Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 229/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 229/R/2008
Ședința publică din 8 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 20/A din 5 februarie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea participației improprii la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art. 31 alin. 2.pen. rap. la art. 271 alin. 2.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 31 martie 2008 un înscris de către partea vătămată, prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa. De asemenea, s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 3 aprilie 2008 motive de recurs de către inculpatul, prin avocat, cu împuternicire avocațială anexată, solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbazerea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatul a arătat în declarație că nu este de acord cu acea hotărâre judecătorească, chiar dacă e definitivă și executorie, fiind pusă în executare. Apreciază că atât hotărârea instanței de fond de condamnare, cât și hotărârea instanței de apel, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, sunt temeinice și legale și solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
CURTEA
Prin sentința penală nr.132 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 28 august 1941 în comuna, cetățean român, studii 4 clase, căsătorit, agricultor, cu antecedente penale, domiciliat în comuna nr.183, județul M pentru săvârșirea participației improprii la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art.271 alin.2 Cod penal la 1000 lei RON amendă.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art.631Cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 250 lei RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1110 din 10 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr.121/2004, rămasă definitivă, inculpatul a fost obligat să predea părții vătămate în deplină proprietate terenul situat în comuna în locul denumit "Sub " în suprafață de 3000. înscris în 22 nr.top.10929.
Această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare în 7 noiembrie 2005 de executorul judecătoresc R așa cum reiese din procesul verbal încheiat în dosarul execuțional nr.98/2005, iar punerea în posesie a părții vătămate s-a făcut în prezența reprezentantului ei, sotul.
Cu toate că avea cunoștință despre hotărârea judecătorească menționată și de punerea ei în executare, în luna august 2006, inculpatul i-a solicitat făptuitorului să cosească iarba de pe acel teren, faptă pe care a și făcut- Inculpatul nu i-a spus făptuitorului că terenul nu-i aparține și că este proprietatea părții vătăma te și că acest imobil i-a fost atribuit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Față de acest făptuitor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece s-a apreciat că îi lipsește latura subiectivă și acesta nu avea cunoștință că acest teren nu-i aparține inculpatului, nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestui făptuitor, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.10 lit.d cod procedură penală.
Instanța de fond a reținut că fapta descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea prealabilă și declarația părții vătămate; sentința civilă nr.1110/2004 a Judecătoriei Dragomirești și decizia civilă nr.568/R/2005 a Tribunalului Maramureș; procesul verbal de punere în executare a hotărârilor judecătorești; declarația inculpatului coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului.
Judecătoria a apreciat că, în drept, fapta inculpatului care în luna august a determinat cu intenție pe făptuitorul, să cosească terenul denumit "Sub " ce a fost atribuit printr-o hotărâre judecătorească părții vătăma te, împiedicând-o în acest mod să-și folosească terenul proprietatea sa, constituie participație improprie la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art.271 alin.2 Cod penal.
Instanța a constatat că inculpatul a comis fapta cu intenție și că răspunde penal.
Pentru această participație la infracțiunea prev. de art.271 alin.2 Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii, reținându-se că în trecut a
mai fost condamnat și că refuză să predea terenul părții vătămate.
Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansa te de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând desfiintarea sentintei atacate. În motivarea acestuia, a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.
Apelul declarat de inculpat a fost respins.
Audiat în fața instanței, inculpatul a declarat că avea cunoștință de hotărârea judecătorească prin care a fost obligat să lase în proprietatea numitei terenul situat la locul "sub " și că sentința civilă a fost pusă în executare. Cu toate acestea, a refuzat în continuare să se supună dispozițiilor instanței apreciind că terenul îi aparține întrucât l-ar fi cumpărat și deține și titlu de proprietate ce atestă calitatea sa de proprietar.
Poziția de recunoaștere a apelantului inculpat se coroborează cu restul probațiunii administrate în cauză în faza de urmărire penală, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 69. pr. penală. Deși contestă practic întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art.271 alin.2 Cod penal, în special latura subiectivă a acesteia, vinovăția apelantului inculpat derivă în mod neechivoc din faptul că acesta, la momentul săvârșirii faptei, a avut reprezentarea încălcării dispozițiilor instanței civile. Potrivit celor reținute de instanța de apel s-a apreciat ca fiind corect reținută vinovăția inculpatului. Pedeapsa aplicată acestuia este legal individualizată raportat la faptă, la împrejurările comiterii acesteia și la persoana inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d întrucât C.P.P. nu sunt întrunite condițiile răspunderii penale, faptei lipsindu-i atât latura subiectivă cât și latura obiectivă.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat.
Prin sentința civilă nr.1110 din 10 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr.121/2004, rămasă definitivă, inculpatul a fost obligat să predea părții vătămate în deplină proprietate terenul situat în comuna în locul denumit "Sub " în suprafață de 3000. înscris în 22 nr.top.10929.
Această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare în 7 noiembrie 2005 de executorul judecătoresc R așa cum reiese din procesul verbal încheiat în dosarul execuțional nr.98/2005, iar punerea în posesie a părții vătămate s-a făcut în prezența reprezentantului ei, sotul.
În mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. și ped. de art.271 alin.2 Cod penal. De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății precum și modalitatea de executare a acesteia au fost în mod just individualizate de instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. declarat în cauză va fi respins ca nefondat soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în comuna nr.183 jud.M împotriva deciziei penale nr.20/A din 5 februarie 2008 Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./MB/CA
16.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan