Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 703/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 31 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Dan Anton
JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 703
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea retragere a recursurilor formulate de inculpații: și G, împotriva încheierii de ședință din 24.12.2008 a Tribunalului Vaslui, dată în dosarul nr- având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.P.P.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații recurenți, și G, în stare de arest preventiv, asistați de av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Inculpații recurenți declară că retrag recursurile formulate, susținerile lor fiind consemnate în procese verbale separate atașate la dosar.
Av. solicită ca instanța să ia act de declarațiile de retragere a recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a inculpaților.
Inculpatul recurent solicită a se lua act de declarația sa de retragere a recursului.
Inculpatul recurent G solicită a se lua act de declarația sa de retragere a recursului.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării.
INSTANȚA
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din 24.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- au fost respinse ca inadmisibile cererile de liberare provizorie sub control judiciar, de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 43/U și 44/U, respectiv 46/ din 14.08.2008, emise de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, formulate de inculpații:
- -, porecla Cap, fiul lui G și, născut la data de 16.01.1980 în Bârlad, județul V, cetățenie română, studii medii, loc de muncă -, ocupație fără, domiciliat în Bârlad, str. G-ral, nr.2, - 1,. A,.9, județul V, CNP -, cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul cu regim închis V, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, înșelăciune, spălare de bani, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003, art. 215 alin.1,2,3, 4, 5 Cod penal, art. 23 alin.1 lit. c din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal;
- G, porecla -, fiul lui și, născut la data de 13.03.1943 în orașul, județul G, cetățenie română, studii 7 clase, loc de muncă -, ocupație pensionar, domiciliat în Bârlad, str. G-ral, nr.2, - 1,. A,.9, județul V, CNP -, cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul cu regim închis V, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003, art. 215 alin.1, 2, 3, 4, 5 Cod penal, art. 23 alin.1 lit. c din Legea 656/2002 și art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, și
-, porecla -, fiul lui G și, născut la data de 08.05.1989 în municipiul Bârlad, județul V, cetățenie română, studii 6 clase, loc de muncă-, ocupație fără, domiciliat în Bârlad,-, - 3,. A,.15, județul V, fără forme legale în str. -. -, nr.4, - 1,. A,.59, județul V, CNP -, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul cu regim închis V, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin.1,2,3, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 20 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 300 lei, reprezentând trei onorarii pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpaților, se va achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În motivarea încheierii s-a subliniat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, G și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la limitele de pedeapsă ale infracțiunii, motiv pentru care vor fi respinse.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".
În speță, inculpații și G au fost trimiși în judecată, printre altele, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 215 alin.1,2,3, 4, 5 Cod penal, iar inculpatul pentru infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin.1,2,3, 4, 5 Cod penal, infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoare de la 5 la 20 de ani, respectiv de la 10 la 20 de ani.
Este evident că limita maximă a pedepsei este mai mare de 18 ani, iar condiția prevăzută de disp. art. 160 ind.2 Cod procedură penală pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar - situație în care, nefiind întrunită această primă condiție de admisibilitate, tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de către inculpații, G și, urmând a respinge ca inadmisibile cererile de liberare provizorie sub control judiciar pe care aceștia le-au formulat.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpații - și G, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Inculpații nu și-au motivat recursurile promovate, iar la termenul din 31.12.2008, prezenți fiind în instanță, au declarat că înțeleg să și le retragă.
Curtea, văzând disp. art. 3854alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora, părțile pot renunța la recurs, potrivit disp. art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 Cod procedură penală care se aplică în mod corespunzător, urmează a lua act de această manifestare de voință a inculpaților.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 4 Cod procedură penală, ia act de declarațiile de retragere a recursurilor formulate de inculpații: și G, împotriva încheierii de ședință din 24.12.2008 a Tribunalului Vaslui.
Obligă recurenții să plătească statului câte 250 lei, cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
07.01.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Dan Anton, Aurel Dublea