Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.568/
Ședința publică de la 04 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpații,și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;
- recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;
- recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, arată că față de dispozițiile art.3001Cod procedură penală, privind menținerea măsurii care discută despre împrejurarea că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în mod justificat numai dacă temeiurile avute în avute în vedere la luarea acesteia și prelungirea succesivă a acesteia se mențin sau că au apărut elemente noi care pot determina luarea măsurii arestării preventive a pus în discuție la instanța de fond împrejurarea că trebuie să se facă distincție între temeiuri, pe care le consideră motive care ar putea să stea la fundamentul menținerii măsurii arestării preventive pe de o parte și condițiile în baza cărora măsura arestării a fost dispusă și menținută pe parcursul urmăririi penale așa cum sunt reglementate de art.148 Cod procedură penală. La acest moment procesual nu se discută dacă cazurile și condițiile prevăzute de lege subzistă sau se mențin pentru că nu aceasta ne cere textul de lege. La acest moment se discută temeiuri și apreciază că așa cum este reglementată instituția măsurilor preventive și în mod special măsura arestării preventive se înțelege împrejurarea că inculpații o dată trimiși în judecată ar putea să fie menținuți în stare de arest preventiv pentru cercetarea judecătorească numai dacă potrivit definiției de la art.136 Cod procedură penală, scopul procesului penal respectiv buna desfășurare a acesteia în faza cercetării judecătorești sau buna administrare a probatoriului în cursul cercetării judecătorești ar putea să fie afectat de lăsarea în libertate a inculpaților trimiși în judecată. Din această perspectivă apreciază că nu se justifică menținerea măsurii arestării preventive, față de împrejurarea că instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu și că, raportat la deciziile Curții Europene pentru Drepturile Omului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este suficient pentru întocmirea actului de acuzare împotriva inculpatului trimis în judecată, dar nu este suficient și va trebui să fie refăcut în totalitate prin administrarea probelor nemijlocit de către instanța de judecată în cursul cercetării judecătorești.
În această situație și față de vârsta inculpatului, peste 60 de ani, după o perioadă de mai bine de 5 luni de arestare preventivă, în condițiile în care urmărire penală s-a dovedit că s-a desfășurat în bune condiții, chiar în lipsa inculpatului pentru că, acesta în rare ocazii a fost solicitat de către procuror pentru a furniza informații, relații, date în această cauză și în special doar atunci când se pune problema solicitării din nou a prelungirii măsurii arestării preventive, se dovedește faptul că urmărirea penală se poate desfășura în bune condiții chiar fără solicitarea inculpatului. Cu toate acestea timp de 5 luni, care reprezintă un termen mai mult decât rezonabil prevăzut de lege și la care, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului face referire prin hotărârile sale a suportat într-o oarecare măsură nejustificat din punctul său de vedere al temeiurilor care au stat la fundamentul luării și menținerii măsurilor arestării preventive, starea de arest preventiv.
Solicită a se constata că instanța a fost deja sesizată, că probatoriul urmează să fie administrat și că nu există nici un element care să conducă la concluzia că inculpatul ar putea influența buna desfășurare a procesului penal, că ar putea să zădărnicească aflarea adevărului sau că ar mai putea să influențeze în mod negativ administrarea probatoriului în cursul judecății. Pentru aceste motive, solicită a se constata că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive pentru judecarea cauzei, că se impune revocarea acestei măsuri preventive, dar că pentru asigurarea într-o oarecare măsură a scopului procesului penal este suficient a se aplica măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în condițiile pe care legea le reglementează. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive în principal și în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și în principal, revocarea măsurii arestării preventive. Cu privire la subzistența temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive sau apariția unor temeiuri noi înțelege să se refere la motivele pentru care a fost menținut în stare de arest inculpatul. Respectiv faptul că dosarul este complex, pentru ca urmărirea penală să fie desfășurată în bune condiții este nevoie ca inculpatul să fie arestat preventiv pentru a se putea strânge probe și a fi furnizate relații cu privire la modalitatea de săvârșire a infracțiunilor. Solicită a se observa că timp de 5 luni de zile inculpatul a fost menținut în stare de arest preventiv, fără a fi solicitat de către organele de urmărire penală să dea relații, așa cum a susținut când s-a pus problema prelungirii măsurii arestării preventive, deși la dosar există o cerere de încuviințare a actelor de urmărire penală, ori, solicită a se observa că nu s-au parcurs aceste cereri, deși organele de urmărire penală au procedat la audieri fără ca inculpatul să fie încunoștiințat. Susține că prezența inculpatului în stare de arest preventiv nu a influențat în nici un fel modalitatea în care s-a desfășurat urmărirea penală și în continuare prezența lui în stare de arest preventiv nu are cum să influențeze nici în bine și nici în rău desfășurarea procesului penal, pentru că întreg probatoriul se constituie din înscrisuri și expertize. Ori, respectivele înscrisuri sunt atașate la dosarul cauzei, nu pot fi modificate în nici un fel de către inculpat dacă va fi în libertate, astfel încât, nu există motive pentru ca inculpatul să fie păstrat în stare de arest, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dovadă certă că lăsat în libertate s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească sau ar influența cumva în rău modul de desfășurare al procesului penal. A susținut în fața instanței de fond cu privire la inculpatul că măsura luată față de acesta este una arbitrară și a indicat instanței de fond decizia CEDO, cauza Saadi contra Regatului Unit prin care se spune că deși o măsură preventivă poate fi regulamentară în sensul că formal ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege și poate fi arbitrală datorită împrejurărilor în care este luată și ulterior menținută. Solicită a se observa hotărârea instanței de fond de menținere la acest moment, în care se presupune că s-au sedimentat cumva lucrurile. Se cunoaște care este contribuția fiecărui inculpat la activitatea infracțională ce face obiectul dosarului de urmărire penală, ori instanța de fond atunci când menține măsura arestării preventive nu se referă în mod special la fiecare inculpat, să motiveze pentru fiecare inculpat de ce consideră că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, de ce consideră că inculpatul lăsat în libertate ar influența în mod negativ cercetarea judecătorească. Instanța atunci când menține măsura arestării preventive se referă la toți cei trei inculpați în mod global. Consideră că este o modalitate nelegală de a păstra în continuarea inculpatul în stare de arest preventiv și se reține că acesta încearcă să se sustragă de la cercetări și să părăsească țara cu banii obținuți din săvârșirea infracțiunilor. Nu există nici un indiciu, sau probă care să arate că este absolut necesar pentru a se păstra în continuare această măsură.
Apreciază că măsura arestării preventive este una arbitrară și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, în principal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Apreciază că termenul de 5 luni de zile este mai mult decât rezonabil pentru a se efectua cercetări. Precizează că instanța de fond face vorbire despre faptul că legea delimitează termenul rezonabil doar în cursul urmăririi penale și că nu s-a depășit termenul de 6 luni prevăzut de lege. Ori acesta este un termen maxim și nu unul rezonabil, rezonabilitatea măsurii arestării preventive urmând a fi analizată de la caz la caz. Și în această fază a judecății care doar ce a început se poate vorbi despre rezonabilitatea termenului pentru care aceasta a fost păstrată. Consideră că se impune cel puțin înlocuirea măsurii arestării preventive.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, arată că achiesează la concluziile formulate de apărătorii precedenți, în sensul că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a părăsi localitatea. Consideră că în cauză s-a depășit termenul rezonabil, nu există temeiuri noi. Solicită a se observa perioada lungă de timp în care inculpații au fost ținuți numai pentru a se discuta menținerea măsurii arestului preventiv fără a se lua nicio măsură în cauză față de aceștia. Având în vedere perioada lungă de timp și faptul că probatoriul este alcătuit din expertize contabile, consideră că inculpatul nu poate influența cercetarea judecătorească.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, cu privire la recursul declarat de inculpatul, prin care solicită admiterea recursului și implicit revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, arată că în motivele invocate se susține faptul că, menținerea măsurii arestului preventiv ar excede prevederilor art.136 Cod procedură penală, în sensul că, scopul procesului penal nu poate fi atins prin menținerea arestului preventiv față de acest inculpat. Apreciază că recursul este nefondat, iar revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive nu se justifică, iar criticile aduse soluției instanței de fond sunt nejustificate. Solicită a se observa că, este vorba despre un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în baza dispozițiilor art.3001Cod procedură penală, în care se precizează în mod expres că și la acest moment procesual al înaintării dosarului și primirii dosarului de către instanță se justifică menținerea măsurii arestării preventive existând temeiuri juridice certe în acest sens. Se precizează în încheiere în mod expres că există indicii cu privire la faptul că, este în interesul acestuia de a se sustrage cercetării judecătorești. Față de aceste aspecte și de împrejurarea că termenul de 5 luni de zile de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent ar fi rezonabil și nu se mai justifică menținerea acesteia, arată că, raportat la art.5 și 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și întreaga teorie existentă în materie prin care se analizează rezonabilitatea termenului unei măsuri de acest gen, rezultă fără nici un fel de dubiu faptul că la analiza rezonabilității termenului arestării preventive trebuie avute în vedere atât circumstanțele personale ale inculpatului cât și cele reale ale săvârșirii faptei și limitele de pedeapsă pentru care acesta este cercetat. Față de aceste împrejurări,apreciază că nu se justifică la acest moment procesual revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive în continuare subzistând temeiurile acestei măsuri. Solicită a se observa că de la data luării măsurii arestării preventive și până la acest moment, instanțele au cenzurat în mod sistematic prin soluțiile pronunțate justețea acestei măsuri.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul care vizează același lucru, referitor la susținerea că măsura este arbitrară apreciază că aceasta nu se regăsește în motivele invocate și avute în vedere la instanța de fond, cu privire la menținerea acestei măsuri. Se precizează în hotărâre cu privire la acest inculpat că există indicii față de faptul că acesta încercat să se sustragă de la cercetarea judecătorească, sens în care, raportat și la motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive având în vedere pericolul pentru ordinea publică și la faptele pentru care este cercetat, este un argument în plus pentru menținerea acestei măsuri.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul, apreciază că și acesta este nefondat, criticile aduse soluției instanței de fond prin care s-a menținut această măsură sunt nejustificate. Instanța de fond a apreciat în mod corect că și la acest moment procesual se justifică menținerea acestei măsuri cu atât mai mult cu cât acesta a încercat să se sustragă de la cercetarea judecătorească.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, susține că nu încercat să se sustragă de la cercetări. Consideră că legea nu se aplică în mod egal pentru toată lumea. Solicită judecarea în stare de libertate.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și precizează totodată că nu se va sustrage cercetării judecătorești.
Având cuvântul, recurentul inculpat solicită să fie cercetat în stare de libertate, precizează că mai are un dosar pe rol și chiar dacă are familia în Italia nu va încerca să părăsească țara pentru a se sustrage cercetărilor.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 2 decembrie 2008, în dosarul penal nr-, instanța a hotărât:
"În baza art. 3001alin 1 Cod procedură penală:
Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații, și.
În baza art. 3001alin 3 Cod procedură penală:
Menține măsura arestării preventive a inculpaților, și.
În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."
În termen, au declarat recurs inculpații care, prin apărătorii lor, au susținut o critică comună, respectiv că instanța nu a făcut o analiză temeinică a probelor dosarului în lumina prevederilor art.136 și 148 Cod procedură penală, în funcție și de fazele procesuale parcurse până în prezent.
De la data luării măsurilor arestării preventive a inculpaților și până prezent, respectiv când a fost sesizată și instanța de judecată prin rechizitoriul Parchetului, temeiurile inițiale avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, s-au schimbat esențial.
Astfel, inculpații numai pot influența administrarea probelor deja produse și prezentate instanței, sau să zădărnicească administrarea lor.
Inculpații nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică, față de datele ce-i caracterizează: vârstă, preocupări, comportamentul pe care l-au avut în faza de urmărire penală.
Examinând din oficiu criticile aduse hotărârii penale, constată:
Prin rechizitoriul nr.763/P/2008 din 29.11.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa sesizat instanța cu inculpații de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.23 din Legea nr.656/2002, art.215 alin.1-5 Cod penal, art.323 Cod penal, art.280 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990.
S-a reținut că inculpații, prin folosire de identități false, întocmirea de acte în fals, a indus în eroare 21 de societăți comerciale din întreaga țară, cauzându-le prejudicii însemnate.
Instanța de fond, conform art.3001alin.3 Cod procedură penală a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și oportunitatea menținerii lor, constatând că termenele avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent.
Infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată sunt prevăzute cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, modalitatea de consumare a laturii obiective în cele mai multe cazuri prin prezentarea de identități false sau acte false, iar în scopul asigurării unei bune desfășurări a judecății, inculpații să nu zădărnicească aflarea adevărului sau sustragerea de la judecată se constată că se impune menținerea în continuare a acestei măsuri preventive.
În cauză, instanța verificând recursurile declarate de inculpați, constată a fi netemeinice, constatând că temeiurile prevăzute de art.148 lit."f" Cod procedură penală, nu au încetat odată cu sesizarea instanței de judecată cu rechizitoriul Parchetului, de trimitere în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals în declarații, fals privind identitatea.
Instanța de fond, care nu a pășit la efectuarea cercetării judecătorești, contrar acelorași susțineri ale inculpaților, care nu au produs elemente noi, care să justifice punerea în libertate, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.3001alin.3 Cod procedură penală, urmând a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Văzând și art.192 Cod procedură penală recurenții vor fi obligați la plata sumei de 80 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge recursurile formulate de inculpații,și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții la plata sumei de 80 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - --- -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: - -
Tehnored.gref.
2 ex./10.12.2008
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure
