Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Încheierea 42/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.42/
Ședința publică de la 16 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Maria Uzună
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva încheierii de ședință nr.3 din data de 14.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal mr-, privind pe intimatul și având ca obiect prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul petent, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite dispozițiile art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și pe fond respingerea plângerii formulată de petentul cu privire la prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă de procuror.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul petent, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca temeinică și legală. Învederează că din probele administrate în cauză până în prezent nu rezultă vinovăția petentului.
Având ultimul cuvânt, intimatul petent solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea nr. 3 din 14.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr- s-a hotărât:
"În baza art. 1402alin.7 Cod procedură penală:
Admite plângerea formulată de învinuitul împotriva ordonanței nr.1178/P/2008 din 09.04.2009 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Revocă prelungirea măsurii obligării învinuitului de a nu părăsi localitatea în care locuiește -municipiul C -dispusă prin ordonanța nr.1178/P/2008 din 09.04.2009 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Dispune comunicarea prezentei încheieri conform art.145 alin.21Cod procedură penală, la rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordonanța din 09.04.2009, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa dispus prelungirea măsurii obligării învinuitului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, instituind în sarcina acestuia și măsuri de supraveghere.
Conform art. 136 cod procedură penală, scopul măsurilor preventive, printre care se numără și măsura obligării de a nu părăsi localitatea, este acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Conform art. 145 alin 1 teza finală Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu se poate lua numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 cod procedură penală.
Din examinarea probelor strânse pe parcursul urmăririi penale în cele 5 volume prezentate instanței, tribunalul a reținut că în cauză nu există suficiente probe și indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală coroborat cu art. 68 Cod procedură penală, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală împotriva sa, respectiv complicitate la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, falsificare și folosire de instrumente oficiale false.
Astfel, persoanele audiate în cauză nu au indicat presupusa participare a învinuitului la activitatea infracțională reținută, iar în ce privește conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, nu există nici o convorbire cu postul telefonic despre care învinuitul a declarat că a fost folosit de el ---depusă în volumele de urmărire penală, cu toate că în declarația sa (fila 93 verso volum nenumerotat) arată că i s-au prezentat procese verbale ale transcrierii unor convorbiri telefonice cu postul telefonic indicat; în același timp, din conținutul convorbirilor telefonice interceptate nu rezultă numele și implicarea învinuitului în activități cu legalitate îndoielnică, și nu s-a stabilit că vreuna din persoanele neidentificate, notate fie cu diminutive fie cu X, ar fi învinuitul.
În ce privește contestarea de către învinuit a modului de strângere a mijloacelor de probă -referitor la percheziție, tribunalul a apreciat cu titlu preliminar, că în lumina dispozițiilor art.64 alin.2 Cod procedură penală coroborate cu cele ale art.287 Cod procedură penală, hotărârile judecătorești, inclusiv cele care privesc măsuri preventive, cum este cea de față, nu se pot întemeia decât pe mijloace de probă obținute legal, în caz contrar înfrângându-se egalitatea de arme în procesul penal, și implicit dreptul la un proces echitabil.
Din volumele dosarului de urmărire penală prezentate instanței nu rezultă actul procesual prin care s-a început inițial urmărirea penală,in rem" cu privire la una sau mai multe din infracțiunile cercetate.
În încheierea nr.1 din 07.01.2009 a Tribunalului Constanța, prin care s-a autorizat percheziția imobiliară, se face precizarea că urmărirea penală a fost începută,in rem" la data de 29.09.2008, constatare care face dovada până la proba contrarie. Ca atare, percheziția dispusă la data de 07.01.2009 nu încalcă dispozițiile art.100 alin.6 Cod procedură penală, pentru că acest text nu condiționează autorizarea percheziției de începerea urmăririi penale împotriva celui percheziționat (în speță urmărirea penală împotriva învinuitului a început la data de 08.01.2009) ci de începerea urmăririi penale în general, cu privire la fapta cercetată; este de observat că percheziția se poate dispune, după începerea urmăririi penale, la domiciliul oricărei persoane despre care există informații că deține probe utile, chiar dacă această persoană nu ar avea nici o legătură cu infracțiunea cercetată.
Mijloacele materiale de probă ridicate de la domiciliul învinuitului nu au fost însă puse în legătură - prin probatoriu - cu activitățile imputate acestuia, respectiv complicitatea la inducerea în eroare a unor instituții bancare cu ocazia acordării unor credite, contrafacerea unor documente folosite pentru creditare, iar prezența lor în casa învinuitului poate avea, de principiu, și alte cauze fără legătură cu o activitate infracțională sau cu persoana învinuitului, cauze care nu au fost eliminate prin probe. Prin urmare, aceste mijloace de probă nu sunt apte, prin ele însele, să constituie indicii temeinice de săvârșire a unei fapte prevăzute de legea penală de către învinuit.
Tribunalul mai reține faptul că în perioada 16.02.2009 până la zi, actele de urmărire penală administrate în dosar nu reflectă faptul că procurorul avea nevoie de prezența sau controlul asupra învinuitului pentru a le efectua.
Din conținutul ordonanței nu rezultă în ce mod se îndeplinește scopul prevăzut de art.136 Cod procedură penală prin prelungirea în continuare a măsurii preventive prevăzute de art.145 Cod procedură penală, iar Tribunalul a apreciat că din actele de urmărire penală efectuate și cele preconizate a se efectua nu rezultă necesitatea luării măsurii preventive împotriva învinuitului pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale. În raport de apărarea învinuitului,Tribunalul a apreciat că acesta nu are interes în momentul actual al procesului de a se sustrage urmăririi penale, ci de a insista în administrarea probelor care să-i contureze nevinovăția.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, să se dispună respingerea plângerii formulată de petentul cu privire la prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă de procuror.
Verificând încheierea recurată, actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse și din oficiu, instanța constată că recursul declarat de procuror este nefondat.
Potrivit art.139 alin.2 Cod procedură penală când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea unei măsuri preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere atât în timpul urmăririi penale cât și al judecății.
Conform art.136 Cod procedură penală măsurile preventive au ca scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, respectiv împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală, de la judecată, ori de la executarea pedepsei.
Art. 2 pct. 3 din protocolul nr. 4 al CEDO prevede că exercitarea dreptului la liberă circulație a persoanei nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care - prevăzute de lege constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor
În cauză, față de materialul probator administrat în această fază a urmăririi penale și, având în vedere că parchetul nu a făcut nici o dovadă că revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ar avea repercusiuni în sensul dispozițiilor legale mai sus enunțate, respectiv art. 2 pct. 3 din protocolul 4 al CEDO și art.36 Cod procedură penală, Curtea constată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpat prin odonanța nr.1178/P/2008 din 09.04.2009 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA nu mai este în prezent necesară prelungirea acesteia nefiind justificată, prima instanță dispunând în mod corect revocarea.
Reținând că încheierea recurată este legală și temeinică, în lipsa unor cauze de nulitate care să fie invocate din oficiu, Curtea în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;
Respinge recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva încheierii de ședință nr.3 din data de 14.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal mr-, privind pe intimatul, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref.:
2 ex./27.04.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Maria Uzună
