Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 602/R/MF

Ședința publică din 12 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

Președinte: dr. G -, președinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr. - -

JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu

Grefier:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

- Biroul teritorial Pitești, reprezentat prin:

G - procuror

S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință nr.81/F din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, care substituie pe avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului ales al inculpatului să ia legătura acesta.

Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat înaintea acordării cuvântului.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință nr.81/F din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu se mai impune această măsură și punerea în libertate a inculpatului, continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.

În motivare arată că inculpatul a fost arestat, având în vedere faptul că s-a sustras de la urmărirea penală și că a mai săvârșit și o altă faptă penală.

Ca o primă apărare precizează că inculpatul are în întreținere un copil bolnav care s-a născut cu o malformație congenitală, obținând o aprobare pentru o operație în Franța și a trebuit să plece imediat nemaiavând posibilitatea de anunța organele de cercetare penală.

În al doilea rând arată că acesta mai săvârșit o astfel de infracțiune, dar a fost scos de sub urmărire penală, arătând că va depune la dosar acte justificative.

În al treilea rând s-a mai reținut că inculpatul făcea parte dintr-un grup care s-a asociat cu alte persoane în vederea săvârșirii a unor astfel de fapte penale pentru care acesta este trimis în judecată, precizând că în mod greșit s-a reținut acest lucru, inculpatul nu făcea parte din nici-un grup infracțional, iar prejudiciul este modic și nu se justifică menținerea arestării preventive.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință nr.81/F din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, măsura preventivă fiind legală și justificată, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate.

Având în vedere faptele săvârșite de inculpat, precum și faptul că acesta aderat la un grup infracțional organizat, săvârșind mai multe infracțiuni informatice, cauzând un prejudiciu mai multor persoane străine, acesta s- sustras de la urmărirea penală, i s-a emis mandat de arestare în lipsă, ulterior fiind prins și arestat, iar ceilalți inculpați din dosar se află în continuare în stare de arest preventiv, nefiind admise solicitările acestora de punere în libertate.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

CURTEA

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr.81/F din 7 octombrie 2009, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 3002rap. la art.160 din Codul d e procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, fost, fiul lui și, născut la data de 04.05.1985, în D, județul V, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, cu CNP -, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul A, trimis în judecată prin rechizitoriul cu nr. 155/D/P/2005 din data de 17.03.2009 pentru comiterea în formă continuată a complicității la infracțiunea de fraudă informatică și la infracțiunea de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, precum și pentru comiterea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat. prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 49 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 26.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 1,2,3 și 5.p, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a și b

Cod Penal

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut in probele administrate în cauză, în faza urmăririi penale, că se desprinde bănuiala legitimă că inculpatul a sprijinit intens activitatea grupului, a cărui lider a fost inc., prin faptul că a încasat sumele de bani provenite din fraude informatice, transferate de victime din străinătate, prin serviciul sau prin conturi bancare, contribuind astfel la inducerea în eroare prin intermediul sistemelor informatice a unui număr de 16 părți vătămate, cărora li s-a produs un prejudiciu total de 49.492 lei, însă, prejudiciul produs de activitatea grupului se ridică la suma de 278.000 lei (volumul 1, fila 208).

dintre inculpatul și ceilalți membrii ai grupului este pusă în evidență de mai multe elemente ale situației de fapt, care îl includ și pe acest inculpat în structura organizatorică a grupului, având rolul bine definit de a încasa, în schimbul unui comision, sume de bani transferate din străinătate prin conturi bancare și prin serviciul, sume care aveau ca sursă comiterea fraudelor informatice.

Astfel, mai întâi, din actele dosarului rezultă că membrii grupului infracțional organizat utilizau în scopul materializării rezoluției infracționale, printre altele, adresa de e-mail,-.com", care conține nenumărate date și informații privind activitatea infracțională. Analizând conținutul mesajelor și a altor comunicări arhivate în această adresă de e-mail, la rubrica "", în data de 19.05.2006, ora 19.22 fost primit un mesaj ce conține datele unui cont bancar deschis la Banca Transilvania, pe fostul nume al inculpatului, respectiv acela de (volumul 8, fila 218).

Apoi, în cazul unor victime, ofertantul, care s-a prezentat atât sub identitatea lui -, cât și aceea a inculpatului a afirmat că reprezintă o companie prosperă specializată în vânzarea unor produse electronice, în special telefoane mobile.

În sfârșit, autorii fraudelor informatice i-au folosit, atât pe inculpații, - și învinuitul G, cât și pe inculpatul să încaseze banii ce proveneau din fraude informatice, care se refereau la vânzarea aceluiași gen de bunuri, respectiv tractoare și telefoane mobile. De altfel, activitatea infracțională a inculpatului nu a fost stabilită în întregime deoarece există indicii temeinice că acesta și-a deschis conturi bancare la Banca Transilvania, Banca Comercială Română și la o bancă din Ungaria, conturi utilizate pentru transferarea banilor proveniți din fraude informatice, așa încât, sub acest aspect s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpat.

Nu mai puțin important în analiza profilului psihologic al inculpatului, pe lângă perseverența infracțională pe care a manifestat-o în decursul timpului este faptul că acesta nu s-a prezentat în fața organelor judiciare când a fost citat pentru prezentarea materialului de urmărire penală, fiind necesar emiterea unui mandat de aducere, comportament manifestat și la efectuarea perchezițiilor informatice.

Și în faza judecății, inculpatul deși a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat la termenele de judecată decât cu mandat de aducere și anume, la termenul din 6 mai 2009.

Mai mult decât atât, acest inculpat deși a avut termenul de judecată următor în cunoștință, nu s-a mai prezentat la instanță pentru termenele de judecată din 11 mai 2009 și 29 iunie 2009.

Din susținerile apărătorului acestuia rezultă că inculpatul ar fi în Franța iar Procurorul Al DIICOT, Biroul Teritorial Vâlcea, susține că din informațiile pe care le deține rezultă că inculpatul s-ar fi refugiat în Spania pentru a se sustrage de la Judecată.

Față de aceste considerente, este evidentă intenția inculpatului de a se sustrage de la judecata cauzei.

În faza judecării cauzei, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, respectiv, a condus un autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Din documentele atașate la dosarul cauzei și depuse de Procurorul Al DIICOT Biroul Teritorial Vâlcea rezultă că în faza judecății cauzei inculpatul a mai săvârșit o infracțiune cu intenție și anume, a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, infracțiune față de care se fac cercetări.

S-a considerat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece pentru fapta imputată inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Conform art. 160 pr. pen. la care face trimitere art. 3002. pr. pen. dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Sub aspectul temeiurilor de fapt, Tribunalul a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, pericol concret pentru ordinea publică, existând în acest sens probe (sustragerea de la urmărirea penală și de la judecată, fiind necesară emiterea unor mandate de aducere, săvârșirea cu intenție, în faza judecării cauzei a altor infracțiuni).

Nu se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, neprivativă de libertate cum ar fi, obligarea de a nu părăsi localitate sau țara, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 148 lit. f pr. pen.; măsura arestării preventive poate fi luată când legea pedepsește infracțiunea ce formează obiectul cercetării cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Ori, în speță, Tribunalul a constatat că nculpatul, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de crimă organizată precum și infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. 5. pen. iar legea pedepsește săvârșirea unor asemenea infracțiuni cu pedeapsa închisorii de până la 20 de ani.

În ce privește pericolul social concret, Tribunalul a constatat că pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitatea deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Pe de altă parte, pericolul social concret rezultă și din gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, de modalitățile concrete în care a acționat de mijloacele în care a înțeles să își desfășoare activitatea infracțională, respectiv constituirea unui grup infracțional organizat, cu roluri bine stabilite pentru realizarea celor trei modalități de săvârșire infracțiunilor, implicarea unui număr foarte mare de persoane interpuse în efectuarea operațiunilor de transferuri de bani ori de ridicare efectivă a banilor și predarea către adevărații beneficiari, în scopul ascunderii identității reale acestora și îngreunarea descoperirii faptelor și adevăraților autori.

Cum respectarea legii în România, ca în oricare alt stat european trebuie să fie obligatorie și nu facultativă, autoritățile judecătorești sunt obligate să reacționeze ferm pentru stoparea acestui fenomen infracțional.

Punerea în libertate în acest moment inculpatului ar adânci acest sentiment de nesiguranță și de lipsă de voință din partea autorităților judiciare de stăpâni cu adevărat acest fenomen infracțional, temere în rândul societății civile și un sentiment de indignare opiniei publice.

Inculpatul a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, susținând netemeinicia acesteia sub aspectul faptului că nu există motive care să justifice arestarea preventivă.

Inculpatul arată că nu făcea parte din nici un grup infracțional și nu are legătură cu faptele ce i se rețin iar împrejurarea că nu a fost prezent în fața organelor judiciare, reprezintă o întâmplare nefericită, care l-a determinat să plece în Franța pentru o intervenție chirurgicală a copilului său min or.

Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.

În acest sens, curtea reține că prin rechizitoriul nr.155/17.03.2009 DIICOT V l-a trimis în judecată pe inculpatul-recurent, alături de alți 7 inculpați pentru comiterea în formă continuată a infracțiunilor grave de complicitate la fraudă informatică și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, și în formă continuată incriminate prin dispozițiile art.26 Cod penal, rap.la art.49 din Legea nr.161/2003, cu apolic.art.41 alin.2 Cod penal, art.26 Cod penal, rap.la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.7 din Legea nr.39/2003, toate cu aplic.art.33 lit.a și b Cod penal.

Așa cum rezultă din actul de inculpare, activității infracționale desfășurate de inculpați i-au căzut victimă un număr de 33 de părți vătămate, cetățeni străini, prejudiciu rezultat din infracțiune depășind 2 miliarde lei vechi.

Prin Încheierea nr.57/F din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală în dosarul nr- în baza art.136 lit.d, art.143, art.148 lit.a, d și f, art.150 teza a II-a, art.151 și art.267 alin.1 cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, fost, pentru 29 de zile, măsură menținută ulterior de instanța de judecată.

Așa cum a reținut și prima instanță, înregistrările convorbirilor telefonice cât și documentele bancare, arată că în cadrul grupului infracțional inculpatul avea rolul de a ridica banii proveniți din fraude informatice determinând bănuiala legitimă în înțelesul art.143, 148 Cod procedură penală, care justifică detenția preventivă a acestuia.

În cauza Murray vs. Regatul Unit, curtea a statuat că art.5 paragraful 1 lit.c nu impune autorității care a dispus arestarea preventivă să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul arestării sau pe timpul reținerii.

Inculpatul a fost arestat, între altele, și pentru că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care este acuzat, este închisoarea mai mare de 4 ani.

Încălcarea ordinii sociale și liniștii publice, prin comiterea unor fapte de rezonanță mare în mediul social, datorită escaladării îngrijorătoare a infracțiunilor de fraudă și înșelăciune informatică, reprezintă în opinia curții indicii actuale ale pericolului pe care-l reprezintă întreruperea detenției la care inculpatul este supus în momentul de față.

Existența temeiurilor privind arestarea și pe baza acestora legitimitatea măsurii pentru viitor determină conform art.300/2 Cod procedură penală menținerea detenției față de inculpat, așa cum în mod corect a procedat și prima instanță.

Având în vedere aceste argumente, în baza art.385/15 pct.1 lit.b, curtea va respinge recursul inculpatului, urmând ca potrivit art.192 Cod procedură penală să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul, fost, fiul lui și, născut la data de 04.05.1985, în D, județul V, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, cu CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr.81/ din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dr.Gh. dr.

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./28.10.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Pitesti