Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

Dosar nr- Decizia penală nr.600/

Ședința publică din 09 octombrie 2009

Curtea constituită din:

Președinte: dr.G - - președinte instanță

Judecător: dr.- -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

Grefier:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorirsm -

Serviciu Teritorial Pitești reprezentat prin:

Procuror: G

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, și, toți deținuți în prezent în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 01 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții inculpați, toți aflați în stare de arest, asistați de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.3871/2009, emisă de Baroul Argeș, recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza delegației depusă la dosar, recurenta inculpată, în stare de arest, asistată de avocat ales, în baza delegației de la dosar și recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea nr.592/R din 07.10.2009 a Curții de APEL PITEȘTI, s-au respins ca nefondate recursurile formulate de inculpații, împotriva încheierii din 01.10.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Se încuviințează apărătorilor să ia legătura cu inculpații.

Fiind întrebați de către președintele completului de judecată, inculpații, arată că își mențin recursurile declarate

Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului precizează, pe rând, că nu mai au cereri prealabile de formulat.

În raport de această împrejurare, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Avocat, pentru recurenții inculpați, și, lasă la aprecierea instanței, având în vedere că au mai fost soluționate de Curtea de APEL PITEȘTI recursurile declarate de aceștia împotriva aceleiași încheieri.

Avocat, pentru recurentul inculpat -, solicită admiterea recursului, revocarea arestării preventive ori înlocuirea ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Precizează că dintre toți inculpații, inculpatul - are cea mai mică participație. El doar deschidea contul și ridica anumite sume de bani în baza unei procuri speciale. La momentul la care s-au petrecut faptele avea 19 ani, iar între timp s-a căsătorit și are un copil în vârstă de 5 luni. Își termină studiile, înainte de a fi arestat lucra și a contractat un credit pe care trebuie să-l ramburseze, astfel că este mai util acasă, în stare de libertate. A acționat la rugămintea unui individ Gini, care însă nu a putut fi identificat. Solicită cercetarea inculpatului în libertate, precizând că el nu a prezentat pericol pentru ordinea publică în cei 2 ani de zile care au trecut până la arestarea lui preventivă.

Avocat, pentru recurenta inculpată, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea arestării preventive a inculpatei, întrucât temeiurile în baza cărora a fost dispusă măsura nu mai justifică privarea ei de libertate. Singurul argument pe care îl aduce este timpul scurs de la momentul comiterii presupuselor fapte și timpul petrecut în stare de arest preventiv. Astfel, dacă la acel moment s-a avut în vedere rezonanța pe care faptele o putea avea în rândul opiniei publice, în prezent, după o perioadă atât de lungă de timp nu mai poate fi vorba de așa ceva. Inculpata a efectuat doar 6 tranzacții, ca urmare a faptului că a cumpărat de la 6 persoane dreptul de a folosi acțiunile acestora, dându-le sume de bani, așa încât, față de conținutul concret al faptelor, se impune judecarea ei în stare de libertate.

Avocat, pentru recurentul inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea inculpatului în stare de libertate sau înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât temeiurile avute în vedere inițial nu mai subzistă. Precizează că de 2 ani de zile inculpatul nu a comis niciun alt act material și nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul a înțeles că a greșit, este căsătorit, are un copil în vârstă de 4 luni, iar soția este încă elevă. Ținând seama de faptul că anumiți inculpați sunt judecați în stare de libertate, pentru egalitate de tratament, solicită ca și inculpatul - să fie judecat astfel.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor formulate de inculpații, și, ca inadmisibile, întrucât recursurile acestor inculpați împotriva aceleiași încheieri au fost soluționate de Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia nr.592/R din 07.10.2009.

În ceea ce privește recursurile declarate de inculpații -, și -, pune concluzii de respingere a acestora, ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile avute inițial în vedere impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. au săvârșit infracțiuni grave. Au înșelat aproximativ 300 de persoane, tranzacționând acțiuni pe piața de capital. Cauza a fost disjunsă, urmând să se efectueze urmărirea penală și pentru alte fapte.

Recurenții inculpați, -, și -, având pe rând ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită cercetarea lor în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal formulat;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Prin încheierea din 1 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Argeș, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților (născut la data de 17 martie 1970, domiciliat în orașul B V, județul G, -), (născută la data de 27 iulie 1971, domiciliată în orașul B V, județul G, -), (născut la data de 17 ianuarie 1988, domiciliat în orașul B V, județul G, -), (născut la data de 20 martie 1987, domiciliat în orașul B V, județul G, -), (născută la data de 17 septembrie 1974, domiciliată în orașul B V, județul G, -), (născut la data de 22 mai 1982, domiciliat în municipiul B, -), (născut la data de 27 aprilie 1981, domiciliat în municipiul B, -), (născut la data de 18 iulie 1982, domiciliat în municipiul B, -(, (născut la data de 13 februarie 1988, domiciliat în B, -) și (născut la data de 18 august 1972, domiciliat în B, -), deținuți în Penitenciarul Colibași.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut:

Prin rechizitoriul nr.37D/P/2007, întocmit la data de 18 iunie 2009, de Serviciul Teritorial Pitești -, inculpații au fost trimiși în judecată la Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea, în principal, a infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; art.215 alin.1, 2 și 5 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal; art.279 alin.1 rap. la art.248 Cod penal; art.244 din Legea nr.297/2004, cu aplicația art.41 alin.2 Cod penal; art.290 Cod penal.

In esență, actul de trimitere în judecată a reținut că, în perioada cuprinsă între vara anului 2006 și august 2007, inculpații s-au constituit într-un grup infracțional, cu intenția de a săvârși, printre altele, infracțiuni de înșelăciune în dauna unui număr mare de părți vătămate, prin devalizarea acțiunilor pe care acestea le aveau la "Depozitarul Central" Astfel, în realizarea scopului infracțional, a fost contactat, inițial, pe inculpatul, care lucrase până în luna februarie 2007 la "Depozitarul Central", iar ulterior în grupul infracțional au fost atrași și inculpații, și a, care aveau calitatea de operator calculator la această unitate, având atribuția în cadrul grupului de a constata, prin verificarea evidențelor ținute pe calculator, persoanele din baza de date care posedau un număr mai mare de acțiuni, valoarea aproximativă a acestora și datele lor de stare civilă.

Tot astfel, inculpații obțineau extrase de cont și liste cu coduri confidențiale, întocmind acte de identitate false pentru acționarii ce urmau a fi înșelați, pe care le anexau la cererea semnată în numele acestora, la care atașau o chitanță de plată a unei taxe cerută pentru eliberarea documentelor de tranzacționare iar apoi le expediau prin poștă la unitatea depozitară, solicitând să li se schimbe domiciliul în baza de date, respectiv la adresa din B,- sau 100, sector 6, cerând, totodată, să le fie expediate tot prin poștă actele de tranzacționare la noua adresă, unde, de fapt, locuia inculpatul -. După tranzacționare, banii erau virați într-un cont bancar sau expediați prin mandat poștal presupusului investitor.

Prin acest procedeu, grupul infracțional a înșelat un număr de 303 persoane din diferite localități, cu suma totală de 1.878.841,48 lei Ron.

Tribunalul a reținut că în cauză subzistă aceleași temeiuri prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod pr.penală, care au determinat luarea măsurii preventive, în sensul că pedepsele prevăzute pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată sunt mai mari de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Impotriva încheierii au formulat recurs inculpații -, -, a, și, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că nu se mai impunea menținerea stării de arest, deoarece nu mai erau îndeplinite cerințele prevăzute de art.148 lit.f și art.160/b Cod pr.penală.

Examinând hotărârea recurată, în conformitate cu dispozițiile art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Este necontestată împrejurarea că inculpații sunt trimiși în judecată la Tribunalul Argeș, prin rechizitoriul nr.37D/P/2007, întocmit la data de 18 iunie 2009 de Serviciul Teritorial Pitești -, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv de crimă organizată și înșelăciune, cauza având termen la data de 29 octombrie 2009.

In ceea ce-i privește pe inculpații, și se constată că aceștia au mai formulat anterior recurs împotriva încheierii din 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, recursuri soluționate prin respingere, potrivit deciziei penale nr.600/R din 9 octombrie 2009 Curții de APEL PITEȘTI.

Prin urmare, recursurile acestora sunt inadmisibile, în conformitate cu dispozițiile art.385/1 Cod pr.penală, care în enumerarea hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs nu menționează și pe cele pronunțate deja de către o instanță de recurs.

Respingerea ca inadmisibile a recursurilor se va face în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală.

Referitor la inculpații -, și -, se constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiile art.160/b Cod pr.penală, menținând starea lor de arest. Astfel, potrivit alin.3 din acest text "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

Aceste dispoziții aplicate la speță au determinat tribunalul să constate că subzistă aceleași temeiuri - prevăzute de art.148 lit.f Cod pr.penală - care au determinat arestarea preventivă a inculpaților.

Sub acest aspect, se constată că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave, cu consecințe asemănătoare, constând în înșelarea unui număr de 303 persoane, cărora li s-a cauzat un prejudiciu total de 1.878.841,48 lei Ron.

Pedepsele prevăzute pentru infracțiunile imputate inculpaților-recurenți au limite minime mai mari de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate, așa cum în mod judicios a dispus tribunalul, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică - prevăzută de art.148 lit.f Cod pr.penală - nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpaților ci și date referitoare la faptele imputate, pentru că, nu de puține ori, acestea sunt de natură a acrea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Revenind la speță, se constată că inculpații recurenți -, și - sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave și, așa cum s-a precizat, lăsarea în libertate ar prezenta un sentiment de insecuritate socială.

In concluzie, constatându-se că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor textelor pre-citate, se vor respinge ca nefondate recursurile, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.

Pe cale de consecință, vor fi obligați recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații, și, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din 1 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Argeș.

Respinge ca inadmisibile recursurile formulate împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, de inculpații, și, deținuți în Penitenciarul Colibași.

Obligă la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează:

-pe inculpații -, și - la câte 150 lei;

-pe inculpații., și la câte 250 lei, din care câte 100 lei, onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.Gh.-, dr.-,

Grefier,

Red.Gh.-

Tehnored.

Ex.3

Jud.fond Gh.

21 octombrie 2009

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Pitesti