Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 91/R/MF.
Ședința publică din 08 februarie 2008.
Curtea compusă din:
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător
JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru
Judecător - -
Grefier - -
Parchjetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de
inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06 februarie 1967, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat -, desemnată din oficiu pentru acesta, conform delegației avocațiale nr. 665/2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorului desemnat din oficiu, să ia legătura cu recurentul, aflat în stare de arest.
Recurentul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Părțile prezente, și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată terminată cercetarea judecătorească și cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat -, desemnată din oficiu pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a acestuia. Nu sunt probe care să justifice arestarea recurentului, neexistând de asemenea, nici indicii. Solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea apreciind că nu se mai impune menținerea arestării.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a încheierii. Instanța de fond la luarea măsurii a avut în vedere și starea de recidivă a recurentului.
Recurentul, având ultimul cuvânt, arată că a stat în gazdă la dar el nu a dus la produs nici o persoană. Nu are nici o legătură cu acele persoanele vătămate și precizează și faptul că avea serviciu.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați, fiul lui G și, născut la data de 28.02.1959 în Pitești, jud. A, domiciliat în, sat M Podgoria, jud. A, CNP.- și, fiul lui și, născut la data de 06.02.1967 în comuna, jud. A, domiciliat în,-, jud. A, CNP -, ambii deținuți în Penitenciarul Colibași, măsură pe care menținut- în continuare.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că inculpații G și au fost cercetați și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. 2 litera a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 329 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 litera a Cod penal, art. 13 alin.1,3 din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 329 alin. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, art. 323 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în condițiile art. 33 lit. a Cod penal, primul inculpat, iar secundul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în condițiile art. 33 litera a Cod penal.
Față de cei doi inculpați s-a luat măsura arestării preventive în temeiul disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținând că există indicii în sensul că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de patru ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În situația de fapt s-a reținut că inculpatul Gaî nlesnit mai multor părți vătămate practicarea prostituției în Spania și în România în scopul de a trage foloase materiale de pe urma practicării prostituției și a recrutat alte părți vătămate prin înșelăciune, asigurându-le
transportul din România în Spania în scopul exploatării sexuale prin intermediul învinuitei - care le-a determinat să se prostitueze asociindu-se totodată cu inculpatul în scopul exploatării sexuale a două părți vătămate.
Având în vedere actele și lucrările dosarului tribunalul a apreciat că la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați se mențin în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Astfel, există indicii temeinice în sensul că cei doi inculpați au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de patru ani, iar din împrejurările în care au fost săvârșite faptele, foarte numeroase la număr, din perioada lungă de timp în care au fost săvârșite faptele și având în vedere numărul M al părților vătămate și al părților civile rezultă că lăsați în libertate cei doi inculpați ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 300/2 rap. la art. 160/ Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați, măsură ce a fost menținută în continuare.
Încheierea a fost atacată cu recurs de inculpatul care solicită casarea acesteia, iar pe fond judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu sunt probe sau indicii care să justifice arestarea sa, nu a săvârșit faptele pentru care este cercetat și nu are nicio legătură cu persoanele vătămate.
Totodată, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de nu părăsi localitatea.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.3856al.3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins având în vedere următoarele argumente:
Astfel, probele administrate până în prezent, pun în evidență implicarea inculpatului - recurent în activități privind traficul de persoane, care cunosc o dinamică ascendentă și ocupă tot mai mult teren în ansamblul infracționalității în societatea noastră, împrejurare ce reclamă o reacție energică din partea organelor judiciare.
În acest sens, se constată că temeiurile ce au justificat arestarea preventivă sunt dispozițiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală în vigoare.
Conform acestui text de lege, arestarea inculpatului este permisă atunci când există probe sau indicii temeinice că acesta a comis o faptă prevăzută de legea penală, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul social concret determinat de lăsarea în libertate a inculpatului, reprezintă un mod de reflectare în societate faptelor comise de acesta, care datorită consecințelor produse, încorporează un grad ridicat de pericol, și induc sentimente de nesiguranță perturbând ordinea și liniștea publică.
În acord cu prima instanță, curtea apreciază, având în vedere toate aceste date că temeiurile ce au justificat inițial privarea de libertate a inculpatului se mențin și impun în continuare măsura arestării preventive, fiind îndeplinite prin urmare dispozițiile art.300/2 Cod procedură penală.
Având în vedere cele ce preced, curtea urmează ca în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să respingă recursul inculpatului ca nefondat și potrivit art.192 Cod procedură penală, să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06.02.1967 în comuna, jud. A, domiciliat în,-, jud. A, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe inculpat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat din care 40 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
/
2ex/19.02.2008
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Marioara Dumitru