Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 128/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.128/
Ședința publică de la 4 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA;
- inculpatul - Cernavodă,-, -.A,.18,
împotriva sentinței penale nr.390 din data de 23 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr.143/2000.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- apelantul inculpat - personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.349.552/2008, emisă de Baroul B;
- intimatul inculpat G - personal și asistat de avocat din oficiu, în substituire avocat, în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.2/2008, emisă de Baroul
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebații fiind, inculpații și G, arată că nu înțeleg să fie ascultați de către instanța de apel, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului arată că a declarat apel pentru următoarele motive:
- greșita achitare a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.2 din Legea nr.143/2000, în sensul că în mod greșit s-a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni aplicându-i-se o amendă administrativă în cuantum de 5000 lei.
- cu privire la inculpatul apreciază că raportat la pericolul social al faptelor săvârșite de recrudescența acestora pedeapsa de 4 luni cu închisoare în condițiile art.81 Cod penal nu se justifică;
- în mod greșit instanța nu a aplicat și pedeapsa accesorie chiar dacă s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Cu privire la primul motiv de apel apreciază că în mod greșit instanța de fond a considerat că raportat la natura faptei și cantitatea de droguri care a fost valorificată împreună cu coinculpatul, în mod greșit s-a apreciat că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Ori, este cunoscut faptul că în comiterea unor astfel de fapte persoanele care distribuie droguri nu au asupra lor cantități mari de droguri. Față de această împrejurare, de faptul că a devenit un fenomen de masă pentru persoanele distribuitoare, se creează senzația obținerii de venituri din activități ilicite ușoare, consideră că aplicarea art.181Cod penal nu se justifică. Pentru acest motiv, solicită admiterea apelului, și raportat la gradul de participare și modalitatea săvârșirii faptei, aplicarea unei pedepse cu închisoare reținându-se circumstanțe atenuante și faptul că, acesta se află la primul conflict cu legea penală cu aplicarea art.81 Cod penal.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel solicită a se observa că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă mult redusă raportat la pericolul social al faptei săvârșite de acesta. Solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de text cu art.86 Cod penal.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel solicită aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 alin.1 teza a-II-a lit.a și b Cod penal.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat și apelant solicită respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, întrucât nu există motive pentru care să se ceară majorarea pedepsei. Din administrarea probatoriului, rezultă că existau doar 2,97 gr de canabis - droguri de risc și nu de mare risc. Cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante, precizează că a existat un singur mandat de aducere, iar inculpatul nu s-a prezentat întrucât nu era în țară, au existat 5 sau 6 termene la instanța de fond, când acesta s-a prezentat de fiecare dată, la fel s-a prezentat și la instanța de apel. Nu a încercat să influențeze în nici un fel desfășurarea urmăririi penale.
Cu privire la motivul de apel formulat de Parchet în sensul că ar fi indus în eroare acele persoane din PNp entru care inculpatul și-a oferit sprijinul procurorilor din cadrul, consideră că este o simplă afirmație fără acoperire, fiind doar o simplă declarație a inculpatului G. Solicită respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și să se rețină circumstanțele atenuante, a recunoscut fapta, a avut un comportament bun înainte de săvârșirea faptei, este infractor primar.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul, învederează instanței că fapta de tragic de droguri de risc a fost provocată de sub acoperire -. Nu se pune în discuție că vânzarea cantității de droguri este ceva anormal și reprezintă un oarecare pericol, însă vrea să demonstreze cu privire la prezenta faptă că pericolul este foarte redus. invocat dispozițiile art.68 alin.4 Cod procedură penală care interzice strict să se săvârșească fapte penale în vederea obținerii probelor. Inculpatul nu s-a dus într-un loc public, nu a abordat anumite persoane pentru a le vinde cantitatea de droguri ci a fost provocat de sub acoperire. Solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal. Coroborat cu lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia și modalitatea în care a fost săvârșită fapta, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și pe fond achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit."1" Cod procedură penală coroborat cu art.181Cod penal, întrucât între fapta săvârșită de inculpatul și cea săvârșită de inculpatul G nu există nicio diferență.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, cu privire la apelul declarat de inculpatul, față de motivele formulate în recursul Parchetului apreciază că se impune majorarea pedepsei. Fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, inculpatul fiind un real pericol public, având în vedere că acesta intenționa să plece în Italia și să se sustragă urmăririi penale. Nu există probe din care să rezulte că a fost provocat.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat G cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA solicită respingerea acestuia ca nefundat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. Participarea inculpatului la traficul de rezină de cannabis nu există, singura legătură ar fi relația de prietenie. La dosar există în mod detaliat convorbirile purtate, declarațiile date de părți cu privire la angrenarea acestuia în traficul de rezină de cannabis. Din declarațiile ambilor coinculpați și restul probelor rezultă că inculpatul G nu a participat în nici un fel la vreo discuție cu privire la traficarea de rezină de cannabis, iar în urma percheziției efectuate la acesta nu s-a găsit nimic. Inculpatul nu are antecedente penale, nu se face o legătură efectivă între existența drogurilor risc și contribuția acestuia, instanța de fond în mod corect a dispus o soluție de achitare.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul arată că lasă la aprecierea instanței.
Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat G arată că în prezent este lucrător comercial, regretă fapta și este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat și apelant, precizează că în prezent nu are ocupație, are vârsta de 23 de ani, locuiește împreună cu părinții. Susține că regretă fapta.
- CURTEA -
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 390/23.09.2008 a Tribunalului Constanța - Secția penală s-au dispus următoarele:
"În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și c și alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit.c Cod penal, pentru trafic de droguri a condamnat pe inculpatul:
- fiul lui și, născut la 13.08.1985, în O, județul B, etățean român, studii - 8 clase, necăsătorit, fără copii, fără loc de muncă, fără ocupație, CNP -, domiciliat în Cernavodă,-, -.A,.18, județul C, fără antecedente penale, cu stagiul militar nesatisfăcut, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În baza art.82 Cod penal, a stabilit termen de încercare de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani.
În baza art.359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal care prevăd consecințele ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală combinat cu art.181Cod penal, a achitat pe inculpatul:
G- fiul lui și, născut la 13.08.1981, în municipiul M, județul C, cetățean român, nerecidivist, necăsătorit, fără copii, cu stagiul militar nesatisfăcut, studii 11 clase și școală profesională, angajat ca agent de pază, domiciliat în Cernavodă,-, -.C,.1,.47, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
În baza art.91 lit.c Cod penal, a aplicat inculpatului G sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
În baza art.17 alin.1 și art.18 alin.1 din Legea nr.143/2000:
A dispus confiscarea și distrugerea cantității de 2,30 grame rezină de cannabis, depusă conform dovezii seria D nr.-/04.10.2007 la camera de corpuri delicte a IGPR -
În baza art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.d Cod procedură penală, a obligat inculpatul G la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt:
La data de 28.02.2007 de Combatere a Organizate și Terorism C s-a sesizat din oficiu în legătură cu săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de către numiții "" și "" din Cernavodă, sens în care, prin ordonanța nr.226/II/2/28.02.2007, s-a dispus de către DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, autorizarea ui sub acoperire - și a colaboratorului sub acoperire - să culeagă date cu privire la activitatea infracțională a acestora și să cumpere de la ei, în ziua de 28.02.2007 o singură dată, hașiș sau alte droguri de risc sau mare risc.
În baza autorizării date de procuror, sub acoperire - și colaboratorul sub acoperire - s-au deplasat, în ziua de 28.02.2007, cu un autoturism aparținând MAI, în orașul Cernavodă, unde s-au întâlnit cu numiții "" și "" într-un parc din centrul orașului. Cei doi au intrat în mașină și, în schimbul sumei de 1000 lei primită de la sub acoperire -, numitul "" i-a predat două bucăți de substanță vegetală solidă, cu lungimea de circa 3 cm fiecare, despre care a afirmat că este rezină de cannabis. sub acoperire - l-a întrebat pe "" dacă îi poate procura din P și comprimate ecstasy, răspunsul acestuia fiind afirmativ și cerându-i un avans de 1000 lei. Acesta nu a mai primit avansul cerut, întrucât la fața locului a sosit o altă mașină cu lucrători de poliție judiciară, care s-au legitimat și i-au identificat pe inculpații și G. Asupra inculpatului a fost găsită suma de 1000 lei primită în schimbul drogurilor de la sub acoperire -, iar în mașină s-au găsit și cele două bucăți de substanță vegetală solidă vândute de cei doi inculpați, ca fiind rezină de cannabis.
Ambii inculpați, prinși în flagrant, și-au recunoscut vinovăția și au semnat, fără obiecțiuni, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, redactat în prezența martorului asistent.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din 06.03.2007 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al drogurilor și, substanța vegetală vândută de cei doi inculpați cântărea 2,97 grame, fiind rezină de cannabis.
S-a stabilit că inculpatul a achiziționat rezina de cannabis din P N și i-a propus să i-o vândă colaboratorului sub acoperire -. Acesta însă le-a spus inculpaților că le va face cunoștință cu o altă persoană, interesată să cumpere rezină de cannabis, îndrumându-i la locul de întâlnire cu sub acoperire -.
Întrucât inculpatul, imediat ce a fost prins în flagrant, și-a manifestat dorința de a colabora în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a celor care i-au vândut rezina de cannabis în municipiul P N, s-a dispus de către procuror, prin ordonanța nr.226/II/2/28.02.2007, autorizarea acestuia ca și colaborator sub acoperire al ui sub acoperire - pentru a ajuta la prinderea în flagrant a numiților "" și "-" din P N, care i-ar fi oferit spre vânzare 1 Kg de hașiș cu suma de 1000 euro.
În continuare s-a efectuat deplasarea în municipiul PNp entru realizarea flagrantului însă nu s-a reușit prinderea numiților"" și "-". Ulterior, cu ocazia audierii sale de către procuror, la data de 11.10.2007, inculpatul Gad eclarat că inculpatul i-a spus că le-a dat de înțeles traficanților din P N că urmează să fie prinși în flagrant, acesta motivând că a procedat astfel întrucât din rețea făcea parte și un verișor al său și nu a vrut să-l dea pe mâna poliției.
Tot inculpatul Gad eclarat că inculpatul a părăsit teritoriul României pentru a se sustrage de la urmărirea penală, propunându-i și lui acest lucru.
Se reține că această împrejurare este confirmată și de procesele verbale de căutare întocmite de lucrătorii de poliție și chiar de numitul, tatăl inculpatului.
Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că a cumpărat rezina de cannabis cu suma de 300 euro de la numitul "" din P N și că împreună cu inculpatul G au vândut-o cu suma de 1000 lei numitului. De asemenea, a recunoscut că numitul l-a întrebat dacă poate să-i facă rost de comprimate ecstasy, răspunsul său fiind afirmativ.
În fața instanței inculpatul nu a vrut să dea o nouă declarație.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și inculpatul.
În apelul declarat de procuror s-a criticat greșita achitare a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, apreciindu-se ca fapta acestuia prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, precum și, în ce-l privește pe inculpatul, greșita individualizare a pedepsei acestuia.
Totodată, în același apel s-a criticat neaplicarea de către instanța de fond a pedepselor accesorii.
Apelantul inculpat a criticat sentința apelată sub aspectul greșitei condamnări apreciind că fapta acestuia ce a făcut obiectul judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Verificând hotărârea apelată potrivit art.371 Cod procedură penală, curtea apreciază apelurile ca fiind nefondate.
Astfel, în ce privește primul motiv din apelul procurorului curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.181Cod penal în ce privește pe inculpatul G, întrucât s-a dat eficiență circumstanțelor concrete și personale reținute în cauză, în special a datelor ce rezultă din referatul de evaluare psiho - socială, iar concluzia că fapta acestui inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și nu impune pentru soluționare aplicarea unei pedepse, fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este justă.
Datele personale ale inculpatului G conduc la concluzia că implicarea acestuia în activitatea infracțională este accidentală, iar în raport de cantitatea mică de rezină de canabis vândută (2,97 grame), această faptă aduce o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege.
În ce privește motivul de apel invocat de către inculpatul curtea apreciază că situația acestui inculpat este distinctă de cea a inculpatului G, întrucât circumstanțele sale personale sunt diferite, el având o altă participație în lanțul infracțional.
Ca inițiator al tranzacției ilicite, inculpatul, prezintă un grad de pericol mai mare, sens în care dispoziția de condamnare a acestuia de către prima instanță apare ca legală.
În ce privește individualizarea pedepsei stabilită față de inculpatul, curtea apreciază că aceasta a fost just dozată, fiind corect reținute circumstanțele atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.a și c și alin.2 Cod penal, iar pedeapsa de 4 luni închisoare a cărei executare este suspendată condiționat reprezintă o restabilire eficientă a echilibrului social tulburat de inculpat prin săvârșirea infracțiunii.
Câtă vreme aplicarea pedepselor accesorii nu mai este obligatorie de drept, ci sunt la dispoziția instanței, curtea apreciază că cel de al treilea motiv de apel invocat de procuror nu are caracter de nelegalitate, prima instanță în raport de toate circumstanțele concrete ale cauzei apreciind în mod temeinic că nu se mai impune și aplicarea pedepselor accesorii.
Întrucât criticile formulate de apelanți sunt neîntemeiate, iar curtea nu poate reține existența vreunui element de neregularitate a sentinței apelate de natură să impună reformarea chiar și în parte a acesteia, urmează a respinge ca nefondate prezentele apeluri cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge apelurile declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA șiinculpatul - domiciliat în Cernavodă,-, -.A,.18, împotriva sentinței penale nr.390 din data de 23 septembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul în sumă de 300 lei pentru av. se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - --- -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -/
Tehnored.gref.
2 ex./9.01.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Marius Cristian Epure