Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I A PENALĂ
Dosar nr. 4005/2/2009
1014/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 652
Ședința publică din data de 7 MAI 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache JUDECĂTOR 2: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul inculpat - împotriva Încheierii de ședință din data de 16 aprilie 2009 Tribunalului București Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu, cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că din referatul întocmit de către Biroul executări penale al secției, rezultă că inculpatul a luat la cunoștință de dispozitivul încheierii de ședință din 16.04. 2009, la data de 21.04.2009.
Părțile întrebate fiind de către președintele completului de judecată, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat,în baza art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică, întrucât menținerea prevenției inculpatului nu este necesară, nu se justifică și nu mai este legală întrucât, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Făcând referiri la prezumția de nevinovăție și la practica CEDO, își încheie pledoaria solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond corect apreciind că, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, este necesară și se impune menținerea prevenției. În baza art.192 Cod procedură penală solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă ipostaza în care se află și solicită să-i fie admis recursul și să fie judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-), în baza art.3002Cod procedură penală, raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și -.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive este pe deplin justificată, din datele existente la dosarul cauzei existând cel puțin indicii temeinice în sensul prevederilor art.143 Cod procedură penală, în cauză fiind îndeplinite și cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest, solicitând punerea în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, inculpatul - este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, reținându-se că, la data de 28 ianuarie 2009, i-a dat coinculpatului (ginerele său) o doză de heroină, pentru ca acesta să o vândă martorului și a deținut 27 de doze cu heroină,în vederea comercializării.
Inculpatul - a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.17/UP/29.01.2009 (emis de Tribunalul București Secția I-a Penală), reținându-se a fi întrunite condițiile art.143, art.148, lit. f Cod procedură penală și art.1491Cod procedură penală, durata arestării preventive fiind de 29 de zile, de la 29.01.2009 până la 26.02.2009, inclusiv.
Aceste temeiuri, avute în vedere la data de 29 ianuarie 2009, când față de inculpat a fost luată cea mai gravă măsură preventivă - subzistă și în prezent, astfel cum corect a apreciat și instanța de fond.
De altfel, inculpatul nu au precizat care ar fi - în opinia sa - cauzele care ar conduce la concluzia negativă, în sensul că nu ar mai subzista temeiurile care au stat la baza arestului preventiv.
Astfel, îndeplinirea condiției privind cuantumul pedepsei este neîndoielnică, iar pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat, în principal, de natura și gravitatea faptei, precum și datele personale ale inculpatului, care lăsat în libertate, ar putea relua activitatea infracțională, pentru a obține venituri necesare traiului de zi cu zi, creând, în mod real, o tulburare a ordinii publice.
Fără a mai proceda la o analiză a probelor, a mijloacelor de probă sau a modalității administrării acestora, Curtea - doar antamând faptele principale și probatoriile - constată că, în speță, există suspiciunea rezonabilă, în sensul art.5, paragraf 1, lit.c și paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat.
Astfel, din analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive, Curtea apreciază că există probe și indicii temeinice, constând în date și informații, apte să creeze convingerea că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care este cercetat.
În plus, în condițiile în care există indicii temeinice că recurentul săvârșit faptele pentru care este cercetat și având în vedere împrejurarea că fenomenul infracțional, în general, și faptele de genul celor pentru care este cercetată recurentul-inculpat, în special, cunosc o creștere îngrijorătoare, apărările invocate de inculpat nu pot fi primite.
Totodată, contrar susținerilor recurentului inculpat, Curtea găsește justificată aprecierea instanței de fond cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă, și la acest moment procesual, lăsarea sa în libertate, în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru infracțiuni extrem de grave, pedepsite cu închisoare de până la 20 de ani.
În jurisprudența instanței supreme s-a statuat că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă însă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică se poate face abstracție de gravitatea faptei, astfel că existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme din partea autorităților statului față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Ca atare, în aprecierea acestei stări de pericol pentru ordinea publică, Curtea nu poate să nu rețină gravitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, exprimate în cazul concret din cauza de față prin amploarea deosebită și repetabilitatea presupuselor activități infracționale, datele și informațiile puse la dispoziția instanței oferind indicii temeinice, având în vedere și urmările negative produse (punerea în pericol a sănătății publice și chiar a vieții), aspecte care sunt de natură a genera o puternică rezonanță socială negativă.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul -.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală (dosar nr-).
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei - onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - a
GREFIER,
Red.
Dact./28.05.2009
Ex.2
Red.--
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Corneliu Bogdan Ion Tudoran
