Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECI Z I NR. 769
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
*****
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 29.09.1986, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care în baza disp. art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/ b alin. 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a menținut.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat, după care, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, critică încheierea de ședință din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, apreciind că măsura arestării preventive a inculpatului nu ar mai fi fost necesar să fie menținută, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei nu mai subzistă în prezent.
În opinia sa, judecarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cauza se află în faza de judecată a apelului, nu există teama ca ar putea influența administrarea probelor, întrucât au fost administrate, nu sunt date sau indici că inculpatul se va sustrage cercetării judecătorești sau că va săvârși o altă infracțiune, dar și având în vedere că ceilalți doi coinculpați se află în stare de libertate.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință, pe fond revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței, urmând să se respecte dispozițiile acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că în cauză nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, față de natura faptei săvârșite, de modalitatea de comitere, gradul de pericol social ridicat al faptei pentru care legea prevede cuantumul pedepsei mai mare de 4 ani închisoare.
Solicită menținerea încheierii de ședință din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca fiind temeinică și legală, apreciind că nu se impune înlocuirea măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, arătând că în mod greșit se află în stare de arest de circa 8 luni pentru o faptă de amenințare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în baza dispozițiilor art. 300/2 raportat la dispozițiile art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută arestarea preventivă față de inculpatul, fiul lui și, născut la 29 septembrie 1986, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Ulterior, a mai reținut tribunalul, ca instanță de apel, că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de către Judecătoria Răcari pentru infracțiunile prev. de art.194 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.1/1 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, alături de coinculpații - și, reținându-se că acest inculpat, împreună cu ceilalți l-au amenințat în perioada 23-26.03.2009 pe - cu acte de violență și cu darea în vileag a unei relații pe care a întreținut-o cu -, precum și de a purta un cuțit într-un loc public în ziua de 06.03.2009.
S-a mai reținut de către tribunal că în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, având în vedere valoarea socială lezat și anume patrimoniul individual, creând astfel convingerea că justiția este prea blândă în situația în care acesta nu ar fi în continuare izolat de comunitate. Pe de altă parte s-a arătat că detenția preventivă a inculpatului este justificată și de necesitatea imperioasă de a-l împiedica să comită alte infracțiuni, reținând că acesta este recidivist.
De asemenea, s-a mai precizat că prin menținerea măsurii arestării preventivă față de inculpat nu se încalcă dreptul la libertate prevăzut de art. 5 și prezumția de nevinovăție menționată în art. 6 ambele din Convenția Europeană privind Drepturile și Libertățile Omului, dar și prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 66 din Codul d e procedură penală, deoarece temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă.
Împotriva aceste soluții a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că pentru o simplă amenințare este arestat de aproximativ de 7 luni, în timp ce ceilalți inculpați au fost între timp eliberați. Se mai solicită să se rețină totodată că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este de 8 luni închisoare.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală apreciază această cale de atac ca fiind nefondată, astfel cum se va arăta în continuare.
Așa cum rezultă din încheierea recurată inculpatul împreună cu alți doi coinculpați au fost trimiși în judecată și condamnați de către instanța de fond pentru comiterea unor infracțiuni de șantaj. Persoanele care comit o astfel de infracțiune denotă o periculozitate sporită a acestora întrucât această faptă penală impune o premeditare a intenției infracționale prin analiza din partea făptuitorilor a persoanei asupra căreia se practică șantajul, a vulnerabilităților sale precum și a mijloacelor materiale a acesteia.
Reținând și faptul că inculpatul recurent este o persoană care a mai fost sancționată numai administrativ pentru comiterea unor fapte penale, denotă menținerea și în prezent a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Cercetarea în stare de libertate a acestuia prezintă un pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă din modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile pentru care acesta este cercetat.
Apărarea recurentului conform căreia a comis numai o simplă amenințare nu poate fi reținută dat fiind probatoriul administrat în cauză din care rezultă cel puțin până în prezent existența mai multor amenințări din partea celor trei inculpați față de partea vătămată. Amenințări conform cărora dacă cel din urmă nu le va remite suma de 200 euro îl vor, îi va spune concubinei sale că a întreținut relații sexuale cu o altă femeie.
Se mai poate reține din actele și lucrările dosarului că instanța de fond a pronunțat o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare față de inculpat, iar până în prezent acesta a executat cu titlu de arest preventiv 7 luni și 5 zile.
Conform art. 350 alin. 6 Cod procedură penală inculpatul condamnat de prima instanță este liberat de îndată ce durata reținerii și arestării devine egală cu durata pedepsei pronunțate deși hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administrația locului de reținere.
Deși există text de lege în Codul d e procedură penală, Curtea constatând că apelul a fost declarat de procuror în defavoarea inculpaților, cale de atac prin care a solicitat majorarea cuantumului pedepselor pronunțate, existând deci această posibilitate precum și reținând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului va aprecia că recursul acestuia este nefondat. Așa cum rezultă din textul de lege mai sus invocat, dacă între timp reținerea și arestarea preventivă devin egale cu pedeapsa pronunțată, inculpatul va fi pus în libertate de către administrația locului de deținere fără intervenția vreunei instanțe judecătorești.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 29.09.1986, deținut în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii din 26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 1864,-.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
4 ex/02.11.2009
red. FT/tefnored. ET
nr. 1864.- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
