Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 809/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 809
Ședința publică de la 17 August 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului promovat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii de ședință din data de 12 august 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul (în stare de arest), asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a încheierii atacate, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea inițială a inculpatului, iar în raport de perseverența infracțională a acestuia se impune menținerea stării de arest preventiv.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu, solicitând judecarea sa în stare de libertate, deoarece fapta comisă nu este gravă.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin Încheierea de ședință din data de 12 august 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, s-a dispus, în baza art. 300/2 Cpp rap. la art. 160/b Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 21.10.1975, deținut în C, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.1 din data de 03 aprilie 2009 emis de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Dolja reținut că, prin sentința penală nr.104 din data de 15 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, s-a dispus în baza art.208 al.1 -209 al.1 lit g, i cu aplic art-37 lit a, b Cp și art.74 lit c Cp rap la art. 76 lit c Cp, condamnarea inculpatului (fiul lui și, născut la data de 21.10.1975 CNP -), la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie.
În baza art.71 Cod Penal, au fost interzise inculpatului drepturile prev de art 64 lit a, teza a II - a și lit b Cp; în baza art. 88 Cp s-a dedus din durata pedepsei durata retinerii și arestarii de la 02.04.2009 la zi; în baza art.350 al.1 p Cod Penal s- menținut masura arestarii inculpatului;
S-a admis în parte acțiunea civilă formulata de partea civilă AF,urmând să oblige inculpatul către acesta la 1600 lei, reprezentând suma de bani sustrasa și s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă urmând să oblige inculpatul către aceasta la 110 lei reprezentând c/v telefonului mobil sustras.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Băileștia reținut că, prin rechizitoriul nr. 473/P/2009 din data de 27.04.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileștia dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 - art. 209 alin. 1 lit. g, i cu Cod Penal aplic. art. 37 lit.a, b
Cod PenalProcedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul Dolja avea în vedere următoarele aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică - pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului - cât și la caracterul rezonabil al detenției preventive.
Lăsarea în libertate a infractorului prezintă pericol pentru ordinea publică, ținând cont de împrejurările în care a fost comisă fapta, natura infracțiuni, atitudinea după săvârșirea infracțiunii, subzistând în continuare temeiurile prevăzut de art.148 al. 1 lit. f Cpp, apreciindu-se de asemenea că astfel poate fi realizat și scopul măsurii preventive respectiv pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal, iar instanța europeană a apreciat că o persoană condamnată în primă instanță - fie că a fost sau în stare de detenție până în acel moment - se găsește în situația precizată de art.5 paragraful 1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Salmaz contra Turciei, hotărârea din 12 ianuarie 2007) care autorizează privarea de liberate a persoanei pe baza condamnării, chiar și nedefinitivă, caz ce presupune atât o constatare a vinovăției, cât și aplicarea unei pedepse.
Ca atare, în ceea ce privește termenul rezonabil ridicat la de principiu gen în jurisprudența instanței europene, Tribunalul Dolja apreciat că, pentru persoanele condamnate în prima instanță, durata arestării preventive a acestora pe parcursul judecării apelului și/sau recursului, se analizează din perspectiva art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană privind dreptul la un proces echitabil ( vezi cauza Wenehoff contra Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Astfel, s-a apreciat că, în speță, există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, iar durata detenției preventive, începând cu data de 03 aprilie 2009, nu a depășind până în prezent un termen rezonabil, astfel după cum este prevăzut de art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut de instanța de fond că în noaptea de 01/02.04.2009, inculpatul s-a deplasat cu o căruță din com. jud. D în localitatea, din același județ și, ajungând pe raza acestei din urma localități, a sustras mai multe bunuri alimentare, obiecte de îmbrăcăminte, băuturi alcoolice, o geaca, un telefon mobil împreuna cu acumulatorul aferent, acesta din urma aparținând părții civile - vânzătoare la magazinul respectiv - precum si suma de 1.600 lei, constatându-se astfel că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. g, i cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit.a, b Cp, inculpatul fiind in stare de recidivă post condamnatorie, dar și postexecutorie.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul, fără a indica în scris motivele și solicitând personal și prin apărător desemnat din oficiu admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea sa în stare de libertate, întrucât fapta pentru care este cercetat nu este gravă.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, din următoarele considerente:
Examinând încheierea recurată prin prisma motivului de recurs invocat și din oficiu, Curtea constată că, în mod just Tribunalul Dolja menținut starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de acesta nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea sa în stare de libertate.
În raport de aceste considerente și având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului - care a săvârșit infracțiunea aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. a și b Cod penal, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj este temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - împotriva Încheierii de ședință din data de 12 august 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 August 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Jud. fond:
Dact. 2 ex./ - 16.09.2009
-17 august 2009 -
- C va urmări și încasa de la recurentul - inculpat suma de 150 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Emilian Lupean, Doina Lupea