Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 23/A/2008

Ședința publică de la 27 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații A și împotriva sentinței penale nr. 248/18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în Dosar nr-.

Cauza a fost dezbătută la data de 19 august 2008 când cei prezenți au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 248/18.12.2007 pronunțată Tribunalul Sibiu - Secția Penală s-a respins cererea formulată de inculpatul de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. și cu aplicarea art. 75 lit. c) pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cu aplicarea art. 75 lit. c) pen.

S-a respins cererea formulată de inculpatul A de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. și cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cu aplicarea art. 99 și următoarele pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. și cu aplicarea art. 75 lit. c) pen. a fost condamnat inculpatul, CNP -, fiul lui și -, născut la data de 18.12.1986 în mun. Mediaș, jud. Sibiu, cetățean român, studii 5 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără ocupație, fără antecedente penale, cu stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în mun. Mediaș,-, jud. Sibiu, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de:

-8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În temeiul art. 65 alin. 2 pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) și b) pen. pe o perioadă de 2 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) pen.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 pen. și următoarele pen. art. 109 alin. 1 pen. a fost condamnat inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 02.06.1989 în mun. Mediaș, jud. Sibiu, cetățean român, fără studii, cu stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, întreține concubinaj, fără copii minori, fără ocupație, domiciliat în Mun. Mediaș,-, jud. Sibiu,la o pedeapsă de:

-4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 71 pen. s-a interzis inculpatului A exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) pen.

S-a constatat că partea vătămată G s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2348,60 lei (RON) despăgubiri materiale și suma de 50.000 lei (RON) daune morale.

A fost admisă în parte cererea în despăgubiri formulată de partea civilă G, și în baza art. 14, 346 pr.pen. și art. 998 și următoarele civ. au fost obligați în solidar inculpații și A, acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 760,61 lei (RON) despăgubiri materiale și la plata sumei de 25.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin nr.OUG 72/2006, au fost obligați inculpații în solidar, inculpatul A în solidar și cu partea responsabilă civilmente, să plătească Spitalului Municipal Mediaș suma de 50 lei (RON), plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea sumei datorate, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin nr.OUG 72/2006, au fost obligați inculpații în solidar, inculpatul A în solidar și cu partea responsabilă civilmente, să plătească Spitalului Clinic Județean Sibiu suma de 5086 lei (RON), plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea sumei datorate, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 alin. 2 pr.pen. au fost obligați inculpații și A, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească fiecare câte 650 lei (RON), cheltuieli judiciare în favoarea statului în faza de urmărire penală și la instanța de judecată, din care suma de 100 lei (RON) pentru fiecare inculpat reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat la instanță.

În baza art. 193 pr.pen. au fost obligați inculpații și A, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească fiecare câte 762,50 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată G, reprezentând onorariul apărătorului ales.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 22.10.2005, în jurul orelor 24,00, în mun. Mediaș, jud. Sibiu, în apropierea hotelului "Central", în stradă, între inculpații A, și numitul G, pe de-o parte, respectiv partea vătămată G, martorii G și, pe de altă parte, ultimii trei fiind sub influența alcoolului, s-a produs o altercație, pe parcursul căreia inițial participanții și-au adresat injurii, iar apoi lucrurile au degenerat, în sensul că inculpatul a fost lovit cu palma peste față de unul din însoțitorii părții vătămate.

După ce inculpatul A s-a înarmat cu un laț rupt dintr-un gard, iar cele două grupuri au aruncat cu pietre unii în alții, inculpații A și au plecat în urmărirea părții vătămate G și a prietenilor săi, pe care i-au ajuns în str. - - din mun. Mediaș.

Întrucât strada era înfundată și nu le oferea alte opțiuni de evitare a atacului iminent, martorii G și au escaladat un gard și au fugit de la fața locului, manevră imposibilă pentru partea vătămată aflată într-o avansată stare de ebrietate.

La un moment dat, deși partea vătămată a încercat să sară gardul, aceasta a căzut de pe gard, iar inculpații l-au lovit în mod repetat, respectiv inculpatul A cu lațul și cu picioarele, iar inculpatul cu pumnii și cu picioarele, după cum a declarat chiar acesta în faza de urmărire penală, acte care au vizat în principal capul și toracele.

Martorul a declarat în instanță că partea vătămată G nu era lovit când a ajuns pe poartă, iar inculpații dacă aveau bâte în mână, ajungeau să o lovească pe partea vătămată care era urcată pe gard. Același martor mai arată că de la grupul inculpaților se auzea îndemnul "dați, dați!", și numai cei din acest grup îl puteau lovi pe partea vătămată (fila 147 dosar).

Continuarea actelor de violență săvârșite de către inculpați a fost oprită numai la intervenția martorului, proprietarul imobilului în apropierea căruia era lovită partea vătămată, care a chemat Salvarea și a văzut a doua zi urme de sânge la locul faptei.

Intensitatea deosebită cu care inculpații au aplicat loviturile au produs părții vătămate un traumatism cranio-cerebral cu fractură parietală stânga cu fragment înfundat, fractură de aripă mare sfenoidală stânga, hematom epidural temporo-parietal stâng, edem cerebral difuz, contuzie toracică fără leziuni post traumatice, leziuni grave în urma cărora victima a intrat în comă, stare în care a fost internată la Secția Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean Sibiu, unde pentru salvarea vieții, a fost supusă unei intervenții neurochirurgicale cu eschilectomie.

Raportul de constatare medico-legală nr. 542/II/a/70 din 31.10.2005 al Serviciului de Medicină Legală Județean Sibiu concluzionează că partea vătămată Gap rezentat leziuni traumatice care s-au putut produce în noaptea de 22/23.10.2005, prin lovire repetată cu corpuri contondente și cădere pe un plan dur, care au impus intervenția neurochirurgicală cu eschilectomie și care au necesitat îngrijiri medicale de 70-80 zile și i-au pus viața în primejdie.

La cererea apărătorului inculpatului minor A s-a dispus efectuarea unei completări la Raportul de constatare medico-legală nr. 542/II/a/70 din 31.10.2005, care precizat că partea vătămată a suferit în noaptea de 22/23.10.2005 multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri contondente (între care unele cu suprafață neregulată și posibil cu muchii), precum și prin cădere (mai probabil secundară) pe un plan dur neregulat. Se susține de asemenea că leziunile s-au produs prin lovire directă (activă) cu un corp contondent, posibil cu muchii, și că nu sunt elemente obiective de ordin medico-legal pe baza cărora să se susțină că leziunile care au pus în primejdie viața părții vătămate în urma evenimentului traumatic din noaptea de 22/23.10.2005 ar fi urmarea unei căderi pe un plan dur.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză (fila 258), rezultă că inculpatul minor A prezintă "Deficiență mintală cu tulburări de comportament. ", iar față de fapta imputată din 22/23.10.2005 s-a apreciat că acest inculpat a acționat cu discernământ păstrat.

În instanță, la termenul din 12.12.2007, s-a solicitat de către inculpatul, prin apărător, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. și cu aplicarea art. 75 lit. c) pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cu aplicarea art. 75 lit. c) pen.

De asemenea, s-a solicitat de inculpatul A schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 și 2 pen. combinat cu art. 175 alin. 1 lit. i) pen. și cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. S-a motivat în cererea formulată de acesta că nu s-a dovedit intenția inculpatului A de a suprima viața părții vătămate, iar sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive pentru existența tentativei la infracțiunea de omor calificat, fiind vorba de infracțiunea de vătămare corporală gravă. S-a solicitat a se avea în vedere instrumentele folosite la lovirea părții vătămate, regiunea vizată, intensitatea loviturilor, atitudinea părților atât înainte, cât și după consumarea incidentului.

Instanța a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, cereri formulate de inculpați.

Aceasta întrucât doctrina și practica judiciară au stabilit în mod constant că poziția psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor - instrument sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită - o zonă vitală sau nu, numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri aplicate cu mare intensitate), raporturile dintre infractor și victimă anterioare săvârșirii faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o), etc.

Astfel, inculpatul Aaf olosit un obiect contondent să pună în pericol viața victimei, a lovit-o pe aceasta deși încerca să scape prin escaladarea gardului, săvârșirea faptei cu intenție chiar indirectă rezultă din materialitatea faptelor, iar cum a declarat chiar inculpatul, a lovit-o pe partea vătămată cu o bucată de lemn, iar agresiunea a încetat întrucât "a strigat cineva la noi".

Și inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în aceleași împrejurări. Învinuitul Gad eclarat în faza de urmărire penală că inculpatul și fratele său, după ce și-au făcut rost de bețe, le-au cerut celorlalți să vină să se bată, iar cei din grupul părții vătămate se aflau în stare de ebrietate.

Față de aceste considerente s-a respins și cererea inculpaților de reținere în favoarea lor a circumstanțelor atenuante obligatorii a săvârșirii infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, care nu este dovedită în nici un fel, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate. Din probe, rezultă din contră, că inculpații sunt cei care au inițiat agresiunea asupra părții vătămate, deși aceasta încerca să scape prin fugă.

La stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 52 și art. 72 pen. gravitatea faptei săvârșite, faptul că inculpatul a avut o contribuție majoră la săvârșirea infracțiunii, că șansele de a reitera acest tip de comportament sunt destul de mari, după cum rezultă din referatul de evaluare, dar și faptul că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei și nu posedă antecedente penale, astfel că pedeapsa aplicată a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Sub același aspect, în ce îl privește pe inculpatul s-a avut în vedere gravitatea faptei săvârșite, faptul că a săvârșit infracțiunea împreună cu un inculpat minor, opinia Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu că se preconizează o reiterare a comportamentului delincvent a acestui inculpat, precum și atitudinea procesuală sinceră a acestuia.

Partea vătămată G s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2348,60 lei (RON) despăgubiri materiale și suma de 50.000 lei (RON) daune morale, defalcate conform precizărilor de la fila 49 dosar.

Instanța de fond a admis în parte cererea în despăgubiri materiale formulate, având în vedere că partea civilă a dovedit doar costul medicamentelor cu chitanțele de la filele 51 - 64 dosar (în total suma de 386, 61 RON), iar cu martori a dovedit costul hranei specifice în cele 11 zile de spitalizare (în total suma de 374 RON), atențiile personalului medical nejustificându-se, iar costul deplasărilor nefiind cu certitudine dovedit.

Prin urmare, au fost obligați în solidar inculpații și A, iar acesta din urmă în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 760, 61 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Sub aspectul daunelor morale solicitate, ca o expresie a prejudiciului moral și fizic suferit de partea vătămată în urma săvârșirii infracțiunii, instanța de fond a considerat că suma de 25.000 lei RON este suficientă pentru a acoperi acest prejudiciu.

Așadar, au fost obligați inculpații în solidar, iar inculpații A în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 25.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații A ( minor ) și.

Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul minor Aas olicitat, în principal, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. iar în subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea acesteia sub supraveghere.

În motivarea recursului se susține că inculpatul minor Aaa vut o contribuție mică la săvârșirea infracțiunii ce i se reține în sarcină; din probele administrate a rezultat că inculpatul Aal ovit partea vătămată cu un băț peste picior iar apoi a abandonat- Cu privire la persoana inculpatului s-a arătat că acesta a recunoscut fapta, era minor la data săvârșirii acesteia și a fost provocat de partea vătămată. Solicită a se avea în vedere faptul că deși inculpatul apelant minor avea discernământ, el suferă totuși de o deficiență mentală, medicamentația administrată are un efect de drog asupra lui iar în situația încarcerării i s-ar înrăutăți starea de sănătate.

Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul a solicitat, în principal, admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pentru C.P.P. infracțiunea de tentativă la omor, iar în subsidiar solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al. 2.

Cod Penal

În motivare solicită a se avea în vedere circumstanțele reale în care s-a produs fapta, împrejurarea că nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de anchetă și a regretat fapta; cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale susține că acestea sunt prea mari, având în vedere și culpa părții vătămate.

Curtea de Apel examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform disp. art. 371 al. 2.C.P.P. va admite apelurile declarate de inculpați, va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților și a aplicării pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod Penal, din următoarele considerente:

Din probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești a rezultat că inculpații au fost aceia care au urmărit pe partea vătămată G și pe prietenii acestuia în urma unei altercații petrecute între grupul părții vătămate și cel al inculpaților. Martorii G și care îl însoțeau pe partea vătămată G au reușit să scape de atacul inculpaților prin escaladarea unui gard dar aceasta din urmă nu a reușit să sară și el gardul, fiind în stare avansată de ebrietate. În aceste împrejurări partea vătămată a fost lovită de ambii inculpați cu pumnii și picioarele, iar inculpatul minor A și cu un laț, agresiunea sfârșindu-se numai la intervenția martorului - proprietarul imobilului în apropierea căruia s-a săvârșit fapta.

Față de modalitatea de desfășurare a faptei nu se poate reține că cei doi inculpați ar fi fost provocați de către partea vătămată, dimpotrivă, inculpații fiind aceia care au pornit în urmărirea părții vătămate cu intenția clară de aoa gresa.

În ce privește încadrarea juridică dată faptei, în mod corect instanța de fond a respins cererile inculpaților de a fi schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 al. 2.

Cod Penal

S-a constatat că inculpații au aplicat părții vătămate repetate lovituri intense cu pumnii și picioarele, la nivelul capului și toracelui, folosind și un laț ( inculpatul minor A ), iar agresiunea a încetat numai la intervenția unui martor deși era evident că partea vătămată aflată în stare avansată de ebrietate nu se putea apăra și se afla la pământ în urma loviturilor puternice primite de la inculpați. Toate acestea dovedesc, conform practicii judiciare existente în materie, că inculpații chiar dacă nu au urmărit suprimarea vieții părții vătămate puteau să prevadă că acțiunile lor intense și repetate de lovire puternică a acesteia în zone vitale, puteau duce la moartea ei. De altfel, conform raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 70-80 zile termen de îngrijiri medicale iar leziunile i-au pus în primejdie viața, ceea ce dovedește cu certitudine că intensitatea loviturilor aplicate de către inculpați a fost mare și de natură a-i produce moartea.

Inculpatul minor Aar ecunoscut săvârșirea faptei chiar dacă a încercat să minimalizeze contribuția sa la agresarea părții vătămate. Această recunoaștere, coroborată cu probele administrate în cauză nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de achitare în ce-l privește. Totuși, având în vedere faptul că a avut o poziție procesuală preponderent sinceră, că a fost minor la data săvârșirii faptei, că nu posedă antecedente penale și că suferă de unele afecțiuni psihice, i se pot acorda circumstanțele atenuante prev. de art. 74.Cod Penal pentru o justă individualizare a pedepsei ce-i va fi aplicate. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. c Cod Penal, inculpatului minor i se va reduce pedeapsa aplicată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Ținând seama de gravitatea faptei săvârșite, de modalitatea în care a fost săvârșită precum și de scopul pedepsei astfel cum este acesta prevăzut de art. 52.Cod Penal, inculpatul minor va executa pedeapsa în regim de detenție ca o garanție a reeducării sale.

În ce-l privește pe inculpatul, din probatoriul administrat a rezultat vinovăția sa, iar solicitarea de a fi achitat nu are susținere față de starea de fapt reținută. De asemenea, pentru considerentele expuse mai sus se constată că încadrarea juridică dată faptei săvârșite este corectă, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În ce privește individualizarea pedepsei în ce-l privește pe inculpat, Curtea având în vedere că acesta nu posedă antecedente penale și regretă săvârșirea faptei va reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74.Cod Penal și ca efect al aplicării acestor circumstanțe, conform art. 76 lit. b și Cod Penal îi va reduce pedeapsa aplicată de la 8 ani la 6 ani închisoare, pedeapsă ce va fi executată în detenție, doar în această modalitate putând fi atins scopul pedepsei.

Curtea constată că prin decizia 74/2007 a Înaltei Curți De Casație și Justiție - Secțiile Unite, dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal. Ori, în ce-i privește pe inculpați se constată că aceștia, la săvârșirea faptei nu s-au folosit de vreo calitate sau funcție, astfel că aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c nu Cod Penal se justifică și va fi înlăturată.

Față de cele de mai sus și în limitele expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Curtea C.P.P. va admite apelurile declarate de inculpații A și.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 140 lei se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpații A ( minor) și împotriva sentinței penale nr. 248/18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților A ( minor) și și aplicării pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal în ce-i privește pe inculpați și, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite,

Face aplicarea disp. art. 74,76 lit. c Cod penal în ce-l privește pe inculpatul minor și a disp. art. 74,76 lit. b Cod penal în ce-l privește pe inculpatul, la încadrarea juridică a faptelor reținute.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului minor A pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin.1 și 2 cod penal, art. 175 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.74,76 lit. c Cod penal, art. 99 al.3, art. 109 al.1 cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 și 2 cod penal, art.175 lit. cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 74,76 lit. b cod penal, de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Înlătură aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal aplicată inculpaților A ( minor) și.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii anterioare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 140 lei se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpații A ( minor) și, cu partea responsabilă civilmente și celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică, azi 27 August 2008.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/05.09.2008

fond

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTADECIZIEPENALĂ Nr. 23/A/2008

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpații A ( minor) și împotriva sentinței penale nr. 248/18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților A ( minor) și și aplicării pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal în ce-i privește pe inculpați și, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite,

Face aplicarea disp. art. 74,76 lit. c Cod penal în ce-l privește pe inculpatul minor și a disp. art. 74,76 lit. b Cod penal în ce-l privește pe inculpatul, la încadrarea juridică a faptelor reținute.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului minor A pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin.1 și 2 cod penal, art. 175 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.74,76 lit. c Cod penal, art. 99 al.3, art. 109 al.1 cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 și 2 cod penal, art.175 lit. cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 74,76 lit. b cod penal, de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Înlătură aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c Cod penal aplicată inculpaților A ( minor) și.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii anterioare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 140 lei se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpații A ( minor) și, cu partea responsabilă civilmente și celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică, azi 27 August 2008.

Președinte, Judecător,

Ss - - - ss - -

Pentru conformitate,

Decizia nu a rămas definitivă, inculpatul Aad eclarat recurs.

Grefier,

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Alba Iulia