Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.608/R-MF

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu

JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru

JUDECĂTOR 3: Marius Gabriel

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații, și, toți aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați, și, toți în stare de arest preventiv, asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Se încuviințează apărătorului să ia legătura cu recurenții inculpați.

Avocat și reprezentantul parchetului precizează, pe rând, că nu mai au alte cereri de formulat.

În raport de această împrejurare, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Avocat, pentru recurenții inculpați, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților, motivând că trebuie avut în vedere termenul rezonabil în care aceștia pot fi menținuți în stare de arest preventiv. Precizează că prima instanță a motivat menținerea arestării preventive a inculpaților prin aceea că apărătorii lor nu s-au prezentat la termenele de judecată acordate în cauză și că inculpații nu au dat declarații, însă aceste motive nu își găsesc fundament real în actele de la dosar. Inculpații au avut apărare calificată aleasă la toate termenele de judecată, cu excepția primului.

De asemenea, apreciază că magistrații, la verificarea stării de arest preventiv trebuie să aibă în vedere dacă buna desfășurare a procesului impune într-adevăr menținerea inculpaților în arest preventiv și dacă există probe că s-ar sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei. Abia după ce se constată că aceste condiții sunt îndeplinite se poate trece la verificarea celor prevăzute la art.148 din Codul d e procedură penală.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate și menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică, motivând că se impune în continuare această măsură. La aprecierea pericolului pe care îl prezintă inculpații pentru ordinea publică trebuie să se țină seama de faptul că doi dintre inculpați, în cursul desfășurării procesului penal, au plecat în străinătate fără să înștiințeze instanța de judecată, că în cauză există un număr mare de acte materiale și de părți vătămate și că inculpații au mai fost condamnați pentru același gen de infracțiuni.

Recurenții inculpați, și, având pe rând ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.ultim Cod procedură penală, arată că sunt de acord cu susținerile apărătorului lor.

CURTEA

Din actele dosarului, constată că, prin încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, s-a dispus, între altele, în temeiul dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală raportat la ar. 160 Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive luată fată de inculpații, fiul lui și, născut la 11.12.1979 în com, jud A, CNP -, domiciliat în com, sat, jud A, fiul lui și, născut la 29.06.1975 în G, CNP -, domiciliat în, sat, jud A și, fiul lui G și, născut la 07.04.1969 în P, jud D, CNP -, domiciliat în orașul P,-, jud

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, cu privire la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, și.

Astfel, în cauză există indicii temeinice din care rezultă faptul că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar din împrejurările în care au fost săvârșite faptele, din perioada mare de timp în care acestea au fost comise, precum și din faptul că de comiterea lor au luat la cunoștință un număr mare de persoane, tribunalul a apreciat că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală.

De asemenea tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații, și se mențin în continuare existând date din care rezultă faptul că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din caracterul continuat al infracțiunilor pe o perioadă mare de timp, din numărul mare al persoanelor care au luat cunoștință de săvârșirea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, precum și din numărul mare al părților vătămate, unele dintre acestea fiind minore.

De asemenea trebuie avut în vedere și faptul că inculpații aflați în stare de arest au mai fost condamnați anterior pentru fapte de același gen, fiind trimiși în judecată și în alte cauze tot pentru fapte similare, iar în cauza de față au avut o atitudine necooperantă de-a lungul procesului penal, faptul că apărătorii inculpaților au lipsit la mai multe termene de judecată, că doi dintre inculpați au plecat în străinătate, necomunicând acest lucru instanței, iar în prezent unul dintre inculpați, acuzând diferite probleme de sănătate, nu s-a prezentat în instanță, toate acestea ducând la tergiversarea soluționării cauzei.

Prin urmare, nu se poate vorbi de nerespectarea unui termen rezonabil al soluționării cauzei ca motiv al cererilor de punere în libertate a inculpaților atâta timp cât amânarea soluționării cauzei se datorează atitudinii inculpaților și nu complexității cauzei sau modalității greoaie a îndeplinirii actelor de procedură.

Inculpații au refuzat să dea declarații în instanță cu privire la faptele pentru care sunt trimiși în judecată, nu sunt la primul contact cu legea penală, astfel încât, având în vedere și faptul că un număr mare al părților vătămate și al martorilor nu au fost încă audiați, precum și cele arătate mai sus, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art.3002Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală a fost menținută în continuare măsura arestării preventive a inculpaților, și.

Împotriva încheierii au formulat recurs inculpații, și, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, motivând că trebuie avut în vedere termenul rezonabil în care aceștia pot fi menținuți în stare de arest preventiv.

În afară de aceasta, în opinia inculpaților, nu mai există temeiurile care au determinat arestarea acestora inițial, nefiind probe că se vor sustrage de la judecată, încercând să îngreuneze aflarea adevărului.

Examinând încheierea supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Sub aspectul termenului rezonabil, curtea arată că inculpații trimiși în judecată pentru infracțiuni grave privind traficul de persoane majore și minore, proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost detenției preventive cu circa 14 luni în urmă, apreciindu-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Dosarul este complex având în vedere că este vorba de 13 inculpați constituiți într-un grup ce a desfășurat o activitate infracțională în decursul a 4 ani, pe o arie teritorială extinsă în Spania și Italia.

Cercetarea judecătorească nu a ajuns la etapa audierii martorilor, însă lentoarea procedurilor, așa cum rezultă din actele dosarului nu se datorează autorităților judiciare, ci inculpaților și apărătorilor acestora care au solicitat amânări repetate ale cauzei și au lipsit nejustificat la mai multe termene de judecată.

În condițiile în care este exclusă culpa organelor judiciare în tergiversarea soluționării cauzei, nu se pune problema depășirii termenului rezonabil, așa cum susțin inculpații.

În ce privește menținerea în continuare a stării de arest în raport cu toți inculpații, prima instanță a identificat corect incidența și în momentul de față a temeiurilor care impun în continuare această măsură preventivă.

Gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații se află în fața instanței de judecată poate determina menținerea arestării pentru a împiedica săvârșirea de noi infracțiuni dacă circumstanțele cauzei și în special antecedentele și personalitatea acuzaților, fac plauzibil riscul comiterii unor noi infracțiuni.

Motivul privind posibilitatea comiterii unor noi infracțiuni și cel referitor la exercitarea de presiuni asupra victimelor sun legate între ele, iar riscurile față de victimele minore trebuie avute în vedere de-a lungul întregii proceduri cu o atenție deosebită față de personalitatea celor acuzați care în antecedență au mai suferit deja condamnări pentru fapte asemănătoare.

Nu se pune în acest context nici problema unei alternative la măsura detenției preventive la care sunt supuși inculpații pentru aceleași argumente ce impun pe viitor menținerea arestării lor.

Pentru aceste motive curtea apreciază neîntemeiat recursul inculpaților, și conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează să-l respingă, obligându-i pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat conform art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D CIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud. fond:.

28.11.2008.

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Marioara Dumitru, Marius Gabriel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Pitesti