Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.73/R/2010
Ședința publică din data de 03 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Ioana Cristina Morar Livia
: -
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale din 21 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev.de art.174 alin.1, 176 alin.1 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, având în vedere că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Față de inculpat, s-a luat măsura arestării preventive la data de 24 aprilie 2008, reținându-se ca temei al arestării cazul prev.de art.148 lit.f pr.pen. Având în vedere declarațiile date în fața instanței de inculpat, prin care arată că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și timpul scurs de la data luării acestei măsuri față de inculpat, apreciază că nu există temeiuri suficiente și dovedite din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Inculpatul nu are antecedente penale, a avut un comportament civilizat în societate înainte de a se dispune arestarea și s-a administrat deja un probatoriu vast în fața instanței de fond, astfel că cercetarea judecătorească poate continua cu inculpatul în stare de libertate. Solicită instanței a se pronunța și cu privire la onorariul avocațial din oficiu.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului. Având în vedere modalitatea de comitere a faptei și natura infracțiunii, apreciază că sentimentul de insecuritate în rândul comunității ar fi afectat prin lăsarea în libertate a inculpatului, argument care justifică ideea că temeiurile arestării subzistă și că se impune menținerea în arest a inculpatului. Prin urmare, solicită respingerea recursului, iar în temeiul art.192 alin.2 pr.pen. obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că prin încheierea penală fără număr din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, în baza art. 300/2 pr.pen. rap. la art. 160/b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpații:, fiul lui și, născut la data de 18.05.1987 în B, domiciliat în com., sat, nr. 3 (5), jud. B N, CNP-- și fiul lui și, născut la data de 17.11.1984 în B, domiciliat în com., sat, nr. 3 (5), jud. B N, CNP--, trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. 1, 176 alin. 1 lit. a Cod penal și reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin Rezoluția din 26.02.2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N a dispus începerea urmăririi penale față de pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174 alin.1 rap.la art.175 alin.1 lit."i" Cod penal, iar prin Ordonanța din 26.02.2006 a aceluiași procuror s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a învinuitului, începând cu 26.02.2008 orele 16,30 și până la 27.02.2008, orele 16,30.
La data de 27.02.2008, prin Ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev.de art. 174 alin.1 rap.la art.175 alin.1 lit."i" Cod penal, iar la data de 27.02.2008 acest inculpat a fost arestat preventiv, prin Încheierea penală nr.17/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -N, definitivă prin Încheierea penală nr.18/R/2008 a Curții de Apel Cluj.
Ulterior, la data de 7.04.2008 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de omor deosebit de grav, ținându-se cont de multitudinea loviturilor aplicate pe corpul victimei, de leziunile produse, precum și de faptul că victima a fost abandonată, decedând după suferințe puternice.
La data de 23.04.2008 s-a început urmărirea penală față de numitul pentru comiterea aceleiași infracțiuni, inculpat reținut preventiv la data de 23.04.2008, în baza Ordonanței procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N din data de 23.04.2008, iar la data de 24.04.2008 acest inculpat a fost arestat preventiv, prin Încheierea penală nr.31/CC/2008 a Tribunalului Bistrița -
La luarea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și faptul că inculpații și se află în situația prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât aceștia au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura infracțiunii pentru care sunt cercetați, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, precum și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul comunității locale în situația în care cercetarea inculpaților ar avea loc în stare de libertate.
Măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost prelungită de instanță, prin Încheierea penală nr. 33/CC/16 mai 2008 Tribunalului Bistrița N și menținută apoi prin încheierile penale pronunțate ulterior.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive față de inculpații și și că acestea măsură se justifică a fi menținută pentru buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, probele administrate în cauză justifică presupunerea rezonabilă, în sensul disp. art. 143.pr.pen. că inculpații se fac vinovați de infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată. De asemenea, cerințele art. 148 lit. f pr.pen. sunt îndeplinite cumulativ față de ambii inculpați, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele deduse judecății sunt mai mari de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pentru considerentele menționate anterior.
Împotriva încheierii tribunalului, a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și rejudecând cauza, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la 24 aprilie 2008 prin încheierea nr. 31/CC /2008 a Tribunalului Bistrița N, iar la data de 17 iunie 2008 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi săvârșit infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, art. 176 lit. a pen. constând în aceea că în noaptea de 28-29 mai 2007 împreună cu inculpatul i-au aplicat mai multe lovituri extrem de puternice victimei peste tot corpul, cu obiecte dure, cu pumnii și cu picioarele, după care au abandonat victima într-o râpă, lipsind-o de ajutor, moartea acesteia survenind în chinuri groaznice.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, Jr. și Sr., procesele verbale de consemnare a percheziției domiciliare, raport de expertiză și examen ADN, rapoarte de constatare medico-legală, precesele verbale de cercetare la fața locului și procesele verbale de reconstituire.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul, și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune" măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 proc.pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului d e procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f proc.pen. Tribunalul Bistrița - apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită, întrucât infracțiunea de omor deosebit de grav se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi nevinovăția.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen. recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. din 21 ianuarie 2010 Tribunalului Bistrița N.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER,
- - - - - - -
Red./.
4 ex./ - 18.02.2010
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Ioana Cristina Morar Livia
