Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 81
Ședința publică din 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica
JUDECĂTOR 3: Rusu
Grefier
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Biroul Teritorial Suceava - reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.03.1987 în or. G H, jud. S, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii de ședință din data de 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat, care substituie pe avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că își menține declarațiile date anterior și că nu dorește să dea o nouă declarație în acest stadiu procesual.
Avocat, pentru inculpatul-recurent, arată că are de formulat o cerere prealabilă motivat de faptul că unul din motivele de recurs privește dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 4 Cod procedură penală, respectiv ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, prin raportare la disp. art. 310 Cod procedură penală, care arată că pronunțarea soluției se face în ședință publică. Precizează că în încheierea recurată nu se face nicio mențiune privind ora la care s-a făcut pronunțarea, sens în care solicită efectuarea unei adrese către Tribunalul Suceava pentru a înainta o copie după caietul grefierului și pe un suport electronic (CD) înregistrarea cu pronunțarea în ședință publică. Arată că recursul a fost depus la ora 14,20, este declarat în termen legal, iar verificarea motivului de casare invocat astăzi în instanță se poate face doar prin raportare la cele solicitate anterior.
Reprezentantul Ministerului Public, referitor la cererea formulată de apărătorul inculpatului, arată că atâta timp cât pe încheierea de ședință s-a menționat că a fost pronunțată în ședința publică, acest aspect este conform cu realitatea. Precizează că dacă dintr-o eventuală omisiune nu s-a trecut ora pronunțării, acest aspect nu îndreptățește pe nimeni să creadă că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică. Pune concluzii de respingere a acestei cereri.
În replică, avocat arată că nepronunțarea în ședință publică reprezintă motiv de nulitate absolută a încheierii recurate. Precizează că arestarea expiră pe 08 sau 09 martie 2009 și că dorește doar respectarea cu strictețe a legii.
Întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu i s-a comunicat încheierea recurată.
Instanța, având în vedere că încheierea recurată a fost comunicată inculpatului, conform înscrisurilor aflate la dosar, și cum nu s-a făcut dovada că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică, dată fiind și decizia în interesul legii care statuează că în cazul nepronunțării în ședință publică a unei hotărâri, sancțiunea este nulitatea relativă și nu absolută, apreciază că nu i s-a încălcat nici un drept inculpatului, motiv pentru care respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului-recurent.
Nemaifiind alte cereri de probe, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul-recurent, arată că recursul vizează disp. art. 3859alin. 1 pct. 9 Cod procedură penală, respectiv hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și netemeinicia soluției pronunțate. Arată că în conformitate cu disp. art. 356 alin. 1 lit. c și d Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate. Având în vedere că este vorba despre materia măsurilor preventive, instanța de fond s-a referit cu prioritate la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, acest text procedural impunând să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Tribunalul nu a arătat în mod concret care sunt acele probe din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică care să justifice în continuare starea de detenție a inculpatului. Învederează instanței că în lumina dispozițiilor Codului d e procedură penală, probele nu pot rezulta decât din mijloacele de probă prevăzute de lege. Tribunalul trebuia să precizeze care sunt acele mijloace de probă prevăzute de Codul d e procedură penală care justifică menținerea măsurii arestării preventive. Legiuitorul prevede că o hotărâre trebuie motivată și în fapt, nu numai în drept, acest lucru echivalând cu nemotivarea hotărârii. Nemotivarea privește și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai blândă. Această cerere a fost respinsă, dar nu a fost motivată.
În ce privește al doilea motiv de recurs, respectiv netemeinicia hotărârii atacate, învederează instanței că tribunalul a apreciat că temeiurile luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, făcând confuzie între două instituții, respectiv cele prev.de art. 139 alin 1 și 2 Cod procedură penală - înlocuirea unei măsuri preventive și revocarea unei măsuri preventive. Precizează că odată cu trecerea timpului, rezonanța socială a faptei în colectivitate se modifică, având în vedere că pericolul concret pentru ordinea publică se modifică. Arată că instanța trebuia să analizeze dacă se impune sau nu înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură. Raportat la faptul că instanța de fond invocă un sentiment de insecuritate în rândul comunității din care inculpatul face parte, întrucât vorbește despre rezonanța faptei în colectivitate. Apreciază că aceasta este o noțiune abstractă și că din motivarea instanței de fond rezultă un pericol abstract pentru ordinea publică și nu unul concret cum cere în mod expres textul de lege. Precizează că pericolul concret pentru ordinea publică este o noțiune diferită de cea de pericol social al faptei și că primul tip de pericol nu include cel de-al doilea tip de pericol întrucât altfel ar însemna ca pentru fiecare faptă prevăzută în Codul penal sau legi speciale, pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani, se impune arestarea celui în cauză întrucât orice faptă penală prezintă un pericol social, cu excepția cazului de prev. de art. 181Cod penal. Pentru încălcarea ordinii de drept, Codul penal prevede o sancțiune, care este pedeapsa. Una dintre pedepsele prevăzute de Codul penal pentru încălcarea ordinii publice este sancțiunea prevăzută de art. 136 Cod procedură penală.
Atâta timp cât instanța se pronunță asupra pericolului social concret pentru ordinea publică, în lipsa acelor probe din care să rezulte acel pericol concret pentru ordinea publică, înseamnă doar pronunțarea în baza unei prezumții judiciare a existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Această prezumție nu face parte dintre mijloacele de probă prevăzute de Codul d e procedură penală. Precizează că aceste afirmații sunt susținute și de practica judiciară a Astfel invocă decizia nr. 1142 din 21.02.2006 a, în care se menționează că " a raționa în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate sau rezonanța faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau elemente ținând de profesia/funcția avute anterior și că pericolul concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe certe aflate la dosarul cauzei ar însemna ca instanța să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, ceea ce este inadmisibil față de libertatea persoanei prezumată nevinovată", decizie pe care o depune la dosar. Precizează că, în mod vădit, o măsură preventivă nu are de a face cu prezumția de nevinovăție, dar atâta timp cât în lipsa probelor instanța se pronunța în baza unor prezumții, se încalcă grav prezumția de nevinovăție.
Pe de altă parte, în acea hotărâre se reține un alt alineat, respectiv că "protecția judiciară trebuie oferită în mod imparțial atât celui care săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, cât și societății în ansamblul ei", deci nu se poate merge pe o presiune deși nu există o hotărâre de condamnare definitivă.
De asemenea, raportat la stadiul procesual în care ne aflăm și la toate probele strânse atât în faza de urmărire penală, cât și cea de cercetare judecătorească, apreciază că măsura dispusă față de inculpat nu se mai impunea a fi reținută, ci înlocuită cu altă măsură precum obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Într-adevăr este vorba de două infracțiuni grave, respectiv introducerea în țară de droguri și trafic de droguri, dar chiar din spețele dosarului rezultă că această chestiune în ceea ce-l privește pe inculpat este o faptă izolată, neavând relații de distribuire sau alte chestiuni.
Un text din Codul d e procedură penală spune că probele obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în cursul procesului penal, text ce nu extinde și la alte chestiuni. În acel text se face referire la o instigare din partea unui instigator acoperit care dă o comandă și este prins în mun. V D cu acele droguri. Arată că a mai fost un caz similar și că această faptă a fost determinată de către un organ de urmărire penală, dar în lipsa altor texte legale ca extindere de la probele obținute în mod ilegal nu sunt aplicabile. Greșeala lui este că a acceptat acest lucru.
Învederează instanței că este o faptă izolată, nu este traficant de droguri, pe de altă parte consecințele faptei nu au existat. au fost aduse în țară și inculpatul a fost prins de acest investigator sub acoperire, deci nu s-au produs nici consecințe negative prin eventuala distribuire a astfel de droguri pe teritoriul României. Tot fenomenul infracțional trebuie privit în ansamblul lui, nu numai anumite chestiuni care sunt defavorabile inculpatului.
Art. 136 al. 8 Cod procedură penală care privește alegerea măsurii preventive ne spune că trebuie să ne referim la mai multe criterii, în acest sens legiuitorul enumeră: "Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura". În mod evident dacă s-ar putea vorbi de o înlocuire a măsurii ar trebui să se raporteze la acest text, deoarece este singurul care face o distincție între aceste măsuri.
În acest context, motivația instanței față de acest text este hilară, motivație în care se reține că "faptul că a avut o poziție procesuală corectă, că este tânăr, nu are antecedente penale sunt aspecte ce urmează a fi avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei în fond". Învederează instanței că toate aceste aspecte se iau în considerare și la alegerea unei măsuri preventive, pentru că legiuitorul precizează în mod clar în acest sens.
Instanța trebuia în baza textelor legale care sunt în vigoare să motiveze măsura luată și aceasta să nu fie luată prin prezentarea doar a unor fapte negative, cele pozitive fiind ascunse.
să se observe că în rechizitoriu la alte chestiuni s-a reținut în favoarea inculpatului și beneficiul art. 16 din Legea nr. 143/2000, deci raportat la aceste chestiuni și la limitele mari de pedepse prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri, beneficiază de limite reduse la În contextul în care inculpatul a avut o poziție procesuală corectă, a recunoscut fapta, nu și-a schimbat poziția, au fost audiați unii martori, cursul dosarului nu mai poate fi schimbat.
Consideră că buna desfășurare a procesului penal se poate înfăptui și cu inculpatul în stare de libertate, sub o altă măsură preventivă.
Raportat la stadiul în care se află, apreciază că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive, măsură pe care nu o consideră utilă, întrucât atâta timp cât nu sunt de audiat martori sub acoperire sau cu identitate ascunsă, aceasta nu se justifică.
În concluzie, pentru primul motiv de recurs solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, apreciind că - așa cum rezultă din probele existente la dosar - instanța de fond a reținut în mod corect că se impune menținerea stării de arest a inculpatului. Arată că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt fapte foarte grave, pedepsite cu pedepse cu limitele între 10 - 20 de ani închisoare. Mai arată că nu este o faptă accidentală comisă de inculpat. Așa cum rezultă și din actele dosarului inculpatul inițial a făcut trafic de droguri între și Spania, fapt pentru care nu se poate reține că este un începător care s-a hazardat într-o activitate. Aceste droguri dacă ar fi ajuns să fie vândute, erau consumate de persoane care posibil deveneau dependente. Opinia publică este șocată prin consecințele pe care le poate produce asemenea fapte și mai ales în cazul în care acestea nu sunt descoperite la timp pentru a putea preveni comiterea și a unor alte fapte.
Or, există o practică la nivelul tuturor statelor că pentru faptele de trafic de droguri să fie luate măsuri foarte severe ca urmare a consecințelor pe care le produc, cercetarea în stare de arest fiind o regulă. Apreciază că hotărârea instanței de fond de a menține cercetarea în stare de arest preventiv este corectă.
În replică, avocat arată că în nici un cod de procedură penală al vreunui stat nu există regula evocată de reprezentantul Ministerului Public. În ceea ce privește faptele reținute în sarcina inculpatului, învederează instanței că acestea sunt fapte izolate, nefiind vorba despre o persoană care aproviziona o rețea sau care, prin activitatea sa, a contribuit la consumarea acelor droguri de un număr mare de persoane, fapta sa neavând urmări. Cele evocate de procuror se referă la o pedeapsă aplicată pentru încălcarea ordinii de drept și nu pentru încălcarea ordinii publice. Raportat la ordinea publică, depune la dosar 2 soluții pronunțate în cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu este traficant de droguri. A acceptat o propunere din partea cuiva, regretă fapta și dorește să fie judecat în stare de libertate cu obligarea de a nu părăsi țara/localitatea sau arest la domiciliu întrucât la vârsta sa fragedă a suporta regimul de detenție este foarte greu.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, formulată de inculpații și.
În temeiul art. 3002rap. la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de "trafic de droguri de risc", prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și "introducere în țară de droguri de risc, fără drept", prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. Art. 33 lit. a Cod penal.
Conform art. 3002rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceavaa constatat că s-au respectat dispozițiile legale în vigoare și subzistă temeiurile care au fost avute în vedere inițial, ținând cont de faptul că din probele administrate în cauză a rezultat că sunt indicii temeinice că aceștia au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezidă și din modalitatea în care faptele au fost săvârșite, respectiv din împrejurările în care au avut loc.
Față de natura faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, care au generat un sentiment de insecuritate, de tulburare în rândul comunității din care acesta face parte și care persistă și în prezent, punerea lor în libertate ar prezenta și actualmente pericol concret pentru ordinea publică, instanța de fond a constatat că subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală în baza căruia au fost arestați, nemodificându-se până în prezent.
Pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă textul de lege menționat, respectiv art. 148 lit. f Cod procedură penală, nu se identifică cu pericolul social al faptei penale, având un sens mai larg și presupune o rezonanță a faptei respective, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, dacă nu s-ar lua măsurile legale.
A mai reținut instanța de fond că faptul că inculpații au avut o poziție procesuală corectă, sunt tineri și nu au mai avut antecedente penale, reprezintă aspecte ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluționării cauzei în fond, în situația în care se va reține vinovăția lor.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 3002rap. la art. 160 alin. 1 Cod procedură penală, a procedat în consecință.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, acesta a arătat că prima instanță nu a motivat în fapt hotărârea pronunțată prin aceea că nu a arătat în concret în ce constă pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică. Argumentele reținute sunt generice, fără a avea în vedere faptul că pericolul unei infracțiuni, noțiune abstractă, nu se identifică cu pericolul faptei comise, unul concret. Prin aceasta s-a adus o încălcare dispozițiilor legale reglementate de art.148 alin1 lit.f Cod procedură penală care impun dovedirea pericolului social.
În plus, hotărârea este netemeinică prin aceea că greșit s-a reținut existența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta, aceasta nefiind dovedită în cauză, ea neputând rezulta exclusiv din comiterea faptelor. Astfel, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de anchetă și a recunoscut faptele comise, iar probatoriul este aproape epuizat. Apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal este suficientă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, în acord și cu disp.art.139 alin.8 Cod procedură penală. În mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere la alegerea măsurii și elementele ce pledează în favoarea dispunerii uneia dintre acestea din urmă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul DIICOT - Biroul Teritorial Suceava nr. 69 D/P/2008 din 30 decembrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de "trafic de droguri de risc", prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și "introducerea în țară de droguri de risc, fără drept", prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în ziua de 13.12.2008, împreună cu inculpatul a introdus, fără drept în România, un număr de 32 capsule conținând hașiș (rezină de cannabis), substanță care face parte din tabelul anexă nr. III al. Legii nr. 143/2000, în vederea comercializării lor pe raza județului S;, pentru săvârșirea infracțiunilor de "introducere în țară de droguri de risc, fără drept", prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și "deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept", prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se că, în ziua de 13.12.2008, împreună cu inculpatul a introdus, fără drept în România, un număr de 32 capsule conținând hașiș (rezină de cannabis), substanță care face parte din tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, iar din această cantitate de droguri a păstrat asupra lui 2 capsule conținând hașiș în vederea consumului propriu.
Potrivit art. 3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160/b Cod procedură penală.
În cazul în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate - prevăd dispozițiile art.160/b alin.3 teza I Cod procedură penală - dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În speță, față de probele administrate până în prezent rezultă că există indicii temeinice sub aspectul comiterii de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, pe care dealtfel le recunoaște.
Având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, gravitatea acestora, frecvența și amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen în ultimul timp, precum și efectele grave pe care le produce toxicomania asupra individului din punct de vedre fizic și psihic, se justifică menținerea stării de arest preventiv, subzistând în continuare temeiul prev. de art.148 al.1 lit f Cod procedură penală.
Prin lăsarea în libertate a recurentului s-ar crea în rândul societății o stare de tulburare, de insecuritate. Reprimarea fenomenului de trafic ilicit de droguri impune luarea de măsuri cât mai eficiente, iar organele statului trebuie să acționeze cu mai multă fermitate, chiar dacă inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.
Este real că pericolul social al unei fapte penale, unul abstract și avut în vedere de legiuitor la reglementarea ei ca infracțiune și stabilirea limitelor de pedeapsă nu se identifică cu pericolul social concret în accepțiunea art.148 lit.f Cod procedură penală.
Există însă anumite tipuri de infracțiuni, printre care și cele de trafic ilicit de droguri care prin însăși comiterea lor generează un pericol concret pentru ordinea publică, prin gravitatea efectelor pe care le-ar putea produce, justificând luarea, cel puțin pentru o perioadă de timp, față de cei care le comit, măsura arestării preventive. Acest punct de vedere este acceptat și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin unele soluții pronunțate.
În speță, de la data comiterii faptelor de către recurent (13.12.2008) s-a scurs o scurtă perioadă de timp, neputându-se reține că acest pericol s-ar fi putut diminua până la dispariție.
Față de aceste argumente, la care se adaugă cele reținute de către prima instanță(neputându-se reține lipsa motivării încheierii atacate), corect s-a concluzionat că subzistă în cauză temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, temeiurile avute în vedere la luarea și ulterior menținerea măsurii arestării preventive nemodificându-se și nedispărând până în prezent.
Aspectul că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră și nu are antecedente penale nu poate conduce, exclusiv prin el însuși și în prezența cerinței prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, la înlocuirea măsurii arestării preventive cu una mai puțin coercitivă, restrictivă de drepturi, astfel cum acesta a solicitat.
Subzistând astfel cumulativ cerințele prev. de art.143, 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului recurent.
Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b rap. la art. 160 Cod procedură penală, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.03.1987 în orașul G H, jud. S, cu același domiciliu,-, jud. S, CNP - -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- prin care s-a menținut față de acesta măsura arestării preventive.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.02.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 3/27.02.2009
Jud. fond -
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica, Rusu
