Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 740/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 740/
Ședința publică de la 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații, și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din 08 decembrie2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții inculpați și, ambii în stare de arest și asistați de avocat ales in baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei și recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat ales. in baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei. Traducerea susținerilor pentru inculpatul recurent a fost asigurată de dna, traducător autorizat de MJ de limbă spaniolă.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a menținut măsura arestării preventive este netemeinică și nelegală, respectiv instanța de fond nu a analizat condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se păstra în continuare starea de arest preventiv, iar criteriile avute în vedere de legiuitor pentru a menține măsura arestării preventive nu au fost interpretate în mod corect de către prima instanță. Astfel, primul temei avut în vederea la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cel ce probează vinovăția inculpatului este greșit, iar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii, se apreciază că instanța face o analiză din perspectiva art. 681cod pr. penală, a indiciilor temeinice, instituție greșit utilizată în cursul cercetării judecătorești și în mod superficial apreciază pericolul concret pentru ordinea publică din perspectiva art. 143 cod proc. penală, tot a indiciilor temeinice și a probelor administrate în faza de urmărire penală, când cauza se apropie de finalul cercetării judecătorești. Asupra reținerii art. 3 alin.2 din legea nr. 143/2000 în sarcina inculpatului, solicită a se constata că, deșii din probele dosarului rezultă că inculpatul a fost implicat în mijlocul lunii ianuarie 2009 în activitate ilicită, containerele au fost introduse în România în luna decembrie 2008, iar în dosarul de urmărire penală și în cel de la prima instanță nu există o frază care să evoce eventuala implicare a inculpatului în acele operațiuni comerciale de import- export, deci nu se poate afirma săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aspect ce nu a fost luat în considerate de instanța de fond la soluționarea menținerii arestării preventive.
Apreciază că nu mai este suficientă existența indiciilor temeinice și că doar pe baza unor bănuieli, fără a exista probe certe, nu se poate menține arestarea inculpatului, în condițiile în care măsura a fost luată în faza de urmărire penală și a fost prelungită de 2 ori în cursul urmăririi penale, timpul scurs de la luarea sa inițială fiind de aproximativ un an de zile, iar dosarul a ajuns spre sfârșitul cercetării judecătorești. Se solicită a se ține cont de doctrina existentă respectiv la timpul rezonabil al menținerii unui inculpat în stare de arest preventiv. În ceea ce privește reținerea disp. art. 148 lit.f), instanța de fond deșii dă o definiție corectă, o ignoră ulterior, nefiind in opinia sa suficient a se afirma pericolul social concret al faptei pentru a concluziona ca punerea în libertate prezintă pericol concret pentru oridinea publică, instanta de fond în afara de reținerea acestui pericol nu aduce nici un alt argument; apreciind că acest pericol reprezintă o condiție a luarii masurii arestarii preventive, dar nu este suficient de unul singur, instanta netinand cont de circumstantele personale respectiv conduita corectă a inculpatului și lipsa antecedentelor penale. Se apreciază ca aceste circumstanțe ar fi trebuit avute in vedere de instanța când a apreciat subzistența temeiurilor. Se solicita a se tine cont ca inculpatul a stat arestat o perioada lunga de timp, cauza suferind mai multe amânări din cauze subiective ce nu au ținut de culpa inculpatului, astfel încât se consideră ca s-a depășit termenul rezonabil de 11 luni în care inculpatul a stat arestat. Față de aceste aspecte se solicită instanței să ia în considerare că buna desfășurare a procesului penal se poate asigura și prin impunerea unei măsuri mai puțin restrictivă de libertate solicitând impunerea în sarcina inculpatului a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
În consecință se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii aretului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și, solicită admiterea recursurilor declarate, casarea încheierii instanței de fond cu trimitere spre rejudecare întrucât tribunalul prin motivarea încheierii creează un precedent periculos, motivația instanței de fond cu privire la cele două instituții 300 ind.2 pr.penală si 160 ind. b) ar fi trebuit argumentate, apreciind că eronat s-a păstrat măsura arestării doar pe baza existenței indiciilor teminice, instanta de fond raportandu-se doar la probele administrate în cursul urmăririi penale și nu la cele administrate în faza de judecată, apreciind că din analiza acestor probe administrate în faza cercetării judecătoresti nu mai rezultă nici un indiciu temeinic astfel cum s-a retinut in motivare. Se solicita a se avea in vedere că probatoriul din cauza a fost administrat deja, cercetarea judecătorească fiind spre final, inculpații o dată puși in libertate nemaiputând influența martori sau aflarea adevărului, acest moment procedural fiind o garanție că nu mai există temeiurile menținerii măsurii arestării preventive. Față de aceste aspecte solicită admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând să se constate că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării, care a depășit 11 luni, nu mai există, în cauză neexistând o "faptă penală" și astfel s-ar impune revocarea măsurii arestului preventiv -temeiurile inițiale ce au stat la baza luării acestei măsuri s-au schimbat în opinia sa, pericolul concret raportat doar la gravitatea si natura infracțiunii nu poate constituii de sine stătător un motiv de menținere a arestării nefiind coroborat cu alte probe noi. În subsidiar dacă instanța va aprecia necesară impunerea unei măsuri în sarcina inculpaților pe care îi reprezintă, apărătorul solicită impunerea măsurii obligării de a nu părăsi țara în sarcina acestora.
Procurorul având cuvântul arată că solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea dispozițiilor hotărârii Tribunalului Constanța, care este temeinică și legală. Se apreciază că raportat la întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penala cât si in faza de judecată s-a probat pe deplin comiterea faptelor de către inculpați.
Recurentul inculpat prin traducător, in ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat, in ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său și că în cazul în care instanța va încuviința cerere privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, el se va prezenta la fiecare termen de judecată, nu se va sustrage și va fi la dispoziția instanței.
Recurenta inculpată, in ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din data de 08.12.2009 a Tribunalului Constanța, în baza art. 3002cod procedură penală coroborat cu art. 160 cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații, și, iar n baza art. 139 alin. 1 cod procedură penală coroborat cu art. 1451cod procedură penală, s-a respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de aceiași inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 3/D/P/2009, din data de 26 martie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, și, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.
În sarcina inculpaților, în esență, s-a reținut că s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au introdus în România, la data de 29.01.2009, prin Punctul Vamal Port C - Sud, cantitatea de 1.080 kilograme cocaină, disimulată în două containere, care conțineau cherestea din lemn cedru, importată din, și au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României, cu intenția de a fi livrată în Spania.
Prin încheierea nr. 12 din data de 01.02.2009 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin încheierea nr. 11/P din 06.02.2009 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus, în temeiul art.148 alin. 1 lit. f cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați.
Prin încheierea nr. 25 din data de 26.02.2009 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 26/P din 06.03.2009 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus, în temeiul art. 155 și urm. cod procedură penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 02.03.2009, până la data de 31.03.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a considerat că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor art. 143 cod procedură penală și art. 148 cod procedură penală.
Astfel, și la acest moment, deși a fost începută cercetarea judecătorească, iar inculpații și au fost audiați nemijlocit de către instanță, s-a apreciat că există, în continuare, indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, indicii care se regăsesc în probele administrate în faza de urmărire penală.
Deși inculpații audiați nemijlocit de către instanță, cât și inculpatul, care a înțeles să uzeze de dreptul său la tăcere conferit de lege, prin avocații aleși, au susținut că din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, precum și din conținutul declarațiilor date în instanță, nu rezultă date ori indicii temeinice, cu atât mai mult probe, că ar fi săvârșit faptele penale pentru care sunt trimiși în judecată, se constată că pentru fiecare inculpat, la momentul luării măsurii arestării preventive, dar și ulterior, la datele la care această măsură a fost prelungită ori menținută, instanțele au statuat, în mod definitiv, existența indiciilor temeinice, așa cum sunt definite de dispozițiile art. 681cod procedură penală.
Toți inculpații, prin avocații lor, au invocat lipsa vinovăției cu privire la faptele care fac obiectul acestei cauze, precizând că nu li se poate imputa împrejurarea că au cunoscut că în containerul respectiv societatea expeditoare ar fi introdus altceva decât ceea ce se solicitase, mai precis cherestea.
Această susținere, din perspectiva existenței laturii subiective a infracțiunii de trafic de droguri, invocată de către inculpați, s-a apreciat de instanța de fond, că nu poate fi analizată la acest moment procesual, având în vedere că intenția inculpaților - ca formă vinovăției acestora în comiterea infracțiunii de trafic de droguri - poate fi stabilită doar după administrarea tuturor probatoriilor din cauză.
Astfel, s-a considerat că din perspectiva dispozițiilor art. 681cod procedură penală, care definesc termenul de indicii temeinice, nu poate discuta la acest moment procesual despre existența ori inexistența laturii subiective a infracțiunii.
S-a apreciat, astfel, că aceste aspecte privind analiza în concret a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și forța lor probantă, nu pot fi examinate la acest moment procesual, când se verifică legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, acesta - stabilirea vinovăției ori nevinovăției inculpaților - fiind atributul instanței la momentul judecății fondului pe baza întregului ansamblu probatoriu administrat.
Un alt aspect invocat de către inculpați este cel al depășirii termenului rezonabil pe durata căruia ființează măsura arestării preventive, aceștia aflându-se în stare de deținere de aproximativ 1 an de zile.
Analizând această susținere, s-a apreciat că termenul rezonabil și durata măsurii arestării preventive nu au fost depășite. În considerarea acestei opinii s-a precizat că art. 23 din Constituție, se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, care nu poate depăși 180 de zile, ceea ce nu este cazul în speță, inculpații fiind trimiși în judecată înainte de împlinirea acestui termen.
Referitor la împrejurarea că au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, din perspectiva dispozițiilor art. 143 și 148 cod procedură penală, neexistând probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, apreciem că, deși numai gravitatea faptelor nu poate fi socotită, în sine, drept pericol pentru ordinea publică, nu poate fi ignorată împrejurarea că pericolul social se apreciază și în raport de reacția opiniei publice, de rezonanța faptelor comise, de starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită cum sunt cele de trafic de droguri de mare risc, apte să exercite o amenințare directă asupra sănătății persoanelor din spațiul european și mondial, sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Nu în ultimul rând, s-a apreciat nejustificată susținerea inculpaților că prin lăsarea lor în libertate buna desfășurare a procesului penal nu ar fi impietată, ținând seama de faptul că, atâta vreme cât nu au fost propuse până la acest moment probatoriile în susținerea apărărilor lor, nu avem certitudinea că aceștia nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor eventuali martori.
În atare situație, pentru cei trei inculpați s-a conchis că la acest moment procesual nu se poate reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat ori că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Față de considerentele expuse mai sus, ținând cont și de dispozițiile art.136 cod procedură penală, în opinia instanței de fond se justifică privarea de libertate în continuare a inculpaților.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpații, și cu măsura obligării de a nu părăsi țara, s-a apreciat că pentru motivele expuse anterior, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, dar nici nu au intervenit temeiuri noi care să nu justifice privarea de libertate a acestora și, implicit, judecarea lor în stare de libertate, fie doar și prin instituirea unei măsuri preventive, restrictivă din perspectiva dreptului la liberă circulație.
În susținerea opiniei că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților sunt și prevederile art. 5 pct. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care reglementează cazurile de excepție în care o persoană poate fi privată de libertate, mai precis atunci când există motive verosimile că au săvârșit fapte penale și este necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În consecință, cererile formulate de cei trei inculpați au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții inculpați au susținut, în esență, că nu se poate menține măsura arestării preventive invocând indiciile temeinice din faza de urmărire penală, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, nerezonabilitatea termenului de arestare preventivă și lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, astfel că au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând să se dispună lăsarea lor în stare de libertate.
Verificând încheierea atacată, in raport de criticile aduse și din oficiu conform art. 3856cod pr. penală, curtea constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 3002cod pr. penală, in cauzele in care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 din același cod.
Potrivit art. 160 alin. 1 cod pr. penală, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive iar in alineatele 2 și 3 din același cod se arată că, atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune revocarea arestării preventive și punerea în libertate. În cazul în care constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun in continuare privarea de libertate, ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive, și menține măsura arestării preventive atunci când constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun in continuare privarea de libertate, ori că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Prin urmare, și în faza de judecată legea trimite tot la temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, și incumbă instanței obligația de constata existența sau nu a acestor temeiuri și dacă acestea impun in continuare privarea de libertate pentru a se menține arestarea.
Probatoriul administrat la urmărirea penală și pe baza căruia s-a întocmit rechizitoriul, vine să susțină presupunerea rezonabilă că inculpații recurenți au săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată. Acest probatoriu nu-și pierde valoarea în raport de faza procesuală în care se află cauza la un moment dat, știut fiind că probele nu au o valoare dinainte stabilită și că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, conform art. 63 cod procedură penală. Pe de altă parte, această activitate de evaluare a întregului materialului probator administrat se face cu ocazia deliberării și pronunțării hotărârii asupra fondului cauzei, potrivit art. 343 cod procedură penală, și nu în cursul desfășurării unei faze procesuale.
Prin urmare, susținerea inculpaților că, fiind în faza cercetării judecătorești, nu mai pot fi invocate ca temeiuri concrete probe administrate în faza de urmărire penală, sau că ar trebui evaluate toate probele de fiecare dată când instanța se pronunță cu privire la menținerea sau nu a măsurii arestării, sau că numai probele administrate în această fază procesuală au valoare, în condițiile în care există probe ce nu pot fi efectuate și administrate decât în faza de urmărire penală ( ex. cercetări la fața locului, înregistrări audio sau video, proces verbal de prindere în flagrant), sunt nefondate.
Ca atare, constatând că cercetarea judecătorească nu s-a încheiat, curtea reține că se mențin temeiurile prevăzute de art. 143 cod pr. penală și avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar ulterior la prelungirea și menținerea acesteia, față de toți inculpații recurenți.
Fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, curtea constată că în mod corect și temeinic argumentat s-a apreciat de instanța de fond că din probatoriul administrat rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații recurenți au săvârșit că faptele de care sunt acuzați, fapte ce pot întruni conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic intern de droguri de mare risc, trafic internațional de droguri de mare risc și constituirea într-un grup infracțional, prev. de art.2 alin.2, art.3 alin.2 din Legea nr.143/2000 și respectiv art.7 din Legea nr.39/2003, având în vedere situația de fapt reținută, în sensul că aceștia s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au introdus în țară prin Punctul Vamal Port C - Sud cantitatea de 1080 kg cocaină, disimulată în două containere care conțineau cherestea importată din,cu scopul de a transporta cocaina în Spania în vederea traficării, însă în ziua de 30.01.2009, aceștia au fost prinși în flagrant.
Este realizată și cerința înscrisă în art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, privind existența cumulativă a celor două condiții, respectiv cea referitoare la pedeapsă, cât și cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, deoarece pentru infracțiunile în legătură cu care inculpații sunt cercetați, dispozițiile din legile speciale prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților în acest moment procesual, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evident și determinat de gravitatea infracțională, prin natura lor, de modul de comitere - probele din dosar relevând date privind un plan temeinic pus la punct și implicarea mai multor persoane organizate într-o rețea - de cantitatea însemnată, de natura drogurilor ( 1080 kg cocaină - drog de mare risc), de legăturile apropiate între inculpați, de importanța valorilor sociale lezate și intensitatea atingerii adusă acestora, privind starea de pericol pentru sănătatea publică, de efectul nociv pe care îl au asupra sănătății persoanelor care le consumă, de starea de pericol creată pentru ordinea de drept și pentru securitatea socială și economică, ca urmare a desfășurării unor activități care încalcă dispozițiile legale privind drogurile de mare risc, supuse controlului național, de recrudescența acestui fenomen infracțional, care reprezintă una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, de sentimentul de dezaprobare, de reală îngrijorare din partea societății civile care resimte necesitatea unei reacții împotriva celor suspectați de comiterea unor fapte penale, pe măsura gradului de pericol social al faptelor și autorilor acestora.
De asemenea, arestarea preventivă a inculpaților nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, de la data arestării trecând 10 luni.
Examinând încheierea atacată și din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, Curtea apreciază că sunt respectate si aceste dispoziții întrucât inculpații au fost reținuți în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit fapte penale, fiind necesară apărarea ordinii publice a drepturilor și libertății cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Concluzionând că instanța de fond a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 143 și art. 148 lit. "f" cod procedură penală, măsura arestării preventive a recurenților inculpați, și fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică.
În lipsa unor cauze de nulitate a hotărârii, care să fie invocate din oficiu în favoarea inculpaților, și cum în intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală va respinge recursurile declarate de inculpații,împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2009 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosar nr-, ca nefondate.
Conform art.192 alin. 2 cod procedură penală, va obliga pe recurenții inculpați, și la plata unei sume de câte 100 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.
Conf. Art. 190 cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru interpret se va plăti din fondurileM.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații 25.04.1982, 24.03.1981 și 17.08.1965, împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2009 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosar nr-.
Conform art.192 alin. 2 cod procedură penală, obligă pe recurenții inculpați, și la plata unei sume de câte 100 lei fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.
Conf. Art. 190 cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru interpret se va plăti din fondurileM.
Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
D
Red jud rec D -
2ex/16.12.2009
Președinte:Dan Iulian NăstaseJudecători:Dan Iulian Năstase, Daniel Dinu, Maria
