Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 23/
Ședința publică de la 27 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror - procuror șef
secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea apelului formulat de revizuienta, împotriva sentinței penale nr. 546 din 5.12.2008 a Tribunalului Galați.
La apelul nominal a răspuns apelanta - revizuientă, în stare de deținere și asistată de avocat - apărător desemnat din oficiu în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apelanta- revizuientă precizează că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul apelantei - revizuiente, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea formulată întrucât apreciază că motivele invocate nu se încadrează în cele prev. de art. 394 Cod pr.penală. Cu onorariu pentru apărător din oficiu.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că apelul formulat este nefondat, sentința penală nr. 546/2008 a Tribunalului Galați fiind legală și temeinică.
Consideră că în mod corect a apreciat instanța că motivele invocate nu se circumscriu în cele prev. de art.- 394 lit.a Cod pr.penală întrucât s-a invocat legitima apărare, s-a solicitat audierea de martori și de asemenea s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.
Apărările revizuientei sunt apărări care au ținut de fondul cauzei, în aceasta fază nu se mai poate prelungi probatoriul și solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, cu obligarea apelantei la cheltuieli judiciare către stat.
Apelanta revizuientă, având ultimul cuvânt, arată că pedeapsa aplicată este prea mare și solicită reducerea acesteia întrucât are un copil minor în întreținere.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Condamnata a declarat apel împotriva sentinței penale nr.546 din o5.12.2008 a Tribunalului Galați.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr.546 din 05.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr.51/2008 a Tribunalului Galați formulată de condamnata iar revizuienta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la nr.6837 din 21.10.2008, petenta a solicitat revizuirea sentinței penale nr.51 din 04.02.2008 a Tribunalului Galați, prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 pen. în referire la art.174-175.pen.
În motivarea cererii de revizuire, condamnata a precizat că nu a acționat cu intenție, a dorit doar să sperie victima cu cuțitul și a mai arătat că pedeapsa principală ce i-a fost aplicată este prea mare și ar dori o reducere a acesteia.
În cauză s-au efectuat cercetări conform art.397-399.pr.pen. s-a întocmit referat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați apreciind că cererea de revizuire formulată de condamnata este nefondată, întrucât motivele de revizuire invocate nu se regăsesc la cele prev. de art.394 pr.pen.
La termenul de judecată din 05.12.2008, apărătorul condamnatei-revizuiente a precizat că lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire iar reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
A arătat că revizuirea este o cale extraordinară de atac și poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei dar numai pentru motivele strict prev. de art.394 lit.a-e pr. pen..
Motivele de revizuire prev. de art.394 pr.pen. vizează aspecte precum: descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, martori care au depus mărturii mincinoase, fapt atestat prin hotărâri de condamnare definitive, s-au descoperit înscrisuri false, organele judiciare ar fi comis fapte penale în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, două sau mai multe hotărâri definitive nu se pot concilia.
Din enumerarea motivelor legale de revizuire, s-a constatat că cererea de revizuire a sentinței penale nr.51/2008 a Tribunalului Galați, nu poate fi admisă.
Astfel, motivul privind redozarea pedepsei nu poate fi primit deoarece acest motiv ține de căile ordinare de atac, respectiv apelul și recursul, căi de atac care deja au fost folosite de condamnata și s-a constatat că hotărârea sa de condamnare este legală și temeinică sub toate aspectele.
Pe de altă parte, susținerea condamnatei privind faptul că nu a acționat cu intenție și că ar fi fost în legitimă apărare, nu sunt motive de revizuire iar aceste aspecte au fost analizate în căile ordinare de atac, când s-a constatat că inculpata și-a lovit cu intenție soțul cu cuțitul.
S-a apreciat de asemenea, că în calea extraordinară a revizuirii nu poate fi prelungită proba testimonială, în faza ciclurilor ordinare de judecată, persoana inculpată având posibilitatea legală să își propună probe în apărare.
Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, a declarat apel condamnata, criticând-o ca fiind netemeinică.
A reiterat aceleași motive pe care le-a invocat în fața instanței de fond, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare și că nu a acționat cu intenția de a ucide și că are un copil minor în întreținere.
Apelul este nefondat.
Analizând sentința penală nr.546/2008 a Tribunalului Galați, prin prisma prevederilor art.378 al. 1 proc.penală, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, dar și a susținerilor apelantei, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Pe aceeași linie a legalității și temeiniciei se înscrie hotărârea instanței de fond și din perspectiva prevederilor art. 394 al.1 din codul d e procedură penală, întrucât motivele de revizuire a sentinței penale nr.51/2008 a Tribunalului Galați invocate de condamnată nu se regăsesc în prevederile exprese și limitative înscrise în acest articol.
Faptul că apelanta-revizuentă consideră că pedeapsa aplicată prin această hotărâre este prea mare, nu constituie un motiv de revizuire, ci poate constituie un motiv invocat în căile ordinare de atac, căi, de altfel urmate de condamnată.
Motivele de revizuire a unei sentințe penale sunt cele ce pot conduce, prin veridicitatea lor la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, conform art.394 al.2 din codul d e procedură penală și nu la o continuare a probatoriului, pentru a conduce la o eventuală reducere a pedepsei.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art.379 al.l pct.1 lit.b din codul d e procedură penală, Curtea să respingă apelul declarat de condamnata împotriva sentinței penale nr. 51/2008 a Tribunalului Galați, ca nefondat și să o oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat, conf.art.192 al.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, apelul formulat de revizuienta (fiica lui și -, născută la data de 19.01.1969 în, jud. V, CNP - -, domiciliată în G,-, - 2,. 208 ) în prezent deținută în Penitenciarul Galați, împotriva sentinței penale nr. 546 din 5.12.2008 a Tribunalului Galați.
Obligă pe apelanta revizuientă la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu și va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red. /05.03.2009
Tehnored. /3 ex./12.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu