Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 640/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 640/R/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.12.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G- președintele instanței
GREFIER:
Ședința de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de recurentul inculpat ns. la 11.11.1991, fiul lui și, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din, 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care s-a menținut starea de arest luată împotriva inculpatului prin încheierea de arestare preventivă nr.29 din 26.07.2008 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.38/2008 emis de Tribunalul Bihor,
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de apărătorul din oficiu al acestuia av. în substituirea av. în baza delegației de substituire din data de 16.12.2008.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa fost reprezentat de procuror.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus după care:
Procurorul, avocatul inculpatului recurent, inculpatul recurent, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 385 ind. 13 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocat inculpatului recurent solicită admiterea recursului formulat, punerea în libertate a inculpatului întrucât acesta nu prezintă un pericol social pentru ordinea publică, este minor, cercetarea inculpatului recurent se poate face și în stare de libertate, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea ca nefondat a recursului, inculpatul recurent fiind cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat astfel că, consideră oportună judecarea acestuia în stare de arest.
Instanța în baza art. 385 ind. 13 al. 3 cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului recurent care solicită să fie pus în libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față pe baza actelor de la dosar instanța constată că:
Inculpatul minor a fost arestat prin încheierea de arestare preventivă nr.29 din 26.07.2008 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.38/2008 emis de Tribunalul Bihor.
Prin încheierea de ședință din data de 4.12.2008 Tribunalul Bihora menținut starea de arest a acestuia, cu motivarea că, examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că inculpatul minor a fost arestat prin încheierea de arestare preventivă nr.29 din 26.07.2008 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.38/2008 emis de Tribunalul Bihor, și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit, este mai mare de 4 ani existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării lui în libertate, motiv pentru care văzând disp.art.300/2 combinat cu art.160/b și C.P.P. prev.art.23 al.4/2 din Constituția României și dispozițiile art. 5 paragraful I lit. c din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul minor și va menține arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul cerând punerea sa în libertate sau înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Verificând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 6 și art. 385 ind. 14 din codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare invocate de art. 385/9 din același cod, se constată că încheierea atacată este legală și fondată iar recursul inculpatului neîntemeiat și va fi respins în consecință.
Curtea apreciază că soluția dispusă prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2008 este justă.
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și în cauză există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică este, adevărat că pericolul pentru odinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă însă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.
Prin urmare la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că cei care concurează la înfăptuirea justiției nu acționează suficient împotriva infracționalității.
De asemenea, verificarea menținerii măsurii preventive a inculpatului a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 paragraful 1 litera a) ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale respectiv inculpatul a fost arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Totodată nu este întemeiată nici cererea pentru înlocuirea măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 4.12.2008, a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul -.
În baza art. 192 alin. 2 din codul d e procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu în substituirea av., va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul ns. la 11.11.1991, fiul lui și, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din, 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu în substituirea av., va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 16.12.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Red.dec. pen. jud.
În concept 05.01.2009
Red. Încheiere .
Tehnored. Gref. M/ 05.01.2009/ 2 ex.
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Crișan Marinela, Groza Gheorghe