Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.838
Ședința ne publică de la 11 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații și G, împotriva încheierii de la 8 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns inculpații, asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat pentru inculpați a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii și judecarea inculpaților în stare de libertate, întrucât sunt tineri, au recunoscut faptele și nu au antecedente penale.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, avându-se în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise.
Inculpații și G având pe rând ultimul cuvânt, solicită judecarea lor în stare de libertate, arătând că sunt de acord cu concluziile apărătorului.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de la 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a dispus în baza art.3002Cod pr.penală, rap.la art.160 Cod pr.penală, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații - fiul lui și, născut la 27 septembrie 1994, în C, județul D, cu același domiciliu,-, CNP -, fără antecedente penale și G - fiul lui și, născut la 25 octombrie 1992, în C, județul D, cu același domiciliu,-, fără forme legale în C,-, CNP -, fără antecedente penale, ambii deținuți în Penitenciarul d e Minori și
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv conform dispoz.art.3002rap.la art.160 Cod pr.penală, a constatat că pericolul pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit.f și d Cod pr.penală, rezultă din natura și gravitatea faptei comise, elementele ce caracterizează persoana inculpaților și starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul colectivității, generate de rezonanța faptelor săvârșite.
Pe de altă parte, cu privire la caracterul rezonabil al arestului preventiv, având în vedere gradul de pericol social al faptelor, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, intervalul scurt de timp în care inculpații, alături de alți făptuitori au acționat, frecvența săvârșirii unor astfel de fapte, tribunalul a apreciat că motivele ce impun menținerea arestării preventive sunt suficiente și pertinente, durata arestului preventiv nedepășind caracterul rezonabil prev.de art.5 paragraful 3 lit.c și art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpații și G, fără a indica în scris motivele și solicitând personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursurilor, casarea încheierii și judecarea lor în stare de libertate, întrucât sunt tineri, nu au antecedente penale și au recunoscut săvârșirea faptelor.
Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursurile sunt nefondate.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în mod just, Tribunalul Dolja menținut starea de arest preventiv a inculpaților, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpaților nu au intervenit elemente noi care să justifice judecarea lor în stare de libertate.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr.12405/P/2008 de la 16 martie 2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.3 lit.a Cod penal, furt calificat, prev.de art.208, 209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, furt calificat prev.de art.208, 209 alin.1 lit.e Cod penal și profanare de morminte, prev.de art.319 alin.1 Cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în final, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, și a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev.de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.99 și urm. Cod penal.
În cauză, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.136, 143 și 148 lit.f și d Cod pr.penală, astfel încât în raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, de modalitatea săvârșirii infracțiunilor, de datele care caracterizează persoana inculpaților și de sentimentul de insecuritate care s-ar crea în rândul colectivității în cazul lăsării lor în libertate, Curtea apreciază că menținerea măsurii arestării preventive este legală și temeinică.
Așa fiind și pentru motivele arătate, în temeiul dispoz.art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpați, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurenții vor fi obligați la câte 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu către Baroul Avocați D care va fi avansat prin Curtea de APEL CRAIOVA din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpații și G, împotriva încheierii de la 8 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondate.
Obligă fiecare inculpat la câte 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj care va fi avansat prin Curtea de APEL CRAIOVA din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 septembrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.VT
PS/28.10.2009
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu