Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 73
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, prin care a fost menținută măsura de arest preventiv luată față de acesta.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Interpelat fiind, inculpatul precizează că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2008 a Tribunalului Vaslui, apreciind că nu există temeiuri care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
În cauză au fost audiate martorele victimă, care, ulterior au declarat că nu afirmă cele reținute.
S-a mai reținut de către instanța de fond că inculpatul ar fi încercat să influențeze declarația martorului, însă din CD-ul depus la dosar de către recurent rezultă că nu există intenție în acest sens.
De asemenea, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, este o persoană civilizată care respectă regulile de conviețuire socială, și în concluzie, doamna avocat solicită admiterea recursului și judecarea acestuia în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că încheierea instanței de fond din data de 08.10.2008 este legală și temeinică, Tribunalul Vasluis -a pronunțat în cunoștință de cauză, dosarul fiind de mult timp pe rolul instanței, iar judecătorul l-a studiat și îl cunoaște. Apreciază că în continuare sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 136,146 și 148 lit. f Cod procedură penală, recursul inculpatului nefiind fondat, motiv pentru care solicită a fi respins.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, precizează că la instanța de fond a solicitat ca în motivarea încheierii să nu se mai folosească expresia laconică "din actele dosarului rezultă" că inculpatul a încercat să-l influențeze pe martorul,în timpul vizitei în Penitenciar, deoarece, în susținerile sale de la ultima menținere a arestării, a indicat în scris fiecare pagină în care martorul mincinos se contrazice, dovedind astfel că minte și nu cunoaște nici despre locurile unde susține că au fost împreună, respectiv, apartamentul din centru și casa din. În transcrierea convorbirii purtată cu cu ocazia vizitei la penitenciar, lipsesc amenințările la care se face referire în referatul de solicitare a măsurii arestării preventive, promisiunile făcute sau solicitări ca martorul să-și schimbe declarațiile.
La 3 noiembrie, anul trecut, când s-a solicitat de către Parchet arestarea sa preventivă, și-a întemeiat această solicitare doar pe declarația martorului. la acea dată, nici parchetul, nici instanța, că de fapt acea discuție a fost înregistrată de către inculpatul cu un reportofon de mărime mai mică.
Astfel, la volumul 3, pag. 208-230 se află transcrierea înregistrării aceste convorbiri, și se poate observa cu ușurință că cele declarate de martorul nu sunt adevărat, că nu s-a încercat în nici un fel influențarea acestuia.
De asemenea, s-a făcut dovada, cu ocazia audierii martorului la instanța de fond, că acesta minte, întrucât deși a declarat că la casa din au mers împreună cu mașina și că a parcat în fața porții, ori, acolo nu se poate ajunge decât cu bacul, nefiind drum de acces spre acea casă.
De asemenea, mai susține inculpatul că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică fiind o persoană care nu a avut contact cu legea penală, fost consilier al, care este la zi cu toate datoriile către stat și solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât pe data de 03.11.2008 împlinește un an de când este arestat.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2008, în baza art.300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art.160 ind. b Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului, deținut în Penitenciarul Vaslui.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța a reținut următoarele:
Temeiurile care au determinat arestarea, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art.143 și art.148 lit. "f" Cod procedură penală subzistă, nu s-au schimbat și impun în continuare privarea lor de libertate.
Astfel, din actele dosarului rezultă probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar față de natura acestor infracțiuni, de modalitatea de săvârșire, numărul mare de părți vătămate și vârsta acestora s-a concluzionat că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care arată că nu există temeiuri ce să justifice în prezent menținerea măsurii preventive, nefiind dovedit faptul că el ar fi încercat să influențeze pe martorul. De asemenea el nu prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind o persoană ce respectă normele de conviețuire socială.
Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.385 ind.6 alin. ultim Cod procedură penală, constată că nu este fondat recursul de față.
Prin rechizitoriul întocmit de - Teritorial Vaslui, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă, corupție sexuală, act sexual cu minori, prevăzute de art.12 alin.2 lit. a Legea 678/2001, art.13 alin.1, 2 din Legea 678/2001, art.51 din Legea 161/2003, art.202 alin.1 Cod penal, art.198 alin.3 Cod penal, fiecare cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, fiind cercetat pentru faptul că în perioada 2002-2007 recrutat, transportat, cazat tinere cu vârste între 13-17 ani, cu care a întreținut relații sexuale, determinându-le să consimtă la întreținerea de relații sexuale prin oferirea de bunuri, sume de bani sau alte avantaje.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art.300 ind.2 Cod procedură penală, instanța a apreciat corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În cadrul acestei verificări, instanța nu analizează vinovăția celui arestat ci doar existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că persoana arestată ar fi comis faptele prevăzute de legea penală ce fac obiectul cercetării, coroborat cu întrunirea unuia din cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale la data de 3 noiembrie 2007 prin încheierea nr.31/U/3.11.2007 a Tribunalului Vaslui în temeiul art.148 lit. "f" Cod procedură penală. Motivul arestării preventive inițiale constă în faptul că infracțiunile pentru care este cercetat sunt pedepsite de lege, cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Măsura arestării a fost dispusă, prelungită și menținută în cursul procesului penal, în fazele procesuale derulate în condiții de legalitate și temeinicie.
În luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere: declarațiile date de victimele infracțiunii -, -, și - - acestea oferind amănunte despre împrejurările și condițiile în care inculpatul le-a recrutat, dar și despre perioadele petrecute în apartamentul sus-numitului. Declarațiile victimelor se coroborează între ele, descriind întreaga activitate infracțională a inculpatului.
În declarațiile date la procuror și în fața instanței inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, însă declarațiile sale nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză până la acest moment (declarațiile martorelor-victime, ale martorilor, Dangă, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale încheiate cu prilejul efectuării perchezițiilor domiciliare și asupra sistemelor informatice aparținând inculpatului, planșele foto aflate la dosarul cauzei și care prezintă tinere în poziții indecente, până la acest moment al cercetărilor unele dintre aceste tinere fiind identificate ca având calitatea de victime în cauză, recunoscute chiar și de inculpat cu prilejul audierii sale de către instanță).
Instanța reține și declarațiile inculpatului care, deși a negat în cea mai mare parte implicarea sa în fotografierea martorelor-victime în poziții indecente, a oferit explicații cu privire la împrejurările în care acele fotografii au fost făcute și descărcate în calculatorul său, inculpatul susținând totodată că, din punctul său de vedere, o fată îmbrăcată doar în chiloți nu este dezbrăcată.
Față de cele expuse anterior Curtea reține că în luarea și menținerea măsurii arestării preventive au fost avute în vedere mai multe probatorii, declarația martorului neconstituind unica probă ce ar fi fundamentat luarea măsurii preventive în discuție.
Instanța de fond va analiza, în contextul întregului probator administrat, veridicitatea depozițiilor acestui martor, în măsura în care ele se vor corobora sau nu cu celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, Curtea reține că inculpatul nu a înțeles să conteste într-un cadru procesual legal cele declarate de acest martor.
În cauză sunt întrunite atât prevederile art.143 Cod procedură penală potrivit celor expuse anterior dar și cele ale art.148 lit. "f", atât prin prisma cuantumului pedepselor prevăzute de norma de incriminare pentru faptele presupus a fi comise de inculpat cât și al pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestuia, circumscris gradului de pericol social concret semnificativ al faptelor, de rezonanța socială a acestui gen de fapte și de urmările produse.
Din evaluarea tuturor condițiilor legale menționate de normele invocate, în raport de situația în speță, în estimarea îndeplinirii lor, atât la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat cât și a subzistenței lor ulterioare, Curtea apreciază că în cauză există în continuare indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat și că lăsarea lui în libertate continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică, ca ordine socială și ordine de drept.
Sub aspectul actualității pericolului pentru ordinea publică, se constată că și la acest moment procesual este îndeplinită condiția pericolului concret pentru ordinea publică, relevat de impactul negativ pe care l-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului, constând în sentimentul de insecuritate socială cu consecința pierderii încrederii în sistemul judiciar, slăbind autoritatea legii în sensul respectului față de aceasta, pe de o parte, și al fermității aplicării ei, pe de altă parte.
Motivele de critică sunt nefondate, poziția procesuală a inculpatului urmând a fi examinată în cursul procedurilor, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia îl prezintă pentru ordinea publică fiind prevalent în evaluare, asupra măsurii preventive.
Pe cale de consecință, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, fiul lui și, născut la 4 octombrie 1961, deținut în Penitenciarul Vaslui, împotriva încheierii de ședință din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (RON) cheltuieli judiciare, din care 100 lei (RON) onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
--
05.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Claudia Susanu, Dan Anton