Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(43/2010)

DECIZIA PENALĂ NR. 75/

Ședința publică de la 14 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza delegației împuternicirii avocațiale nr. 35688/14.01,2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-inculpat învdederează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat prin care s-a menținut măsura arestării preventive. Consideră că temeiurile avute in vedere la luarea măsurii nu mai impun in continuare menținerea sa, temeiurile noi care au apărut pe parcursul procesului impun o inoportunitate a menținerii arestării preventive. Arată că inculpatul a fost arestat pentru că a vândut o doză martorului denunțător, in condițiile in care denunțătorul era prietenul său și s-a lăsat influențat la rugămintea acestuia. Solicită să se aibă in vedere că era student la momentul arestării, a cooperat cu organele de urmărire penală, a realizat gravitatea faptelor sale, a formulat un denunț care se află in lucru la parchet. Consideră că bunul mers al procesului penal nu va fi influențat dacă inculpatul va fi cercetat in stare de libertate, în condițiile in care acesta a recunoscut infracțiunea pentru care este cercetat.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea incheierii tribunalului și cercetarea inculpatului în stare de libertate pentru continuarae studiilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, ca neîntemeiat, considerând că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol public. Solicită să se aibă in vedere că inculpatul se află in stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit.a Cod penal, iar acesta a incălcat increderea judecătorilor atunci când i s-a acordat clemență și a fost pus in libertate.

Arată că inculpatul a săvârșit infracțiuni destul de grave, iar lăsarea sa in libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Recurentul-inculpat, in ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecafrea sa in libertate. Arată că dorește să își continue studiile și că se va prezenta la toate termenele la care va fi chemat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 23.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în dosarul nr-, în baza art.3001alin.1 și 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la 10.08.1986, CNP -.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, pe motiv că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol public pentru ordinea publică.

Curtea, analizând încheierea sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, în fapt reținându-se că la data de 4.12.2009 a vândut o doză de heroină - 0,12 grame - unui martor denunțător pentru suma de 50 lei.

Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale pentru menținerea stării de arest Astfel:

- existe probe sau indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați- art 143, 681, 3002și 160 p,;

- infracțiunile cercetate sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani;

- lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică- art. 148 lit f C.P.P.;

- privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive,prevăzut de art. 136 alin. final Cod procedură penală.

În analiza primei condiții, în mod corect a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent acesta fiind să conducă la concluzia menționată, respectivla presupunerea rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârșit fapta cercetată.

De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit. Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura drogului traficat și perseverența infracțională a inculpatului dedusă din săvârșirea faptelor in stare de recidivă.

În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă și aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal.

În mod corect prima instanță a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, circumstanțele reale ce particularizează săvârșirea faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

În consecință, Curtea, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

Red.

Dact. 2 ex./19.01.2010

Președinte:Francisca Maria Vasile
Judecători:Francisca Maria Vasile, Iuliana Ciolcă, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Bucuresti