Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 19/

Ședința publică de la 08 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind judecarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 136 din 8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

La apelul nominal a răspuns apelantul inculpat, în stare de deținere și asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, arată că avându-se în vedere că prin sentința penală nr. 135 din 8.10.2009 a Tribunalului Brăila cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, motivele prezentului apel fiind aceleași ca și la instanța de fond, apreciază că acestea nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 Cod pr.penală. Lasă la aprecierea instanței admisibilitatea prezentului apel și solicită onorariu pentru apărător din oficiu.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul apreciază că în mod corect s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat. Având în vedere că printre motivele invocate de acesta nu se regăsește niciunul prevăzut de art. 394 Cod pr.penală solicită respingerea apelului ca fiind nefondat cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Apelantul- inculpat, în ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului formulat.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.136/8.10.2009 a Tribunalului Brăilas -a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul împotriva sentinței penale nr.144/10.04.2001 a Tribunalului Brăila.

S-a făcut aplicarea art.192 alin.2 Cod pr.penală, condamnatul fiind obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cererii.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 144/10.04.2001 pronunțată de Tribunalul Brăila, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a reținut drepturile prevăzute de art. 64 lit a și b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174-175 Cod penal, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 873/15.02.2002 a Curții Supreme de Justiție.

S-a reținut în fapt că a lovit-o pe mama sa cu pumnii și picioarele cu consecința provocării unor multiple leziuni care i-au provocat decesul.

Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a formulat o cerere pe care a intitulat-o contestație la executare. Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 153/08.04.2009 a dispus înaintarea spre competentă soluționare a cererii formulate de condamnat, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Pentru a emite această hotărâre, instanța a avut în vedere precizările făcute de condamnat în fața instanței și anume că de fapt solicită revizuirea sentinței penale nr. 144/10.04.2001 a Tribunalului Brăila în baza art. 394 lit a Cod procedură penală.

Din conținutul cererii rezultă că solicită aplicarea art. 15 cod penal (care reglementează aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și faptul că pedeapsa de 18 ani pe care o execută se circumscrie Legii 301/2004 "care obligă magistrații să aplice legea".

Tribunalul a reținut că potrivit articolului 394 alin. 1 Cod procedură penală revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță în soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza motivului invocat de revizuent rezultă că nu este întrunit nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ în articolul invocat mai sus așa încât cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe penale cel condamnat a formulat apel susținând că este nevinovat, fiind condamnat pe nedrept.

Apelul nu este fondat, urmând să fie respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit art. 393 din Codul d e procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Din prevederile art. 394 din Codul d e procedură penală rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia".

Din conținutul prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul, împrejurări care nu se regăsesc în cauza de față.

Condamnatul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând cu alte cuvinte rejudecarea cauzei. Or, susținerile celui condamnat au fost cunoscute, împrejurările săvârșirii faptei fiind evaluate atât de instanța de fond, cât și de instanțele de control judiciar.

Verificând cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, în mod corect Tribunalul a constatat că motivele invocate de cel condamnat nu se regăsesc între cazurile limitativ și expres prevăzute în art.394 Cod pr.penală, și, conformându-se deciziei nr.60 a ICCJ, dată într-un recurs în interesul legii, a respins ca inadmisibilă cererea, neavând motive să se implice în verificarea fondului cauzei deduse judecății.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelul de față va fi respins ca nefondat, cu consecința obligării apelantului la plata către stat, conform art.192 alin.2 Cod pr.penală, a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelului, cheltuieli în care va fi inclus și onorariul avocatului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 01.11.1956 în com., jud.G, domiciliat în B,-, în com. sat, jud.B ), deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva sentinței penale nr. 136 din 8.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

În baza disp.art. 192 alin.2 Cod pr.penală, obligă pe apelantul- condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul- inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- -

Red. /2.03.2010

Tehnored./3 ex./05.03.2010

Jud.fond:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Galati