Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 616
Ședința publică din data de 25 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații:
- "", fiul lui și, născut la 22.01.1980 în P, cu același domiciliu,-,. 6A,. B,. 21, jud. P, CNP. -
- zis OG "" fiul lui și, născut la 12.02.1982, în P, cu același domiciliu,-,jud. P,CNP. -;
- - zis "", fiul lui și, născut la data de 14.06.1979, în mun.P, domiciliat în P,-,.38,.A,.34, jud. P, CNP -;
- zis "", fiul lui G și C, născut la data de 20.01.1978, în mun.P, domiciliat în P,-,. 17,.C,.51, jud. P, CNP -;
- zis "", fiul lui - și, născut la data de 25.05.1988, în mun.P, domiciliat în P,-, jud. P, CNP -, toți aflați în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.3001alin.1 pr.pen. raportat la art.160 alin.2 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților iar în baza art.3001alin.3 pr.pen. s- menținut măsura arestării preventive a acestora.
Au fost respinse cererile formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații:, în stare de deținere, asistat de avocat ales -, din cadrul Baroului P, în stare de deținere, asistat de avocat ales și din cadrul Baroului P, în stare de deținere, asistat de apărător ales, din cadrul Baroului P, în stare de deținere, asistat de avocat ales din cadrul Baroului P, și, în stare de deținere, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței apărătorii au luat legătura cu inculpații aflați în stare de deținere.
Avocat -, pentru inculpatul-recurent depune xerocopia Încheierii din 4 mai 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- susținând că are legătură cu cauza și se referă la modalitatea în care instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la măsura arestării preventive.
Precizează totodată că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată, cu privire la încheierea respectivă făcând referire în motivele de recurs.
-a-vis de încheierea recurată, încheiere pronunțată la data de 22.09.2009, menționează că aceasta este criticată pentru 2 motive, invocând pe cale de excepție cazurile de casare prevăzute de art.385/9 pct.9 și pct.10 pr.penală, respectiv că din cuprinsul hotărârii lipește motivarea de fapt și de drept care a condus judecătorul la adoptarea soluției de respingere a cererilor formulate de inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Deși la pagina 5 a încheierii recurate, instanța de fond se pronunță în sensul că respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, soluția nu-și găsește corespondent în considerentele hotărârii. Cu alte cuvinte, încheierea recurată trebuia să cuprindă în expunere toate temeiurile de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției de respingere a cererii, lipsind din conținutul expunerii încheierii elementele prevăzute în mod obligatoriu de disp. art.356 lit. c și d pr.penală.
Analizându-se încheierea recurată, în opinia sa, se poate constata că nu există nici un fel de argumentație juridică care să justifice fiecare motiv invocat de inculpat, prin apărătorul ales, privind admisibilitatea aplicării dispozițiilor art.146 pr.penală. Consideră că trebuia să existe o motivare a temeiurilor de fapt și de drept care a dus la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
în încheiere, că respingerea cererilor formulate de inculpați, fără nici o justificare, în mod generic, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se întemeiază soluția.
Dacă ar fi existat o singură frază de genul "pentru aceleași considerente avute în vedere la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța va respinge și cererile subsidiare privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea", ar admite ideea că ar exista o motivare cu privire la expunere.
Invocă cu titlu de practică judiciară Decizia penală nr.3339/2004 a ÎCCJ, unde s-a statuat că decizia trebuie să cuprindă în expunere, între altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Ca atare în decizie trebuie analizat fiecare din motivele invocate de procuror și de părți, motivându-se temeiurile de fapt și de drept care au condus la admiterea sau la respingerea fiecărui motiv.
în decizie, în mod generic că hotărârea este temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, fără referire la critici, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se întemeiază soluția, caz de casare prevăzut în aart.385/9 alin.1, pct.9 pr.penală.
Consideră că hotărârea este pronunțată arbitrar, că nu există nici un considerent și se încalcă un principiu fundamental al inculpatului care îi dădea dreptul să cunoască motivele pentru care s-a respins cererea.
Dacă instanța de control judiciar va aprecia că cele susținute nu pot fi primite ca excepție, solicită să fie socotit ca primul motiv de recurs, cel prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.9 pr.penală.
Pentru recurentul-inculpat, avocat, declară că achiesează la concluziile puse de antevorbitorul său, susținând la rândul său că hotărârea recurată este pronunțată arbitrar, fără o motivare în fapt și în drept a soluției.
Avocat, având cuvântul pentru același inculpat-recurent, precizează că este de acord cu concluziile puse de colegii săi și că încheierea pronunțată la data de 22.09.2009 de Tribunalul Prahova este nelegală și netemeinică, motivându-se doar generic că se menține măsura arestării preventive în baza art.300/1 pr.penală, făcându-se referire global la inculpați, nu nominal cum era corect.
Studiindu-se propunerea arestării preventive se constată că la momentul când s-a luat această măsură, se făcea referire la anumite infracțiuni, iar acum la acest moment, prin rechizitoriu, instanța a fost investită cu soluționarea altora.
Astfel, la momentul arestării s-a invocat art.8 din Legea nr.39, iar ulterior, după finalizarea urmăririi penale s-a reținut în rechizitoriu art.7 din Legea nr.39, însă nici acum nu există un lider al grupului.
Chiar Curtea de APEL PLOIEȘTIa statuat că odată finalizată urmărirea penală, pericolul public s-a diminuat dacă inculpatul a adoptat o poziție sinceră și nu sunt împrejurări noi care să impună menținerea acestei măsuri.
Raportându-se la pericolul concret pentru ordinea publică, prevăzut de art.148 lit.f pr.penală, consideră că acesta s-a diminuat odată cu scurgerea timpului și că este doar generic.
De observat este că la momentul formulării propunerii de arestare preventivă și ulterior a cererilor de prelungire a acestei măsuri se invoca faptul că se impuneau pentru a se strânge probe, însă azi, urmărirea penală a fost finalizată și instanța de fond a fost sesizată cu rechizitoriul. Deci, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
În plus, nici cuantumul prejudiciului nu mai este același, azi fiind mult diminuat.
În rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a participat la aflarea adevărului, denunțând alți colaboratori, fiind singurul față de care se face o astfel de discuție.
În ceea ce-l privește pe inculpat, până la momentul întocmirii rechizitoriului nu s-a putut discuta aplicarea disp. art.18 din lege, dar îi sunt aplicabile disp. art.19.
Consideră că nu există nici un risc de a i se acorda inculpatului dreptul de a beneficia de starea de normalitate prevăzută de art.21, 23 din Constituția României, respectiv starea de libertate.
Studiind dosarul, nu există nici o împrejurarea nouă care să justifice temerea că lăsarea în libertate a acestuia ar periclita bunul mers al procesului.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de tribunal, pe fond, în principal să nu mai fie menținută starea de arest preventiv, cu consecința aplicării disp. art.300/1 pct.2 pr.penală și având în vedere excepția invocată dar și că încheierea recurată nu a fost motivată în fapt și în drept, consideră că se impune a se face aplicarea disp. art.136 pr.penală, în sensul de a se dispune conform art.139 pr.penală înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta neprivativă de libertate, respectiv cu cea prevăzută de art.145 pr.penală.
Avocat, având cuvântul pentru inculpații-recurenți și, achiesează, ca și colegii săi, la excepția invocată, în sensul că încheierea recurată este nemotivată și contravine dispozițiilor procedurale și solicita ca instanța de control judiciar să se pronunțe pe excepția invocată și abia după aceea să se dea cuvântul pentru susținerea motivelor de recurs.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, susține că invocareea cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.9 pr.penală s-a făcut pe cale de excepție, întrucât este unul foarte important.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, subliniază faptul că instanța de fond a respins cererea și nemotivând încheierea, l-a pus pe inculpat în imposibilitatea de a critica soluția întrucât nu sunt cunoscute motivele de fapt și drept pentru care s-a ajuns la această concluzie.
Chiar dacă instanța de recurs nu va considera acest motiv ca o excepție, este esențial să se pronunțe înainte de a se acorda cuvântul în susținerea recursurilor declarate.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că acesta este un motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.385/9 alin.1 pct.9 pr.penală și nu poate fi primit pe cale de excepție.
Curtea, constată că se poate discuta și pe fondul cauzei astfel că, în temeiul disp. art.385/13 pr.penală acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, solicită ca cele susținute anterior cu privire la cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.9 pr.penală, în situația în care nu vor fi reținute pe cale de excepție și să fie privite ca prim motiv de recurs.
Al doilea motiv de recurs, este întemeiat pe disp. art.385/9 pct.10 pr.penală și se referă la ipoteza în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale, de natură a garanta drepturile inculpatului procedurale, influențând astfel soluția corectă a procesului.
În ceea ce privește acest aspect, solicită a fi avută în vedere încheierea depusă în xerocopie, respectiv încheierea pronunțată la data de 4 mai 2009 în dosarul nr-, când, același complet de judecată, respingând recursurile inculpaților, a făcut o motivare logică și pertinentă.
La instanța de fond a arătat că au fost încălcate din acest punct de vedere dispozițiile art.149/1 alin.11 pr.penală și că potrivit acestui text de lege arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reținut sau arestat.
Consideră că nu exista nici un fel de dubiu că în raport de această situație, se impunea revocarea măsurii arestării preventive.
Situația de fapt invocată a fost dovedită cu actele din dosarul de urmărire penală, respectiv fila 251 din volumul 1, cât și din pagina 10 a încheierii pronunțate la data de 4 mai 2009 în dosarul nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI în completul de recurs.
Astfel, la pagina 10 a încheierii mai sus precizate se menționează: "totodată din verificările efectuate a rezultat că autoritățile australiene, în urma sesizării efectuate de organele de poliție judiciară română, au reținut pentru cercetări pe și ce se prezentaseră să ridice coletul expediat de. În aceleași împrejurări au mai fost reținuți pentru cercetări și și, persoane care se aflau tot în Australia. Toți cei depistați cu această ocazie au fost eliberați".
Mai precizează că în cuprinsul părții introductive a încheierii recurate s-a arătat faptul că inculpatul a fost arestat preventiv de la 30.04.2009, până la 28 mai 2009, în baza Încheierii nr.11/30.04.2009 și că din perioada maximă de 30 de zile a fost dedusă perioada reținerii, fără însă a se deduce de asemenea și perioada în care recurentul alături de recurenții și au fost reținuți de Poliția Federală Australiană, pe teritoriul acestui stat, ca urmare a sesizărilor efectuate de organele de poliție judiciare române.
Dincolo de faptul că pe fondul cauzei fiind investită cu o cerere de verificare a legalității și temeinicie măsurii arestării preventive la primirea dosarului instanța de fond trebuia potrivit disp. art.300/1 alin.2 pr.penală să revoce arestarea preventivă întrucât față de inculpații, și nu fuseseră avute în vedere dispozițiile art.149/1 alin.11 pr.penală pentru că acestora nu le fusese dedusă perioada reținerii în Australia, se poate constata, analizând încheierea recurată că, judecătorul fondului a lăsat nesoluționată această cerere esențială de natură a garanta drepturile părților, influențând astfel soluția.
Nu există nici un cuvânt, nici în partea privind expunerea și nici în partea dispozitivului încheierii recurate, deci nici o motivare în fapt și drept în raport de această cerere esențială.
Ca soluția să nu poate fi criticată, trebuia să cuprindă și o motivare amplă a motivului pentru care această cerere ce se referea la deducerea perioadei reținerii în Australia să nu fi fost avută în vedere.
Nu numai că motivarea nu este amplă, ci lipsește, fapt care duce la concluzia că tribunalul nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor invocate de apărător.
Verificând legalitatea și temeinicia unei măsuri, se observa foarte ușor că motivarea suferă prin aceea că cuprinde în mod exclusiv referiri la faptul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
Motivul de revocare a stării de arest întemeiat pe incidența art.149/1 alin.11 pr.penală subzista chiar dacă și la momentul actual s-ar admite că ar fi incidente disp. art.148 lit.f pe.penală pentru că privește o cauză de verificare a legalității măsurii de arest, respectiv că durata maximă pentru care se putea lua măsura a fost cea legală cu deducerea în întregime în întregime a stării de reținere, atât în țară cât și în străinătate și nu dacă la momentul actual cauzele avute în vedere mai subzistă sau nu.
Primul lucru pe care trebuia să-l facă judecătorul consta în aceea de a verifica legalitatea stării de arest dispusă anterior și ulterior să se pronunțe dacă va menține măsura, motivat de faptul că pedeapsa pentru infracțiunile de acest gen depășește 4 ani și lăsarea în libertate prezintă pericol public.
Consideră că la fond s-a sărit o etapă absolut obligatorie, respectiv cea de verificare a legalității stării de arest și s-a trecut la verificarea condițiilor de menține a măsurii.
Nu se poate ca fiind reținute declarațiile polițiștilor federali, aflate la vol.I din dosarul de urmărire penală, procesele-verbale încheiate de polițiștii din cadrul DIICOT, pentru ca perioada reținerii inculpatului de la 12 dec. - 16 dec.2008 să nu poată fi reținută. Cu alte cuvinte, după deducerea perioadei de reținere în România, trebuia să se deducă și această perioadă.
În cuprinsul dispozitivului nu se regăsește nimic referitor la revocarea măsurii și nu există nici în partea expozitivă vreo motivare a respingerii cererii de revocare a măsurii arestării preventive și deci încheierea recurată ar trebuie casată și restituită cauza la instanța de fond pentru ca judecătorul să se pronunțe.
Consecința nemotivării cererii de respingere a propunerii de revocare a măsurii arestării preventive are efecte juridice întrucât măsura arestării preventive a expirat la 24 sept.2009, ori azi, 25.09.2009, inculpații sunt deținuți nelegal.
Instanța de control judiciar are posibilitatea reparării acestei greșeli și să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Motivația dată de judecătorul fondului- fila 4 verso a încheierii recurate, fraza 4 - "că menținerea măsurii arestării preventive are ca scop și buna desfășurare a procesului penal pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și de a lua legătura cu martorii sau cu alte persoane pe care le-ar putea determina să adopte o poziție care le-ar fi favorabilă, cercetarea judecătorească nefiind începută" este bizară întrucât, singurii martori sunt ai acuzării și sunt protejați de disp. art.861pr.penală, având identitate atribuită.
În plus, infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt infracțiuni informatice, ori acestea, dincolo de pericolul grav sunt infracțiuni de gen, Dacă inculpaților li s-ar impune anumite obligații, în sensul de a nu deține mijloace informatice, ei nu ar avea cum să săvârșească alte asemenea fapte.
De reținut că instanța de fond trece în mod direct la verificarea temeinicie măsurii arestării preventive fără a se verifica și a se pronunța dacă măsura este legală.
Solicită admiterea recursului, în raport de dips. Art.385/10 alin.1 și 2 pr.penală, casarea încheierii și pe fond în principal, restituirea dosarului la Tribunalul Prahova pentru a se pronunța pe aspectele sesizate, iar cu privire la măsura arestării preventive să se constate că ea a expirat la 24.09.2009, având drept consecință punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, cu privire la cererea de înlocuire a măsurii privative cu libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, solicită admiterea acestei cererii, fiind unica șansă de a se repara prejudiciul suferit și de a i se garanta inculpatului dreptul la un proces penal echitabil, inculpatul obligându-se să respecte dispozițiile trasate de instanță.
Avocat, având cuvântul pentru recurenții inculpați și, critică încheierea pronunțată de Tribunalul Prahova pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că aceasta nu a fost motivată în fapt și în drept, judecătorul mulțumindu-se să preia dar din actul de sesizare al instanței și să expună situația de fapt. Încheierea nu cuprinde nicio argumentare privitoare la respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive.
la concluziile puse de antevorbitorii săi referitor la primul motiv de recurs, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii și punerea în libertate a celor doi inculpați, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Al doilea motiv de recurs, se referă la faptul că încheierea este vădit nelegală și netemeinică întrucât nu mai subzistă temeiurile care au dus la privarea de libertate a inculpaților și nici nu există altele noi care să justifice menținerea măsurii. Urmărirea penală a fost terminată și instanța a fost legal investită cu actul de inculpare, astfel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai există, pentru că dacă inițial se discuta despre o activitate infracțională desfășurată pe teritoriul mai multor state, acum în actul de inculpare, parchetul s-a limitat la fapte săvârșite pe teritoriul României.
Dacă la început prejudiciul reținut era foarte mare, acum cuantumul acestuia este mult redus.
În plus, s-a schimbat și încadrarea juridică, contrazicându-se propunerea de arestare preventivă când inculpații au fost arestați pentru alte infracțiuni. Era normal ca judecătorul ce fusese investit atunci să dea eficiență propunerii de arestare și să o admită, însă la acest moment, situația este cu totul alta.
Dacă inițial parchetul în propunerea de arestare și ulterior în cele de prelungire, motiva că era necesară privarea de libertate pentru finalizarea urmăririi penale, pentru a se lua declarații, a se efectua confruntări și a se finaliza expertiza de către Institutul de Tehnologie avansată, dacă se spunea că se vor primi probe noi de la alte state, în prezent urmărirea penală s-a finalizat și nici nu s-au primit probe noi în sensul că inculpații ar fi săvârșit fapte de același gen pe teritoriul altor state.
Invocă cu titlu de practică judiciară Decizia penală nr.472/1995 a Curții de Apel Constanța, Decizia penală nr.52/1998 a Curții de Apel București, în sensul că terminarea urmăririi penale și întocmirea rechizitoriului pot constitui motive de modificare a temeiului arestării și de înlocuire cu o măsură mai blândă.
Inculpatul a fost reținut și ulterior arestat pentru o activitate infracțională desfășurată în anul 2007, activitate pe care a recunoscut- Probatoriul efectuat, respectiv percheziția domiciliară, nu dovedește vinovăția acestuia.
În plus, dacă nu ar fi existat propria declarație, activitatea lui infracțională nu ar fi fost dovedită de acuzare și deși i s-a reținut în sarcină infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, inculpatul nu a luat legătura cu niciunul din membrii grupării.
Cât privește pe inculpatul, este adevărat că a negat săvârșirea infracțiunilor, dar acesta nu este un motiv de a fi menținută arestarea preventivă. Acestea pot fi reținute doar drept chestiuni de circumstanțiere. Se va motiva că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, însă această situație nu împiedică punerea lui în libertate întrucât starea de recidivă nu constituie motive de prelungire a arestării.
Nici circumstanțele personale ale inculpatului nu au fost avute în vedere, propunerea de arestare fiind făcută global.
Inculpatul are o situație familială specială și în acest sens, la dosar s-au depus acte. Acesta a avut o activitate licită în România și nu a mai avut contact cu persoanele din grup din anul 2007.
Solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și pe fond, în principal revocarea măsurii arestării preventive, în subsidiar dacă se va aprecia că se impune, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu se poate susține că puți în libertate inculpații vor încerca să împiedice bunul mers al procesului penal.
Invocă ca practică judiciară decizia penală nr.196/13.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și depune la dosar o serie de acte medicale ce dovedesc că inculpatul are 2 copii minori în întreținere, iar mama acestuia este bolnavă.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-inculpat, consideră că încheierea pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică întrucât greșit s-a dispus continuarea judecății cu inculpații în stare de arest preventiv.
Susține că, în primul rând încheierea nu este motivată în fapt și nici în drept deși în opinia judecătorului fondului pericolul social pentru ordinea publică rezultă din complexitatea activității infracționale și că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea influența bunul mers al procesului.
Însă, referitor la pericolul social concret trebuie reținut că trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pentru săvârșirea unor fapte petrecute pe teritoriul României, iar motivarea dată de instanța de fond în sensul că, inculpații și-au desfășurat activitatea pe teritoriul mai multor state europene și în Australia, este în afara cadrului procesual.
Într-o a doua frază, judecătorul fondului consideră că este necesară menținerea stării de arest pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și de a lua legătura cu martorii sau alte persoane.
Însă, potrivit rechizitoriului există numai 2 martori, și aceștia au identitatea protejată.
Consideră că încheierea recurată conține grave erori întrucât se susține că se impune menținerea stării de arest pentru că inculpații să nu ia legătura cu alte persoane pe care le-ar putea determina să adopte o poziție care le-ar fi favorabilă. Se uită însă că părțile vătămate nu sunt cunoscute de inculpați și că nu există nici un elemente de punere în pericol a bunului mers al procesului penal.
În plus, prejudiciul este determinat prin mijloace tehnico-științifice, iar infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este o infracțiune electronică, fiind vizate extrase de cont și sume lipsă din conturi. Motivarea dată de judecătorul fondului nu justifică privarea de libertate iar practica instanțelor europene este să se raporteze la persoana inculpatului și nu la fapta comisă.
În rechizitoriu, referitor la inculpatul s-a reținut că acesta a colaborat cu organele de anchetă, recunoscând fapta, făcând un denunț, ajutând deci organele de urmărire penală, însă în cuprinsul motivării încheierii nu se menționează aceste aspecte și se creează prezumția că pus în libertate acesta ar zădărnici bunul mers al procesului penal.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii fie cu trimitere la instanța de fond pentru a se pronunța pe cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, fie casarea cu reținere spre rejudecare, urmând a se aprecia că măsura arestării preventive nu mai este temeinică și nici utilă, perioada de 6 luni scursă de la momentul arestării apropiindu-se de termenul rezonabil și nici nu există elemente care să ducă la ideea că lăsați în libertate ar împiedica mersul procesului penal.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul-recurent, cu privire la primul motiv de recurs, susține că este de acord cu concluziile puse de ceilalți apărători.
Cu privire la temeiul luării măsurii arestării preventive, susține că nu au fost avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că nu există interdicția ca un inculpat recidivist să nu fie judecat în stare de libertate.
Referitor la starea de pericol, consideră că aceasta a dispărut, și-a pierdut actualitatea și în acest sens în jurisprudența statelor europene și CEDO există astfel de cauze. La acest moment pericolul social nu mai este actual, iar inculpatul nu mai poate comite fapte de acest gen.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la momentul privării de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public susține că trebuiesc clarificate mai multe aspecte.
Astfel, cu privire la denunțul formulat, acesta s-a concretizat după finalizarea actului de inculpare și în urma denunțului încă nu s-a emis un rechizitoriu, cercetările aflându-se încă în faza de urmărire penală. Cum aceste aspecte au rezultat după întocmirea rechizitoriului, nu s-a putut face aplicarea art.18 privitor la situația unora dintre inculpați.
S-a susținut de apărători că faptele s-au petrecut doar pe teritoriul României, dar există fapte săvârșite în Australia, în Olanda. S-au făcut disjungeri față de inculpați și alte persoane ce sunt cercetate și în ceea ce privește activitatea de documentare,s-au efectuat comisii rogatorii în, Australia, Irlanda.
Cu privire la susținerea că inculpații au fost reținuți în Australia, subliniază că nu a avut loc nici o reținere, conform art.143 pr.penală și în acest sens există declarațiile ofițerilor de poliție australieni și traducerile acestora în limba română. Autoritățile statului român au anunțat Australia despre împrejurarea că va sosi un anumit colet despre care se știa ce conținea. Nu s-a cerut autorităților australiene să efectueze acte de cercetare penală. Inculpații nu au fost reținuți, doar li s-au pus întrebări.
Există declarații date de martori cu identitate protejată. S-a lucrat greu cu autoritățile statelor europene astfel că dacă la ultima propunere de prelungire se solicitase comise rogatorie în Olanda, nici în prezent nu s-a primit nimic și nu au fost finalizate.
S-a vorbit de schimbarea încadrării din art.8 în art.7, însă aceasta s-a făcut pe parcursul cercetărilor, pentru că au apărut elemente noi, ce nu erau cunoscute. La art.2 din Legea 39/2003, lit.a se definește grupul infracțional organizat, fără a se face vorbire de existența unui lider.
Membrii grupului au acționat din 2007 și și-ar fi desfășurat activitatea în continuare dacă nu ar fi fost stopați, monitorizarea efectuată de DIICOT arătând unde își desfășurau activitatea în țară și în statele membre ale
Cu privire la cele două motive de recurs invocate, consideră că instanța de fond a fost legal investită și că potrivit artz.300/1 pr.penală, instanța în mod întemeiat a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării.
Consideră că încheierea recurată este motivată întrucât, făcând aplicabilitatea disp. art.300/1 alin.3 pr.penală judecătorul fondului a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, fiind respectate astfel dipozițiile procedurale ale art.300/1 pr.penală.
Referitor la al doilea motiv de recurs, respectiv cel prevăzut de art.385/9 pct.10 pr.penală, consideră că și acesta este neîntemeiat.
Există părți vătămate, există prejudiciu creat prin retragerile frauduloase. La perchezițiile domiciliare s-au găsit peste 100 de card-uri blanc clonate, iar datele trecute pe card-uri nu au fost folosite tocmai pentru că nu erau apte să ducă la retragerea de bani.
S-a susținut că sunt infracțiuni informatice și astfel pot fi privite la infracțiuni de gen, însă în speță este vorba tot de un furt, furtul unor sume de bani, folosindu-se tehnică modernă.
Consideră că încheierea recurată este legală și temeinică și pe cale de consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate.
În replică, avocat precizează că inculpații trebuie să beneficieze de egalitate de tratament, vis-a-vis de susținerea Reprezentantului Ministerului Public că organul de urmărire penală a depistat și alte persoane ce sunt cercetate în stare de libertate, față de acestea luându-se măsuri mai blânde.
Avocat, în replică, consideră că concluziile reprezentantului Ministerului Public nu reprezintă un răspuns la motivele de recurs invocate, iar avocat susține că în cauză mai sunt și alți învinuiți față de care s-a dispus măsuri mai blânde, că Reprezentantul Ministerului Publica făcut vorbire că la percheziția domiciliară s-au ridicat 100 de card-uri blanc, însă nu de la inculpatul, de la domiciliul căruia nu s-a ridicat nimic.
Avocat - având cuvântul în replică pentru inculpatul-recurent menționează că este discutabilă menținerea stării de arest preventiv și nu regularitatea actului de sesizare. Deși se susține de către reprezentantul Ministerului Public că inculpații nu au fost reținuți în Australia, la vol.I, fila 251 există dovada și s-au folosit ca probe două declarații date de ofițeri de poliție din Australia.
Avocat, având cuvântul în replică precizează că s-a recunoscut de procuror că a fost un denunț al inculpatului și corect ar fi fost să se menționeze că referitor la acest denunț se fac în continuare cercetări. Consideră că tot ce s-a susținut referitor la statele UE nu are legătură cu pricina întrucât prin rechizitoriu sunt reținute numai fapte săvârșite pe teritoriul României, iar Reprezentantul Ministerului Public nu a spus nimic referitor la motivarea sau nemotivarea hotărârii recurate.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate până la soluționarea definitivă a cauzei, întrucât are 1 copil în vârstă de 1 an și 7 luni în întreținere și declară că va respecta obligațiile impuse de instanță.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate până la soluționarea definitivă a cauzei și se obligă să respecte măsurile luate de instanță.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate și precizează că deși în rechizitoriu s-a reținut că a înființat un grup infracțional alcătuit din 13 persoane, nu îi cunoaște iar la percheziția informatică efectuată nu s-a găsit nimic.
Recurentul-inculpat, având personal ultimul cuvânt solicită solicită să fie judecat în stare de libertate și susține că a fost reținut 2 zile în Australia.
Recurentul-inculpat având personal ultimul cuvânt solicită să fie judecat în stare de libertate până la soluționarea definitivă a cauzei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.3001alin.1 pr.pen. raportat la art.160 alin.2 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților fiul lui și, născut la 22.01.1980 în P, jud P, CNP. -, fiul lui și, născut la 12.02.1982, în P, jud P, CNP.-, fiul lui și, născut la data de 14.06.1979, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui G și C, născut la data de 20.01.1978, în mun.P, jud P, CNP -, fiul lui - și, născut la data de 25.05.1988, în mun.P, jud P, CNP -7, în prezent aflați în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art.3001alin.3 pr.pen. s- menținut măsura arestării preventive a inculpaților și în baza art.3001alin.3 pr.pen. s- menținut măsura arestării preventive a acestora.
Au fost respinse cererile formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 30.04.2009 Tribunalul Prahovaa admis propunerea de arestare preventivă a acestora și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei cinci inculpați pentru 29 de zile, de la 30.04.2009 până la 28.05.2009 inclusiv, instanța constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.P.P. privind existența unor probe si indicii temeinice că inculpații pentru care s-a solicitat arestarea preventivă au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați precum și dispozițiile art.148 lit.f întrucât C.P.P. inculpații, au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea in libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2009 s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2009 până la data de 27.06.2009, inclusiv.
Ulterior măsura arestării preventive a fost prelungită în termenul legal până la data de 24 - inclusiv
Instanța a reținut că începând cu a doua Jaa nului 2007, și inculpații, s-au constituit într-un grup profilat pe comiterea de infracțiuni cu instrumente de plată electronică.Existența grupării rezultă atât din analiza proceselor verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate cât și din analiza imaginilor stocate în urma înregistrării video la -uri, unde permanent sunt cel puțin trei persoane din grupare cu diferite sarcini ( montare față falsă, retragere de numerar sau supraveghere zonă ). De altfel, din declarația lui rezultă că membrii grupării aveau atribuții determinate, ceea ce situează această rețea la limita grupului infracțional organizat.
În concret, aceștia achiziționau dispozitive electronice confecționate artizanal disimulate în carcase din plastic (denumite în discuțiile dintre membrii grupului "baghete"), care ulterior erau atașate la - uri în zona de introducere a card-urilor. Aceste dispozitive citeau și stocau datele de identificare ale card-urilor bancare cu ocazia utilizării acestora de către titulari. În același timp inculpații introduceau într-o baghetă din plastic un telefon mobil sau o micro-cameră video, baghetă ce era atașată pe - uri, deasupra tastaturii, având rolul de a surprinde momentele de introducere codurilor PIN de către titulari cu ocazia utilizării instrumentului de plată electronic (card). Acest mod de operare este cunoscut sub denumirea de "skimming".
La diverse intervale de timp după instalarea pe -uri (variind între 1oră și 4 ore), dispozitivele descrise anterior erau recuperate, iar datele de identificare ale card-urilor ce fuseseră copiate și stocate erau descărcate într-un sistem informatic iar ulterior rescrise pe card-uri blank. Cu aceste card-uri blank membrii grupării efectuau retrageri frauduloase de numerar, de la diverse -uri.
Instanța a mai reținut că activitatea infracțională a început să se desfășoare începând cu luna august 2007 aceasta încetând în luna februarie 2009 ca urmare a stopării activității infracționale de către organele de urmărire penală. Această activitate s-a desfășurat pe o perioadă mare de timp, grupul infracțional nefiind constituit ocazional, din modul de a acționa al inculpaților precum și din declaratiile acestora reieșind faptul că grupul avea o structură determinată.
Pericolul social pentru ordinea publică rezultă din complexitatea activitații infracționale. Astfel, inculpații și -au desfășurat activitatea pe teritoriul mai multor tări europene și în Australia, ceea ce presupune o planificare atentă, detaliată a activității infracționale
Menținerea măsurii arestării preventive are ca scop și buna desfășurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată și de a lua legătura cu martorii sau cu alte persoane pe care le-ar putea determina să adopte o poziție care i-ar fi favorabilă, cercetarea judecătorească nefiind începută.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, și pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență inculpații au criticat în primul rând încheierea Tribunalului Prahova sub aspectul modului de redactarea a acesteia, invocând faptul că în cuprinsul său nu sunt inserate motivele de fapt și drept pe care le-a avut în vedere instanța atunci când a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, caz de casare subsumat prevederilor art. 3859pct. 9 pr.pen. Mai mult în cuprinsul încheierii se face doar o referire globală la inculpați, fără a fi analizată situația particulară a fiecăruia, așa cum era corect.
În al doilea rând încheierea a fost criticată de către recurenți și prin prisma dispozițiilor art. 3859pct. 10 pr.pen. invocându-se faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în conformitate cu prevederile art. 3001alin. 2 pr.pen. cu privire la revocarea arestării preventive la primirea dosarului, față de inculpații, și, care au fost reținuți în Australia și cu privire la care nu au fost respectate prevederile art. 1491alin. 11 pr.pen. La momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a acestora nu s-a avut în vedere ca la stabilirea duratei arestării preventive, pentru ca aceasta să nu depășească limita celor 30 zile, sa se scadă perioada reținerii din Australia așa cum aceasta rezultă din actele dosarului. Consideră aceștia că judecătorul fondului a lăsat nesoluționată această cerere esențială de natură a garanta drepturile părților. De asemenea, au apreciat recurenții că motivul de revocare a stării de arest întemeiat pe incidența art. 1491alin. 11 pr.pen. subzistă chiar dacă și la momentul actual s-ar admite că ar fi incidente dispozițiile art. 148 lit. f pr.pen. Și sub aspectul soluționării acestei cereri încheierea recurată este apreciată ca nemotivată.
Un al treilea motiv de recurs vizează împrejurarea că instanța de fond nu a apreciat în mod corespunzător pericolul concret pentru ordinea publică al inculpaților. Astfel aceasta nu a avut în vedere împrejurarea că odată cu scurgerea timpului acest pericol s-a diminuat, cum de altfel s-a diminuat și cuantumul prejudiciului ce se impută inculpaților. Mai mult nu au fost avute în vedere atitudinile pe care inculpații le-au adoptat în cursul urmăririi penale.
De asemenea, nu s-a avut în vedere de către instanță faptul că urmărirea penală a fost finalizată, instanța de judecată fiind investită cu soluționarea cauzei. Ca atare nu se mai justifică menținerea inculpaților în stare de arest aceștia nefiind în măsură să influențeze martorii, cu atât mai mult cu cât cei doi martori au identitatea protejată, iar restul probelor sunt științifice.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, prevăzut de art. 3859pct. 9 pr.pen. este de reținut faptul că instanța de fond a procedat în conformitate cu prevederile art. 3001pr.pen. la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați subsecvent sesizării cu soluționare pe fond a cauzei. Acesta este cadrul procesual inițial.
Inculpații au înțeles să lărgească cadrul procesual stabilit prin norme legale imperative solicitând instanței ca, în subsidiar, în măsura în care apărările lor nu conduceau la revocarea măsurii arestării preventive luată față de ei, aceasta să procedeze la înlocuirea măsurii privative de libertate cu o altă măsură restrictivă și anume aceea a obligării de a nu părăsi localitate.
Prima instanță, în încheierea atacată, a procedat la analizarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați și constatând că sunt îndeplinite cerințele de legalitate și temeinicie a procedat în conformitate cu prevederile art. 3001alin. 3 pr.pen. în sensul că a menținut măsura arestării preventive dispuse. Textul legal menționat dispune: "Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.".
Instanța fondului nu a apreciat ca pertinente apărările inculpaților care tindeau la demonstrarea nelegalității și netemeiniciei măsurii arestării preventive luată față de ei și ca atare constatând contrariul a apreciat că se impune a se menține această măsură. a contrario, instanța a indicat și elementele de fapt și drept care o conduc la concluzia că nici solicitarea subsidiară formulată nu este întemeiată. Nu există deci o nemotivare a hotărârii în sensul prevăzut de art. 3859pct. 98 teza I pr.pen.
Analizând cea de-a doua critică a recureților, Curtea constată că prima instanță a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, nefiind necesar ca aceasta să se pronunțe separat cu privire la fiecare motiv de fapt care în opinia acestora conducea la revocarea măsurii arestării preventive.
Astfel, susținerile inculpaților referitoare la nerespectarea prevederilor art. 1491alin. 11 pr.pen. cu ocazia luării măsurii arestării preventive, în sensul că a fost depășit termenul de 30 zile pe care se poate lua măsura arestării preventive în timpul urmăririi penale prin adiționarea perioadei în care inculpații, și au fost reținuți în Australia nu reprezintă decât un element de fapt. Instanța de fond nu trebuia să se pronunțe cu privire la acest element distinct, ci atunci când a apreciat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive implicit a analizat și aceste susțineri. Ca atare nici cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 pr.pen. nu este aplicabil în cauză.
Mai mult, așa cum rezultă din declarațiile date de lucrătorii de poliție australieni aflate la fila 258 și urm. din vol I al dosarului de urmărire penală nu s-a produs o reținere a inculpaților și în Australia, echipajul de poliție australian procedând la percheziționarea autoturismului celor doi inculpați și la purtarea unor discuții cu aceștia în data de 16.12.2008 aproximativ 45 minute.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea constată că nici din punctul de vedere al aprecierii pericolului concret pentru ordinea publică al inculpaților încheierea primei instanțe nu păcătuiește.
Astfel, probatoriile existente la dosar pot fi apreciate în mod rezonabil ca indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpații a infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată. Mai mult, așa cum a reținut prima instanță, lăsarea lor în libertate ar cauza o tulburare a ordinii publice, creându-se în rândul opiniei publice temerea că organele abilitate să asigure ordinea de drept și să respecte drepturilor și libertăților cetățenilor nu iau măsuri ferme, de izolare a celor care săvârșesc fapte cu un grad ridicat de pericol social cum sunt cele pentru care inculpații sunt trimiși în judecată. Sub acest aspect trecerea timpului nu poate fi considerată o cauză de reducere a pericolului concret pentru ordinea publică.
De asemenea, împrejurarea că există indicii temeinice că activitatea infracțională desfășurată de către inculpați s-a realizat pe teritoriul mai multor state europene și Australia, menționată și de către prima instanță în încheiere, nu poate fi decât un element de natură a conduce la concluzia existenței unui pericol concret pentru ordinea publică. Sub acest aspect, faptul că prin rechizitoriul nr. 64/D/P/17.09.2009 al DIICOT Serviciul Teritorial Ploieștis -a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor pentru faptele comise de către inculpați în afara teritoriului național nu poate fi considerat un element de natură a determina instanța să rețină un grad de pericol social mai redus, ci doar un doar un element care indică complexitatea cazului și dificultățile intervenite în probarea activității infracționale.
Mai mult susținerea inculpaților referitoare la reducerea cuantumului prejudiciului reținut în sarcina lor, ca rezultat al activităților desfășurate, nu este decât urmare a faptului că s-a hotărât disjungerea pentru faptele comise în afara teritoriului României și oricum valoarea acestuia este ridicată, reliefând pericolul concret al lor.
Atitudinea pe care inculpații au înțeles să o adopte de colaborare cu organele de urmărire penală nu este un element convingător de natura să conducă instanța la concluzia că periculozitatea acestora s-a redus, ci doar o atitudine conformă calității procesuale a acestora. Mai mult faptul că a fost făcut un denunț de către inculpatul va fi avut în vedere cu certitudine de instanța investită cu soluționarea fondului cauzei.
Critica referitoare la faptul că în încheierea atacată prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive instanța se referă în mod generic la activitatea inculpaților fără a se arăta pentru fiecare inculpat, în concret, participația la comiterea actelor infracționale nu este întemeiată, din contră în încheierea atacată tribunalul a făcut referire la contribuția fiecărui recurent la comiterea faptelor ce le sunt imputate potrivit probatoriilor administrate până în prezent.
Față de considerentele arătate, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților s-a dispus motivat de faptul că subzistă temeiurile inițiale care au stat la baza arestării preventive a inculpaților și pentru că nu se poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate, așa cum au cerut recurenții.
Drept urmare, criticile recurenților fiind neîntemeiate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate în temeiul disp. art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat conform disp. art.192 alin.2 cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 22.01.1980, fiul lui și, născut la 12 februarie 1982, fiul lui și, născut la 14 iunie 1979, fiul lui G și C, născut la 20 ianuarie 1978 și, fiul lui și, născut la 25 mai 1988, toți deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 22 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
.
, MM
12 ex./30.09.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Dan Andrei Enescu, Gabriela
