Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- -Menținere arestare preventivă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 810
Ședința publică de la 17 August 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
- - - - JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
- - - - Judecător
Grefier - a
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpații G, - și toți deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, împotriva încheierii de ședință din data de 12 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul G asistat de avocat - apărător din oficiu și inculpații - și, asistați de avocat a -apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul G, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Avocat pentru recurenții - și, a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii și judecarea inculpaților în stare de libertate, deoarece în cauză nu estre dovedită pe deplin participarea inculpatului în săvârșirea faptelor, astfel încât, în cauză, operează prezumția de nevinovăție.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de Tribunalul Dolj.
Inculpații, având pe rând ultimul cuvânt, solicită judecarea lor în stare de libertate, fiind de acord cu concluziile apărătorilor.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin încheierea din 12august 2009, Tribunalul Dolj, în baza art. 300/2 Cpp, rap. la art. 160/b Cpp, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:
-, fiul lui și, născut la data de 04 mai 1968, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3 din data de 09 februarie 2009 emis în dosarul nr- al Judecătoriei Filiași,
-, fiul lui și, născut la data de 15 octombrie 1967, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1 din data de 09 februarie 2009 emis în dosarul nr- al Judecătoriei Filiași,
-, fiul lui și, născut la data de 23 mai 1971, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2 din data de 09 februarie 2009 emis în dosarul nr- al Judecătoriei Filiași, toți fiind deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, și a acordat termen la data de 21 septembrie 2009, pentru când se vor cita apelanții inculpați și intimata parte vătămată SC SRL și se va efectua adresă către Baroul Dolj pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru apelanții inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.90 din data de 23 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr- s-a dispus în baza art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, g, i cu Cod Penal aplic.art.37 lit.b p condamnarea inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 15.10.1967 în comuna, jud. G, domiciliat în D T-S,-, jud. M, CNP: -, la pedeapsa de 4 ani închisoare; în baza art.71 al.1, 2 Cp, au fost interzise inculpatului - drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cp; în baza art.86 al.1 din OUG.195/2002 republicată, cu aplic.art.37 lit.b
Cod PenalA fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.05.1971, în munic. D T-S, jud. M, domiciliat în comuna, jud. M, CNP: -, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare; în baza art.293 al.1 cu aplic.art.37 lit.b Cp; la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art.26 Cp. rap. la art.208 al.1 Cp. 209 al.1 lit.a, g, i și art.37 lit.b p; la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare; în baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cp.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare; în baza art.71 al.1, 2 Cp. Au fost interzise inculpatului drepturile prev. în art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cp.
În baza art.86 al.1 din OUG.195/2002 republicată, cu aplicarea art.37 lit.b Cp a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art.26 Cp. rap. la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g, i și Cod Penal art.37 lit. Cp a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare; în baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cp s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, în baza art.71 alin.1, 2 Cp.
Au fost interzise inculpatului G drepturile prev.de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cp.
În baza art.350 p s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților -, și
În baza art.88 Cp s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, - și G, durata reținerii și arestării preventive de la data de 9.02.2009, la zi; în baza art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g, i cu Cod Penal aplicarea art.37 lit.a, b cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și C, născut la data de 04.06.1976 în mun. D T-S, județul M, domiciliat în mun. D T-S,-, -.2,.14, județul M, CNP: -, la pedeapsa de 4 ani închisoare; în baza art.61 alin.1
sSa dispus revocarea liberării condiționate privind pedeapsa de 9 ani și 6 luni aplicată inculpatului prin nr.89/2003 a Tribunalului Mehedinți și 501/5.11.2003 a Curții de APEL CRAIOVA și contopește restul de pedeapsă ce a mai rămas, de 1227 zile închisoare din această pedeapsă, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată, inculpatul executând pedeapsa de 4 ani închisoare; în baza art.71 alin.1, 2 au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b p; în baza art.88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii acestuia, de 24 de ore; în baza art.208, 209 alin.1 lit.a, g, i cu Cod Penal aplicarea art.37 lit.bpa fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 14.02.1973 în mun. C, județul D, domiciliat în mun. D T-S, str. -. -, nr.8, -.2,.1, județul M, CNP: -, la pedeapsa de 4 ani închisoare; în baza art.71 al.1, 2 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b p, în baza art.88 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii inculpatului, de 24 de ore; în baza art.14 și 346 s C.P.P.-a luat act că partea vătămată SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a reținut că prin rechizitoriul din data de 26.02.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași întocmit în dosarul nr.149/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, art.26 din rap.Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i din cu Cod Penal aplic. în final a disp. art. 37 lit.b și art.33 lit.a din Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, art.26 din rap.Cod Penal la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i din cu Cod Penal aplic. în final a disp. art. 37 lit. ași b și art.33 lit.a din p și - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i din cu Cod Penal aplic. în final a disp. art. 37 lit. b din și Cod Penal în stare de libertate, în condițiile instituirii măsurii prevăzute de art.145 a C.P.P. inculpaților pentru săvârșirea infr. prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit,a,g și i cu Cod Penal aplicarea disp.art.37 lit.a și b și Cod Penal pentru săvârșirea infr. prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i cu Cod Penal aplicarea disp.art.37 lit.a și b
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut în rechizitoriu că în noaptea de 07/08.02.2009 inculpații -, G, au hotărât să sustragă bunuri din diverse magazine alese în mod aleatoriu. Pentru a pune în practică hotărârea, inculpații s-au întâlnit în localitatea Dr.Tr.S, de unde s-au deplasat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare 7908.WE.78 proprietatea inculpatului condus de acesta, până în localitatea, la locuința inculpatului, acesta aderând și el la activitatea infracțională. Cu același autoturism, condus de inculpatul, cei cinci inculpați, s-au deplasat până în localitatea și în timp ce inculpații, G, asigurau paza locului faptei de la o distanță de aproximativ 40 de metri față de magazinul SC SRL, inculpații -, au pătruns prin efracție în magazinul precizat, de unde au sustras bunuri în valoare de 1.286,58 lei. Bunurile sustrase au fost puse în portbagajul autoturismului condus de inculpatul, iar inculpații s-au deplasat la locuința concubinei inculpatului - în localitatea, sat Fața, jud. M, unde au împărțit bunurile sustrase.
S-a mai arătat că de la locuința concubinei inculpatului -, cu același autoturism, condus tot de inculpatul, acesta împreună cu inculpații G, s-au deplasat către localitatea Dr.Tr.S, fiind opriți pentru control de către un echipaj al poliției rutiere, solicitându-se inculpatului documentele pentru control, iar acesta prezentându-se sub o identitate falsă, atât verbal cât și în declarația olografă dată la IPJ M, respectiv G, cu scopul vădit de a fi exonerat de răspundere penală, întrucât persoana arătată este fratele său, fiind posesor al permisului de conducere.
S-a arătat în rechizitoriu, că din cercetările efectuate ulterior a rezultat că atât inculpatul G, cât și inculpatul nu sunt posesori ai permisului de conducere.
Totodată s-a mai arătat în rechizitoriu că la data de 08.02.2009, de la locuința concubinei inculpatului - din comuna, sat Fața, jud. M, au fost predate organului de poliție de concubina acestuia, bunurile lăsate de acesta și evidențiate în procesul-verbal aflat în dosarul de urmărire penală.
Această stare de fapt, a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile reprezentantului părții vătămate, declarații de martor, înscrisuri, declarațiile inculpaților.
În fapt, n noaptea de 07/08.02.2009 inculpatul - i-a sunat pe inculpații G, și cu care se afla în relații de prietenie din penitenciar și s-a întâlnit cu aceștia pe raza localității DTS, localitate în care au domiciliul acești din urmă inculpați și au adoptat rezoluția infracțională de a sustrage bunuri din diverse magazine aflate pe raza județului După adoptarea acestei rezoluții, inculpatul - l-a sunat și pe inculpatul spunându-i că este cu ceilalți inculpați și că vine să-l ia din comuna situată lângă orașul Dr.Tr.S, fapt ce s-a și întâmplat. Până în localitatea, cei patru inculpați s-au deplasat cu autoturismul proprietatea inculpatului G, acesta conducând autoturismul deși nu poseda permis de conducere. Din localitatea cei cinci inculpați s-au deplasat în direcția F, județul D, la volanul autoturismului proprietatea inculpatului G fiind de această dată inculpatul, care de asemenea nu poseda permis de conducere. Ajunși în localitatea, județul D, inculpații au observat că la stradă, pe drumul principal se află un magazin și au hotărât să spargă acest magazin, să sustragă bunurile ce se aflau în acesta. În acest scop, inculpații -, și au intrat în magazin, prin forțarea ușii de intrare, în timp ce inculpatul și inculpatul G au rămas lângă mașină să asigure paza. Inculpații -, și au sustras din magazin o cantitate însemnată de mezeluri, respectiv toate mezelurile care se aflau în lada frigorifică, toate țigările din rafturi, pachetele de cafea, parfumurile și deodorantele, iar inculpatul a luat și o combină muzicală care se afla în magazin și care nu era pentru vânzare. Bunurile sustrase au fost puse în portbagajul mașinii cu care veniseră inculpații, aceștia deplasându-se pe raza localității sat Fața la domiciliul concubinei inculpatului -, unde se afla și reședința acestui inculpat. La această reședință inculpații au împărțit bunurile sustrase, după care, cu același autoturism aparținând inculpatului G, condus de inculpatul, inculpații, G, și au plecat către localitatea DTS, inculpatul - rămânând la domiciliul său din satul Fața. In timp ce se deplasau spre DTS, cei patru inculpați au fost opriți pentru control de un echipaj al poliției rutiere, ocazie cu care inculpatului, aflat la volan, i s-au solicitat documentele pentru control. Inculpatul s-a prezentat sub identitate falsă, respectiv identitatea fratelui său G, declarând atât verbal, cât și în declarația olografă dată la.M că este G, deoarece inculpatul nu poseda permis de conducere. Cu ocazia efectuării percheziției autoturismului în care se aflau inculpații, s-au depistat 4 plase în care se aflau bunurile sustrase de la magazinul SRL. De asemenea, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul concubinei inculpatului - din comuna, sat Fața, jud.M, au fost găsite și alte bunuri sustrase de la magazinul SRL, care au fost predate organelor de poliție de către concubina acestui inculpat.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul va avea în vedere următoarele aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților și caracterul rezonabil al detenției preventive.
Pericolul pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice și respectului față de lege.
Pentru a susține că este vorba de un pericol public, care să justifice arestarea sau menținerea arestării nu este suficient doar ca acesta să fie afirmat ci trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă infractorul este liber.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, adică pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana infractorului, complexitatea cauzei sau comportamentul perturbant ori agresiv al infractorului.
Ca atare, instanța a constatat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, ținând cont de împrejurările în care a fost comisă fapta, natura infracțiunii, atitudinea inculpaților, apreciindu-se de asemenea că astfel poate fi realizat și scopul măsurii preventive respectiv pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal.
S-a constatat că instanța europeană a apreciat că o persoană condamnată în primă instanță, fie că a fost sau în stare de detenție până în acel moment se găsește în situația precizată de art.5 paragraful 1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Salmaz contra Turciei, hotărârea din 12 ianuarie 2007) care autorizează privarea de liberate a persoanei pe baza condamnării chiar și nedefinitivă caz ce presupune atât o constatare a vinovăției cât și aplicarea unei pedepse.
Ca atare, în ceea ce privește termenul rezonabil ridicat la de principiu gen în jurisprudența instanței europene, s-a apreciat că pentru persoanele condamnate în prima instanță, durata arestării preventive a acestora pe parcursul judecării apelului și / sau recursului se analizează din perspectiva art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană privind dreptul la un proces echitabil ( vezi cauza Wenehoff contra Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Potrivit Jurisprudenței CEDO prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pentru un termen limitat întrucât persistența motivelor plauzibile care au condus la arestarea unei persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a legalității menținerii detenției.
Însă, instanța a constatat că, în speță, există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpaților G, - și, iar durata detenției preventive, începând cu data de 09 februarie 2009, nedepășind până în prezent un termen rezonabil astfel după cum este prevăzut de art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe considerentele sus menționate și având în vedere și dispozițiile art.3002Cpp, rap. la art. 160 alin.1, 3 Cpp, instanța a menținut măsura arestării preventive dispusă față de apelanții inculpați G, - și prin încheierea din data de 09 februarie 2009 Judecătoriei Filiași în dosarul nr-.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații G, - și -, fără a indica în scris motive și solicitând judecarea lor în stare de libertate.
Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursurile sunt nefondate.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în mod just Tribunalul Dolja menținut starea de arest preventiv a inculpaților, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv față de aceștia, nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpaților nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate.
Astfel, având în vedere împrejurările comiterii faptei, natura și gravitatea infracțiunii, atitudinea inculpaților pe parcursul cercetărilor, datele care caracterizează persoana acestora, Curtea constată că lăsarea lor în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar în speță, există un interes public care impune privarea de libertate a inculpaților.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj este temeinică și leghală, în temeiul dispoz. Art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b cod pr.penală, vor fi respinse recursurile ca nefondat, iar în baza art. 192 alin.2 cod pr.penală, recurenții vor fi obligați la câte 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei, reprezentând onorar apărător di oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G, - și toți deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, împotriva încheierii de ședință din data de 12 august 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 august 2009.
- - - - - -
Grefier
a
Red.jud/-
A/
S/IB/28.09.2009
17 august 2009
- Dr.Tr.S va urmări și încasa de la rec.inc.câte 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Emilian Lupean, Doina Lupea