Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 698/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 698

Ședința publică din data de 26 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dublea Aurel

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Ciobanu Iulian

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursurilor penale formulate de inculpații - G și, împotriva încheierii de ședință din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent - G în stare de arest preventiv asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. pentru inculpatul recurent - G solicită admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate întrucât în cauză există dubii serioase privind săvârșirea faptei de către acesta și nu există temeiuri pentru a se putea menține măsura arestării preventive. La dosar există probe din care rezultă că victima a fost agresată în 4 etape, inculpatul - G participând doar la 2 etape. El a lovit victima în zona picioarelor și a umărului, iar aceste lovituri nu au fost de natură a conduce la decesul victime. Mai mult, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prezumție care guvernează procesul penal și care nu poate fi înlăturată cât timp nu s-a stabilit contribuția efectivă a fiecărui inculpat în parte, modalitatea de săvârșire a faptei. În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, apreciază că acest pericol trebuie stabilit nu în raport cu fapta imputată, ci mai ales cu persoana inculpatului. la dosarul cauzei există acte din care rezultă că inculpatul este familist, este soț și tată bun, nu are antecedente penale, iar ceea ce s-a întâmplat în luna mai 2008 este un episod nefericit din viața lui. Inculpatul este singurul întreținător al familiei, în prezent soția și copilul acestuia trăind din pensia de 40 lei; ei trebuie să îngrijească și un, cel în casa cărora locuiesc, și, dacă soția inculpatului nu va putea să îndeplinească clauzele contractuale, atunci familia inculpatului ar putea rămâne fără adăpost. Solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate. Depune la dosar motive de recurs.

Av. pentru inculpatul recurent arată că din discuțiile cu inculpatul, acesta a arătat că dorește să fie judecat în stare de libertate, solicitând admiterea recursului. Singurul criteriu pe care îl îndeplinește măsura de arest preventiv luată față de inculpat este pericolul social al faptei de omor calificat imputată inculpatului, celelalte criterii nefiind îndeplinite în cauză. Acuzațiile aduse inculpatului sunt indirecte, în cauză nu există nicio probă directă și nemijlocită că inculpatul a lovit victima. Există declarațiile celorlalți doi inculpați, - G și, însă inculpatul își susține nevinovăția și arată că nu a lovit deloc victima. Solicită a se da eficiență prezumției de nevinovăție și să se dispună admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că cei doi inculpați au recurat încheierea instanței de fond întrucât consideră că temeiurile arestării inițiale au încetat și că nu se fac vinovați de săvârșirea faptei de omor calificat, constând în aceea că au aplicat lovituri repetate victimei, lovituri ce au dus la decesul acestuia, din probele administrate la instanța de fond rezultă că în cauză există indicii temeinice că inculpații sunt coautori la fapta de omor calificat și că de la momentul arestării inițiale și până în prezent nu au intervenit modificări sau schimbări cu privire la temeiurile ce au condus la luarea acestei măsuri. Solicită respingerea recursului ca nefundat.

Inculpatul - G, având cuvântul, solicită să fie judecat în stare de libertate, întrucât este nevinovat, este singurul întreținător de familie, are în îngrijire și un în casa căruia locuiește. Achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul, având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA,

Analizând actele și lucrările dosarului constată:

Prin încheierea din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive inculpaților - G și și în consecință s-a menținut starea de arest.

Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii, că nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpaților, că msăura arestării preventive este legală și temeinică.

În termen, încheierea a fost recurată de inculpați cu motivarea că față de împrejurările săvârșirii faptei există dubii privind participarea inculpatului - că nu s-a stabilit contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptei, că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Recursurile formulate nu sunt fondate.

Împotriva inculpaților s-a luat măsura arestării preventive și s-a dispus trimiterea în judecată pentru existența de probe și indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de patru ani.

Față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, pericol dat de natura faptei, menținerea stării de arest este legală și temeinică.

Criticile care privesc modalitatea de săvârșire faptei, gradul de participare a fiecărui inculpat, sunt aspecte legate de modul de soluționare a fondului cauzei.

Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind. 15, pct. 1 lit. Cod procedură penală recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații - G și, deținuți în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii din 15.12.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă pe recurentul - G să plătească statului suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe recurentul la plata sumei de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 26 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

31.12.2008

Tribunalul Iași

Jud.

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 12.01.2009

CĂTRE

TRIBUNALUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat, ca urmare, două adrese cu nr- pentru a fi atașate dosarul Curții de Apel nr-, dosar care a fost înaintat la instanța dumneavoastră la data de 08.01.2009 în vederea atașării la dosarul nr- al Tribunalului Iași.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 06.01.2009

CĂTRE

ARESTUL IPJ

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 698 din 26.12.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 22 Februarie 1982), pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

DOSAR NR-

Emisă la data de 06.01.2009

CĂTRE

ARESTUL IPJ

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 698 din 26.12.2008 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 26 August 1962), pentru a fi înmânat acestuia

PREȘEDINTE, GREFIER,

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 26.12.2008

CĂTRE

TRIBUNALUL IAȘI

Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr- ( 142 file) la care sunt atașate: dosarul de urmărire penală nr. 1475/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dosarul nr- al al Curții de APEL IAȘI (2), precum și o copie a dispozitivului deciziei penale nr. 698 din 26.12.2008 prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații - G și, împotriva încheierii din 15.12.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - -

Președinte:Dublea Aurel
Judecători:Dublea Aurel, Anton Dan, Ciobanu Iulian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 698/2008. Curtea de Apel Iasi