Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 82
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Otilia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "mentinere masura de arestare preventiva", declarat deinculpatul, fiul lui și, nascut la 07.09.1974 - detinut in Penitenciarul I, impotriva incheierii de sedinta din 25.01.2010 pronuntata de Tribunalul I, in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat - care substituie pe avocat ales.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Avocat depune, in sedinta publica, imputernicirea avocatiala a doamnei avocat, delegatia de substituire, precum si motivele de recurs formulate in scris, care, dupa verificarea si semnarea de catre presedintele completului de judecata, se ataseaza la dosarul cauzei.
Interpelat de catre instanță inculpatul recurent precizează că isi mentine recursul declarat si nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Avocat avand cuvantul, solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat. A se observa ca, prin incheierea de sedinta din 25.01.2010 Tribunalul Iad ispus mentinerea masurii arestarii preventive si respingerea solicitarii de inlocuire a acesteia cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Consideră că, instanta de fond in mod gresit a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului, din urmatoarele considerente:
Instanța de fond, prin motivarea lapidară și fără nici o referire concretă la actele si lucrarile dosarului, la probele existente la dosarul cauzei, prin neanalizarea in nici un moment a motivelor care militau pentru eliberare a incălcat flagrant cerintele articolului 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond era obligată să indice măcar o circumstanță concretă din care să rezulte că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică.
S-a mai motivat solutia adoptată de catre instanța de fond și prin aceea că in ceea ce priveste pericolul pentru ordinea publica, acesta este unul cert si actual conturat prin prisma gravitatii faptelor retinute in sarcina inculpatilor, a modalitatilor in care se banuieste a fi fost comise aceste fapte, a urmarilor produse si a importantei valorilor sociale pretins a fi fost lezate prin activitatea infractionala intreprinsă de catre inculpati.
Din analiza incheierii din 25.01.2010 in care au fost ridicate exceptii de neregularitate a sesizarii instantei de judecata de catre 14 avocati rezultă că atât in ceea ce priveste exceptiile invocate cât și in ceea ce priveste verificarea legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive, instanta de fond a refuzat analizarea argumentelor expuse de catre aparatori, neprocedandu-se măcar, din respect pentru ceilalti participanti la actul de justitie să se răspundă la fiecare exceptie invocata in parte.
Consideră că, o astfel de abordare a problemelor ridicate este periculoasă din punct de vedere al precedentului creat, cat si perspectiva legalitatii mentinerii unor inculpati in stare de arest preventiv pentru o argumentare care constă in reluarea unor fraze stereotipe, fără nici măcar să se incerce o abordare a problematicii din perspectiva fiecărui inculpat in parte.
Justificarea oricărei perioade de detentie, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată in mod convingător de catre autorități, ceea ce nu s-a intamplat in cauza de față.
Consideră că instanța de control judiciar trebuie să sancționeze astfel de nereguli constatate in incheierile recurate, dat fiind faptul că este in discuție starea de arest a unei persoane, aspect care nu poate fi tratat cu superficialitate de catre instanțele judecătorești.
Cu privire la sustinerea instanței de fond că in ceea ce priveste pericolul pentru ordinea publică se constată că acesta este unul cert si actual conturat prin prisma gravității faptelor reținute in sarcina acestora, consideră că și cu privire la acest aspect, instanta de fond nu a analizat in nici un fel sustinerile apararii.
Pericolul pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lăsarea in libertate a inculpatului nu este o noțiune generică, ci trebuie dovedită existența acestuia prin administrarea unor probe certe.
Este evident faptul că nu s-a indicat nici o proba care sa faca dovada faptului că lasarea in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica, instanta de fond limitându-se, intr-un mod nelegal de a-si motiva mentinerea arestarii preventive pe suspiciuni, și temeri, fără nici o justificare probantă.
Instanta de fond nu a indicat care sunt probele care fac dovada că inculpatul, lăsat in libertate, ar putea comite alte fapte prevazute de legea penala in legatura cu cauza dedusă judecății, și nu există din intreaga motivare nici o argumentare logică care să susțină in vreun fel aceasta.
Este evident că instanta de fond a incercat cu această argumentare să legitimeze privarea de libertate, dat fiind faptul că persistența bănuielii plauzibile privind săvârșirea unei infractiuni nu mai este suficientă după un anumit interval de timp.
In lipsa indicarii probelor care vin in sustinerea celor afirmate de catre instanta de fond, motivele indicate rămân in afara prevederilor legale, dat fiind incălcarea dispozitiilor imperative ale legii cu privire la justificarea mentinerii masurii arestarii preventive.
Din analiza incheierii recurate nu rezultă că instanta de fond a reținut anumite fapte care să demonstreze că eliberarea inculpatului ar tulbura linistea publica in mod efectiv, aceasta limitându-se doar la expunerea unor supoziții nepermise de legea penala in materia privării de libertate.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, riscul de tulburare a ordinei publice nu trebuie să fie apreciat in mod abstract, iar masura in care o infractiune a atras publicitate nu poate fi decisivă in determinarea de catre instantele naționale a posibilei "tulburări a ordinii publice".
In acest context, incheierea pronunțată de instanta de fond este legala si in contradictie atât cu prevederile legale, cât și cu prevederile Concentiei Europene a Drepturilor Omului, și cu practica consacrată in materia masurilor preventive.
In ceea ce priveste motivarea dată de instanta de fond cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta lasarea in libertate a inculpatului, a se observa că aceasta se află intr-o eroare gravă cu privire la cerințele textului de lege indicat, și procedează la analizarea acestui pericol doar din perspectiva pericolului social al gravitatii faptei savarsite.
Existența unei bănuieli puternice de participare la savarsirea unor infractiuni grave, deși constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o lungă detenție provizorie.
In ceea ce priveste durata arestarii preventive, a arătat in fața instantei de fond și reiterează in fața Curtii de Apel faptul că in prezenta cauză inculpatul este arestat din luna februarie 2009 pentru o serie de fapte comise in anul 2006- 2007, in conditiile in care in prezenta cauză au fost ridicate o serie de exceptii privind neregularitatea actului de sesizare al instantei de judecata, exceptii care, din păcate, nu au fost analizate in nici un fel de catre instanta de judecata.
Față de aceste aspecte, consideră că durata termenului rezonabil al masurii arestarii preventive trebuie să fie analizat din perspectiva jurisprudenței CEDO, dat fiind si stadiul in care se află cercetarea judecatoreasca, astfel incat mentinerea masurii arestarii preventive să nu incalce nici prevederile legislației naționale cu privire la dreptul la un proces echitabil, cât și prevederile legislației europene cu privire la dreptul persoanei de a fi pus in libertate, cu luarea de catre stat a unor garantii procesuale de natura a asigura o bună desfasurare a procesului penal.
Față de aspectele mentionate solicită admiterea recursului formulat, casarea incheierii de sedinta din 25.01.2010 și punerea in libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicita respingerea recursului ca nefondat, critica aparatorului este cea legata de rezonabilitatea incarcerarii, termen pe care il consideră că nu a fost depășit. Inculpatul a savarsit mai multe acte materiale, lasarea acestuia in stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica. Apreciaza incheierea instantei de fond ca fiind legala si temeinica, recursul nefondat, solicită respingerea.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că, este 1 an de zile de cand este incarcerat, nu vrea să se disculpe, a savarsit fapta cu celălalt inculpat, nu s-a sustras, este un dosar bazat pe documente si doreste sa fie judecat in stare de libertate pentru a-si putea face aparari, sa studieze dosarul cum trebuie. Doreste sa i se aplice acelasi tratament ca si celorlalti inculpati din acest dosar.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Prin încheierea de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:
În baza dispozițiilor art. 300 al. 1 Cod procedură penală constată regularitatea actului de sesizare al instanței.
Respinge cererile formulate de inculpații si - privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
In baza dispozițiilor art. 300 ind. 2 Cod procedura penala cu referire la art. 160 ind. b al. 1 Cod procedura penala constata legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive dispuse fata de inculpații:
- -, fiul lui si, născut la data de 07.09.1974, deținut in prezent in Penitenciarul Iași si
- -, fiica lui si, născută la data de 07.09.1977, deținută în prezent în Penitenciarul Iași.
In baza dispozițiilor art. 160 ind. b al. 3 Cod procedura penala menține măsura arestării preventive dispuse față de inculpații - si -:
Stabilește termen de judecată la data de 25.02.2010 pentru când se vor cita părțile.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 263 Cod procedură penală, rechizitoriul trebuie să cuprindă faptele reținute în sarcina inculpaților, date referitoare la persoana inculpaților, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată precum și numele persoanelor care trebuie citate de instanță.
Analizând rechizitoriul nr.113/D/P/2006 din 27.02.2009 întocmit de - Biroul Teritorial Vaslui, se constată că acesta respectă exigențele acestor dispoziții și din perspectiva cărora nu se rețin aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.
Raportând aceste dispoziții la cele reglementate de art. 300 Cod procedură penală se reține că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror, analizarea caracterului legal ori ilegal al mijloacelor de probă obținute de procuror în cuprinsul urmăririi penale, caracterul suficient ori insuficient al materialului probator administrat urmând a se realiza de către instanță, prin hotărâre după efectuarea cercetării judecătorești în cauză, și după dezbateri obligatorii a fi efectuată pentru respectarea principiului publicității, contradictorialității și nemijlocirii în raport cu materialul probator administrat în ambele faze ale procesului penal, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin decizia nr. 13/ 8.01.2007.
Examinând susținerile apărătorilor expuse în prezenta cauză din perspectiva acestor aprecieri, tribunalul a constatat că neregularitățile invocate deși au fost prezentate ca fiind vicii absolute ale actului de inculpare și care conform, art. 300 al. 2 nu ar putea fi înlăturate de îndată ori prin acordarea unui termen, respectiv cele referitoare la nedefinirea temporo-spațială a faptelor reținute cu privire la fiecare inculpat în parte, necomunicarea schimbării declarației unui inculpați celorlalți, caracterul generic al prezentării materialului de urmărire penală, lipsa unei analize proprii asupra materialului probator administrat de către procurorul care a emis rechizitoriul, nelegalitatea actelor premergătoare, lipsa argumentelor care au stat la baza aprecierii unor infracțiuni ca fiind continuate în condițiile în care nu s-ar fi indicat actele materiale care au determinat reținerea acestei forme a infracțiunii, respingerea de către procuror a cererii de administrare a unor probe solicitate de unii inculpați în cursul urmăririi penale, cuantumul prejudiciului reținut în raport cu activitatea infracțională întreprinsă de procuror, fac referire în esență la nelegalitatea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și care a stat la baza emiterii actului de inculpare, analiză care însă excede sferei de aplicare a disp. art. 300 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 263 Cod procedură penală.
dispozițiilor care reglementează faza judecății conține prevederi menite să asigure reaprecierea materialului de urmărire penală în raport cu probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești
Cu privire la încadrarea juridică dată anumitor fapte invocată de către unii dintre inculpați în susținerea nelegalității actului de sesizate al instanței, în acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 124/ 1.03.2005 unde se apreciază că instanța de judecată nu este ținută de încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din perspectiva art. 317 Cod procedură penală care prevede că noțiunea de obiect al judecății vizează numai persoana inculpatului și faptele pentru care este trimis în judecată.
Examinând legalitatea si temeinicia arestării preventive dispuse fată de inculpații - si - prin prisma materialului probator administrat până in prezent, respectiv a declarațiilor părților vătămate si ale martorilor coroborate cu conținutul proceselor-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, administrat în cursul urmăririi penale, constată instanța că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestora nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestor măsuri, fiind relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor sub aspectul cărora sunt cercetați, pericolul social pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar putea prezenta pentru ordinea publică fiind unul cert și actual conturat prin prisma gravității faptelor reținute în sarcina acestora, a modalității in care se bănuiește a fi fost comise aceste fapte, a urmărilor produse si importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpați, nefiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 139 Cod penal.
În termenul prev. de art. 141 Cod procedură penală încheierea a fost recurată de inculpat și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul invocă lipsa unor probe care să justifice detenția sa provizorie ce a depășit o durată rezonabilă și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive, reapreciindu-se temeiurile care au stat la baza luării acesteia. Totodată, inculpatul susține că, instanța de fond nu a răspuns la excepțiile invocate de inculpați.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
La data de 02.03.2009, prin rechizitoriul întocmit de - Biroul Teritorial Vaslui, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, în formă condiționată prev. de art. 215 alin. 1,3,4,5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, expunerea spre vânzare și vânzarea de alimente cunoscând că sunt alterate, prev. de art. 313 Cod penal, instigare la infracțiunea de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 23 pct. 2 din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, instigare la infracțiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art. 25 rap. la art. 244 Cod penal, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 rap. la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin incheierea nr. 2 din 05.02.2009 a Tribunalului Vaslui, măsura fiind ulterior prelungită și menținută, cu respectarea cerințelor impuse de lege.
Potrivit art. 300 ind. 2 coroborat cu art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală, pe parcursul judecății, instanța are obligația ca periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului.
În acest context, instanța poate fie să revoce arestarea preventivă, atunci când constată că aceasta este nelegală sau că temeiurile care au determinat luarea ei au încetat, fie să mențină măsura, atunci când constată că aceste temeiuri impun în continuare detenția provizorie.
În cauza de față, temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului - sunt cele înscrise în art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Evaluând datele oferite de probatoriul administrat până la acest moment procesual, probatoriu care are un caracter parțial, se constată că nu au apărut elemente noi care să justifice aprecierea că temeiurile arestării inițiale au încetat sau eventual s-au schimbat.
Astfel, în continuare există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dintre care sunt de menționat: procesul-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, plângerile și declarațiile părților vătămate, înscrisurile și relațiile comunicate de diversele unități bancare, declarațiile martorilor, extrasele de cont "", contractele de vânzare-cumpărare, cererile de deschidere de conturi bancare, raportul de expertiză contabilă și celelalte acte contabile.
Aceste indicii temeinice conturează tocmai temeiurile care stau la baza luării măsurii arestării preventive, temeiuri care se diferențiază clar de cele necesare pentru pronunțarea unei soluții în cauză și care la acest moment procesual nu au dispărut și nici nu s-au modificat, pentru a fi incidente dispozițiile art. 139 Cod procedură penală.
Instanța europeană a subliniat că persistența motivelor plauzibile care au dus la arestarea persoanei bănuite că a săvârșit o infracțiune este o condițiesine qua nona legalității menținerii detenției provizorii însă, la momentul la care s-a dispus luarea acestei măsuri, judecătorul a avut în vedere o multitudine de informații, de probe, care au totuși un caracter parțial, nefiind necesar ca acest ansamblu probator să fie completat într-un mod care să poată conduce la o soluție în cauză, fie ea de condamnare sau de achitare.
Trebuie avut în vedere și faptul că legitimitatea acestei măsuri preventive trebuie să rezulte dintr-o ordine publică realmente amenințată, condiție ce rezidă din tulburarea socială produsă ordinii de drept care reclamă intervenția promptă a statului.
Impactul asupra comunității, relevat de numărul mare de părți vătămate, derularea în timp a activității ilicite, prejudiciile aduse partenerilor economici în perioada mare de timp cât s-a desfășurat presupusa activitate infracțională, necesitatea aflării adevărului în cauză și a asigurării bunei desfășurări a procesului penal, toate acestea sunt argumente care impun în continuare o detenție provizorie.
Circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare, nu sunt de natură a conduce la reaprecierea măsurii preventive, temeiurile luării acesteia subzistând și la acest moment procesual.
Față de complexitatea cauzei ce impune administrarea unui amplu probatoriu, detenția preventivă a inculpatului se înscrie în limite rezonabile, în sensul avut în vedere de jurisprudența, în cauză nefiind sesizat un comportament pasiv al autorităților judiciare. În acest context, de menționat este număr mare al părților vătămate și al inculpaților, aria întinsă de desfășurare a presupuselor infracțiuni - la nivelul a 8 județene - și durata în timp a acestora.
Instanța de fond a examinat și excepțiile de nelegalitate invocate de inculpat, constatând că neregularitățile invocate ce vizează probatoriul administrat la urmărirea penală, încadrarea juridică a faptelor, nu echivalează cu nelegala sesizare a instanței, și nu atrag neregularitatea actului de sesizare.
În considerentele încheierii atacate s-a făcut trimitere și la Decizia nr. 124/01.03.2005 a Curții Constituționale, în care s-a statuat că, instanța de judecată nu este ținută de încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare, din perspectiva dispozițiilor art. 317 Cod procedură penală care prevede că noțiunea de obiect al judecății vizează doar persoana inculpatului și fapta dedusă judecății.
Constatând că nu sunt motive de casare a încheierii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: --
17.02.2010
2 ex.
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Maria Cenușă, Otilia Susanu
