Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 688/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Menținere măsură arestare preventivă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 688

Ședința publică de la 26 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul T - Biroul Teritorial O l

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns inculpații asistat de avocat - apărător ales, asistat de avocat - apărător ales, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii, punerea în libertate a inculpatului, deoarece inculpații au fost audiați, inculpatul a recunoscut fapta, nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, având în vedere cauza Hendrix contra Olandei, potrivit căreia publicitatea incidentului nu mai este suficientă pentru privarea de libertate a inculpatului.

În subsidiar, solicită înlocuirea cu altă măsură preventivă.

Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate a inculpatului, întrucât motivarea instanței de fond nu este justificată și nu are suport probatoriu, deoarece se confundă ordinea publică în general, cu situația concretă și nu s-a avut în vedere scopul măsurii preventive prev.de art.136 cod procedură penală. Pericolul social al faptei nu este suficient pentru menținerea măsurii arestării preventive, care riscă să se transforme într-o măsură punitivă.

Trebuie avute în vedere și alte alternative pe care tribunalul nu le-a analizat, nu a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, are vârstă fragedă și a declarat exact ce a făcut.

Avocat pentru inculpatul arată că achiesează la concluziile celorlalți avocați, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, punerea în libertate a inculpatului, deoarece nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, s-a scurs o perioadă rezonabilă de timp de la data arestării și nu mai poate fi influențată aflarea adevărului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, inculpații au săvârșit infracțiuni cu un pericol social ridicat, prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, cercetarea judecătorească este în desfășurare, iar faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, este ceva normal, nefiind un avantaj pentru aceștia.

Avocat pentru, în replică, arată că lipsa antecedentelor penale poate duce la concluzia că inculpatul nu ar mai săvârși alte fapte.

Inculpatul arată că îi pare rău ce a făcut și își însușește concluziile apărătorului.

Astfel inculpatul arată că își însușește concluziile apărătorului.

Inculpatul solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin încheierea din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în baza art.3002rap.la art.160 cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților - fiul lui și, născut la 27 iulie 1966, în Comuna Județul D, CNP -, - fiul lui și, născut la 11 octombrie 1989 în C, CNP -, - fiul lui și, născut la 12 mai 1982 în C, CNP -.

În motivare, tribunalul a arătat că inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 pct.1 din Legea 39/2003, 215 alin. 1,2,3 cod penal, art.282 alin.2 rap.la art.284 cod penal, reținându-se că spre sfârșitul lunii octombrie 2008, inculpatul a procurat o sumă mare de valută falsă, din Italia, din cupura de 100 euro, pe care a încercat să o valorifice singur, dar pentru că în data de 01 noiembrie 2008 a fost depistat în timp ce punea în circulație suma de 400 euro, a inițiat constituirea unui grup organizat împreună cu inculpatul, la care au aderat inculpații și.

În încheiere s-a expus pe larg starea de fapt reținută în rechizitoriu, astfel încât nu este necesar să fie reluată și în motivarea deciziei.

Tribunalul a arătat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să se facă abstracție de gravitatea faptei, pericolul pentru ordinea publică putând fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana infractorului, comportamentul perturbant ori agresiv al acesteia. Astfel a constatat că subzistă în continuare temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f cod procedură penală, existând indicii temeinice atât cu privire la vinovăția inculpaților, cât și cu privire la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta.

A mai arătat că starea de pericol pentru ordinea publică rezultă din periclitarea operațiunilor comerciale uzuale, între persoanele fizice concretizate în tranzacții pe piața liberă, între particulari, inculpații folosindu-se de bancnote false pentru cumpărarea unor bunuri de la vânzători selectați în urma anunțurilor prin publicitate, sau în târgul săptămânal, raporturi juridice guvernate în mod esențial de bună credință.

Instanța de fond a invocat și jurisprudența CEDO în materie.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărători, cu ocazia dezbaterilor.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege,Curtea apreciază că sunt nefondate.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.148 alin.1 lit.f cod procedură penală, măsura fiind prelungită și menținută până în prezent.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a stabilit că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din natura și gravitatea acestor infracțiuni, împrejurările în care s-au săvârșit, modul de operare, inculpații folosindu-se de buna credință a diferitelor persoane implicate în diferite operațiuni comerciale, ceea ce justifică ideea că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un sentiment de nesiguranță a celorlalți membrii ai societății în condițiile în care astfel de operațiuni sunt foarte des întâlnite.

Astfel, s-ar putea aduce atingere unor raporturi juridice în care buna credință este prezumată, existând riscul producerii unor prejudicii însemnate, posibilitatea de recuperare a acestora fiind foarte mică.

Având în vedere data la care au fost arestați inculpații - 9 martie 2009 - Curtea apreciază că nu s-a depășit limita unui termen rezonabil, așa cum a fost definit de jurisprudența CEDO, ținând cont și de complexitatea cauzei.

Aspectul că unii dintre inculpați nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu este suficient pentru a se constata că aceștia nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul de săvârșire a infracțiunilor pentru care sunt cercetați și rezonanța acestora în rândul opiniei publice.

Pentru motivele arătate mai sus, Curtea apreciază că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.

În consecință, ținând cont de dispozițiile art.38515alin.1 pct.1 lit.b cod procedură penală, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, împotriva încheierii din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Obligă pe inculpații și la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se vor vira din contul Ministerului Justiției către Baroul Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 iunie 2009.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/

S/09.07.2009 26.06.2009

-S va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 130 lei chelt.jud.statului.

- C va urmări și încasa de la rec.inc.Papoi și câte 30 lei chelt.jud.statului.

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 688/2009. Curtea de Apel Craiova