Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.553/R/2009
Ședința publică din 17 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Monica Rodina Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - --
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale fără număr din data de 08.09.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul, aflat în Penitenciarul Gherla, asistat de avocat cu delegație în substituirea apărătorului ales, avocat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărtorul desemnat din oficiu al inculpatului, avocat care solicită acordarea onorariului parțial pentru studiul dosarului și prezentarea la instanță.
Inculpatul, întrebat fiind, arată că își menține recursul declarat în cauză.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, întrucât apreciază că temeiurile prev. de art.143, 148 lit.b, e și f proc.pen. nu mai subzistă. În ce privește temeiul prev. de art. 143.proc.pen. arată că în bloc s-au emis față de toți inculpații acuzații deosebit de grave, însă din rechizitoriu rezultă că inculpatul a comis doar 3 acte materiale, respectiv două acte de participare directă și un act în care a fost prezent doar fizic, deci participarea efectivă la diferite acte materiale este deosebit de redusă față de a celorlalți inculpați. În aceste condiții apreciază că indicii și probe temeinice nu mai există așa cum s-a reținut inițial.
Cu privire la temeiurile prev. de art. 148 lit.b și e proc.pen. consideră că nu nu pot fi reținute ca temei de menținere a măsurii arestării preventive la infracțiunea de șantaj având în vedere că aceste temeiuri sunt descrise ca acte materiale a infracțiunii comise. De asemenea, apreciază că nici temeiul prev.de art. 148 lit.f proc.pen. nu subzistă având în vedere că nu sunt probe din care să rezulte că inculpatul cercetat în stare delibertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Mai solicită să se aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, care anterior arestării, își câștiga în mod onest existența, are o familie legal constituită și doi copiii minori în întreținere.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpatul și menținerea ca legală și temeinică a încheirii atacate, apreciind că prima instanță în mod justificat a menținut măsura arestării preventive a inculpatului întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și impun cercetarea acestuia în continuare în stare de arest. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a exercitat amenințări asupra părților vătămate și că lăsat în libertate ar putea zădărnicii aflarea adevărului. De asemenea, arată că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiuniile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică care se reflectă din modalitatea în care au conceput și executat infracțiunea, gravitatea faptei, durata îndelungată în care a fost comisă fapta și persoana inculpatului.
În baza art.192 alin.2 proc.pen. obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul inculpatului, în replică, invocă faptul că inculpatul trebuie să beneficieze de echitate de tratament juridic având în vedere că inculpatul care are aceași situație juridică este cercetat în stare de libertate. De asemenea, arată că probele administrate în faza de urmărirea penală urmează a fi administrate și în faza de cercetare judecătorească, fiind vorba de un probatoriu vast care va în timp, timp în care inculpatul n-ar trebui să stea în stare de arest.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate pentru a avea posibilitatea de a-și ajuta familia, întrucât soția sa nu lucrează, are doi copiii minori în întreținere, ultimul copil s-a născut după ce a fost arestat. De asemenea, arată că doar pe inculpatul îl cunoaște, iar pe ceilalți inculpați îi cunoaște doar din vedere. Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul care are o situație juridică mai gravă și este cercetat în stare de libertate.
CURTEA:
Deliberând reține că prin încheierea penală din data de 08.09.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, n temeiul art.3002proc.pen. raportat la art.160 proc.pen. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații:
-, fiul lui și, născut la data de 28.07.1968 în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, -.1, jud.C, CNP: -,
-, fiul lui și, născut la data de 14.09.1973, în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, jud.C, CNP: -,
-, fiul lui G și, născut la data de 25.03.1976 în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, jud.C, CNP: - și,
-, fiul lui G și, născut la data de 09.05.1972, în comuna, jud.C,. în comuna, nr.46, jud.C, CNP: -, toți aflați în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură care a fost menținută, respingând implicit cererile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În temeiul art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491proc.pen. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f proc.pen. a inculpaților, și pe câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr. 26/30.03.2009, nr.27/30.03.2009, 28/30.03.2009, 29/30.03.2009 și nr.30/30.03.2009.
Măsura arestării preventive a inculpaților, și a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/23.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, nr.50/C/26.05.2009, nr.55/C/23.06.2009 pronunțată în dosarul nr- toate ale Tribunalului Cluj, iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate.
Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză.
Prin rechizitoriul parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art. 262, pct.1, lit. a proc.pen. trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a pen;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3.pen. cu aplic. art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a pen. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 proc.pen. spre competentă soluționare acestei instanțe.
Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3.pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei patru cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate, A, A, și martorul, să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații și au indus-o în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei.
Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.160 proc.pen. raportat la art.3001alin.3 proc.pen. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora.
Potrivit dispozițiilor art.3002din proc.pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond a avut obligația verificării în temeiul art.3002proc.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 24 iulie 2009, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 4 inculpați.
Potrivit dispozițiilor art.143 proc.pen. coroborat cu art.148 alin.1 proc.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, la primirea dosarului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei cinci inculpați, respectiv cele prev. de art. 143.proc.pen. în sensul că există probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Probele amintite au constaat în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe, a a, etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.
Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații, și au acordat bani împrumut părților vătămate, că percepeau dobânzi și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor toți cei trei inculpați, împreună și cu inculpatul au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri.
Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor e probă existente în momentul de față în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără dubiu, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.
S-a apreciat că există în cauză și temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit.b, e și f proc.pen. deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au contactat de mai multe ori părțile vătămate pentru a se asigura că acestea nu au formulat plângeri sau sesizări la poliție și că nu au dat declarații împotriva lor. Totodată le-au amenințat pe părțile vătămate pentru a le convinge să renunțe la demersuri de genul celor de mai sus. În cursul lunii octombrie 2008 inculpatul a intrat în magazinul părții vătămate și a început să lovească în jur cu o, distrugând mai multe bunuri cu scopul de aoi ntimida pe partea vătămată, în cursul aceleiași seri ceilalți 3 inculpați sunând partea vătămată și amenințând-o să nu anunțe poliția. În cursul lunii ianuarie 2009 inculpații, și au chemat pe partea vătămată la o întâlnire în cadrul căreia i-au reproșat că ar fi formulat o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deși acest lucru nu era adevărat, amenințând-o că dacă vreun membru al grupului va fi arestat din cauza lui, cei rămași liberi îl vor omorî. În data de 18.03.2009 inculpatul a lovit-o partea vătămată pentru că aceasta nu a reușit să-i plătească datoria, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8-9 zile. Inculpatul a depus plângere după acest incident, a cerut protecție, ce i-a și fost asigurată, drept urmare cei patru inculpați au căutat în tot orașul pe cei trei membrii ai familiei persoanei vătămate. De asemenea inculpații au căutat-o și pe partea vătămată pentru a vedea dacă a depus sau nu plângere și pentru a-l determina pe acesta și pe martorul să nu dea declarații împotriva lor. au continuat și după arestarea inculpaților care i-au transmis părții vătămate prin intermediar să cadă la înțelegere pentru a nu avea probleme pe parcurs.
Ori, temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.b și e proc.pen. au existat când în cauză inculpatul sau inculpații încearcă să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea vreunei părți sau martor și când inculpatul ori inculpații încearcă prin presiuni ori în alt mod, să realizeze o înțelegere frauduloasă cu partea vătămată. Ca urmare, dispozițiile legale mai sus evocate se regăsesc perfect în situațiile mai înainte trecute în revistă.
De asemenea în cauză sunt îndeplinite în continuare temeiurile arestării prev. de art.148 lit.f proc.pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise de inculpați este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens s-a arătat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se va putea avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații au fost cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.
Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, rezultată din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.
Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul D (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine atât timp cât aceștia au declarat permanent că au poliția din D "la degetul mic și că nimeni nu le poate face nimic".
Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea C-N sau obligarea de a nu părăsi țara, conform prevederilor art.145 pr.pen și respectiv art.1451proc.pen. instanța urmează să rețină că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.
Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de trafic de droguri de risc, cu o asemenea arie de desfășurare.
Conform dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit."c" din Convenția uropeană a Drepturilor Omului, care face parte integranta din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor art.20 raportat la art.11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpatului în această cauză, motiv pentru care raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive de bănuială în sensul convenției. Astfel, în speță, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații constituie o infracțiune atât în momentul în care s-a produs cât și în momentul trimeterii în judecată.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați s-au dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident.
Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.
Se apreciază că la acest moment procesual, anterior declanșării cercetării judecătorești și ascultării inculpaților, sub rezerva substanței dreptului procesual consacrat de art.70 alin.2 proc.pen. nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele relevate mai sus, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămate și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor.
Astfel, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de 6 luni de zile scurs de la arestarea acestora, nu va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților.
Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, acesta stabilind doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze.
În ceea ce privește invocarea de către apărare a faptului că temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.b și e proc.pen. s-ar suprapune peste latura obiectivă a infracțiunii de șantaj, fără a se realiza o analiză a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, vom conchide că aceasta va reprezenta obiectivul cercetării judecătorești, care va statua până la ce moment se întinde activitatea infracțională a inculpaților, și implicit dacă situațiile arătate anterior se înscriu în această latură obiectivă. Ca urmare, în această fază procesuală limitându-ne la a pipăi fondul, putem spune că în momentul de față la dosarul cauzei, există date în sensul că se manifestă temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.b și e proc.pen.
Mai mult, instanța a apreciat că în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise dispozițiile art.136 alin.8 proc.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Așadar, implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc persoana infractorului, respectiv: starea psihofizică și structura biologică, particularitățile psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înaintea și după săvârșirea infracțiunii.
De asemenea nici faptul că inculpații au familii constituite și sunt întreținătorii acestora, nu reprezintă în sine un temei pentru punerea în libertate a acestora. Desigur, așa cum s-a arătat și în practica, un inculpat care are o familie este mai puțin vulnerabil în fața tentațiilor din sfera ilicitului penal, fiind mai ancorat de valorile tradiționale ale societății, însă mersul anchetei penale în acest moment, nu justifică, în scopul aflării adevărului, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puțin severă.
Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.
Față de considerentele anterior expuse, instanța apreciat că oate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, motiv pentru care, în temeiul art.3002proc.pen. raportat la art.160 proc.pen. a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați, este legală și temeinică și, pe cale de consecință a menținut-
În ceea ce privește aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, au fost respinse de către instanță atât timp cât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv ce au fost anterior detaliate, subzistă și în prezent.
În temeiul art.192 al.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat casarea încheierii instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, întrucât apreciază că temeiurile prev. de art.143, 148 lit.b, e și f proc.pen. nu mai subzistă. Mai arată că în actul de seiszare i s-au reținut doar trei materiale, respectiv două acte de participare directă și un act în care a fost prezent doar fizic, deci participarea efectivă la diferite acte materiale este deosebit de redusă față de a celorlalți inculpați.
Cu privire la temeiurile prev. de art. 148 lit.b și e proc.pen. consideră că nu pot fi reținute ca temei de menținere a măsurii arestării preventive la infracțiunea de șantaj având în vedere că aceste temeiuri sunt descrise ca acte materiale a infracțiunii comise. De asemenea, apreciază că nici temeiul prev.de art. 148 lit.f proc.pen. nu subzistă având în vedere că nu s-a probat pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării sale în libertate.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, precum și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.28/C/2009 a Tribunalului Clujs -a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491proc.pen. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f proc.pen. a inculpaților, și pe câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003 și șantaj, prev. de art.194 alin.1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și art.33 lit.a pen. iar față de inculpații și și pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3.pen.
Ulterior, s-a prelungit de către Tribunalul Cluj în mod succesiv arestarea preventivă a inculpaților, iar la 21 iulie 2009 fost emis rechizitoriul de către DIICOT Serviciul Teritorial Cluj, fiind sesizat Tribunalul Cluj.
Atât încheierea de arestare, cât și cele de prelungire a măsurii arestării au fost atacate cu recurs, fiind menținute de instanța de control judiciar.
Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză.
Potrivit art. 160/b al. 1 și 3.proc.pen. la care face trimitere art. 300/2 proc.pen. n cursul judecatii, instanța verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesar astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143.proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind cuprinsul proceselor-verbale de investigații, declarațiilor părților vătămate și ale martorilor audiați până în prezent, raportul de constatare medico-legală întocmit de C-N (ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate ), procesele-verbale de recunoaștere după planșele fotografice, procesele-verbale de percheziție domiciliară și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Cluj.
Aceste indicii confirmă presupunerea rezonabilă că începând din anul 2004 recurentul, alături de ceilalți inculpați din cauză (, ) au identificat persoane cu probleme financiare cărora le-au acordat mici împrumuturi în condiții împovărătoare. Ulterior, prin violență și amenințare aceștia au obținut foloase materiale injuste de la părțile vătămate, constând în dobânzi și dobânzi la dobânzi. Datorită condițiilor împovărătoare, persoanele împrumutate nu mai reușeau să-și achite nici măcar dobânzile pretinse, astfel că erau amenințate și chiar agresate fizic pentru a fi determinate în acest fel să predea inculpaților bani, bunuri sau să presteze munci în folosul lor. Pentru realizarea scopului lor, pe parcursului anului 2006 inculpații s-au organizat într-un grup infracțional, grup constituit din care fac parte inculpații și alte persoane până în prezent neidentificate, aceștia acționând concret pentru amenințarea părților vătămate, pe care le-au deposedat de întreaga avere și le-au obligat să presteze munci în folosul membrilor grupului.
Ca mod de operare, inițial unul dintre membrii grupului infracțional oferea împrumuturi în condiții împovărătoare persoanelor vătămate, acestea fiind în mare parte comercianți care, într-un anumit moment, au ajuns în impas financiar datorită neîncasării la timp a unor creanțe sau emiterii unor file cec, fără disponibilul necesar și obligate, pentru a-și susține afacerile, să găsească repede sume relativ mici raportat la cifra de afaceri. În situația în care victima nu avea lichidități, prin violențe și amenințări era obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru bunurile pe care le deținea personal.
Din probele administrate mai rezultă că grupul a desfășurat activități de șantaj, dar și de exploatare a bunurilor și veniturilor obținute din această activitate, timp de mai bine de 3 ani, până la intervenția forțelor de ordine, în vederea stopării activității infracționale a acestuia.
De altfel, din toate probele de la dosar, rezultă că în orașul D, inculpații sunt cunoscuți ca persoane care se preocupă cu cămătărie, că sunt extrem de periculoși și violenți, că porneau de la sume de sute de euro și pretindeau dobânzi pe zile sau pe lună, cuprinse în procente de cca 3% /zi sau procente de 10-30 % le lună, imposibil de achitat de părțile vătămate, că pe când sperau părțile vătămate că și-au achitat datoria, inculpatul față de care avea datorie-i spunea că mai are de achitat și alte sume și o îndruma pe partea vătămată să se împrumute de la un alt coinculpat, astfel că părțile vătămate, care în general aveau firme, ajungeau să achite inculpaților zeci de mii de euro, să le preda bunurile de valoare pe care le aveau și chiar să muncească pentru inculpați cu toată familia și tot să mai aibă datorii față de aceștia.
Inculpatul a fost perceput de către părțile vătămate și martorii audiați în cauză ca "locotenentul grupului", iar din interceptările convorbirilor telefonice (vol.IV), rezultă că acesta a avut și rolul de a supraveghea părțile vătămate, de a le căuta atunci când acestea se ascundeau de inculpați, de a localiza membrii familiilor acestora. În acest sens, inculpatul a luat legătura cu persoane din anturajul victimelor pentru a obține informații despre locul în care s-ar putea găsi acestea. O altă misiune a inculpatului a fost aceea de a localiza autovehicule aparținând părților vătămate, în scopul deposedării acestora de către ceilalți membrii ai grupului.
Cu privire la temeiurile arestării, rezultă din actele dosarului că în cursul lunii ianuarie 2009 inculpații, și au chemat-o pe partea vătămată la o întâlnire în cadrul căreia i-au reproșat că ar fi formulat o plângere la. deși acest lucru nu era adevărat, amenințând-o că dacă vreun membru al grupului va fi arestat din cauza lui, cei rămași liberi îl vor omorî pe el și familia lui. În data de 18.03.2009 inculpatul a lovit-o partea vătămată pentru că aceasta nu a reușit să-i plătească datoria, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8-9 zile. Partea vătămată a depus plângere penală după acest incident și s-a cazat cu familia într-o locație confidențială, fiindu-le teamă să se întoarcă la domiciliu, din transcrierile convorbirilor telefonice aflate la dosar reieșind că, începând cu seara respectivă, toți cei cinci inculpați i-au căutat pe membrii familiei în tot orașul. Nereușind să-i localizeze, toți inculpații au căutat colegi de muncă ai soției părții vătămate și colegi de școală ai fiului acestora, pentru a-i găsi. Totodată, inculpații au contactat mai multe persoane, cu privire la care existe indicii că sunt victime sau martori, pentru a stabili dacă nu cumva sunt la poliție și, negăsindu-i în oraș pe partea vătămată și pe martorul -, i-au sunat de mai multe ori pentru a-i întreba dacă au fost audiați și a-i determina să nu dea declarații împotriva lor. asupra părților vătămate au continuat și după arestarea inculpaților care i-au transmis părții vătămate, printr-un intermediar, că nu trebuia să sesizeze poliția, că în cazul în care inculpații vor fi condamnați partea vătămată va fi omorâtă și că, în cazul în care partea vătămată va fi contactată din partea inculpaților, să cadă la înțelegere cu aceștia "pentru a nu avea probleme pe parcurs". De asemenea, rudele inculpaților au abordat-o pe partea vătămată, pentru a-i reproșa că a depus plângere penală în cauză.
Toate aceste acțiuni din partea inculpaților constituie presiuni exercitate asupra părților vătămate și martorilor de către membrii grupului infracțional, pentru a împiedica intervenția organelor judiciare, a zădărnici aflarea adevărului și tragerea inculpaților la răspundere penală și nu acte care se circumscriu laturii obiective ale infracțiunii de șantaj astfel cum a invederat recurentul.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f proc.pen. cerința cuprinsă în teza Iaa cestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul) este îndeplinită.
Referitor la perdicolul concret pentru ordinea publică este de observat că faptele pentru care inculpatul este cercetat tulbură grav ordinea juridică, afectând valorile importante ocrotite de legea penală, că acțiunile sale alături de ale coinculpaților au afectat grav persoanele, integritatea corporală a acestora, a familiior lor, patrimoniul acestora și nu în ultimul rând încrederea persoanelor vătămate, a persoanelor din anturajul lor în ordinea juridică, în necesitatea respectării legii și protecția oferită cetățenilor de legile naționale. Neluarea unor măsuri ferme ar putea induce comunității din D neîncrederea în autoritățile de aplicare a legii, cu atât mai mult cu cât există convingerea în rândul acestora, că inculpații sunt de neatins, că pot să facă orice, întrucât beneficiază de protecția unor angajați ai poliției.
Așa fiind, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii acestor fapte și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Pentru aceste motive Curtea concluzionează că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzită și nu au suferit modificări și că măsura arestului preventiv se impune ca singura măsură preventivă care să asigure bune derulare a procesului penal, motiv pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând în totalitate încheierea atacată.
Se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 25 lei onorar parțial pentru apărătorul din oficiu, sumă ce se va plăti din.
Potrivit art.192 alin.2 cod proc.pen. inculpatul va fi obligat să plătească suma de 225 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui G și -, născut la data de 25.03.1976 în municipiul D, jud.C,. în municipiul D,-, jud.C, CNP: -, arestat în Penitenciarul Gherla ) împotriva încheierii penale din 08.09.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Cluj.
Stabilește suma de 25 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.
Obligă inculpatul să achite suma de 225 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.H/Dact.
4 ex./29.09.2009
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Monica Rodina Luminița Hanzer
