Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2298/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR.341
Ședința publică din data de 02 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 22 septembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului C, cu delegația nr.28/2.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat Dosarul de urmărire penală nr.671/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, arătând că principala probă că acesta ar fi comis infracțiunea este raportul de expertiză de identificare a ADN-ului, care prezintă riscuri prin modalitatea de recoltare a materialului biologic, în condițiile în care bricheta găsită la fața locului nu dovedește, prin ea însăși, că este autorul infracțiunii, ci doar că, la un moment dat, s-a aflat în acea locație, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală nu a demonstrat cum putea inculpatul, singur, să arunce în fântână, iar în cauză a mai fost suspectată cel puțin încă o persoană - - Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că, anterior, inculpatul a avut o conduită corespunzătoare și lucra pe un șantier, neexistând temeiuri rezonabile pentru a se dispune, în continuare, privarea sa de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară în vederea finalizării urmăririi penale, inclusiv pentru audierea martorilor propuși de inculpat, în cauză fiind îndeplinite cerințele art.143 alin.1 Cod procedură penală, având în vedere primele declarații ale inculpatului, rezultatul testului ADN, care este o probă științifică și nu probabilistică, rezultatul testului poligraf, care a relevat comportamentul simulat al inculpatului la întrebări esențiale, spre deosebire de rezultatul testului poligraf efectuat de către martorul -A, care nu a evidențiat un comportament nesincer și, nu în ultimul rând, rezonanța socială negativă în rândul opiniei publice și starea de temere pe care ar genera-o lăsarea sa în libertate.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din ședința din Camera de Consiliu, din data de 22.09.2009, Tribunalul București - Secția I-a Penală a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penal și Criminalistică și în conformitate cu art. 155 Cod procedură penală a dispus prelungirea acestei măsuri preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile, începând cu data de 24.09.2009 până la data de 23.10.2009, inclusiv.
Pentru a dispune astfel tribunalul a constatat următoarele:
Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2009, MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului -, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.09.2009 până la 23.10.2009, inclusiv.
În susținerea propunerii s-a arătat că inculpatul - este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, viol și violare de domiciliu, fapte prev. de art.174, art.175 lit. h, art.197 alin.1 și art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
S-a mai arătat că în cauză se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar prelungirea duratei acesteia este necesară pentru îndeplinirea actelor procedurale expuse în referatul Parchetului.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că:
Potrivit dispoz. art. 155 alin. 1 Cod procedură penală arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Inculpatul - a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/UP/29.05.2009, emis de Tribunalul Călărași, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 149, art. 148, lit. f și art. 151.C.P.P. în sensul că pedeapsa închisorii prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost ulterior prelungită de la 27.06.2009 la 26.07.2009, de la 27.07.2009 la 25.08.2009, de la 25.08.2009 la 23.09.2009.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 28/29 martie 2009, inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei G MIRA, din comuna, sat, județul C, a surprins-o pe aceasta în pat în timp ce dormea, a agresat-o fizic, aplicându-i lovituri în zona capului, după care prin constrângere, a întreținut un raport sexual normal cu aceasta, în final a luat-o pe victimă din locuința ei și a aruncat-o în fântâna aflată în apropierea casei, victima decedând urmare asfixierii prin înec, fapte ce constituie infracțiunile de omor calificat, viol și violare de domiciliu, fapte prev. de art.174, art.175 lit. h, art.197 alin.1 și art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
Din analiza dosarului cauzei a rezultat că cererea Parchetului este întemeiată, inculpatul aflându-se în situația prev, de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât faptele pentru care este cercetat sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, Tribunalul a apreciat ca în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.68 indice 1 Cod procedură penală, care să justifice presupunerea rezonabilă că, în noaptea de 28/29 martie 2009, inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei G MIRA, din comuna, sat, județul C, a surprins-o pe aceasta în pat în timp ce dormea, a agresat-o fizic, aplicându-i lovituri în zona capului, după care prin constrângere, a întreținut un raport sexual normal cu acesta, în final a luat-o pe victimă din locuința ei și a aruncat-o în fântâna aflată in apropierea casei, victima decedând urmare asfixierii prin înec.
că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat are la bază procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare aferente, declarația inculpatului care și-a recunoscut faptele, declarațiile martorilor, expertiza medico-legală de identificare prin metoda ADN, raportul de constatare tehnico-științifică privind detectarea comportamentului simulat, raportul medical de necropsie.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită. Astfel, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute in vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se tine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C.P.P.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc.
Or, în speță, se constată ca inculpatul este cercetat pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul este cercetat, de urmarea produsă și de rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen și care generează o stare de temere și nesiguranța în rândul societății.
Toate aceste împrejurări justifică susținerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică și un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială, astfel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin.
Prin prisma celor mai sus arătate, s-a considerat că măsura arestării preventive a inculpatului se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art. 136 al. 1.C.P.P. în vederea finalizării actelor de urmărire penală menționate în referatul Parchetului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, solicitând Curții casarea încheierii de ședință și punerea sa în libertate.
A susținut apărătorul ales al recurentului inculpat că principala probă conform căreia acesta ar fi comis infracțiunea de care este acuzat o reprezintă raportul de expertiză de identificare a ADN-ului, probă ce indică anumite riscuri prin modalitatea de recoltare a materialului biologic, în condițiile în care bricheta ce a fost găsită la fața locului nu a dovedit, prin ea însăși, că recurentul este autorul infracțiunii, ci doar că acesta s-a aflat la un moment dat în acea locuință. Mai mult decât atât, apărarea a mai arătat, în fața Curții, că organele de urmărire penală nu putut demonstra modul în care recurentul inculpat ar fi reușit, singur, să arunce partea vătămată în fântână, iar în cauză a mai fost suspectată că a participat la fapte cel puțin încă o persoană.
Curtea examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și susținute, prin raportare la dispozițiile art. 38515Cod procedură penală și art. 159 și urm. din același Cod, apreciază recursul ca nefondat în virtutea considerentelor ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza nr. 15/UP/29.05.2009 emis de Tribunalul Călărași, în urma reținerii ce îndeplinește cerințele art. 1491, art. 148 lit. f și art. 151 Cod procedură penală, măsura fiind ulterior prelungită de la 27.06.2009 la 26.07.2009, de la 27.07.2009 la 25.08.2009 și respectiv de la 25.08.2009 a 23.09.2009, de la 24.09.2009 la 23.10.2009, ultima prelungire dispusă făcând obiectul examinării Curții în prezenta cauză.
Atât la momentul procesual al luării măsurii preventive privative de libertate a recurentului inculpat, cât și cu ocazia fiecărei prelungiri a acestei măsuri, instanța a avut în vedere că în cauză subzistă temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, faptele pentru care este cercetat inculpatul fiind pedepsite de lege cu închisoarea mai mare 4 ani și lăsarea sa în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea, analizând încheierea recurată, apreciază, astfel cum a făcut- și prima instanță, că în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, există probe care conduc la presupunerea legitimă și rezonabilă că, în noaptea de 28/29.03.2009, inculpatul ar fi pătruns fără drept în locuința părții vătămate G, din comuna, sat, județul C și, surprinzând-o pe aceasta în pat în timp ce dormea, a agresat-o fizic, aplicându-i lovituri în zona capului, după care folosind forța fizică a întreținut un raport sexual normal cu aceasta, iar în final a luat-o pe victimă din locuința ei a aruncat-o în fântâna situată în apropierea casei, aceasta decedând în urma asfixiei prin înec.
cu caracter legitim că recurentul inculpat ar fi desfășurat asemenea activități infracționale s-a conturat în urma apariției elementelor de fapt ce au dat relevanța informativă asupra laturilor cauzei penale, deci inclusiv asupra măsurii arestării preventive ce se impunea a fi prelungită atâta vreme cât probele strânse în cursul urmăririi penale au conferit elemente concrete în susținerea temeiurilor reglementate în art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin urmare, Curtea va avea în vedere în analiza asupra menținerii temeiurilor inițiale ale arestării preventive a recurentului inculpat, natura și gravitatea extremă a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, fapte ce determină o rezonanță socială semnificativă, prin consecințele lor asupra dreptului la viață, dreptul fundamental al individului, precum și reacția publică la comiterea unor asemenea fapte, dar și posibilitatea comiterii și a altor acțiuni similare de către alte persoane în contextul în care reacția autorității nu este corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori au unor astfel de fapte.
Așadar, în opinia Curții lăsarea în libertate la acest moment procesual a recurentului inculpat ar genera și dezvolta un real și efectiv pericol concret pentru ordinea publică, faptele de care acesta este acuzat creând în opinia publică un sentiment acut de insecuritate.
Art.5 alin. 1 lit. c CEDO prevăd că arestarea preventivă se poate dispune atunci când există motive verosimile de bănuială că persoana a săvârșit o infracțiune.
Este evident că art. 148 lit. f Cod procedură penală - ce constituie fundamentul arestării preventive și al prelungirii ulterioare a acestei măsuri, pentru recurent - prin conținutul său, este mai restrictiv decât cele din CEDO, instituind astfel o garanție în plus în favoarea inculpatului.
În fine, într-o asemenea evaluare, Curtea nu poate omite aspectul că deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică este făcută prin abstracție de la gravitatea faptei.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însăși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat recurentul inculpat.
În consecință, Curtea apreciază că în prezenta cauză temeiul ce a justificat inițial arestarea subzistă, iar prelungirea arestării preventive apare ca o măsură juridică aleasă în raport cu criteriile enumerate în art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, iar actele procesuale și procedurale ce se impun a fi efectuate impun privarea de libertate în continuare a recurentului inculpat.
În virtutea considerentelor ce preced, Curtea în temeiul art. 385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.IX.2009 a Tribunalului București - Secția a l-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art. 385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat - împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.IX.2009 a Tribunalului București - Secția a l-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica din data de 2.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact./09.10.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Magdalena Iordache, Daniela
