social justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Aceste infracțiuni și în special infracțiunea de omor sunt de natură a determina o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Un astfel de impact, imediat și mediatic, există categoric în rândul opiniei publice și impune o reacție promptă a autorităților, care să conducă la arestarea preventivă a inculpatului, precum și menținerea acesteia o perioadă adecvată pentru înlăturarea temeri colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
Revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive poate fi dispusă, potrivit art. 139 Cod de procedură penală, dacă temeiurile care au stat la baza acestei măsuri nu mai subzistă ori s-au modificat. Însă, instanța nu constată că ar fi intervenit o modificare a acestora.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului și a respins cererile incidentale formulate de acesta.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului cu consecința punerii lui în libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În susținerea motivelor de recurs, inculpatul a arătat, prin apărătorul său ales, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive a inculpatului s-au schimbat, respectiv au fost audiați martori și există dovada faptului că, anterior surveniri decesului victimei, respectiv, în ziua anterioară inculpatul a circulat cu taxiul condus de victimă. Există de asemenea depus și registrul de comenzi al firmei din acea perioadă care se coroborează cu probele de la dosar, cu declarațiile inculpatului, neputând fi combătută de alte probe, fiind evident că inculpatul nu avea posibilitatea să contrafacă mențiunile din acel registru. De asemenea, există raportul de constatare tehnico științifică a urmelor găsite la locul crimei din care rezultă că impresiunile încălțămintei purtate de inculpat nu prezintă nici măcar caracteristici generale sau individuale. Totodată, există declarațiile părinților inculpatului care au arătat că în acel interval în care se susține că a avut loc crima, inculpatul se afla la domiciliu, aspect dovedit tot prin probe. De asemenea, bonul de taxi potrivit căruia, victima parcursese o distanță relativ M în cursul acelei nopți, iar martorul audiat, a declarată la ora 4 dimineața victima se afla la stația de taxi de pe str. - cel M; de asemenea martora a arătat că mașina victimei nu se afla în parcare la orele 05,30 dimineață. Totodată, mai relevă că a fost vizionată caseta înregistrată de către, ocazie cu care s-a constatat că într-adevăr, în jurul orelor 23,58 trecut pe lângă Postul de poliție din un autoturism taxi, marca, culoare gri, care corespunde mașinii victimei. În pofida acestei înregistrări, registrului de comenzi de la firma de taxi precum și a împrejurării că inculpatul a făcut dovada că a circulat cu acel autoturism, parchetul a susținut în continuare că inculpatul nu a circulat cu autoturismul victimei anterior comiterii faptei. Face de asemenea referire la nulitățile absolute ale actelor de urmărire penală invocate și la termenele anterioare de judecată, la faptul că inculpatul nu a fost asistat de apărător din oficiu la momentul prelevării probelor. La dosarul cauzei în afara acestei constatări, nu mai există alte probe să-l incrimineze pe inculpat, fiind arestat doar pe baza acestei constatări. De menționat faptul că la dosar cauzei, deși acea constatare face referite la urmele ridicate din autoturism, nu există dovada evidențierii fiecărei urme prelevată, ci doar s-a făcut o analiză a probelor în general și nu a fiecăruia în parte. De altfel, inculpatul a solicitat efectuarea unei noi expertize biocriminalistice la Institutul de Medicină Legală "Dr. Minovici", cu privire la stabilirea ADN-ului, însă nu s-a putut efectua întrucât probele s-au consumat la prima constatare efectuată. să precizeze că pe durata arestului preventiv inculpatul a fost monitorizat, și înregistrat în celulă, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de art. 8 din Convenție. Este adevărat că fapta reținută este gravă, însă trebuiesc avute în vedere și probele pe care se întemeiază această măsură privativă de libertate, dacă mai sunt temeiuri care să impună în continuare menținerea acesteia.
Verificând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor prezentei.
Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive, existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit. "f" din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat. În mod corect, Tribunalul Bihora reținut în sarcina inculpatului săvârșirea unor fapte penale grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din gravitatea infracțiunilor de omor și tâlhărie reținută în sarcina acestuia. pentru ordinea publică rezidă și din faptul creării unei stări de insecuritate socială, o reacție colectivă a comunității față de aceste stări de lucruri negative, lipsa unei reacții ferme din partea organelor judiciare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de infracțiuni creând posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane.
Susținerile inculpatului cu privire la lipsa unor indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a faptelor de care este învinuit, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate, câtă vreme probele de la dosar, conduc la concluzia verosimilă de a bănui că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa. Totodată poziția permanentă de negare a comiterii faptelor, necoroborate cu elemente noi nu pot justifica singure punerea în libertate a inculpatului s-au înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara
Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul și va menține în întregime încheierea 21 ianuarie 2010 Tribunalului Bihor, ca fiind legală și temeinică.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la 26 iunie 1985, deținut în Penitenciarul Oradea mpotriva încheierii penale din 21 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2010
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - MT/.02.02.2010.
Jud. fond.
AR./ 02.02.2010.
2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Popovici Corina, Pătrăuș Mihaela
