Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 71

Ședința nepublică de la 29 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 22 ianuarie 2010 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Inculpatul interpelat arată că își menține recursul formulat. Nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate întrucât acesta nu prezintă pericol pentru ordinea publică. De asemenea solicită a se avea în vedere vârsta și situația familială a inculpatului.

Solicită înlocuirea măsurii de arest preventiv cu o altă măsură preventivă.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii de arest preventiv subzistă și în prezent, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 136, 143 și 148 lit. f din Codul d e procedură penală. Formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Inculpatul recurent având cuvântul solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului penal de față;

Prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2010, Tribunalul Iașia dispus următoarele:

În conformitate cu disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin. 1 și 3 Cod procedură penală verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii de arest preventiv luată în cauză față de inculpatul-apelant -, fiul lui și, născut la data de 12.09.1992 în I, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, măsură pe care menține.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că măsura arestării preventive a fost luată și menținută, față de inculpatul, până în prezent, cu respectarea tuturor dispozițiilor ce reglementează această instituție de drept procesual penal.

De asemenea, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, infracțiune care este pedepsită de legea penală cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, ținând seama și de modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea ilicită, de natura și gravitatea faptelor, de multitudinea actelor de executare, de importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală și cărora li s-a adus o atingere prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat, de persoana inculpatului care dă dovadă de perseverență infracțională, ținând seama și de împrejurarea că datele oferite de probele administrate până în prezent conduc la concluzia că sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 148 lit. ˝f˝ Cod procedură penală, atât sub aspectul cuantumului pedepsei pentru infracțiunile presupus a fi fost săvârșite de inculpat cât și sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică rezultat din lăsare în libertate a inculpatului.

Pentru aceste motive, văzând că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat și nu au încetat, tribunalul a apreciat că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.

În termen legal încheierea a fost recurată de inculpatul - și criticată ca nelegală și netemeinică.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat cercetarea în stare de libertate, susținând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce trebuie apreciat și în raport de elementele ce caracterizează persoana sa, respectiv vârsta și situația familială.

Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. ultim Cod procedură penală, constată următoarele:

Inculpatul - este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c și alin. 21lit. "a" Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal, măsura arestării preventive fiind dispusă prin încheierea din 14 iulie 2009 Judecătoriei Iași ce a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. "f" Cod procedură penală.

Prin rechizitoriul din 28 iulie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iașis -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului -, iar, prin sentința penală nr. 3914 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Iași, inculpatul - a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. "b,c" și alin. 21lit. "a" Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal, reținându-se, în fapt, în sarcina sa, că la data de 13/14.07.2009, în jurul orelor 02,30, în timp ce partea vătămată de 51 ani se afla în scara blocului H1 de pe Bulevardul Socola, inculpatul, împreună cu inculpatul - și cu numitul, prin exercitare de violențe, a deposedate-o pe partea vătămată de ceasul de la mână în valoare de 30 lei, cartea de identitate, suma de 3 lei, un pachet de țigări marca "", două bilete de tren și un pachete de cafea.

Hotărârea Judecătoriei Iașia fost apelată de inculpat, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Iași.

Fiind investit cu soluționarea apelului, Tribunalul Iașia procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului conform art. 3002Cod procedură penală și a apreciat în mod corect că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Măsura procesuală a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 148 lit. "f" Cod procedură penală și art. 136 Cod procedură penală.

În cadrul verificărilor impuse de dispozițiile art. 3002Cod procedură penală instanța investită nu analizează vinovăția celui arestat, ci, doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana cercetată ar fi comis fapta prevăzută de legea penală ce face obiectul cercetării coroborat cu întrunirea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului din acest stadiu procesual formează în mod justificat convingerea că în cauză sunt indicii care atestă faptul că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, în sensul art. 143 Cod procedură penală, dispoziții ce se circumscriu și dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. "c" din, prevederi în sensul cărora privarea de libertate este permisă atunci când ea este făcută, pentru că există motive plauzibile de a bănui o persoană de săvârșirea unei infracțiuni.

În același timp, prima instanță a reținut corect că în cauză este operant cazul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, fiind necesară apărarea ordinii publice față de pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă.

Sub aspectul pericolului pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă conform art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, se constată că deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, în aprecierea acestui pericol nu se poate face abstracție de gravitatea faptelor, de modalitățile de săvârșire reținute, de natura și importanța relațiilor sociale vizate prin activitatea imputată inculpatului, activitate ce a condus la o tulburare socială de natură a justifica privarea de libertate prin luarea, respectiv menținerea măsurii arestării preventive.

Față de cele expuse anterior, fiind întrunite atât condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, cât și ale art. 148 Cod procedură penală, instanța de recurs constată că temeiurile inițiale de arestare preventivă nu s-au modificat și nu au dispărut, sunt actuale și operante.

Menținerea arestării preventive nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăția sau să transforme arestarea preventivă într-o pedeapsă anticipată aplicată inculpatului, ci este justificată atât de faptul că temeiurile arestării preventive sunt fundamentate și actuale, cât și de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal.

Elementele ce caracterizează persoana inculpatului invocate drept criterii în susținerea aprecierii că lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică trebuie examinate în contextul tuturor condițiilor ce stau la baza luării, respectiv menținerii măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, condiții ce sunt îndeplinite conform celor prezentate mai sus și justifică privarea de libertate a inculpatului.

Ca urmare, legalitatea și temeinicia încheierii recurate, fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care a fost inclus onorariul pentru avocatul din oficiu ce va fi avansat din fondurile statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inc. împotriva încheierii din 22.01.2010 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -,

-

05.02.2010

2 ex.

Președinte:Daniela Dumitrescu
Judecători:Daniela Dumitrescu, Aurel Dublea, Mihaela Chirilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Iasi