Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (860/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR.560

Ședința publică de la 13 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că nu sunt indicii temeinice pentru a se dispune menținerea stării de arest a acestuia.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat având în vedere fapta care face obiectul cercetării judecătorești, respectiv infracțiunea de trafic de droguri de mare risc

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței. Arată că nu a vândut droguri și să se aibă în vedere faptul că are șase copii minori.

CURTEA,

Constată următoarele:

Prinîncheierea din data de 23.03.2009, pronunțată în dosarul nr-al Tribunalului București - Secția I Penală, s-a dispus, în baza art. 3002C.P.P. rap. la art. 160 alin. 3.C.P.P. menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, iar în cauză există indicii temeinice, ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății.

Totodată, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. deoarece lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dacă se ține cont de natura și modalitatea concretă de comitere a faptei.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal,inculpatul, care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie solicitând, în esență, judecarea sa în stare de libertate deoarece nu a vândut droguri și are copii minori în întreținere.

Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a apreciat în mod just că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate, neintervenind împrejurări noi care să determine schimbarea acestor temeiuri.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.C.P.P. existând indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681.C.P.P. ce justifică presupunerea rezonabilă că, la data de 30.10.2008, inculpatul a vândut denunțătorului patru doze în greutate de 0,36 grame substanță ce conținea heroină.

Probele administrate până la acest moment procesual sunt de natură a convinge un observator independent și imparțial că inculpatul a fost implicat în activitatea de vânzare a drogurilor, toate împrejurările relevante pentru lămurirea cauzei urmând a fi stabilite după efectuarea cercetării judecătorești.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat în mod justificat că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f ce C.P.P. au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, Curtea are în vedere natura și gravitatea faptei ce face obiectul judecății, împrejurările concrete în care se presupune că inculpatul a vândut droguri de mare risc, amploarea acestui fenomen infracțional și consecințele sale pregnant negative asupra sănătății publice, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior condamnări pentru infracțiuni de furt, nu este căsătorit și nu avea o ocupație stabilă, care să îi asigure obținerea unor venituri licite.

Toate aceste elemente evidențiază riscul ca inculpatul să își reia activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor de trai, justificându-se astfel menținerea măsurii arestării preventive în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că temeiurile ce au legitimat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea sa libertate, criticile recurentului fiind neîntemeiate. În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 23.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I Penală.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /21.04.2009

Dact. 2 ex./21.04.2009

Președinte:Anca Alexandrescu
Judecători:Anca Alexandrescu, Nicoleta Grigorescu, Simona Cîrnaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Bucuresti