Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.30051/3/2008
1146/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.193/
Ședința publică din data de 2 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat împotriva Sentinței penale nr. 372/02.IV.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 242.845/17.VI.2009, aflată la fila 29, lipsind celelalte părți și martorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atât faptul că starea de arest preventiv a apelantului-inculpat, menținută prin Încheierea de ședință din data de 4.IX.2009, va înceta pe data de 2.XI.2009, cât și prezența la dosar a extrasului de pe Decizia penală nr. 2985/22.IX.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, din Dosarul nr-, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de apelantul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 4.IX.2009, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, după care;
Apărătorul ales al apelantului-inculpat arată că renunță la audierea martorului, urmând ca instanța să țină cont de declarația dată de acesta în cursul urmăririi penale. Totodată, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, anume o caracterizare făcută de Inspectoratul de Poliție al județului I - Postul de Poliție 1.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu insistă în audierea martorului și este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea, având în vedere demersurile efectuate, împrejurarea că, deși a fost citat cu mandat de aducere, martorul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, iar, din verificările efectuate, a rezultat că nu se află încarcerat în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor sau a, constată că audierea acestuia nu este posibilă și dispune să nu mai fie administrată proba testimonială, urmând ca, la soluționarea cauzei, să țină cont de declarația dată de martor în cursul urmăririi penale. Încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere, formulată de apelantul-inculpat, prin apărătorul ales, apreciind-o utilă cauzei, pe care o administrează.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat critică sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că încadrarea juridică a faptei penale este greșită, întrucât organul de urmărire penală și instanța de fond trebuiau să țină cont, alături de aspectele ce țin de conținutul constitutiv al infracțiunii, de criterii precum urmările produse, instrumentul folosit de inculpat și zona vizată, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victimă anterior comiterii faptei și atitudinea ulterioară. Astfel, în ceea ce privește instrumentul folosit, nu există o dovadă că ar fi fost un cuțit, deoarece acesta nu a fost găsit și singura declarație în acest sens este cea dată de martorul -, care a susținut că inculpatul, când a urcat în autoturism, avea un cuțit în mână și i-a relatat faptul că a tăiat-o la mână pe una dintre persoanele care l-au agresat, declarația sa fiind subiectivă, solicitând ca instanța să nu țină cont de aceasta.
Și în ceea ce privește regiunea corporală vizată, așa cum reiese din declarația martorului -, în fața căruia inculpatul a afirmat că a tăiat victima la mână, rezultă că acesta a intenționat să îi producă o vătămare corporală și nicidecum să-i suprime viața, aplicând-i o singură lovitură într-o zonă sub abdomen, iar intensitatea loviturii nu a fost de natură să o alerteze pe partea vătămată, care a mers la spital în acea seară și a refuzat internarea, revenind a doua zi, cu starea agravată, fiind internat și operat.
Totodată, la momentul producerii altercației, între victimă și agresor nu era nicio relație, nu s-au văzut niciodată și nu existau sentimente de ură sau de prietenie și, deși măsura arestării preventive a fost luată pentru faptul că se sustrage urmăririi penale, inculpatul, când a aflat de la sora sa că este căutat, s-a întors benevol din Anglia, după ce a reușit să facă rost de bani, fiind reținut pe aeroport.
Față de toate aceste aspecte, consideră că, sub aspectul laturii subiective, încadrarea juridică este greșită și, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174-175 lit. i Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.
A doua critică privește nelegalitatea sentinței penale și se referă la greșita condamnare a inculpatului, întrucât procesele verbale de recunoaștere de pe planșe foto de către martori s-au efectuat, în mod ilegal, în lipsa a doi martori asistenți, cum prevăd dispozițiile legale, semnăturile lor neregăsindu-se pe aceste înscrisuri, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la modul în care s-au făcut recunoașterile de pe planșa foto, existând posibilitatea ca martorilor să le fi fost arătată, anterior, fotografia inculpatului sau poziția la care se afla la planșa foto, așa încât aceste procese-verbale nu pot fi luate în considerare ca mijloace de probă, fiind incidente dispozițiile art. 64 alin. 2 Cod procedură penală. Mai mult decât atât, recunoașterile au fost făcute în locații diferite, unele, probabil, în sediul poliției, iar altele într-un restaurant, după cum rezultă din elementele ambientale ale fotografiilor și, din conținutul proceselor-verbale, reiese faptul că martorii au afirmat numai că inculpatul a participat la altercație nu că ar fi tăiat victima, singurul care susține că inculpatul a lovit victima fiind martorul -.
În egală măsură, trebuie avută în vedere declarația dată de partea vătămată în cursul cercetării judecătorești, când a relatat că nu a fost înjunghiat de către inculpat și nu îl recunoaște pe acesta, declarație care se coroborează cu cea dată în faza urmăririi penale, în cuprinsul căreia a arătat că autorul faptei este o persoană de 1,72 - 1,74 metri, cu o constituție normală, posibil de cetățenie română, descriere care nu se potrivește cu persoana inculpatului. De asemenea, aceste declarații se coroborează și cu declarația dată de martorul - în cursul urmăririi penale, care l-a descris pe autor ca fiind o persoană de 30 de ani, cu o înălțime de 1,70 - 1,75 metri și constituție astenică, păr descris, tuns drept, declarație pe care a menținut-o și la cercetarea judecătorească, dar care a fost înlăturată, ca și alte probe testimoniale, fiind considerate subiective.
Pe de altă parte, martorul -, care a susținut, în declarația de la urmărirea penală, că inculpatul este autorul infracțiunii, are o situație specială, întrucât, când a fost găsit pe stradă și dus la poliție pentru a fi audiat, avea asupra sa un cuțit, dovedit cu planșa foto aflată la filele 106-108 din dosarul de urmărire penală, și ar fi putut fi influențat să declare că inculpatul este cel care a lovit-o pe partea vătămată. În același timp, trebuie observat faptul că numai pe această declarație se face mențiunea că a fost dată în fața unui inspector de poliție, în vreme ce pe celelalte declarații nu se precizează dacă au fost date în fața organului de cercetare penală sau în fața procurorului, iar, în finalul declarației, martorul arată că asupra sa nu au fost exercitate presiuni fizice sau psihice.
Față de aceste considerente, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art.174-175 lit. i Cod penal, sau, dacă Curtea admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată anterior, achitarea, în același temei de drept, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.
O altă critică de nelegalitate a sentinței penale se referă la nereținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei apărări, având în vedere situația de fapt, împrejurarea că inculpatul, împreună cu patru prieteni, au mers la restaurant, au comandat ceva de băut, după care patronul a avut o discuție cu o persoană de la masă și le-a solicitat, pe un ton agresiv, să părăsească localul, lovindu-i, persoanele care au inițiat conflictul fiind chiar partea vătămată și martorul. Din materialul probator administrat, reiese că primul care a aplicat lovituri este martorul -, care i-a lovit pe și pe numitul "", astfel că grupul din care făcea parte inculpatul s-a aflat în fața unui atac material direct, imediat și injust, îndreptat asupra unei persoane, iar atacul a fost respins cu depășirea limitelor cu care s-a acționat, împrejurări față de care se impune reținerea circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. a teza I Cod penal.
În susținerea criticii de netemeinicie a sentinței penale, arată că pedeapsa stabilită de instanța de fond este prea mare în raport cu circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere faptul că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o singură lovitură, în momentul în care era urmărit de aceasta, în condițiile în care, anterior, când se aflau față în față, nu a agresat-o, deși, așa cum se susține în rechizitoriu, era înarmat cu un cuțit, fiind nevoit, la momentul la care era urmărit, să se apere, încercând să scape de loviturile pe care urma să i le aplice victima, împrejurări care nu justifică aplicarea unei pedepse de 11 ani închisoare.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, pe fond, în principal, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art.174-175 lit. i Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă sau de tentativă la omor calificat, dacă Curtea respinge cererea anterioară, cu reținerea circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. a teza I Cod penal. În subsidiar, solicită reducerea cuantumului pedepsei închisorii.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului, arătând că încadrarea juridică în infracțiunea de tentativă la omor calificat este corectă, având în vedere mijloacele de probă administrate și practica judiciară în stabilirea și diferențierea intenției indirecte de a prevedea, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, în condițiile în care inculpatul a lovit partea vătămată într-o zonă vitală a corpului, în abdomen, cu un obiect tăietor să producă moartea, un cuțit cu lama de 20 cm, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, - și -, inculpatul executând un atac prin surprindere asupra părții vătămate, care nu a avut posibilitatea de a se apăra, după cum reiese din declarațiile de la urmărire penală date de martorul -, care a relatat că inculpatul s-a întors cu fața către stradă, ca și cum ar fi plecat, și, în momentul imediat următor, cu cuțitul în mâna dreaptă și vârful îndreptat spre înapoi, a lovit victima în partea de jos a abdomenului, împrejurări față de care consideră că inculpatul a prevăzut că pune în primejdie viața părții vătămate și, chiar dacă nu a urmărit aceasta, a acceptat rezultatul, declarații care se coroborează și cu raportul de expertiză medico-legală, astfel că încadrarea juridică corectă este de tentativă la omor calificat și nu de vătămare corporală gravă.
În egală măsură, vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate, instanța de fond apreciind în mod corect declarațiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale, cu înlăturarea declarației dată de aceasta la cercetarea judecătorească, ca fiind nesinceră, declarație care se coroborează cu primele declarații ale martorului -, care confirmă situația de fapt așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, martor care, pe data de la 8.2009, în prezența apărătorului ales, a declarat că asupra sa au fost exercitate presiuni din partea inculpatului, ceea ce explică declarația dată în fața instanței, cu atât mai mult cu cât, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, a revenit și a arătat că primele declarații conțin adevărul.
Mai departe, în susținerea vinovăției, sunt și declarațiile de la urmărire penală ale martorului -, care a relatat că, la mașină, a văzut că inculpatul avea în mână un cuțit pătat de sânge și acesta i-a spus că a tăiat pe cineva la mână și i-a arătat cuțitul, care avea o lamă de 20 - 25 cm, declarațiile date de martorul în cursul urmăririi penale, care l-a recunoscut pe inculpat de pe planșa foto, declarațiile martorului, care a precizat că l-a văzut pe inculpat fluturând în mâna dreaptă un cuțit, cu care a făcut un arc de cerc și apoi a lovit partea vătămată în abdomen, după care a fugit.
Cât privește procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe foto efectuate de procuror în lipsa unor martori asistenți, nu poate fi vorba de nelegalitatea întocmirii lor, în condițiile în care art. 90 Cod procedură penală, care prevede condițiile și cuprinsul procesului-verbal, nu face nicio referire la obligativitatea prezenței unor martori asistenți, necesară numai la efectuarea percheziției, cu atât mai mult cu cât ele au fost semnate de procurorul care a efectuat urmărirea penală, astfel că aceste procese-verbale îndeplinesc toate condițiile legale.
De asemenea, apreciază că instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei închisorii, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, datele referitoare la persoana inculpatului, care a mai fost condamnat anterior, împrejurarea că s-a sustras procesului penal, neexistând dovezi că ar fi plecat din țară pentru a munci și timp de o lună nu ar fi avut bani să vină în România, nefiind justificată nici reținerea dispozițiilor art. 73 lit. a teza I Cod penal, în condițiile în care grupul din care făcea parte și inculpatul a declanșat atacul, având în vedere și pluralitatea persoanelor implicate în conflict, așa încât nu poate fi vorba despre o depășire a limitelor legitimei apărări.
În replică, apărătorul ales al apelantului-inculpat arată că martorul nu a afirmat că inculpatul este cel care l-a lovit, în declarația sa vorbind despre persoana care l-a lovit.
Având în vedere descrierea făcută agresorului de către martorul în cuprinsul declarațiilor date în cursul urmăririi penale, Curtea procedează la vizualizarea (observarea) îndeaproape a apelantului inculpat.
Apelantul-inculpat, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales, nu s-a sustras procesului penal, întrucât, la momentul la care a plecat din țară, nu știa că este cercetat penal, nu a purtat niciodată un cuțit asupra sa, nu a înjunghiat-o pe partea vătămată, are familie și un minor în întreținere, apreciind că perioada de arest pe care a executat-o până în prezent este suficientă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 372/2.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art.174-art.175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal - condamnarea inculpatului la 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus prevenția acestuia de la 16.05.2008, la zi.
În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la 11.741,2 lei - daune materiale - către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în fapt că în data de 3.02.2008, partea vătămată, însoțită de martorul s-au deplasat la restaurantul "" din str. - Sării, sector 6, B, pentru a achita martorului o sumă de bani restantă de la o petrecere la care cei doi participaseră anterior în localul respectiv.
Partea vătămată și martorii și s-au așezat la o masă situată lângă bar, timp în care la masa învecinată s-au așezat un grup de patru persoane, respectiv inculpatul, martorii și și un individ rămas neidentificat, cunoscut sub porecla de "".
Acesta din urmă s-a deplasat, la un moment dat, lângă o masă alăturată, unde se aflau câteva tinere, începând să danseze lângă acestea, fapt ce le-a deranjat pe respectivele tinere.
A intervenit martorul - patronul barului în cauză, care l-a condus pe numitul "" la masa unde se afla grupul inculpatului.
Intervenția martorului a generat un conflict între acesta și ocupanții mesei, una dintre persoanele aflate la masa inculpatului, încercând să-l lovească pe martor.
În ajutorul lui au intervenit partea vătămată și martorul, încercând să determine grupul inculpatului să părăsească restaurantul.
În busculada creată la ieșirea din restaurant, inculpatul a luat dintr-o navetă două sticle, spărgând una dintre ele de podea și cu cealaltă amenințând pe partea vătămată și pe martorii și.
Inculpatul, care rămăsese în urma grupului său, a scos din buzunar un cuțit, cu lama de aproximativ 20 cm, cu care a început să gesticuleze și să amenințe. Partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat, pentru a-l imobiliza, moment în care acesta l-a lovit pe în zona abdomenului, din față spre înapoi.
În urma agresiunii, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență B, cu diagnosticul "plagă penetrantă prin înjunghiere", leziunile cauzate acesteia necesitând pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei.
Pentru a reține această situație de fapt, Tribunalul a avut în vedere declarațiile părții vătămate, precum și cele ale martorilor, și date în cursul urmăririi penale, toate aceste persoane relatând în mod identic că, la momentul la care grupul său se afla lângă ușa barului, inculpatul a început să fluture un cuțit pe care îl avea asupra sa, partea vătămată a încercat să-l prindă de mâini și, în acest moment, inculpatul a lovit-o cu cuțitul, de jos în sus, în zona stomacului.
În ceea ce privește declarațiile date de partea vătămată în cursul cercetării judecătorești, acestea au fost înlăturate de Tribunal ca fiind neveridice, instanța apreciind că depozițiile acesteia date imediat după săvârșirea faptei sunt expresia percepțiilor reale asupra modului în care s-a derulat agresiunea și a identității agresorului.
Pentru aceleași considerente, a fost înlăturată și declarația martorului dată în cursul cercetării judecătorești, apreciindu-se că motivele invocate de acesta pentru a-și justifica schimbarea declarațiilor sunt profund părtinitoare, nereale și lipsite de suport material.
Sub aspectul încadrării juridice, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului - care în data de 3.02.2008, în loc public, în timp ce se afla în incinta restaurantului "", situat pe str. - Sării, sector 6, B, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o pe partea vătămată, provocându-i leziuni traumatice, care i-au pus viața în primejdie - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, agresivitatea accentuată de care inculpatul a dat dovadă, gravitatea urmărilor produse, precum și datele personale ale inculpatului, care a suferit anterior mai multe condamnări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și corupție sexuală, a manifestat o poziție procesuală constant nesinceră și s-a sustras de la urmărirea penală.
Față de gravitatea concretă și natura faptei săvârșită de inculpat, Tribunalul a apreciat că se impune interzicerea, cu titlul de pedeapsă accesorie și complementară, și a dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a, teza I Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. Greșita condamnare a apelantului inculpat, solicitându-se achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
S-a susținut că probele administrate în cauză sunt contradictorii, aspect ce creează un mare dubiu în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de către inculpat.
Astfel, apelantul a arătat că descrierea făcută autorului infracțiunii de către partea vătămată și de martorul pe parcursul urmăririi penale nu corespunde cu semnalmentele inculpatului, singurul martor care a declarat în fața organelor de poliție că inculpatul este cel care a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată fiind, declarație care, însă, nu poate fi reținută, având în vedere că a fost luată prin constrângere și nu poate fi folosită ca mijloc de probă în procesul penal.
S-a mai susținut că procesele verbale de recunoaștere de pe planșa foto a inculpatului de către partea vătămată și martori sunt lovite de nulitate, având în vedere că au fost întocmite fără participarea unor martori asistenți, solicitându-se înlăturarea acestor probe, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cu care "mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal".
2. Greșita încadrare juridică dată faptei deduse judecății, susținându-se că, în raport de instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre făptuitor și victimă anterioare săvârșirii faptei și atitudinea autorului după comiterea ei, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal și nu ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i Cod penal.
S-a arătat că instrumentul folosit de autor nu a fost găsit, bănuindu-se că este vorba de un cuțit, aspect stabilit doar pe baza declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală de martorii, și.
De asemenea, apelantul a menționat că mecanismul de lovire folosit de autor, astfel cum rezultă din declarațiile martorului, nu denotă intenția autorului de a-i suprima viața părții vătămate, ci aceea de aov ătăma pe victimă.
Totodată, nici forța loviturii nu a fost atât de mare încât să conducă la concluzia că autorul a avut intenția de suprimare a vieții victimei, având în vedere că partea vătămată, în seara în care s-a comis infracțiunea, a refuzat internarea, prezentându-se la spital abia a doua zi.
Sub aspectul raporturilor existente între autor și victima agresiunii, s-a arătat că aceștia nu se cunoșteau dinainte, neexistând între ei vreun conflict anterior care să justifice ideea că, din această cauză, autorul a încercat să o omoare pe partea vătămată.
Toate aceste aspecte conduc, în opinia apelantului inculpat, la concluzia că autorul infracțiunii nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a suprima viața părții vătămate, motiv pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.
3. Nereținerea circumstanței atenuante legale a depășirii limitelor legitimei apărări prevăzută de art. 73 lit. a, teza I-a Cod penal, susținându-se că cel care a exercitat primul acte de violență a fost martorul, care l-a lovit mai întâi pe numitul "", iar ulterior, pe martorul, fiind vorba așadar, de un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva persoanelor cu care se afla inculpatul, acesta intervenind pentru a înlătura respectivul atac.
4. Greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, fără ca Tribunalul să țină seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei - inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei, în momentul în care era alergat de către aceasta și după ce persoanele care îl însoțeau fuseseră lovite de partea vătămată și martorii și - și circumstanțele personale ale inculpatului - care, deși se afla în Anglia, la muncă, s-a reîntors de bună voie în țară pentru a da explicații organelor de urmărire penală, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază sentința pronunțată de Tribunal ca fiind legală și temeinică și ca nefondat apelul declarat de inculpat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Astfel, din situația de fapt, corect stabilită de prima instanță, pe baza unei analize complete a probelor administrate, rezultă fără echivoc că inculpatul este autorul agresiunii comisă în data de 03.02.2008 asupra părții vătămate, criticile formulate sub acest aspect de către apelant neputând fi reținute de instanță și urmând a fi înlăturate.
Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reținută în sarcina sa, vinovăția lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declarațiile date de partea vătămată și de martorii, și în cursul urmăririi penale, mențiunile proceselor verbale de recunoaștere a inculpatului de pe planșa foto de către partea vătămată și martorii și, precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză. În ceea ce-i privește pe martorii și, Curtea reține, astfel cum a constatat și Tribunalul, că aceștia nu au asistat la incidentul dintre părți, depozițiile lor nefurnizând elemente suplimentare privind situația de fapt.
Astfel, imediat după incident, la data de 06.02.2008, întrebat fiind de organele de urmărire penală în legătură cu cele întâmplate în ziua de 03.02.2008, partea vătămată a arătat că a fost lovit cu cuțitul în partea dreaptă a abdomenului de către un al cărui nume nu îl știe, dar pe care l-ar putea recunoaște după semnalmente, acestea corespunzând întocmai cu cele ale inculpatului, respectiv vârsta de aproximativ 25-27 ani, constituție robustă, sportiv, ten și păr deschise la culoare, tuns scurt (filele 9-10 ).
Aceeași poziție a fost menținută de partea vătămată și cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 21.02.2008, când l-a descris pe agresor ca având 1,72 - 1,74 metri înălțime, constituție normală, posibil român (filele 6-7 ).
Totodată, la data de 05.03.3008, în prezența procurorului și a organelor de cercetare penală, partea vătămată l-a recunoscut de pe planșa foto pe inculpatul ca fiind persoana care, în seara de 03.02.2008, l-a înjunghiat în timpul altercației ce a avut loc în restaurantul "" din
În același sens sunt și declarațiile date în fața procurorului la data de 07.02.2008 de către martorul (filele 48-50 ), acesta arătând că agresorul, după ce i-a amenințat cu o sticlă spartă pe el, partea vătămată și martorul, a simulat că părăsește localul și se îndreaptă către stradă, însă, imediat, a scos un cuțit cu lama de aproximativ 20 - 25 cm. s-a întors cu fața spre partea vătămată și l-a lovit pe acesta cu cuțitul în abdomen.
Martorul l-a descris pe agresor ca având vârsta de aproximativ 30 ani, înălțime 1,70 - 1,75 metri, constituție astenică, ten deschis, păr blond și drept, tuns normal, și având pe obrazul stâng o cicatrice vizibilă, oblică, dinspre spre maxilar.
La data de 06.03.2008, în prezența procurorului și a organelor de cercetare penală, martorul a recunoscut de pe planșa foto pe inculpatul, după trăsăturile feței, ca fiind persoana care a agresat-o pe partea vătămată în restaurantul "", la data de 03.02.2008.
Relevante sunt și declarațiile date pe 05.03.2008 în fața procurorului de către martorul (filele 63 - 65 ), în cuprinsul cărora acesta a arătat că, deși nu a asistat efectiv la momentul în care partea vătămată a fost lovită, l-a văzut imediat după terminarea incidentului pe inculpatul având în mână un cuțit pătat de sânge, inculpatul spunându-i că l-a tăiat cu acesta pe unul dintre indivizi în interiorul restaurantului.
Cu prilejul audierii sale de către procuror, martorului i-a fost prezentată o planșă fotografică, ocazie cu care l-a recunoscut pe inculpatul, arătând din nou că, imediat după conflict, l-a văzut pe acesta având un briceag cu lama desfăcută, murdară de sânge, inculpatul relatând că în timpul altercației din restaurant l-a tăiat pe un la mână (filele 93 și 65 ).
De reținut sunt și declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorul, care a arătat că agresorul a început să fluture deasupra capului un cuțit pe care îl avea asupra sa, după care a simulat că părăsește restaurantul, însă s-a întors și l-a lovit pe partea vătămată cu cuțitul în partea dreaptă a abdomenului. Martorul a mai arătat că cele cinci persoane din grupul agresor aveau vârste cuprinse între 19 și 25 ani, patru erau de etnie rom, iar cel care l-a lovit pe partea vătămată avea tenul alb, singurul care prezintă această caracteristică fiind inculpatul.
Este adevărat că, în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată și martorul au revenit asupra declarațiilor inițiale, atitudine manifestată parțial și de martorul, însă declarațiile de retractare vor fi înlăturate de instanță ca nesincere și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală.
În acest sens, se reține că declarațiile date în faza de urmărire penală conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele în timpul incidentului, din interpretarea coroborată a acestora rezultând cu certitudine că inculpatul este cel care l-a lovit pe partea vătămată.
Într-adevăr, dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală, însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare valabilă.
În acest sens, Curtea constată că partea vătămată nu a oferit nici o explicație pentru retractarea declarațiilor inițiale, iar motivul invocat de martorul, respectiv faptul că ar fi fost constrâns de organele de cercetare penală să dea declarațiile inițiale, nu poate fi reținut de instanță, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că martorul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, nefiind înregistrată nici o plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție și a procurorului care l-a audiat, iar, pe de altă parte, mențiunile înscrise personal de martor la finalul declarațiilor date în fața organelor de cercetare penală și a procurorului în data de 05.03.2008, în sensul că nu au fost exercitate asupra sa presiuni fizice (fila 67 ), iar cele consemnate în cuprinsul depozițiilor corespund cu aspectele relatate de acesta (filele 65 și 67 ).
În ceea ce privește susținerea apelantului în sensul că înscrierea respectivelor mențiuni la finalul depozițiilor martorului, coroborată cu împrejurarea că asupra acestuia a fost găsit un briceag, constituie indicii ale faptului că împotriva martorului au fost exercitate presiuni din partea organelor de anchetă, care l-ar fi amenințat că va fi el acuzat de săvârșirea infracțiunii comise asupra părții vătămate dacă nu va declara împotriva inculpatului, Curtea nu o poate reține, apreciind dimpotrivă, că efectuarea respectivelor mențiuni, urmate de semnătura martorului, reprezintă o garanție că obținerea declarațiilor s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 68 Cod procedură penală, în condițiile în care, spre deosebire de ceilalți martori care făceau parte din grupul inculpatului (martorii și ), martorul a fost singurul care nu a fost audiat în prezența unui avocat și care a furnizat indicii concrete care conduc la concluzia că inculpatul este autorul agresiunii comise pe data de 03.02.2008 asupra părții vătămate.
Referitor la martorul, Curtea reține, astfel cum a constatat și Tribunalul, că declarația dată de acesta pe parcursul cercetării judecătorești se remarcă prin nesiguranță în ceea ce privește acuratețea detaliilor cu privire la care a fost întrebat, însă trebuie avute în vedere mențiunile făcute de martor în sensul că depozițiile sale inițiale, date în fața procurorului și a lucrătorilor de poliție, nu au fost făcute sub imperiul vreunei constrângeri și au reprezentat expresia situației de fapt și percepțiilor sale reale din acel moment, martorul menționând că-și menține în totalitate cele declarate în faza de urmărire penală, care corespund adevărului.
Cu privire la același martor, sunt de reținut sub aspectul sincerității sale cu ocazia audierii de către Tribunal și precizările făcute în fața procurorului, după sesizarea din oficiu a Ministerului Public sub aspectul săvârșirii de către martor a infracțiunii de mărturie mincinoasă, când acesta a arătat că, pe parcursul urmăririi penale, după ce a dat declarații în cauza de față, a fost agresat de persoane din anturajul inculpatului, care face parte din "neamul lui " (filele 123- 127 dosar fond). Relevante sub aspectul agresiunii exercitate asupra martorului sunt actele medicale atașate la filele 192 - 197 p, din care rezultă că, într-adevăr, acesta a suferit în data de 19.06.2008 un traumatism cranio - facial prin agresiune umană, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgență -maxilo-facială - Secția chirurgie.
Ca urmare, în condițiile în care nu s-a oferit o justificare credibilă pentru schimbarea declarațiilor inițiale ale părții vătămate și martorului, iar martorul, deși a manifestat o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, a precizat în final, în fața Tribunalului, că își menține declarațiile date în fața procurorului și a organelor de cercetare penală, care corespund celor constatate personal cu prilejul incidentului dintre părți, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a valorificat în plan probator declarațiile martorilor și ale părții vătămate date în faza de urmărire penală, făcând o judicioasă apreciere a probelor administrate în cauză și reținând în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului.
Sub acest din urmă aspect este de menționat și faptul că, pornind de la descrierea făcută agresorului de către martorul cu ocazia declarațiilor date pe parcursul urmăririi penale, Curtea a constatat că această descriere corespunde semnalmentelor inculpatului, acesta prezentând, într-adevăr, pe obraz o cicatrice vizibilă, oblică, dinspre spre maxilar, astfel cum a precizat și martorul menționat. Singura diferență constatată este aceea că respectiva cicatrice se află pe obrazul drept al inculpatului, iar nu pe cel stâng, așa cum a arătat martorul, percepția diferită a acestuia fiind influențată de poziția în care se afla martorul față de inculpat, de rapiditatea cu care s-au succedat evenimentele și putând fi explicată, în circumstanțele cauzei, și de interesul redus al martorului de a reține toate detaliile fizionomiei inculpatului.
În ceea ce privește susținerea apelantului în sensul că procesele verbale de recunoaștere de pe planșa foto a inculpatului de către partea vătămată și martori sunt lovite de nulitate, fiind întocmite fără participarea unor martori asistenți, Curtea nu o poate reține și, ca urmare, o va înlătura, având în vedere în acest sens următoarele aspecte:
mijloacele de probă scrise, Codul d e procedură penală prevede în art. 90 că procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată sunt mijloace de probă, stabilind în art. 91 alin. 1 lit. e) că acestea trebuie să cuprindă numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când aceștia există.
De asemenea, potrivit art. 92 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezența unor martori asistenți, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi.
Rezultă, așadar, din interpretarea acestor dispoziții legale, că obligativitatea participării martorilor asistenți la efectuarea activităților procedurale nu are un caracter general, ci este limitată doar la anumite acte de procedură expres prevăzute de lege.
În cauză, se constată că legea procesual penală nu stabilește necesitatea participării unor martori asistenți la efectuarea recunoașterilor din grup sau de pe planșa foto, așa cum, spre exemplu, se prevede în cazul efectuării percheziției domiciliare (art. 104 alin. 3 Cod procedură penală), a cercetării la fața locului (art. 129 alin. 2 Cod procedură penală) sau a reconstituirii (art. 130 alin. 2 Cod procedură penală).
Chiar dacă s-ar considera că și în acest caz participarea martorilor asistenți ar fi fost obligatorie, ca o garanție a respectării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, neîndeplinirea respectivei obligații nu poate fi sancționată decât cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, neputând fi circumscrisă niciunuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres de lege.
În cauză, însă, deși asistat de apărător ales atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a invocat respectiva încălcare nici cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și nici în fața instanței de fond, orice nulitate a actului procedural fiind, astfel, acoperită prin neinvocarea ei în termenul prevăzut de art. 197 alin. 4 teza I Cod procedură penală.
În consecință, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica apelantului privitoare la greșita sa condamnare, neexistând în cauză temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel.
2. Totodată, Curtea constată ca fiind nefondată și cea de-a doua critică formulată de apelantul inculpat cu privire la greșita calificare juridică dată faptei, instanța de apel apreciind că, în raport cu situația de fapt reținută, activitatea infracțională desfășurată de acesta a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) Cod penal.
Astfel, se reține că, în cadrul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate în zona abdominală, producându-i o plagă penetrantă în fosa iliacă dreapta, care a necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale și a pus în primejdie viața acesteia.
Susținând că fapta a fost greșit calificată ca tentativă la omor, inculpatul a invocat mecanismul de lovire folosit de autor, care denotă intenția acestuia de aov ătăma pe victimă și nu de a-i suprima viața, împrejurarea că instrumentul folosit de agresor nu a fost găsit, forța redusă a loviturii și lipsa unor relații anterioare între autor și victimă.
Aceste susțineri nu sunt, însă, de natură a atrage o altă încadrare juridică decât cea deja reținută, având în vedere în acest sens atât elementele de natură contextuală, cât și cele privitoare la obiectul vulnerant folosit, modalitatea de comitere a faptei și zona vizată prin agresiune.
În acest sens, Curtea arată că instrumentul folosit de inculpat - un cuțit cu lama de aproximativ 20- 25 cm pe care acesta îl avea asupra sa - constituie o armă aptă să producă moartea. Deși cuțitul nu a fost găsit în materialitatea sa, folosirea lui de către inculpat rezultă din declarațiile date pe parcursul urmăririi penale de partea vătămată și martorii, și, coroborate cu mențiunile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
Totodată, zona vizată, respectiv zona abdominală, în care se află mai multe organe vitale, constituie un alt elemente semnificativ în aprecierea intenției de a ucide, atâta timp cât, în lipsa unei intervenții chirurgicale, exista riscul iminent de moarte a victimei, aspect menționat și în concluziile raportului de expertiză medico-legală.
De asemenea, nu poate fi omisă modalitatea concretă în care a acționat inculpatul care, după ce i-a amenințat cu o sticlă spartă pe partea vătămată și martorii și, pentru aol ua prin surprindere pe victimă și aol ipsi astfel de posibilitatea de a se apăra, a simulat ieșirea din restaurant, după care s-a întors brusc și i-a aplicat acesteia lovitura de cuțit, părăsind apoi locul incidentului, fără a-i acorda vreun ajutor părții vătămate.
În raport de aceste elemente, Curtea constată că, așa cum a fost concepută și executată activitatea desfășurată de inculpat, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea sa, și anume producerea unor leziuni mai puțin grave părții vătămate, care a beneficiat și de ajutor medical, intensitatea mai redusă a loviturii datorându-se nu voinței inculpatului, ci modului în care s-au derulat evenimentele, respectiv în cadrul unui conflict spontan și rapid la care au participat mai multe persoane.
În consecință, având în vedere aceste considerente, Curtea constată ca fiind nefondată și cea de-a doua critică formulată, inculpatul acționând cu vinovăție sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale și a acceptat producerea lui, chiar dacă nu l-a urmărit. Ca urmare, fiind îndeplinite atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) Cod penal, în mod legal instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni, nefiind incidente dispozițiile art. 334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.
3. În ceea ce privește cea de-a treia critică formulată de apelant, referitoare la omisiunea Tribunalului dea face aplicarea art. 73 lit. a) teza I Cod penal privind depășirea limitelor legitimei apărări, Curtea apreciază că nici aceasta nu este fondată, nefiind îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru existența excesului scuzabil.
Astfel, pentru a fi incidentă circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. a teza I Cod penal, este necesar ca inculpatul să se fi aflat, la început, în legitimă apărare, să fi depășit limitele unei apărări legitime, iar această depășire să nu se fi întemeiat pe tulburarea sau temerea în care s-a aflat inculpatul în acel moment.
În cauză, din examinarea materialului probator administrat nu rezultă, așa cum a susținut apelantul, că martorul ar fi fost cel care a declanșat conflictul dintre părți, acțiunea acestuia constând doar în apostrofarea numitului "" pentru faptul că a deranjat ordinea în restaurantul al cărui patron era martorul și conducerea acestuia la masa la care se aflau celelalte persoane din grupul inculpatului. La solicitarea adresată de martorul de a achita consumația și a părăsi locația, aceste din urmă persoane au fost cele care au ripostat și l-au agresat pe martor, fapt care a determinat și intervenția părții vătămate și a martorului.
Așadar, în cauză, nu poate fi vorba de un atac material, direct, imediat și injust exercitat de martorul împotriva numitului "" sau a celorlalte persoane din grupul inculpatului, atac care să fi pus în pericol grav persoana sau drepturile acestora și care să justifice o ripostă din partea inculpatului pentru înlăturarea pericolului care amenința valorile sociale menționate.
Ca urmare, Curtea constată că inculpatul nu s-a aflat nici un moment în stare de legitimă apărare, motiv pentru care apreciază că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru existența excesului scuzabil.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în speță dispozițiile art. 73 lit. a) teza I Cod penal, critica formulată de apelant sub acest aspect nefiind fondată.
4. Și sub aspectul proporționalizării pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare, ținând seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal.
Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.
Sub acest aspect, Curtea constată că elementele legate de faptă și de persoana inculpatului au fost corect valorificate de prima instanță în procesul de individualizare a sancțiunii penale, existența acestora justificând aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Astfel, se reține că și anterior comiterii infracțiunii de față, inculpatul a manifestat dispreț față de exigențele legii penale, suferind multiple condamnări pentru comiterea unor infracțiuni de corupție sexuală și furt calificat, acesta fiind recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) Cod penal.
Totodată, nu trebuie omisă nici atitudinea procesuală a inculpatului, care a încercat să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, exercitând chiar presiuni asupra unora dintre martori prin intermediul familiei sale, pentru a obține schimbarea declarațiilor acestora în favoarea sa. În acest sens, este de menționat declarația dată la 08.01.2009 în fața procurorului de martorul - față de care organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă - în cuprinsul căreia acesta a arătat că, pe parcursul urmăririi penale, după ce a dat declarații în cauză, a fost agresat de persoane care făceau parte din "același neam cu inculpatul trimis în judecată la Tribunalul București, respectiv neamul lui " (filele 125 - 127 dosar fond). Relevante sub aspectul agresiunii exercitate asupra martorului sunt actele medicale atașate la filele 192 - 197 p, din care rezultă că, într-adevăr, acesta a suferit în data de 19.06.2008 un traumatism cranio - facial prin agresiune umană, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgență -maxilo-facială - Secția chirurgie.
De asemenea, Curtea reține că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, susținerile acestuia, în sensul că plecarea sa din țară a avut un scop licit, respectiv găsirea unui loc de muncă, neputând fi reținute în condițiile în care, chiar anunțat de sora sa că se efectuează cercetări penale împotriva sa, nu a revenit în țară decât după o lună, mandatul de arestare preventivă emis în lipsă pe 25.03.2008 fiind pus în executare abia la data de 16.05.2008.
În aprecierea periculozității sociale sporite a inculpatului trebuie avută în vedere și modalitatea de concepere și executare a activității infracționale de către acesta, inculpatul, după ce i-a amenințat cu o sticlă spartă pe partea vătămată și martorii și, simulând că părăsește restaurantul, pentru a-i lua prin surprindere pe aceștia și a-i lipsi de posibilitatea de a se apăra, după care, brusc, s-a întors cu fața către ei și a aplicat părții vătămate lovitura de cuțit în partea dreaptă a abdomenului.
În ceea ce privește înscrisul depus de apelant în circumstanțiere, respectiv adresa nr. -/01.10.2009 eliberată de Postul de Poliție 1, Curtea constată că aspectele menționate în cuprinsul acestuia sunt în evidentă contradicție cu datele ce rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, motiv pentru care apreciază că această probă nu furnizează elemente reale de care să se țină seama la aprecierea gradului de pericol social concret pe care îl reprezintă apelantul și care să justifice reducerea pedepsei cu închisoarea aplicată de Tribunal.
Ca urmare, față de aceste considerente, Curtea constată că atât pedeapsa principală, cât și cea accesorie și complementară au fost corect stabilite de instanța de fond, ținându-se seama de gravitatea faptei și periculozitatea sporită a inculpatului, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile formulate sub acest aspect de apelantul inculpat.
În ceea ce privește dispoziția cuprinsă în hotărârea Tribunalului, în sensul aplicării față de inculpat, în baza art. 65 Cod penal, a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal pe o durată de 10 ani, Curtea constată că aceasta are în vedere, de fapt, aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, în condițiile art. 65 Cod penal, fiind vorba de o eroare materială evidentă, ce poate fi îndreptată în condițiile art. 195 Cod procedură penală.
În consecință, având în vedere toate aspectele anterior menționate, Curtea apreciază sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva acestuia.
În temeiul art. 383 alin. 11Cod procedură penală raportat la art. 3002și art. 160 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, va menține starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
În temeiul art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, va deduce arestarea preventivă de la data de 16.05.2008 la zi.
Având în vedere că apelantul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 379, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva Sentinței penale nr. 372/2.IV.2009 a Tribunalului București - Secția l-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 383, alin. 11, Cod procedură penală, raportat la art. 3002, Cod procedură penală, art. 160, alin. 1 și alin. 3, Cod procedură penală, menține starea de arest preventiv a apelantului-inculpat.
În temeiul art. 383, alin. 2, Cod procedură penală, deduce arestarea preventivă de la data de 16.2008 la zi.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror, iar de la comunicare pentru apelantul-inculpat.
Pronunțată în ședința publică din data de 2.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
GREFIER,
---
Red./19.10.2009
Dact.// 22.10.2009
Ex.2
Red. --
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu
