Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.101/

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

Grefier - -

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva sentinței penale nr. 140/18.05.2001 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal, a răspuns contestatorul, asistat de apărător ales av. cu împuternicire la dosar, lipsă fiind intimatul parte vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

În susținerea contestației în anulare, apărătorul contestatorului, precizează că cererea este întemeiată pe disp.art. 386 ind. 1 lit. d pr.pen. raportat la art. 10 lit. j și art. 386 lit. d - respectiv " împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă" și "există autoritate de lucru judecat" când aceleiași fapte i s-a dat o altă încadrare juridică.

Apreciază că se impune admiterea contestației în anulare și constatarea nulității hotărârii Tribunalului Vrancea privind sentința penală nr. 140/2001 pronunțată în dosarul nr. 403/P/2001 pentru următoarele considerente:

La data de 12.07.1998, în timp ce se afla în localitatea din Republica Serbia, inculpatul a lovit în cap cu o bară metalică pe pentru care a fost condamnat la data de 10.09.1998 de Tribunalul Comunal la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, pedeapsă pe care inculpatul a executat-o integral. Urmare acestei condamnări, Republica Serbia l-a expulzat pe acesta în țară unde a fost arestat preventiv, cercetat și trimis în judecată pentru aceeași faptă de lovire, fiind condamnat de Tribunalul Vrancea la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal - respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat deducându-i-se perioada arestării preventive și perioada de 3 luni executată conform hotărârii penale pronunțată la data de 10.09.1998 de Tribunalul Comunal, Republica Serbia. Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv o perioadă de timp, pus în libertate în timpul urmăririi penale, apoi judecat și condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, sentință rămasă definitivă prin soluția Curții de APEL GALAȚI, inculpatul executând diferența de pedeapsă până la momentul când a fost pus în libertate condiționat.

A invocat respectivele texte de lege în admiterea contestației întrucât instanțele de judecată respectiv Tribunalul Vrancea și Curtea de APEL GALAȚI trebuiau să dispună încetarea procesului penal privind comiterea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal - existând autoritate de lucru judecat. De altfel, Tribunalul Vrancea prin sentința penală nr. 327/2000 a recunoscut inițial hotărârea dată la 18.01.1999 de Tribunalul Comunal -Republica Serbia în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală gravă.

În concluzie, solicită anularea sentinței penale nr. 140 din 18.05.2001 a Tribunalului Vrancea iar potrivit art. 388 alin. 2.pr.pen. și respectiv 386 lit. d, admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii condamnatului determinat de următoarele aspecte:

În primul rând arată că dispozițiile art. 4 din Codul penal se aplică cetățenilor români care au săvârșit fapte în străinătate. În cauză, inculpatul săvârșind o faptă în străinătate și întorcându-se pe teritoriul României - după cum rezultă și din întregul material probator, s-au făcut cercetări la Parchet pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, apoi la instanța de judecată iar în apel hotărârea prin casare a fost trimisă spre rejudecare. După judecarea fondului cauza a fost oprită în calea de atac a apelului unde au fost puse în discuție chestiuni legate de pedeapsă, respectiv că aceasta este prea mare. Încă de la urmărirea penală la dosar a fost depusă hotărârea judecătorească din Serbia unde inculpatul fusese condamnat pentru aceeași faptă dar sub o altă încadrare juridică -respectiv de vătămare corporală gravă.

Apreciază că în cauză nu există două hotărâri de condamnare pentru aceeași faptă așa cum s-a susținut de inculpat prin apărător. Datoria inculpatului era de a obține recunoașterea absolută a hotărârii penale străine. S-a cunoscut de existența hotărârii străine încă de la urmărirea penală cât și de-a lungul procesului penal, dar ea trebuia recunoscută conform dispozițiilor Codului d e procedură penală în vigoare la vremea respectivă. În legea specială nr. 304/2003 în vigoare la acest moment se precizează cum se obține recunoașterea hotărârilor străine. Recunoașterea se poate face pe cale incidentală doar în situația în care se judecă pentru o altă faptă și este necesară stabilirea antecedentelor penale ale inculpatului. Și în situația de față hotărârea a fost recunoscută pe cale incidentală tocmai pentru condamnarea aceleiași fapte.

Solicită respingerea cererii formulată de inculpat prin apărător, arătând că prin anularea hotărârii Tribunalului Vrancea așa cum s-a cerut, s-ar anula și recunoașterea hotărârii străine ajungându-se de unde s-a plecat întrucât hotărârea din Serbia a fost recunoscută pe cale incidentală.

Consideră că se impune respingerea contestației în anulare urmând ca inculpatul să urmeze conform legii în vigoare recunoașterea la instanța competentă -respectiv Curtea de Apel București, și numai în eventualitatea în care ar obține recunoașterea va putea formula o astfel de cerere.

În concluzie, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

În replică, apărătorul inculpatului, precizează că Tribunalul Vrancea recunoscuse hotărârea străină pe cale incidentală, ulterior Curtea de Apel casând hotărârea aceasta a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Vrancea. Nu este de acord cu cele precizate de procuror atâta vreme cât inculpatul a fost condamnat așa cum s-a arătat, de două ori pentru aceeași faptă.

În ultimul cuvânt, inculpatul arată că este afectat de soluția dată având în vedere că pedeapsa pentru fapta săvârșită în Serbia a executat-o, solicitând anularea acesteia.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea nr. 17/P/1999 din 20.01.1999 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal.

S-a reținut că la data de 12.07.1998, în timp ce se afla în localitatea din Republica Serbia, inculpatul a lovit în cap cu o bară metalică de 1,5 pe cauzându-i acestuia o fractură deschisă cu înfundare craniană.

Prin sentința penală nr. 86/10.05.1999 a Tribunalului Vrancea, inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal si art. 76 alin. 2 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă durata de 3 luni executată în baza sentinței din 10.09.1998 a Tribunalului Comunal, precum și arestul preventiv de la 14.01.1999 la zi.

A fost obligat inculpatul la 10.000.000 lei către partea civilă, la 1.170.000 lei către Serviciul de Ambulanță V și la 739.575 lei către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr.

Prin decizia penală nr. 398/A/03.09.1999 Curții de APEL GALAȚIs -au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul, s-a desființat sentința penală nr. 86/10.05.1999 a Tribunalului Vrancea și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a respins ca tardiv apelul părții vătămate.

S-a indicat instanței de trimitere să efectueze procedura de recunoaștere a hotărârii din 10.09.1998, pronunțată de Tribunalul Comunal din.

Prin sentința penală nr. 327/01.11.2000 a Tribunalului Vranceas -a recunoscut hotărârea din 10.09.1998 a Tribunalului Comunal - Republica Federativă, prin care inculpatul a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă și, constatându-se existența autorității de lucru judecat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b pr.pen. și art. 10 lit. j pr.pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal, 174, 175 lit. i Cod penal.

S-a constatat că nu poate fi soluționată latura civilă a cauzei privind cheltuielile de spitalizare efectuate de Spitalul Județean T S și Spitalul Clinic Prof. Dr.

Prin decizia penală nr. 45/A/31.01.2001 a Curții de APEL GALAȚIs -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a desființat sentința penală nr. 327/01.11.2000 a Tribunalului Vrancea și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că nu se putea impune instanței române autoritatea de lucru judecat a instanței străine și că se impune judecata inculpatului și, în eventualitatea condamnării sale să se deducă din pedeapsă perioada executată în baza hotărârii străine, după recunoașterea acesteia.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat la nr. 403/P/2001.

Prin sentința penală nr. 140/18.05.2001 a Tribunalului Vrancea definitivă prin decizia penală nr. 365/A/14.08.2001 a Curții de APEL GALAȚI inculpatul a fost condamnat în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod penal și art. 76 alin.2 Cod penal la 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 12 ianuarie 1999 și până la 29 octombrie 1999.

În baza art. 519 alin. 2.pr.pen. s-a recunoscut hotărârea penală pronunțată la 10 septembrie 1998 de Tribunalul Comunal, Republica

În conformitate cu art. 89 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și perioada de 3 luni executată de inculpatul - de la 14 iulie 1998 la 14 octombrie 1998, conform hotărârii penale pronunțată la data de 10 septembrie 1998 de Tribunalul Comunal, Republica Serbia.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile din comuna Vidra, satul, județul V suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la 1.170.000 lei către Serviciul de Ambulanță V și la 739.575 lei către Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. B, plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitelor.

S-a constatat că Spitalul Județean DTS nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S- dispus ca onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului în sumă de 250.000 lei să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul Vranceaa reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 1998 inculpatul, împreună cu tatăl și frații săi, a lucrat într-o comună din apropierea localității din Republica Serbia, unde se găsea și partea vătămată împreună cu rudele sale.

Cele două familii sunt din comuna Vidra, județul V și între ele există o veche dușmănie.

La data de 12.07.1998, fiind zi de duminică, partea vătămată și fratele său, au mers la un cafe-bar din localitatea pentru a bea bere și a cumpăra țigări.

Pe drum s-a oprit pentru a înmâna o sumă de bani unei cunoștințe, care urma să se întoarcă în România, iar și-a continuat drumul intrând în local.

Aici partea vătămată a întâlnit pe, și.

La un moment dat, și s-au ridicat de la masa lor și s-au așezat la masa părții vătămate pentru a bea bere cu acesta.

Gestul acestora l-a revoltat pe și pe fiii lui, -, și, care se aflau în dușmănie cu partea vătămată.

În aceste condiții, inculpatul -, cu fratele său, vărul său și tatăl său au ieșit din local și dintr-o curte alăturată au luat niște bare de fier cornier. În momentul în care a ieșit din bar a fost lovit în cap de. a ieșit din local partea vătămată care, prin surprindere a fost lovită în cap cu o bară de fier cornier de 1,5 lungime de inculpatul -. După ce partea vătămată a căzut la pământ a mai fost lovită de inculpat de câteva ori peste cap. În acest moment, la locul conflictului a venit și fratele părții vătămate, care a fost și el lovit de -, și.

În urma agresiunii partea vătămată a suferit o fractură parietală cu înfundare și lipsă de substanță osoasă, fiind trimis în țară și internat la Spitalul Județean T S, după care la Spitalul Clinic Prof. Dr. B unde, a suferit o intervenție chirurgicală.

Leziunile au necesitat 45 -50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a mai reținut că prin hotărârea din 10.09.1998 Tribunalul Comunal l-a condamnat pe inculpatul - la trei luni închisoare, pedeapsă pe care acesta a executat-o în perioada 14.07. -14.10.1998.

Hotărârea din 10.09.1998 a Tribunalului Comunal a fost recunoscută de Tribunalul Vrancea conform dispozițiilor art.519 alin.2 cpp, constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, în sensul că a fost pronunțată de o instanță competentă, așa cum a rezultat din adresa nr. K 27.4/2000 (fila 45 dosar 4120/1999 a Tribunalului Vrancea ), că hotărârea nu contravenea ordinii publice din România și că poate produce efecte juridice. Conform art. 89 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de 3 luni executată în Republica Serbia de la 14.07.1998 la 14.10.1998.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul a formulat contestația în anulare de față invocând cazul prevăzut de art.386 alin.1 lit.d pr.pen.precum și dispozițiile art.10 lit.j pr.pen.

S-a susținut că instanțele de judecată române, în speță Tribunalul Vrancea și Curtea de APEL GALAȚI trebuiau să constate că hotărârea din 10.09.1998 a Tribunalului Comunal prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru aceeași faptă și pe care a executat-o, reprezintă "autoritate de lucru judecat", împrejurare în care trebuia să se dispună încetarea procesului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 cp. raportat la art.174 și 175 lit.i Cod penal.

S-a solicitat admiterea contestației și anularea sentinței penale nr.140/2001 a Tribunalului Vrancea.

Curtea, examinând contestația în anulare, în raport cu actele și lucrările dosarului și normele legale incidente, constată că cererea nu este fondată urmând să fie respinsă ca atare pentru considerentele ce se vor arăta:

Principiul personalității legii penale - reglementat prin art.4 din codul penal potrivit căruia legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nicio cetățenie, are domiciliul în țară - fundamentează aplicarea exclusivă și necondiționată a legii penale române pentru infracțiunile săvârșite în străinătate de cetățenii români sau apatrizii domiciliați în România, făcând posibilă astfel pedepsirea oricărei infracțiuni prevăzute de codul penal român.

A într-o asemenea situație (săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat), infractorul nu va putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești străine în fața autorităților judiciare române întrucât legea penală română se aplică indiferent dacă făptuitorul a fost condamnat sau achitat de către autoritățile judiciare ale statului pe teritoriul căruia s-a săvârșit fapta, regula non bis in idem aplicându-se doar prin deducerea din pedeapsa stabilită pentru aceeași faptă de instanțele române, a duratei reținerii sau arestării preventive ori a pedepsei executate în străinătate, potrivit art.89 Cod penal.

În acest context, nu poate fi primită obiecțiunea condamnatului cum că a fost pus în situația de a fi tras la răspundere penală și condamnat de două ori pentru aceeași faptă penală, prin sentința penală contestată aplicându-se întocmai principiul care a instituit în favoarea statului român un drept de jurisdicție exclusivă și necondiționată.

Pentru a fi incident cazul de contestație invocat era necesar ca instanțele judecătorești române să fi pronunțat împotriva contestatorului două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, împrejurare în care s-ar fi putut invoca autoritatea de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente contestația în anulare de față va fi respinsă ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul - domiciliat în sat, comuna Vidra, județul V (sentința penală nr. 140/18.05.2001 a Tribunalului Vrancea - dosar nr. 403/P/2001).

Obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru contestatorul și de la comunicare pentru intimatul -parte vătămată - domiciliat în sat, comuna Vidra, județul V și prin afișare la ușa Consiliului local Vidra, județul

Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored: / 2 ex.

28.11.2009

Fond:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Galati