Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 27
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
UDECĂTOR: - -
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - - procuror
Pe rol fiind judecarea apelului penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.434/D din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat și intimații părți civile și lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Apelantul inculpat prin apărătorul din oficiu a învederat că insistă în apelul formulat, acesta vizează latura penală a cauzei.
Fiind întrebat de instanță dacă dorește să dea o nouă declarație, apelantul inculpat a răspuns că nu are aspecte noi de declarat și se prevalează de dreptul la tăcere. De asemenea, nu a dorit acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător ales, a fost de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apelantul inculpat prin apărătorul din oficiu, intimații părți civile și procurorul au învederat instanței că nu au cereri de formulat.
Intimații părți civile nu au solicitat termen pentru a-și angaja apărător ales.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat apelul în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat oficiu având cuvântul pentru apelantul inculpat a pus concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței penale apelate, a se da eficiență mai mare dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal și a se reduce cuantumul pedepsei aplicate. Sunt niște neconcordanțe pe latură civilă dar pe el îl interesează doar reducerea pedepsei. A solicitat plata onorariului din fondul special al.
Intimații părți civile și având cuvântul au învederat instanței că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport cu fapta săvârșită și împrejurarea că sunt privați de niște drepturi materiale pentru întreținerea copiilor la școală.Au solicitat respingerea apelului.
Procurorul având cuvântul a arătat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, cu reținerea art.73 lit.b și art.76 lit.a Cod penal. Prin aceiași sentință s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe o durată de 4 ani în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală a pus concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii și pedepsei complementare, urmând a se dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II a și nu toate drepturile prevăzute de lit.a precum și cele prevăzute la litera În ce privește nelegalitatea strecurată în cuprinsul hotărârii în sensul că în mod greșit s-au reținut prevederile art.76 lit.a Cod penal în loc de 76 al.2 Cod penal nu le poate susține având în vedere că este în defavoarea inculpatului și în cauză, parchetul nu a declarat recurs.
Cu privire la motivele susținute de apelantul inculpat, a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a reținut aplicarea art.73 lit.b Cod penal în condițiile în care din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența provocării. În cauză nu se impune reducerea pedepsei având în vedere că fapta prezintă grad ridicat de pericol social și este de o gravitate sporită.
În ce privește apelul inculpatului cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale din 18.01.2010, având în vedere că în cauză s-a făcut aplicarea art.196 Cod procedură penală, apreciază ca neîntemeiate criticile aduse acestei încheieri.
În ce privește menținerea stării de arest a pus concluzii de menținere a acestei măsuri, temeiurile care au condus la luarea măsurii nu s-au modificat și nici nu au încetat de drept și deducerea reținerii la zi.
Avocat oficiu având cuvântul pentru apelantul inculpat a lăsat la aprecierea instanței soluția referitoare la menținerea stării de arest.
Apelantul inculpat având ultimul cuvânt a fost de acord cu menținerea stării de arest. A cerut clemență cu privire la pedeapsa aplicată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.434/D din data de 17.decembrie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 18.09.1973 în M, domiciliat în comuna, satul, județul B, CNP -, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, soldat, ocupația agricultor, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută art.174, 175 lit.i din Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b din Cod penal și art.76 lit.a din Cod penal, la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din Cod penal, pe timp de 4 ani.
Instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b din Cod penal, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei principale perioada executată prin reținere și arest preventiv, începând din 5 iunie 2009, la zi.
În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume:
-5000 lei - părții civile, reprezentând cheltuieli de înmormântare;
-10.000 lei - părții civile, reprezentând daune morale;
-5000 lei - părții civile -, reprezentând daune morale;
-5000 lei - părții civile -, reprezentând daune morale;
-500 lei/lunar contribuție de întreținere părții civile, începând cu data de 6 iunie 2009 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.
-500 lei/lunar contribuție de întreținere părții civile -, începând cu data de 6 iunie 2009 până la majorat și dacă se va afla în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.
A fost respinsă cererea părții civile, privind obligarea inculpatului la plata unei contribuții periodice de întreținere.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 173 lei (1/2 din 346 lei) despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport către Serviciul de Ambulanță a Județean
În baza art.313 din Legea nr.95/2006, modificată prin nr.OUG72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Municipal de Urgență M suma de 552,24 lei (1/2 din 1104,48 lei) despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea furcii folosite la săvârșirea infracțiunii de omor calificat (coletul C), bun care se află la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău, precum și păstrarea până la soluționarea definitivă a cauzei a mijloacelor de probă ridicate de organele de cercetare penală și aflate în coletele A, B și D, bunuri predate tot la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a dispus plata din fondul special al a onorariilor avocaților desemnați din oficiu: 200 lei - av. la urmărirea penală și 200 lei av. la fond.
În baza art.193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat suportat:
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.371/P/25 august 2009, inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 18.09.1973 în M, domiciliat în comuna, satul, județul B, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat săvârșit într-un loc public, constând în aceea că la data de 5 iunie 2009, seara l-a ucis pe consăteanul său, printr-o înțepătură de furcă în inimă.
Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă următoarea situație de fapt:
Inculpatul (36 de ani) și victima (49 ani) erau consăteni. Ambii își câștigau existența din practicarea agriculturii și a cărăușiei. Nu erau prieteni, dar nici în relații de dușmănie. Între cei doi există totuși o oarecare tensiune determinată de concurența care exista între ei în ceea ce privește cărăușia, fiecare având impresia că ia clienții celuilalt prin solicitarea unor prețuri mai mici pentru serviciile de transport. Ambii erau însă apreciați în comunitate pentru hărnicia lor.
era și salariat, întrucât se încadrase de câteva luni la Primăria comunei.
În timp ce nu era căsătorit, avea familie, doi copii: fată studentă la curs de zi, iar băiatul elev de gimnaziu.
La data de 5 iunie 2009 fiica victimei se întorcea acasă de la facultate, motiv pentru care tatăl său i-a ieșit în întâmpinare cu căruța trasă de, în stația de autobuz.
În apropiere se afla și un magazin sătesc.
După ce a coborât din autobuz fiica sa, s- hotărât să intre în magazin pentru a-și cumpăra țigări.
În același moment a oprit căruța în fața magazinului și pentru a preda niște ambalaje, urmând ca după aceea să-și continue drumul la cosit și strâns nutreț pentru animale, motiv pentru care avea în căruță o coasă și o furcă.
Astfel, s-a întâlnit cu, în timp ce unul intra, iar celălalt ieșea din magazin.
Între cei doi a avut loc un dialog nepotrivit, la data de 5.01.2009, în jurul orelor 20,00.
Astfel, în timp ce l-a întrebat pe ce face, așa cum obișnuiesc sătenii să se întrebe atunci când se întâlnesc, inculpatul i-a răspuns țâfnos ca să-și vadă de și să nu-i mai și să nu-i mai poarte grija. Răspunsul primit l-a determinat pe să-i dea replica pe același ton arțăgos, în sensul să meargă mai repede, că altfel va veni după el, la care inculpatul chiar l-a invitat la căruța sa, în scop de răfuială.
Astfel, în loc să se fi dus la căruța sa, staționată pe partea cealaltă a drumului sătesc, unde-l aștepta fiica sa s-a oprit la căruța inculpatului, probabil fin dorința de a-i demonstra că nu-i este frică.
Inculpatul s-a urcat în căruța sa însă nu a dat bice cailor pentru a-și vedea de drum, ci s-a înarmat cu furca, rămânând în picioare, timp în care la rândul său s-a înarmat cu coasa pe care a luat-o din căruța inculpatului, rămânând lângă căruța acestuia.
Cei doi s-au amenințat cu uneltele cu care se înarmase, având grijă să îndrepte lama coasei spre sine pentru a nu-l accidenta pe; nici unul dintre ei nu a ținut seama de strigătele celor care se adunase în jurul lor și care le cerea să pună capăt conflictului absurd.
Apoi, cei doi au început să se bată cu uneltele din mâinile lor, de câteva ori, furca din mâna inculpatului ciocnindu-se de coasa mânuită de victimă. Inculpatul aflându-se la înălțime, într-o poziție avantajoasă în comparație cu victima l-a înțepat cu furca în torace, fără a se gândi că astfel îl va ucide, fiindu-i indiferent ce se poate întâmpla.
Victima simțind înțepătura de furcă în piept i-a reproșat inculpatului că l-a rănit și apoi cu toată puterea a lovit cu coasa, care, nimerind între coarnele furcii s-a rupt. Aceasta a fost de altfel singura lovitură serioasă aplicată de, ceea ce dovedește că aceasta nu luase în serios conflictul, fiind preocupat să devieze loviturile de furcă ale inculpatului.
Victima a aruncat în căruță inculpatului coasa ruptă (s-a rupt doar coasa acesteia), îndreptându-se apoi spre căruța sa staționată pe partea cealaltă a drumului.
a reușit să se urce în căruță alături de fiica sa, însă nu a mai ajuns până acasă întrucât i s-a făcut rău.
La țipetele de ajutor ale fiicei sale consătenii au sărit pentru a acorda victimei un prim ajutor, însă aceștia constatând că situația era gravă au anunțat salvarea. Situația gravă în care se afla victima a impus urcarea acesteia într-o mașină particulară. Întâlnindu-se în drum spre spitalul din M cu ambulanța, transportul a fost continuat cu mașina salvării.
Deși a fost dus la spital, la scurt timp de la agresiune (fiind internat la ora 20,23) și cu toate că a beneficiat de o intervenție chirurgicală de urgență, după doar câteva ore de la internare a încetat din viață.
Din raportul medico - legal întocmit cu prilejul necropsiei rezultă că moartea lui a fost violentă. Ea s-a datorat șocului cardiogen produs în cadrul unui traumatism toracic soldat cu plagă înțepată toracică penetrantă și transfixiantă a cordului. plăgii înțepate are o direcție oblic descendentă și de la stânga la dreapta aproape tangent pe torace, traversând cordul și diafragmul, oprindu-se la nivelul ficatului leziunea traumatică toracică s-a putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător subțire (posibil de furcă), printr-o lovire mică din fața victimei și de la stânga la dreapta.
Leziunea cardiacă a fost gravă, sigur și direct mortală, între traumatismul toracic și deces existând o legătură directă de cauzalitate.
De înmormântarea victimei s-a ocupat soția sa, care s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume:
- 5000 lei, cheltuieli de înmormântare;
- 10.000 lei, daune morale;
- contribuție lunară de întreținere de din salariul victimei.
Fiica victimei -, studentă la curs de zi în anul II s-a constituit parte civilă cu următoarele sume:
- 5000 lei daune morale;
- contribuție de întreținere lunară până la terminarea studiilor, având în vedere că tatăl său obținea un venit lunar de 1500 lei.
Tot la fel s-a constituit parte civilă și fiul victimei, -.
La rândul lor s-au constituit părți civile Spitalul municipal M și Serviciul Județean de Ambulanță B, reprezentând cheltuieli de spitalizare și de transport făcute pentru salvarea vieții victimei.
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din: procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul verbal de cercetare la fața locului, dovada de predare - primire a furcii folosite la comiterea faptei, planșele foto, cele două unelte agricole, raportul de constatare medico-legală 1919/3 iulie 2009,. adresa 5011/22 iunie 2009 a Serviciului de Ambulanță județului B prin care s-a constituit parte civilă cu suma de 346 lei, adresa 6760/2 iulie 2009 din partea Spitalului Municipal de Urgență M prin care s-a constituit parte civilă cu suma de 1104, 48 lei, declarațiile părților vătămate ( civile), declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, în împrejurări de natură a-i diminua vinovăția. Într-un anumit moment inculpatul s-a considerat chiar nevinovat, întrucât s-ar fi aflat în legitimă apărare, însă până la urmă a pledat vinovat în proporție de 50 %, fiind însă de acord cu plata integrală a cheltuielilor de înmormântare, a daunelor morale solicitate, cât și cu contribuția lunară cerută de copiii victimei.
În drept, fapta inculpatului de a-l fi înțepat cu furca în piept pe, producându-i leziuni tanatogeneratoare, a fost apreciată că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat săvârșit într-un loc public (pe drumul sătesc).
În favoarea inculpatului se va reține cauza provocării, întrucât victima a venit la căruța sa, înarmându-se cu o coasă pe care a luat-o tot din căruța inculpatului.
Firește dialogul purtat de inculpat cu victima a fost de domeniul absurdului. Pentru doi bărbați în toată firea nici glumă ori joacă nu a fost. Este posibil ca victima să fi acordat o așa de mare importanță schimbului de cuvinte avut cu inculpatul, datorită faptului că se afla sub influența alcoolului ( 0, 80 %o), pentru că altfel normal ar fi fost să-și vadă de treburile sale, să-și conducă fiica acasă.
Pe de altă parte, inculpatul, deși absolvent de liceu (fără bacalaureat), la vârsta maturității depline, era cunoscut în sat ca un om impulsiv, care nu prevedea rezultatele faptelor, gesturilor sale, fiindu-i indiferent ce se poate întâmpla și după producerea unui asemenea deznodământ, firește, nedorit, era primul care se mira de cele întâmplate. Inculpatul era nepăsător la suferința provocată celor cu care intra în conflict ori cu care avea o neînțelegere, chiar și în cazul mamei sale.
Este adevărat că inculpatul a înțepat victima o singură dată cu furca, însă lovitura a fost puternică, pentru că altfel n-ar fi fost atât de adâncă.
Având în vedere cele de mai sus în favoarea inculpatului nu vor fi reținute alte circumstanțe atenuante în afara scuzei provocării, iar pedeapsa nu va fi coborâtă prea mult sub minimul special prevăzut de lege.
Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului îi va fi aplicată pedeapsa accesorie și complementară.
Inculpatul fiind arestat în cauză, din pedeapsa ce-i va fi aplicată va fi scăzută reținerea și arestul preventiv, fiind totodată menținută prevenția.
În ceea ce privește latura civilă se va acorda eficiență scuzei provocării doar în ceea ce privește cheltuielile de spitalizare și de transport cu ambulanța, deoarece în ceea ce privește daunele morale, cheltuielile de înmormântare și contribuția periodică a copiilor victimei, inculpatul a fost de acord cu plata acestora.
S-a dovedit că victima realiza un venit lunar de aprox. 1.500 lei.
Soția supraviețuitoare este într-adevăr afectată de moartea victimei, căzând într-o depresie însă aceasta nu o îndreptățește la obținerea unei contribuții de întreținere având în vedere vârsta relativ tânără.
Inculpatului fiindu-i asigurată asistența juridică din oficiu pe tot parcursul procesului se va dispune plata din fondul special al a onorariilor de avocați.
Partea civilă angajându-și avocat, inculpatul va fi obligat să o despăgubească potrivit art.193 Cod procedură penală cu plata onorariului suportat.
În temeiul art. 191 od procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul.
Apelul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, a criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar examinate de instanța de control judiciar.
Prezent în fața Curții, instanța i-a prezentat apelantului-inculpat învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare a instanței și faptele pentru care a fost condamnat de instanța de fond, precum și prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la învinuirea care i se aduce.
Apelantul-inculpat a refuzat să dea declarație în fața Curții, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.371 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul inculpatului urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în cea mai mare parte corespunzătoare probelor administrate și a dat faptei săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică, însă a greșit reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuante legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, precum și prin aplicarea dispozițiilor art.76 lit.a Cod penal și prin coborârea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă și cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, respectiv dreptul de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.
Instanța de fond a respectat dispozițiile art.356 Cod procedură penală, motivând în mod corespunzător hotărârea apelată, atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și cu privire la latura civilă a cauzei, motivare pe care Curtea și-o însușește cu precizările care vor fi făcute.
Tribunalul a descris faptele care fac obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde au fost săvârșite, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat, forma și gradul de vinovăție a acestuia, a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea atât a laturii penale, cât și a laturii civile a cauzei și a arătat probele pe care le-a înlăturat, motivând argumentat de ce le-a înlăturat.
Referitor la reținerea în favoarea inculpatului a circumstanța atenuante legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, din examinarea probelor administrate rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale.
Așa cum este cunoscut, pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art.73 lit.b Cod penal, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică;
starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;
provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;
riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.
Ori, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite aceste condiții expres prevăzute de lege.
C care a declanșat conflictul a fost tocmai apelantul-inculpat, cel care, deși mai tânăr decât victima i s-a adresat necuviincios, chiar l-a determinat să vină la căruța sa, în care avea furca și coasa.
De asemenea el a fost cel care, fiind în căruță, într-o poziție evident avantajoasă față de victimă, care se afla jos, s-a înarmat cu acea furcă și doar în aceste împrejurări, victima, văzând atitudinea inculpatului și știindu-l o fire violentă, (acesta lucru rezultând din comportamentul inclusiv și cu mama sa), din instinctul de apărare, a luat din căruța inculpatului coasa.
Faptul că victima a luat coasa doar pentru a se apăra de un eventual atac violent cu furca a inculpatului, rezultă și din faptul că victima ținea cu spre inculpat și cu partea metalică și tăioasă spre ea, cu posibilitatea de a se autoaccidenta ea.
Victima a dat cu coasei în furca inculpatului, doar după ce inculpatul a înțepat-o în piept cu furca, astfel, că nu se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea în sate de provocare din partea victimei.
Instanța de fond reținând circumstanța atenuantă legală a provocării, a dat eficiență dispozițiilor art.76 Cod penal, privind efectele circumstanțelor atenuante și a coborât pedeapsa principală sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Însă în mod greșit a făcut aplicarea art.76 alin.1 lit.a Cod penal( când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;),deoarece erau incidente, prevederile art.76 alin.2 Cod penal(În cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.).
Curtea, având în vedere faptul că ne aflăm doar în apelul inculpatului, nu va putea corecta aceste aspecte de nelegalitate ale hotărârii apelate, respectiv, greșita reține a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, ale prevederilor art.76 alin.1 lit.a Cod penal și nu a art.76 alin.2 Cod penal și coborârea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită), deoarece s-ar nesocoti un principiu fondamental al dreptului procesual penal, cel neagravării situației în propria cale atac (non reformatio in pejus).
Potrivit art.76 alin.1 lit.a Cod penal, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani, pe când dacă s-ar reține dispozițiile art.76 alin.2 Cod penal,pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, ori minimul special pentru infracțiunea săvârșită de apelantul-inculpat este de 15 ani închisoare, astfel încât, față și de solicitarea apelantului-inculpat, pedeapsa s-ar putea coborî până la cel mult5 ani.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei principale, Tribunalului, prin reținerea greșită a circumstanței atenuante legale a provocării, a coborât pedeapsa principală sub minimul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, astfel că nu se impune coborârea pedepsei principale sub cuantumul aplicat de instanța de fond, așa cum a solicitat apelantul-inculpat.
Așa cum se arăta, instanța de fond a greșit interzicând inculpatului și exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I (dreptul de alege), pe care de altfel nici nu a motivat-
Restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-
consecințelor juridice cu situația care le-a creat este o noțiune generală regăsită atât în Constituția României (art.53 alin.2 -restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-), cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului(ingerința statelor prin restrângerea exercițiului anumitor drepturi trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit), dar și în dreptul penal român.
Printre principiile fundamentale ale dreptului penal este și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal.
Conformându-se principiului constituțional mai sus prezentat în ceea ce privește pedepsele principale, legiuitorul asigură echilibrul între dreptul care face obiectul limitării prin sancțiunea penală aplicată inculpatului - libertatea persoanei și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea - în cazul nostru dreptul de proprietate.
Individualizarea trebuie să conducă la stabilirea unei sancțiuni care să reflectein abstractogravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.
Criteriile de individualizarea au în vedere stabilirea și aplicarea pedepselor,indiferent dacă este vorba despre pedepse principale, complementare sau accesorii.
Anterior modificării, Codul penal prevedea că interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, intervenea de drept, fără nici o distincție între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate.
Ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr.278/2006, desigur și având în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul și împotriva României și a necesității armonizării legislației românești cu cea europeană, interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d și e Cod penal, se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
a contrario,potrivit actualelor dispoziții de drept penal, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Faptul că legiuitorul a prevăzut, că interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei se justifică prin aceea că este posibil ca în săvârșirea anumitor infracțiuni inculpații să se fi folosit de anumite funcții sau profesie, condiții în care s-ar justifica interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.c Cod penal.
În ceea ce privește interzicerea dreptului de a alege trebuie dezvoltate câteva aspecte.
Așa cum este cunoscut, pentru a se asigura respectarea drepturilor omului, statele au obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere drepturilor recunoscute, dar și obligației de a face, de a lua toate măsurile care se impun pe plan intern, legale, administrative sau judiciare, spre a se asigura respectarea acelorași drepturi.
Modificarea legislativă corespunde cerinței prevăzute de art.20 din Constituția României care reclamă o atenție sporită în observarea corelației dintre actele internaționale și dreptul românesc, cu obligația pentru legiuitor de a verifica dacă proiectele de legi se corelează cu tratatele internaționale ratificate de România, ceea ce legiuitorul a făcut în privința dreptului la viața privată și viața de familie, garantat de art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se impunea să se aibă în vedere și corelarea dispozițiilor legii penale cu art.3 din Protocolul 1 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( vezi cauza Hirst împotriva Marii Britanii, ca urmare a interzicerii de legislația britanicăopes legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii).
În Marea Britanie norma impunea, ca de altfel și în dreptul penal românesc, interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei.
Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în afara marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibil cu art.3 din Protocolul 1.
Comisia de la a stabilit, de asemenea, că exercițiul dreptului de a alege poate fi interzis doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) prevederea legii;
b) proporționalitatea;
c) restrângerea exercițiului dreptului de a alege să fie urmarea interdicției decurgând condamnarea pentru infracțiuni grave;
d) restrângerea exercițiului drepturilor să fie dispusă prin hotărâre judecătorească.
În consecință, atunci când se apreciază de instanță asupra interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii exercițiului dreptului de a alege, trebuie să fie luate în considerare: interzicerea acestui drept să fie prevăzută de alege, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și a pedepsei principale aplicate și consecințele juridice produse prin infracțiunea săvârșită să fie proporționale cu scopul urmărit prin interzicerea exercițiului unor drepturi.
De altfel, prin decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României nr.545 din 18.07.2008, s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: " Dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor revăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal."
Ori, având în vedere aceste aspecte și infracțiunea săvârșită de apelantul-inculpat și cu deosebire împrejurările concrete în care a fost comisă, Curtea constată că în mod nelegal prima instanță a interzis apelantului-inculpat, ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară art.3 din Protocolul nr.1.
Referitor la legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, C reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.2 și 3 Cod procedură penalăacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din examinarea acestor dispoziții legale, în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și instanța de apel are obligația să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar atunci când constată cătemeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Arestarea preventivă a apelantului-inculpat s-a dispus prin încheierea din data de 06.06.2009 și la luarea acestei măsuri s-au reținut ca temeiuri în drept prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv: "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."
Arestarea inculpatului s-a dispus pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 06.06.2009 și până la data de 04.07.2009.
Prin încheierile din data de 29.06.2009 și din data de 28.07.2009, au fost admise propunerile de prelungire a duratei măsurii arestului preventiv și s-a dispus prelungirea arestării preventive pentru durate de câte 30 zile, ultima prelungire fiind valabilă până la data de 31.08.2009.
Prin rechizitoriul din data de 25.08.2009 s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată în stare de arest preventiv.
Tribunalul Bacău, în baza art.300/1 Cod procedură penală, cu art.160 Cod procedură penală, respectiv, art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Prin sentința penală apelată, în baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.
Curtea, în temeiul art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, prin încheierea din data de 09.02.2010, a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.
Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, prin această infracțiune aducându-se atingere valorii supreme-viața, de împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă, etc.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele grave pe care le-a avut, de frecvența infracțiunilor de același gen și de necesitatea unei prevenții generale.
socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față.
Ori, rezonanța socială a infracțiunii săvârșite de apelantul-inculpat este de netăgăduit, victima fiind omorâtă în stradă și în plină zi, victima nemanifestând nici un regret, dimpotrivă după săvârșirea infracțiunii acesta plecând cu căruța la câmp ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Apoi, se impune a arătat comportamentul violent cu care este cunoscut în comunitate inculpatul, comportament manifestat și față de mama sa.
Prin lăsarea în libertate a apelantului-inculpat s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt care, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a apelantului-inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care, în câteva cauze împotriva Franței(de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001)a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.
În cauza dedusă judecății se constată, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat apelantul-inculpat de instanța de fond sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse, să releve un pericol concret, real și actual pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și, desigur, pentru menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969),riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei),sau să ordinea publică(Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și împotriva Olandei, Hotărârea nr.43701 din 05.07.2007).
Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză este incident motivul fundamental pentru menținerea măsurii arestului preventiv,"suspectul a comis o infracțiune și prin punerea sa în libertate există riscul să ordinea publică".
Potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria)detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.11, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este"data la care o persoană este acuzată",adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau"o dată anterioară"(data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de"acuzație penală",în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de"urmări importante"privitoare la situația învinuitului(decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat(decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului",cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare(decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelanților-inculpați nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții și nici chiar prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceleași motive, nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat, va fi desființată sentința penală apelată numai în ceea ce privește interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, se va reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Se va înlătura interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, aplicate inculpatului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, cu art.350 Cod procedură penală, se va menține arestarea preventivă a apelantului-inculpat.
În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, se va deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv din momentul pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 17.12.2009 la zi.
În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, onorariu avocat oficiu.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii,
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr.434/D din data de 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Desființează sentința penală apelată numai în ceea ce privește interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, reține cauza spre rejudecare și în consecință;
Înlătură interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, aplicate inculpatului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, cu art.350 Cod procedură penală, menține arestarea preventivă a apelantului-inculpat.
În temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, deduce în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv din momentul pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 17.12.2009 la zi.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău, onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2010, în prezența apelantului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Vadana Monica
GREFIER,
Red.sent.
Red.dec.
03.03.2010
4 ex.
Președinte:Vadana MonicaJudecători:Vadana Monica, Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela
