Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I A PENALĂ
Dosar nr. 3422/2/2009
859/2009
DECIZIA PENALĂ NR. NR. 556
Ședința publică din data de 16 aprilie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran JUDECĂTOR 2: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București- este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenții inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 30 martie 2009 Tribunalului București Secția Ia P enală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați, în stare de arest preventiv și asistați de apărător desemnat din oficiu, cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către președintele completului de judecată, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat,în baza art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurenților inculpați critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică întrucât menținerea prevenției inculpaților nu este necesară, nu se justifică și nu mai este legală, termenul rezonabil al prevenției fiind depășit iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Făcând referiri la prezumția de nevinovăție și la practica CEDO, își încheie pledoaria solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, continuarea procesului penal cu inculpații în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond corect apreciind că întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, cererile prin care inculpații au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive sunt nefondate și este justificată dispoziția de menținere a prevenției.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă ipostaza în care se află și solicită să-i fie admis recursul și să fie judecat în stare de libertate. Solicită să se aibă în vedere faptul că este în prevenție de 7 luni și că are un copil minor, o care este și grav bolnavă.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate întrucât este grav bolnav și se impune a urma un tratament medical de specialitate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală s- respins ca nefondată cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art. 3002rap. la art.160 alin. 3 Cod procedură penală s- menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală a reținut că sunt îndeplinite prevederile art. 143 Cod procedură penală, ca urmare a mijloacelor de probă administrate în cauză.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală instanța de fond a apreciat că se menține în continuare temeiul arestării preventive, față de circumstanțele personale ale inculpaților cunoscuți cu antecedente penale.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând măsura arestării preventive a depășit termenul rezonabil prev. de art. 6 alin. 1 din Constituție, iar lăsarea lor în libertate nu reclamă un pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, inculpatul în data de 01.11.2007, folosindu-se de o identitate falsă, a încercat să vândă un teren situat în-, sector 3, în valoare de 180.000 euro.
În sarcina inculpatului s-a reținut că l-a ajutat pe se găsească un cumpărător și să procure actele necesare în vederea încheierii în mod fraudulos a unui contrat de vânzare cumpărare a terenului situat în-, sector 3, în valoare de 180.000 euro.
Față de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenție pentru a se putea considera că procedura judiciară a depășit un termen rezonabil, trebuie ca judecătorul să se raporteze la circumstanțele cauzei și anume:
-complexitatea cauzei;
-comportamentul reclamantului;
-comportamentul autorităților.
Or, până la acest moment procesual, în raport de complexitatea cauzei, nu se poate susține că instanța de fond a prelungit în mod nejustificat procedura judiciară și implicit arestarea preventivă a inculpaților care sunt recidiviști conform art. 37 Cod penal.
Curtea constată de asemenea, că în raport de dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală avut în vedere la luarea măsurii nu s-a schimbat cu un alt temei, așa cum prevăd aceste dispoziții procedurale.
Că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică o confirmă persistența de care au dat dovadă în săvârșirea de fapte penale, cum rezultă din fișa de cazier judiciar, prin raportare la art. 143 Cod procedură penală.
Faptul că inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție prev. de art. 52Cod procedură penală nu însemnează că dispozițiile art. 160b(3)Cod procedură penală nu-și găsesc justificarea în materia arestării preventive.
Așa fiind, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenți.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurenții inculpați la câte 350 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact./01.06.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
OPINIE SEPARATA
Inculpații și au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-) solicitând admiterea acestora, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererilor în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 Cod procedură penală.
Arestarea preventivă a unui inculpat este o măsură excepțională, care privează de libertate o persoană, de aceea luarea acesteia trebuie analizată și dispusă numai după ce se ajunge la concluzia că neluarea ei ar afecta, în mod grav, buna desfășurare a procesului penal și ar avea urmări imediate, directe, asupra ordinii publice.
Potrivit art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art.23 alin.1 din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
Astfel, în art.5, paragraful 1, lit.c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificate de România prin Legea nr.30/1994,se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit vreo infracțiune ori,când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
În ceea ce privește cazul prevăzut la litera "f" a art.148 Cod procedură penală aplicabil atunci când "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică", se constată că referirile făcute prin încheiere la împrejurările ce justifică aprecierea că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor imputate recurenților inculpați, cu menționarea situațiilor concrete care duc la concluziile respective, impun constatarea că:prima condițieprevăzută de textul de lege menționateste îndeplinită, însăa doua condițiea legii - care trebuie îndeplinită cumulativ (cu prima) în sensul că, în cauză există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică- nu este îndeplinită.
Simpla invocare a existenței criteriilor enunțate în menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților fără supunerea lor unui riguros examen și argumentarea concretă, prin referire la probe, nu poate asigura îndeplinirea condiției cerute de lege pentru menținerea unei asemenea măsuri.
În aprecierea mea și a jurisprudenței, orice motivare pe marginea unui pericol pentru ordinea publică dedus din modul cum au fost comise faptele, gravitatea acestora sau calitatea avută de inculpați în momentul săvârșirii faptelor, întrucât acestea nu pot acoperi cerința impusă prin textul de lege menționat, în sensul existenței unor probe care să susțină acest pericol, ceea ce în cauză nu se constată, nu se poate reține.
În raport de aceste împrejurări, apreciez că perioada petrecută în arest de aceștia este suficientă, iar prin trecerea acestui interval de timp a descrescut pericolul pentru ordinea publică, fiind posibilă revenirea inculpaților în societate, fără a se produce o tulburare însemnată în rândul membrilor săi, acesta fiind arestat de aproximativ 2 ani ( nr.213/UP/02.11.2007 și respectiv nr.214/UP/02.11.2007, emise de -II.), astfel că termenul rezonabil a fost depășit, cauza putând fi examinată în temeiul art. 6 alin. 1 din CEDO.
Termenul rezonabil al arestării preventive în cursul judecății se examinează prin prisma art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ținând seama de criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și al autorităților.
În cazul în care instanța de judecată constată că, în raport cu criteriile menționate, termenul rezonabil al arestării preventive a fost încălcat în cursul judecății, aceasta poate dispune, conform art. 139 alin. (1) proc. pen. înlocuirea măsurii arestării preventive luată în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) cu măsura privind obligarea de a nu părăsi localitatea, conferind încălcării termenului rezonabil al arestării preventive semnificația schimbării temeiului care a determinat luarea măsurii, prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) proc. pen. și anume a condiției referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfășurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav (cauza Contrada Italiei, hotărârea din 14 ianuarie 1997; cauza Dinler Turciei, hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să u apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier Franței, hotărârea din 26 iunie 1991).
În speță, inculpații au fost arestați preventiv la data de 02.11.2007, dată de la care această măsură a fost prelungită și respectiv menținută până în prezent.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, cu titlu de exemplu, cauza Slezevicius Lituaniei; cauza Tudorache României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților.
În ceea ce privește atitudinea inculpaților, nu se poate aprecia în niciun caz că aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii.
motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condițiesine qua nona regularității menținerii în detenție. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția. Totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În situația în care motivele de menținere a stării de arest se mențin perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligentelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass Poloniei, hotărârea din 7 noiembrie 2006; Kalay Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).
În cauza de față s-a constatat că, la finalul unei perioade de detenție preventivă îndelungată - de aproximativ 2 ani -, nu mai subzistă condiția reglementată în art. 148 alin. (1) lit. f) teza a ll-a proc. pen. conform căreia lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică, sens în care temeiurile avute în vedere la luarea și, respectiv, menținerea până în prezent a acestei măsuri s-au schimbat, iar în speță nu au intervenit elemente sau aspecte noi care să conducă la incidența altor temeiuri prevăzute în art. 148. proc.pe ce ar impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în 47 stabilitcă durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Astfel, în ceea ce privește măsura arestării preventive a inculpaților, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în primă instanță, în apel sau în recurs, Codul d e procedură penală, cu modificările succesive începând cu anul 2003, reglementează prin dispoziții concrete, previzibile și accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, conținând numeroase garanții procesuale, printre care și cele referitoare la durata măsurii cu distincțiile specifice fazelor procesuale.
Apreciez că, examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, prin prisma dispozițiilor Codului d e procedură penală în mod just consider că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât faptele pretins a fi comise de cei doi la 01.11.2007 deduse judecății, în raport cu probele administrate, se circumstanțiază cerinței prevăzută în art. 143. proc. pen. și a conferit, în mod legal, încălcării termenului rezonabil al măsurii arestării, accepțiunea schimbării temeiului prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) din același cod și anume a condiției privind pericolul pentru ordinea publică, ceea ce a atras incidența art. 139 alin. (1) proc. pen. și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145. proc. pen.
Cât privește starea de recidivă a acestora se consideră că nu poate singular să atragă menținerea stării de arest preventiv atâta vreme cât aceasta se are în vedere și în dispozițiile art. 72 Cod penal vizând "Criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor aplicate".
În consecință, apreciez că, în temeiul prevederilor art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală se impune admiterea recursurilor declarate, casare încheierii recurate și rejudecând în fond, admiterea cererilor formulate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea prev. de art. 136 alin. 1 lit. Cod procedură penală corob. cu art. 139 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 145 Cod procedură penală.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Dumitrița Piciarcă
