Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 890/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 890/
Ședința publică din 25 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din 10.09.2008,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului B și avocat ales din cadrul baroului T, prezent traducătorul de limbă persană.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timiș.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat solicită, în baza art. 141.C.P.P. rap. la art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. admiterea recursului, casarea încheierii, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 al. 2, teza finală, să se constate că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice această măsură, prin urmare solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată a inculpatului în libertate. Precizează că măsura arestării preventive este o măsură cu caracter personal, ce nu poate fi luată în mod colectiv, ci cu privire la fiecare inculpat în parte.
Al doilea motiv se referă la judecarea fondului, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru de săvârșire a infracțiunii, circumstanțele reale nu sunt motive de fapt și de drept pentru luarea măsurii arestării preventive. Circumstanțele reale exced art. 3002rap. la art. 160b,148 lit. f C.P.P. ce nu obiectivează luarea unei măsuri ce țin de faptă și nu de persoana făptuitorului. De asemenea, precizează că nu circumstanțele reale pot fi avute în vedere pentru luarea, menținerea, sau prelungirea măsurii arestării preventive, iar în lipsa dosarului, judecătorul fondului nu a avut nici un mijloc de probă pentru luarea acestei măsuri.
În al treilea rând, încheierea este nelegală pentru întemeierea sa pe disp. art. 681.C.P.P. și art. 139.
C.P.P.De asemenea încheierea recurată este lipsită de temei legal, având în vedere că se spune că trebuie menținută starea de arest având în vedere prevederile CEDO, însă nu există nici o justificare în jurisprudența CEDO, dimpotrivă în jurisprudența CEDO sunt temeiuri împotriva luării, menținerii și prelungirii stării de arest preventiv. " precise" evocate de judecătorul fondului nu reprezintă o justificare a menținerii arestării preventive. Totodată, nu se vorbește în motivare de un interes juridic, ci de impactul opiniei publice, precum și de repercursiunile pe care le-ar avea lăsarea în libertate a inculpatului și care de fapt sunt urmare a publicității făcute cu încălcarea dispozițiilor nepublicității fazei de urmărire penale.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent mai precizează, pe de altă parte că prejudiciul a fost recuperat prin sechestrul asigurător.
Se mai arată că instanța nu putea menține o măsură a arestării preventiv, întrucât ședința prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a fost în Camera de Consiliu, iar CEDO a stabilit că Statul Român are obligația de a asigura caracterul public al ședințelor de judecată, art. 6 instituind principiul publicității, prin urmare încheierea este lovită de nulitate.
O altă critică adusă este nerespectarea art. 6 paragraful 3 lit. a din aceeași convenție, întrucât la fila 85 din rechizitoriu se face precizarea că inculpatul a renunțat la dreptul de a avea translator, însă nu există nici o declarație în acest sens.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat solicită admiterea recursului, iar în subsidiar să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile restrictive de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Precizează că nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește măsurile preventive. Mai arată că prevederile art. 148 lit. f vorbesc C.P.P. de existența unor probe certe din care să rezulte un pericol concret și a aplica o dispoziție din jurisprudența CEDO este nelegal, întrucât aceasta înfrânge principiul esențial. De asemenea, arată că prevederile art. 148 lit. f are C.P.P. două condiții: pedeapsa mai mare de 4 ani și existența unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, însă inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, starea sănătății sale fiind compromisă, fapt ce rezultă din expertizele medico-legale, el nefiind, datorită stării sale de sănătate fizică și mentală, să comită fapte antisociale, iar judecătorul fondului trebuia să verifice dacă din probele existente în prezent mai rezultă dovezi, probe certe, că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Pe de altă parte, precizează că nu se poate face comparație între interesul public și interesul privat.
În ceea ce privește prevederile art. 197 al. 1 și 4.C.P.P. arată că măsura arestării preventive se poate lua doar după ascultarea inculpatului, ascultare care în cazul inculpatului s-a făcut fără interpret, măsura arestării preventive fiind astfel viciată.
Procurorul solicită respingerea recursului, să se constate că încheierea recurată este temeinică și legală, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că instanțele s-au mai pronunțat cu privire la aspectele invocate referitor la luarea măsurii arestării preventive, dar și că inculpatul face parte dintr-un grup infracțional organizat și că inculpatul, în prima fază a urmăririi penale și chiar la luarea măsurii arestării preventive, nu a avut nevoie de interpret, cunoscând limba română.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, își rezervă dreptul la tăcere.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din data de 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 3002Cpp rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:
-, născut la 15.11.1967, în localitatea T, județul T, fiul lui și, cu domiciliul în T, str. - -, -. B, 2,. 8, județul T, CNP -, arestat preventivă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;
-, fiul lui și, născut la data de 16.12.1963 în, CNP --2875, cu reședința în C,-, jud., posesor al pașaportului nr. -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 25/26.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;
-, fiul lui și, născut la data de 10.03.1975 în, Turcia, CNP -, domiciliat în C, str. -. - nr. 2, - 30,. 1,. 2, jud. D, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 27/02.03.2008 emis de Tribunalul Timiș;
-, născut la 18.02.1964, în localitatea C, județul D, fiul lui și, cu domiciliul în C,-, județul D, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/12.02.2008 emis de Tribunalul Timiș,
-, născut la 23.10.1963, în localitatea T, județul T, fiul lui și, cu domiciliul în T,-,. 3,. 13, județul T, CNP -, cetățenie română, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;
- ROSANA, născută la data de 5.12.1980, fiica lui - si, domiciliata in C- - 4,. 9 jud. D, cetățean R, CNP -, arestată preventiv în baza mandatului de arestare prevenitvă nr. 8/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;
-, fiul lui si, nascut la data de 29.10.1959 in -Turcia, domiciliat in com. nr. 19 jud.D, cetatean, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;
urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de către inculpații și, prin apărător ales.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și/sau localitatea, formulate de către inculpații, și, prin apărători.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timiș, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, și, a apreciat că față de inculpați continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că acuzele care planează asupra inculpaților vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale. Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive până în prezent, s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri privative de libertate nu s-au schimbat.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că potrivit dispozițiilor art. 681Cpp, art. 139 și art. 160 Cpp, măsura preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, în ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Cu privire la susținerea inculpatului în sensul că nu există identitate între faptele pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă și cele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, respectiv că unele infracțiuni nu se mai regăsesc în rechizitoriu, s-a apreciat că temeiuri ale menținerii stării de arest preventiv în ceea ce îl privește pe inculpat există și în prezent, iar împrejurarea că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru toate faptele nu echivalează cu schimbarea temeiurilor prevăzute de art. 139.C.P.P..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3002Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.
Cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de către inculpații și, prin apărător ales, tribunalul, apreciind că măsura preventivă a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, existând temeiuri care justifică menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, în baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins această cerere ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cererile formulate de inculpații, prin apărători, de înlocuire a acestei măsuri privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi țara și/sau localitatea, tribunalul, având în vedere disp. art. 139 alin. 1.C.P.P. a respins aceste cereri ca fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse mai sus.
Împotriva încheierii penale de ședință din 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând ca în temeiul art. 141.proc.pen. rap. la art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. să se admită recursul; să se caseze încheierea de menținere a arestării preventive a inculpatului și, reținând cauza spre rejudecare - sub aspectul verificării stării de arest preventiv a inculpatului, în temeiul art. 3002.proc.pen. rap. la art. 160 alin. 2, ipoteza II și III proc.pen. să se constate că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat și că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestuia, urmând a dispune revocarea măsurii arestării preventive menținute prin încheierea recurată și punerea în libertate de îndată a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În concluziile scrise depuse la dosar, inculpatul a criticat încheierea recurată ca nelegală și netemeinică. Astfel, a susținut că încheierea de ședință din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală în dosarul nr- este nelegală pentru că, deși vizează o măsură procesuală preventivă (arestarea) cu caracter personal și, ca atare, individual, ea a fost dispusă în mod colectiv, încălcând, între alele, chiar dispozițiile art. 3002.proc.pen. text având denumirea marginală "verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății", dar și ale art. 5 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, s-a invocat faptul că potrivit art. 9 par. 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice "orice individ are dreptul la libertate și la securitatea persoanei sale. În al doilea rând, s-a arătat că încheierea recurată este nelegală și pentru raportarea sa la "circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale", susținându-se că reținerea unor "circumstanțe reale" în justificarea menținerii unei măsuri privative de libertate cu caracter eminamente personal este străină dispozițiilor art. 3002rap. la art. 160 și art. 148 lit. f proc.pen. care nu "obiectivizează" în nici un fel această motivare a menținerii stării de arest preventiv, ea ar fi abuzivă și extrem de gravă, întrucât este făcută cu încălcarea vădită a prezumției de nevinovăție consacrată expresis verbis de art. 6 pct. 2 din, art. 26 alin. 11 din Constituția României și art. 52.proc.pen. Pe de altă parte, inculpatul a susținut că încheierea recurată este nelegală și pentru întemeierea sa, în drept, pe dispozițiile art. 681.proc.pen. și art. 139.proc.pen. temeiuri de drept care ar excede, de asemenea, nu doar instituției măsurii arestării preventive a inculpatului, dar și dispozițiilor art. 3002rap. la art. 160 și 148 lit. f proc.pen. precum și art. 139.proc.pen.; sub aspectul invocării "jurisprudenței " pentru justificarea menținerii stării de arest preventiv a inculpatului, argumentele instanței fiind într-o vădită contradicție cu această jurisprudență. Totodată, s-a arătat că se impune ca instanța de judecată a recursului să constate că așa-zisul "impact social" generator de "repercursiuni" a fost și este imaginat, exclusiv, de Ministerul Public (acuzarea), respectiv de procurori; că prima instanță de judecată a făcut confuzie între "tulburarea ordinii publice" și "tulburarea opiniei publice", aceasta din urmă nefiind și sine decât "expresia generală, care nu poate fi în concordanță cu datele cauzei, cu dorințele și interesele victimei infracțiunii sau ale autorului acesteia"; că în ce privește urmarea imediată - prejudiciul material de 8.000.000 lei, s-au aplicat sechestre asigurătoare pe mai multe imobile și numai valoarea a două dintre acestea însumează de circa 3 ori mai mult decât prejudiciul pretins; că încheierea recurată este o copie fidelă a încheierilor precedente de prelungire ori de menținere a stării de arest preventiv.
În ce privește nelegalitatea încheierii recurate, inculpatul a mai susținut că aceasta este lovită de nulitate absolută întrucât prin hotărârea Boccellari și Rizza Italia, CEDO a stabilit că statele au obligația de a asigura caracterul public al procedurilor privind impunerea unor măsuri preventive în cursul procesului penal; iar, cum luarea măsurii arestării preventive s-a făcut în ședința nepublică din 26.02.2008, ar fi vădită nulitatea absolută, cauza de nulitate fiind anterioară sau concomitentă actului juridic. Pe de altă parte, s-a învederat că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 6 par. 1 lit. a din CEDO întrucât deși în rechizitoriu se menționează că inculpatul cunoaște limba română, nu ar exista nici o declarație în acest, iar în fața instanței de recurs cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare a interpretului de limba persană.
În concluziile orale, apărătorul inculpatului a solicitat, în subsidiar, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, invocând și concluziile raportului de expertiză medico-legală care ar fundamenta, în opinia sa, lipsa probelor certe privind pericolul pentru ordinea publică.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpatul, precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a acestui inculpat, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3002.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pentru următoarele motive:
În ce privește împrejurarea că măsura preventivă a fost dispusă cu desfășurarea procedurii în camera de consiliul, instanța constată că în acest mod s-au respectat dispozițiile Codului d e procedură penală în această materie, inculpatul neputând invoca vreo vătămare a unui drept câtă vreme în fața primei instanțe nu a solicitat ca propunerea de arestare preventivă să fie judecată în ședință publică. Este adevărat că în cauza Bocellari și Rizza contra Italia din 13.11.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit caracterul public al procedurilor privind impunerea unor măsuri preventive în cursul procesului penal, dar trebuie avut în vedere că în practica acesteia s-a statuat că pentru a stabili dacă o anumită procedură internă a fost sau nu conformă cu exigențele art. 6 din Convenție, se va lua în considerarea procedura în ansamblul său (cauzele Ekbatani Suediei, Granger Marea Britanie), ceea ce conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, cu condiția ca organul de recurs să aibă competența necesară de a înlătura viciul invocat. Prin urmare, existența dezbaterilor publice în căile de atac suplinesc lipsa acestora în primă instanță - cu condiția ca instanța de recurs să aibă plenitudine de jurisdicție. În speță, recursul împotriva încheierii pronunțate asupra propunerii de arestare preventivă a fost judecat în ședință publică și instanța a fost abilitată să analizeze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3856alin. 3.C.P.P. astfel că susținerile inculpatului sunt nefondate.
Instanța de recurs constată că sunt nefondate și susținerile inculpatului privind încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 lit. a din CEDO întrucât în cursul urmăririi penale nu i s-ar fi asigurat un interpret de limbă persană. Este adevărat că dispozițiile art. 8.C.P.P. prevăd posibilitatea părților care nu vorbesc limba română ori nu se pot exprima de a li se asigura, în mod gratuit, un interpret, însă acesta este un drept de care inculpatul poate să dispună liber. Câtă vreme inculpatul, într-un anumit moment procesul, s-a exprimat în sensul renunțării la acest drept, actele întocmite cu această ocazie nu sunt afectate de nulitate.
În completarea considerentelor și evaluării făcute de prima instanță, pe care și le însușește, instanța de recurs constată că într-adevăr din probatoriul administrat rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunile de constituire de grup organizat, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare fraudulos, infracțiuni informatice și spălare de bani, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit a și alin. 4.p, art. 42 alin. 1,3 din Legea nr. 161/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 23 lit.a,b,c din Legea nr. 656/2002 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că la data de 01.02.2008, prin utilizarea neautorizată a parolei de acces a directorului BRD Sucursala C, împreună cu alte persoane, au sustras, fără drept prin transfer bancar neautorizat, aproximativ 8.000.000 lei aflați la dispoziția BRD General SA Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. temeinice privind comiterea faptei rezultând din declarațiile inculpatei (filele 58-59 dosar UP), procesul verbal de recunoaștere (fila 60 doar UP), declarațiile martorilor asistenți și coroborate cu declarațiile martorului (filele 70-71 dosar UP), inculpatului (fila 8 dosar UP), declarația inculpatului (filele 99-100 dosar UP) - care deși contestă faptele imputate, recunoaște că îi cunoștea pe inculpații, și, nefiind modificate.
În mod corect, prima instanță a constatat că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Criticile aduse de inculpat în ce privește reținerea incidenței dispozițiilor art. 681.C.P.P. sunt nefondate, întrucât la acest moment procesual nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine, până la finalizarea procesului printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, care împiedică instanță să rețină altceva decât existența unor indicii rezonabile privind comiterea infracțiunii. În această modalitate, cu ocazia administrării complete a probatoriului se va stabili cu certitudine vinovăția sau nevinovăția inculpatului.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt fapte grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii și securității circuitului electronic al valorilor; iar lăsarea în libertate a inculpatului, în contextul în care se conturează a avea un rol important în activitatea ilicită a celorlalți inculpați, nu ar face altceva decât să sporească acest sentiment de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Nici critica privind reținerea de către tribunal în considerente a sintagmei de circumstanțe reale nu este însușită de instanța de recurs întrucât se bazează pe o interpretare eronată și cu rea credință a sensului termenilor, în fapt fiind vorba despre operațiunea de a deduce elemente despre personalitate și pericolul pentru ordinea publică al inculpatului din modul și împrejurările în care se pare că au fost comise faptele.
De asemenea, în mod corect prima instanță a făcut o analiză a aplicabilității în speță a normelor și jurisprudenței CEDO, întrucât instanțele naționale sunt primele chemate să asigure respectarea drepturilor garantate de aceasta. Totodată, se impune a se reține că orice limitare sau restrângere a unui drept garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să fie proporțională și justificată de scopul urmărit de autorități, și acesta este motivul pentru care instanța a procedat la o comparare între interesul inculpatului de a fi pus în libertate și interesul general. Prin urmare, instanța națională este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia.
Pe de altă parte, împrejurarea că încheierea recurată reia considerentele încheierilor anterioare nu afectează legalitate și temeinica măsurii dispuse câtă vreme instanța a analizat aspectele care justifică măsura și acestea și-au păstrat caracterul actual. Astfel, în materia măsurilor preventive reglementate de dispozițiile art. 3002, 160 și 139.C.P.P. instanța trebuie să verifice dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, dacă impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dar în același timp prin motivare să nu antameze fondul cauzei. Este adevărat că procedura prevăzută de art. 3002.C.P.P. nu este una formală, dar în condițiile în care instanța constată că temeiurile și împrejurările pe care le-a expus la ultima menținere a măsurii arestării preventive sau au fost detaliate de instanța de recurs, cu ocazia efectuării controlului judiciar, nu s-au modificat și se invocă în apărare aceleași aspecte, neapărând elemente noi, relevate, nu se impune o modificare a considerentelor dacă acestea sunt încă aplicabile.
Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.
În ce privește invocarea de către inculpatul a faptului că măsura ar fi fost dispusă colectiv, instanța constată că această susținere este nefondată. În speță, se reține că de principiu măsurile preventive se analizează individual, în sensul că așa cum prevăd și dispozițiile art. 1 36 alin. 8.C.P.P. se are în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. Cu toate acestea nu se poate face abstracție de caracterul organizat al activității infracționale, care face ca anumite elemente din care se deduce pericolul social al inculpaților să se răsfrângă asupra tuturor. Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care în considerente inculpații sunt menționați împreună nu înseamnă că s-a încălcat principiul că măsurile preventive sunt individuale, instanța nefăcând altceva decât să expună elemente care pot fi reținute tuturor inculpaților în speță.
În ce privește aspectele de ordin medical invocate de inculpatul, acestea se analizează prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesar a se vedea în ce măsură pot conduce la înlăturarea sau diminuarea acestuia, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia. Astfel, actele medicale depuse la dosar conduc la concluzia că starea de sănătatea a inculpatului a fost afectată de refuzul său de cooperare cu autoritățile medicale, negativismul alimentar, aspecte imputabile inculpatului. În aceste condiții, nu se poate reține o diminuare a pericolului perceput de opinia publică în contextul în care circumstanțele invocate nu sunt accidentale, ci se datorează conduitei inculpatului. Pe de altă parte, instanța constată că o altă soluție nu ar face altceva decât să constituie un precedent pentru alte persoane aflate în stare de arest preventiv, care doresc să obțină prin orice mijloace punerea în libertate, chiar cu prețul propriei sănătăți.
În ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi țara, instanța constată că față de considerentele expuse anterior, acestea nu oferă suficiente garanții privind pericolul pentru ordinea publică. Mai trebuie reținută și împrejurarea că inculpatul este judecat și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 de constituire de grup infracțional organizat, ceea ce presupune o anumită coeziune a persoanelor implicate (fie ea chiar și prin forță) fapt care, în contextul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate, s-ar putea repercuta negativ asupra cercetării judecătorești, cu atât mai mult cu cât se pare că a avut rolul principal în activitatea grupului.
Față de considerentele anterior arătate, în temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul-recurent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În temeiul art. 198 și 190.C.P.P. instanța va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către interpret a sumei de 1680 lei, din care 1180 lei cheltuieli deplasare și 500 lei onorariu, conform facturii seria - nr. 33/25.09.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din contul Ministerului Justiției a sumei de 1680 lei din care suma de lei 500 lei reprezentând onorariu traducător autorizat și suma de 1180 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 25 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Red. - 29.09.2008
Tehnored.CU - 01.10.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
