Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(25/2010)

DECIZIA PENALĂ NR. 37/

Ședința publică de la 11 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1137/F din data de 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a I-a Penală în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 februarie 2010, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11 februarie 2010 când a pronunțat următoarea decizie penală.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr.1137 din 16.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 - 175 lit. a și c Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 - 175 lit. c Cod penal.

În baza art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 - 175 lit. a și c Cod penal, a fost condamnat inculpatul (fiul lui și, născut la data de 06.05.1959 în A, jud.A, cu domiciliul în B,-, sector 1, necunoscut cu antecedente penale, CNP -) la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a, b, d, e Cod penal.

În baza art. 65 al. 2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e Cod penal, pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 al. 1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus prevenția de la 29.05.2009 la zi.

În baza art. 14 și 346 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 100.000 RON daune morale către partea civilă.

A fost respinsă cererea părții civile de acordare a cheltuielilor judiciare.

A fost obligat inculpatul la 8.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul București din 3 09 2009, s-au reținut următoarele:

În data de 12.10.2002 inculpatul s-a căsătorit cu partea vătămată (în prezent ), din mariajul acestora rezultând minora a, născută la 17.10.2002.

Cei doi împreună cu fiica minoră au locuit în imobilul din B,- sector 1.

Urmare neînțelegerilor intervenite între cei doi soți, la data de

24.09.2008 inculpatul - a introdus acțiune de divorț, iar la data de 03.10.2008 a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, încredințarea
minorei a-.

In data de 19.10.2008, partea vătămată (în prezent ) împreună cu minora a- au părăsit domiciliul din B,- sector 1, locuind o perioadă într-un centru de plasament și stabilindu-se în cele din urmă la data de 12.01.2009, în garsoniera situată în imobilul din B,-, - se. B, etaj 7,. 206, sector 6.

La data de 17.12.2008 Judecătoria Sectorului 1 B prin Sentința civilă nr. 16849,a respins cererea introdusă de inculpatul - privind încredințarea minorei a- pe calea ordonanței președințiale, dar a admis cererea reconvențională formulată de partea vătămată (în prezent ), minora fiindu-i încredințată spre creștere și educare acesteia.

După pronunțarea acestei hotărâri (ordonanța președințială) și în intervalul de timp în care se judeca cererea de divorț (prin Sentința civilă nr. 6811 din 20.05.2009 dispunându-se desfacerea căsătoriei și încredințarea minorei către partea vătămată), inculpatul se ducea uneori în vizită pentru aov edea pe fiica sa.

Astfel în seara zilei de 19.01.2009, după ce în prealabil a discutat telefonic cu partea vătămată, inculpatul - s-a deplasat la locuința acesteia din - de, nr. 5, - se. B, etaj 7,. 206, sector 6 unde a rămas în noaptea de 19/20.01.2009.

În dimineața zilei de 20.01.2009 partea vătămată (în prezent ) întrucât trebuia să meargă la serviciu a plecat împreună cu inculpatul -, în locuință rămânând minora a- ce urma să fie dusă la grădiniță de martora care locuiește în același imobil (bloc).

După ce în dimineața zilei de 20.01.2009 partea vătămată (în prezent ) și inculpatul - s-au despărțit, acesta din urmă a revenit la locuința din - de, nr. 5, - se. B, etaj 7,. 206, sector 6 unde rămăsese minora.

Inculpatul a intrat în locuință și apoi a mers în bucătărie unde, din geanta ce o avea asupra sa, a scos mercur metalic (lichid) pe care 1-a introdus în țigările aflate în pachetul marca, uitat de partea vătămată pe masă, la plecare.

Privitor la modalitatea în care inculpatul a procedat cu prilejul reconstituirii mecanismului de introducere a mercurului metalic (lichid), acesta a arătat că utilizând o scobitoare din lemn a extras inițial tutunul din țigări, a introdus mercurul în canalul creat astfel, după care a reintrodus tutunul iar apoi prin bătăi succesive a tasat tutunul. Procesul-verbal din 29.05.2009 prin care s-a reconstituit modalitatea în care s-au realizat aceste operațiuni cu planșa foto anexă relevă cantitățile și măsurătorile efectuate.

În timpul în care inculpatul - în locuința părții vătămate proceda la introducerea mercurului în țigări acesta a fost observat de minora a-, cu privire la acest aspect fiind încheiat procesul-verbal din 16.06.2009 dat fiind că minora are vârsta de 6 ani.

De asemenea în același interval de timp, dar după ce s-a realizat introducerea mercurului în țigări, în locuință a venit martora care în depoziția sa a arătat că "Am găsit ușa descuiată, iar după ce am intrat, am găsit fetița în cameră, iar domnul era în bucătărie, cu ușa de la bucătărie închisă. Am întrebat fetița de ce i-a deschis ușa, iar ea mi-a răspuns că nu a făcut acest lucru."

In continuare după ce minora a- a fost îmbrăcată, martora a condus-o la grădiniță, pe drum fiind însoțite de inculpatul - care relata "tot felul de lucruri urâte și jignitoare despre ", mama minorei, fosta sa soție (relatează același martor).

In cursul serii de 20.01.2009, partea-vătămată (în prezent ) după ce a revenit de la serviciu, a mers în bucătărie și a vrut să fumeze o țigară din pachetul rămas pe masa din bucătărie, dar a constatat că țigara respectivă este foarte grea. Partea vătămată a arătat, reține organul de urmărire penașă "Am scos din pachet o țigară iar aceasta mi-a căzut din mână întrucât era foarte grea. Am sunat-o de pe telefonul meu mobil pe dna căreia i-am spus să vină până la mine să-i arăt ceva. Aceasta a venit la mine și a luat țigara în mână constatând și ea că este grea.
I-am dat și fetiței mele țigara în mână iar ea a zis-mamă chiar că e grea. A doua zi pe 21.01.2009 când m-am întors de la serviciu, după-amiaza am mers la bucătărie pentru a mânca și am văzut pe masă niște biluțe care luceau. le-am pus într-o cutie. Bilutele de mercur se aflau nu numai pe masă ci și pe jos și pe scaun."

Partea vătămată (în prezent ) a procedat la înregistrarea cu telefonul mobil ce îi aparține a unei convorbiri telefonice cu inculpatul în care acesta fiind întrebat cu privire la conținutul acelor țigări, spune că nu știe nimic, dar în timpul aceleiași discuții afirmă "am avut niște becuri în geantă.da sunt halogene cu mercur. Le-am schimbat și am pus halogene cu sodium" (procese-verbale din 14.05.2009 privind transcrierea convorbirii telefonice înregistrată de partea vătămată).

Partea vătămată (în prezent ) a formulat plângere cu privire la cele constatate și a predat organelor judiciare țigările respective cât și cutia în care se aflau "bilutele" pe care le-a găsit pe masa din bucătărie și pe jos.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 17.04.2009 "In interiorul unei țigări din pachetul marca pus la dispoziție, al celor două țigări ambalate separat în folie, precum și în interiorul foliei puse la dispoziție, s-au pus în evidență 5,400 grame mercur metalic, mercurul metalic (lichid) nu este toxic. In schimb, acesta devine toxic ca dispersie fină, prin inhalare de vapori (care se formează chiar la temperatură scăzută) sau injectare intravenoasă și subcutanată. letală este de aproximativ 2,5 grame mercur evaporat."

De asemenea, materia prezentă sub formă de "biluțe" găsită de partea vătămată pe masa din bucătărie și pe jos a fost supusă analizei raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 04.06.2009, concluzionându-se " de culoare argintie cu reflexe metalice pusă la dispoziție este constituită din 4,81 grame mercur metalic".

Martora - a relatat cu privire la conduita inculpatului - cât și referitor la neînțelegerile ivite între cei doi soți, dar și cu privire la un incident în care" nu putea să-și amintească ce anume se întâmplase, știa doar că fusese lovită de el și îmi spunea că bănuiește că îi pusese ceva în cafea, pentru că știa că devenise agresivă și totodată incoerentă în gândire și exprimare."

Fiind audiat, in cursul urmăririi penale, inculpatul - a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat"Am rămas peste noapte dormind împreună cu fiica și soția mea, eu sperând că este un semn de reconciliere. A doua zi am plecat împreună cu soția mea lăsând copilul dormind. a plecat spre serviciu.Eu gândindu-mă că este prima zi de grădiniță a fiicei mele m-am hotărât să mă întorc. Am ajuns înapoi la garsonieră în jurul orei 08,00-08,30.copilul a reușit să deschidă ușa iar eu am intrat în casă.Asupra mea aveam o geantă cu scule pe care am pus-o pe masa din bucătărie.Mi-am adus aminte că în geantă am avut un termometru medical care se spărsese cu timp în urmă.Atunci am luat două țigări din pachet în care am introdus câte o picătură de mercur și le-am pus înapoi în pachetul de țigări. cursese din geanta mea pe masa din bucătărie. Am luat mercurul cu ajutorul unor scobitori sau bețe de chibrit de pe masa din bucătărie și l-am pus în cele două țigări. Practic cu degetele și cu ajutorul betelor de chibrit am deplasat biluțele de mercur care ajungeau la marginea mesei și le puneam în țigări. Am scos tutun din țigări, am pus mercur în țigări, iar după aceea am completat cu tutun țigările respective. în continuare am lovit de câteva ori cu filtrul țigării în masă pentru ca mercurul și tutunul reintrodus să se așeze. După aceea am pus cele două țigări în pachetul de țigări, am lăsat pachetul de țigări pe masă în bucătărie.După ce eu am introdus mercurul în cele două țigări pe care le-am pus în pachet, în timp ce mă aflam în bucătărie și căutam cereale pentru laptele copilului a venit doamna care avea chei de la locuință. Nu i-am spus nimic doamnei despre faptul că am pus mercur în cele două țigări. Eu și doamna am îmbrăcat copilul și l-am dus la grădiniță."

Audiat de către instanță la data de 30.05.2009 cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă inculpatul a declarat similar recunoscând săvârșirea faptei cu precizarea că " declarațiile soției mele sunt rău voitoare și urmărește să mă distrugă".

Inculpatul - (astfel cum s-a arătat mai sus) cu prilejul reconstituirii mecanismului prin care mercurul metalic (lichid) a fost introdus în țigări a arătat în mod concret cum a procedat.

În raport de problematica cauzei se reține că mercurul metalic se prezintă ca un lichid argintiu, foarte greu, cu densitate de 13,59 la 15, fierbe la 357 însă emite vapori chiar la temperatură ambientală, vaporii emiși fiind toxici iar decesul apare după inhalarea fumului.

Astfel cum s-a arătat prin adresa cu nr. Al- din 04.08.2009 a Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" intoxicația acută cu vapori de mercur metalic conduce la afectarea severă a organelor interne iar depășirea dozei letale determină decesul. In cauză se reține că doza totală introdusă în țigări a fost de 5,400 grame în timp ce doza letală este de aprox. 2,500 grame mercur evaporat (deși nu se pot face aprecieri riguroase privind doza care ar fi putut fi inhalată și severitatea intoxicației ulterioare dat fiind că manifestările sunt specifice de la pacient la pacient, în funcție de doza inhalată, starea de sănătate și particularitățile fiziologice ale persoanei).

Introducerea unei cantități mari de mercur metalic (lichid) în respectivele țigări, cu depășirea dozei letale aproximative, cu scopul ca substanța menționată prin reacția de vaporizare declanșată de temperatura ridicată rezultată în urma arderii să producă vapori toxici ce urmau să fie inhalați de partea vătămată, cu consecința afectării severe și structurale a organelor interne și determinării decesului, relevă intenția inculpatului de a suprima viața persoanei.

Dat fiind că viteza de vaporizare a mercurului metalic (lichid) crește odată cu temperatura iar la 356,73 C se atinge punctul de fierbere, la data de 22.06.2009 la Universitatea din B-Facultatea de s-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar pentru a măsura temperatura de ardere a unei țigări, fiind încheiat un proces-verbal cu tabel și grafice (realizându-se totodată fotografii judiciare cu etapele experimentului).

S-a constatat că jarul unei țigări măsoară temperaturi variabile între 380C- 900 media situându-se între 500C- 700, valorile ridicate fiind înregistrate la momentele de aprindere și inhalare (tragere din țigară cu inhalarea fumului).

în raport de valorile temperaturilor înregistrate a rezultat că este depășită chiar și valoarea de fierbere a mercurului (357 Celsius), vaporizarea astfel cum este stabilită științific în tratatele de specialitate producându-se chiar la temperaturi mai joase (ambientale) decât valoarea de fierbere.

Totodată măsurarea temperaturii produsă de flacăra brichetei a condus la înregistratea unor valori cuprinse între 744C- 835.

În raport de cantitatea de mercur găsită în țigări și anume 5,400 grame cât și cea găsită de partea vătămată pe masa din bucătărie și pe jos respectiv 4,810 grame (în total 10,210 grame) se reține că sursa din care a provenit substanța toxică este alta decât termometrul (astfel cum a afirmat inculpatul) dat fiind că într-un termometru medical se află doar 2,600 grame (proces-verbal din 29.05.2009 privind reconstituirea mecanismului prin care mercurul a fost introdus).

Situația de fapt reținută mai sus a fost dovedită, în cursul urmăririi penale, cu următoarele mijloace de probă:

-adresă, sesizarea formulată de partea vătămată și declarațiile acesteia.

-proces-verbal din 10.03.2009 încheiat de organele de poliție din cadrul Secției 25 Poliție privitor la predarea plicului conținând pachetul de țigări.

-proces-verbal din 23.04.2009 încheiat de organele de poliție din cadrul -Serviciul cu planșă foto anexă privitor la ridicarea unei genți din locuința părții vătămate.

-raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 17.04.2009, prin care s-a stabilit cantitatea și natura substanței găsite in țigări.

-raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 04.06.2009, prin care s-a stabilit cantitatea și natura substanței găsite in recipientul predat.

-adresa cu nr. A1- din 04.08.2009 a Institutului Național de Medicină Legală " Minovici", conținând considerații teoretice cu privire la intoxicația acută cu mercur.

-proces-verbal din 22.06.2009 privind efectuarea unui experiment judiciar la Universitatea din B-Facultatea de cu tabele și grafice precum și planșă foto anexă.

-adresa nr. 494/22.06.2009 a Universității din B-Facultatea de și extras din tratatul " of the ".

-proces-verbal de predare a unor obiecte și înscrisuri din 03.06.2009.

-declarații de inculpat și raportul de constatare tehnico-științifică privind comportamentul simulat nr. - din 03.06.2009.

-proces-verbal din 29.05.2009 privind reconstituirea mecanismului prin care mercurul a fost introdus cu planșă foto anexă.

-raportul de constatare tehnico-științifică privind comportamentul simulat al părții vătămate nr. - din 03.06.2009.

-procese-verbale din 14.05.2009 14.05.2009 privind transcrierea convorbirii telefonice înregistrată de partea vătămată.

-proces-verbal din 16.06.2009 de consemnare a declarației minorei a-.

-declarație martor -.

-declarație martor - și copia certificatului medico-lgal nr. A2/9765/08.12.2008.

-proces-verbal privind efectuarea unei percheziții domiciliare cu planșă foto anexă.

-raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A- privind pe inculpatul -.

-extrase din tratate privind proprietățile mercurului metalic lichid, consecințele intoxicării cu vapori și spețe.

-copia ale unor hotărâri judecătorești: Sentinței civile nr. 6811 din 20.05.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 B; Sentinței civile nr. 16849 din 17.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B; sentinței civile nr.410 din 15.01.2007 a Judecătoriei Sector 1

-copii înscrisuri: convocare pentru data de 28.02.2009, dovadă plăți și comunicare.

Prima instanță a reținut, în fapt, analizând materialul probator administrat în cauză, următoarele:

Pe fondul unei relații conflictuale existente între părțile aflate în cursul procedurii de divorț, în data de 20.01.2009, inculpatul a introdus mercur metalic (lichid) în cantitate de aproximativ 5,400 grame în țigările marca ce urmau să fie fumate de partea vătămată (în prezent ), cu intenția de a provoca decesul acesteia.

În seara precedentă datei de 20.01.2009 inculpatul a venit la domiciliul părții vătămate pentru a-i aduce acesteia un act necesar înscrierii la grădiniță a copilului minor al celor două părți, ridicat de la policlinică, la rugămintea părții vătămate.

Inculpatul a venit la domiciliul părții vătămate având asupra sa o geantă cu scule în care avea și un termometru conținând mercur lichid.

În cursul serii inculpatul a luat masa cu soția și fiica sa, după care a rămas să se joace cu minora, timp în care partea vătămată a adormit.

Deși convenise anterior cu partea vătămată să plece în seara respectivă, inculpatul a rămas peste noapte, dormind în aceeași cameră cu partea vătămată și minora a, fapt sesizat de partea vătămată care a renunțat însă să îl trezească pe inculpat întrucât astfel ar fi deranjat și somnul fiicei sale.

În jurul orei 6 în data de 20.01.2009, inculpatul și partea vătămată au părăsit împreună locuința pentru a merge la lucru, ambii luând același tramvai și coborând la stația.

De aici partea vătămată s-a îndreptat spre serviciu, iar inculpatul s-a întors la locuința acesteia, fără însă a-i comunica părții vătămate această hotărâre.

Aici inculpatul a deschis sistemul de asigurare folosind ustensilele pe care le avea în geantă.

Deși inculpatul a susținut că ușa locuinței a fost deschisă de minoră la rugămintea sa, Tribunalul a înlăturat această variantă ca neveridică. Susținerile inculpatului sunt înlăturate de relatările minorei ( 136 și urm. dup) care a arătat că nu știa să deschidă ușa întrucât sistemul de asigurare era prea complicat, și l-a văzut prin vizor pe tatăl său acționând asupra sistemului de asigurare, fără a întrebuința o cheie, mai exact trăgând de un cui și îndepărtând o bucată de lemn de la nivelul yalei cu o șurubelniță.

Relatările minorei aas unt detaliate și suficient de exacte pentru a înlătura orice dubiu asupra sincerității sale.

Mai mult, și martora a relatat că venind la locuința părții vătămate pentru aoc onduce pe minoră la grădiniță, a observat că ușa de la intrare este deschisă și a întrebat-o pe minoră de ce a deschis ușa, ceea ce minora a negat.

De altfel, inculpatul a fost deosebit de ezitant în poziția exprimată cu privire la acest aspect particular, declarațiile sale modificându-se succesiv, astfel încât în faza cercetării judecătorești acesta recunoaște ca a încercat să deschidă yala cu o cheie pe care o avea asupra sa, deși în cursul urmăririi penale nu menționează nimic cu privire la acest aspect, împrejurare ce va fi reținută de Tribunal ca reflectând nesinceritatea inculpatului.

După ce a pătruns astfel în locuință, inculpatul i-a dat minorei o de lapte și a condus-o în cameră după care s-a deplasat în bucătărie.

Aici inculpatul a scos mercur metalic din termometrul pe care îl avea în geantă pe care l-a introdus în două țigări luate din pachetul de țigări marca uitat de partea vătămată pe masă.

Este de menționat că acest pachet de țigări fusese cumpărat cu o seară înainte chiar de inculpat, la rugămintea părții vătămate.

Din declarațiile inculpatului și mențiunile procesului verbal de reconstituie (cu planșa foto aferentă) Tribunalul a reținut că inculpatul a utilizat o scobitoare din lemn pentru a extrage inițial tutunul din țigări, după care a introdus mercurul în canalul creat astfel, după care a reintrodus tutunul, iar apoi l-a tasat prin bătăi succesive.

Întregul proces a fost observat și de minora aap rin întredeschiderea ușii de la bucătărie.

Inculpatul a reintrodus țigările în pachetul pe care l-a lăsat pe masă.

La scurt timp a intrat în locuință martora, care urma să o ducă pe la grădiniță.

Inculpatul a părăsit locuința împreună cu martora și fetița sa, însoțindu-le până la grădiniță.

În cursul aceleiași seri, partea vătămată s-a reîntors la domiciliu în jurul orei 22.00, după ce o luase pe minoră de la vecina sa, și a intenționat să fumeze una din țigările aflate în pachetul din bucătărie, observând însă că aceasta era neobișnuit de grea și prezenta alburii.

Imediat partea vătămată a chemat-o pe martora care a observat și ea țigara în cauză, constând că și oad oua țigară din pachet se prezenta în mod similar.

Partea vătămată a ambalat pachetul și cele două țigări și le-a dat spre păstrare martorei.

A doua zi, partea vătămată a observat pe masa din bucătărie și câteva bobițe de mercur, pe care le-a introdus într-o cutie ce a fost depozitată inițial într-un loc ferit și apoi predată organelor de poliție.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din data de 17.04.2009 Tribunalul a reținut că inculpatul a introdus în țigările aflate în pachet cantitatea totală de 5,400 grame mercur metalic.

Potrivit aceluiași raport, doza letală este de aproximativ 2,5 grame mercur evaporat.

Tribunalul a reținut că această cantitate de mercur folosită de inculpat era mai mult decât suficientă pentru a produce un rezultat letal ca urmare a inhalării metalului.

În ceea ce privește efectele acestui proces, același raport le detaliază astfel cum sunt expuse în literatura de specialitate: " sub formă de vapori sau de dispersii foarte fine este foarte toxic, inhalarea acestora putând provoca intoxicații cronice sau acute, doza letală fiind de circa 2,5 mercur evaporat."

Prima instanță a constată așadar că acțiunea inculpatului avea în mod obiectiv aptitudinea de a provoca moartea victimei și că acesta a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, intenția directă.

Este de notorietate, a mai subliniat prima instanță, faptul că mercurul lichid poate provoca în cantități suficiente moartea unei persoane. De altfel chiar maniera în care inculpatul a acționat relevă că acesta cunoștea posibilul rezultat al faptei sale, acesta disimulând mercurul în cantitatea de tutun aflată în două țigări din pachet în condiții care creau premisele necesare pentru ca fapta să se și finalizeze.

Susținerile inculpatului care se apără arătând că nu intenționa decât să își sperie soția au fost considerate nereale, prima instanță înlăturându-le, întrucât modalitatea elaborată în care acesta a pregătit săvârșirea faptei și a acționat exclud posibilitatea ca o atare intenție să fi existat la momentul comiterii ei, iar eventualele remușcări ale inculpatului, ulterior acesteia, (acesta susținând că a încercat să o avertizeze pe partea vătămată să nu fumeze acele țigări) în mod evident nu au îmbrăcat și o formă materială, întrucât partea vătămată a arătat că nu l-a mai găsit pe inculpat la întoarcerea în locuință și nu a primit nici un fel de altă atenționare din partea acestuia. Or, în mod evident acesta ar fi avut la îndemână o multitudine de mijloace care i-ar fi dat posibilitatea să o împiedice pe partea vătămată să aibă contact cu acele țigări.

Tribunalul a mai reținut că inculpatul a acționat cu premeditare, deoarece s-a considerat că prezența tubului de mercur în geanta inculpatului avea caracter întâmplător, în condițiile în care un astfel de instrument nu are legătură cu vreuna din ocupațiile inculpatului.

În plus declarațiile acestuia cu privire la prezența termometrului sunt contradictorii, întrucât dacă inițial a susținut că avusese în geantă cu o perioadă în urmă un termometru care se spărsese, în cursul cercetării judecătorești susținut o altă variantă, anume că acest termometru îi fusese dat de către soția sa pentru a-l înapoia persoanei de la care aceasta îl împrumutase.

Și susținerile inculpatului în sensul că a luat cu sine trusa de scule pentru a efectua anumite reparații la locuința părții vătămate sunt nereale și au fost înlăturate, fiind infirmate de declarațiile părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a sau 10 lit.d Cod procedură penală, iar în subsidiar solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate. În motivarea scrisă și orală a căii de atac, inculpatul a arătat că plângerea penală s-a formulat la aproximativ 2 luni de la momentul săvârșirii faptei, nu au fost respectate dispozițiile privitoare la identificarea, ridicarea, transportul și predarea corpului delict, respectiv a țigărilor conținând substanța toxică, situație în care acest probatoriu trebuie îndepărtat din ansamblul mijloacelor de probă în temeiul art.66 alin.2 Cod penal.

De asemenea, s-a considerat că este necesar a fi identificat numitul care ar fi trebuit să verifice pachetul de țigări prin scoaterea tutunului din fiecare țigară în parte și reintroducerea acestuia, cum de altfel s-a procedat în cadrul constatării tehnico-științifice.

În ceea ce privește mijlocul de probă menționat, respectiv raportul de constatare tehnico-științifică, s-a considerat că acesta la rândul său nu poate fi folosit ca mijloc de probă, deoarece conține aspecte cu caracter teoretic, nu a precizat dacă țigările expertizate provin din pachetul pus la dispoziția organului de urmărire penală de către partea vătămată.

Inculpatul a mai solicitat ca înscrisul depus la dosar de către partea vătămată la judecata în fond, respectiv raportul medical emis de Centrul medical, din data de 13.11.2009, care atestă existența în proba de urină aparținând părții vătămate a unei concentrații de mercur, să fie îndepărtat de asemenea din ansamblul probator, deoarece conform situație de fapt reținute în prezenta cauză, partea vătămată nu a fumat nicio țigară pentru a inhala mercurul, iar dacă acesta ar fi fost inhalat, ar fi fost eliminat în câteva zile, iar nu după circa un an.

În cursul judecării apelului, au fost audiate părțile, inculpatul arătând că situația juridică în care este implicat este rezultatul acțiunii șicanatorii ori răzbunătoare a soției sale, însă a continuat, arătând că ideea de a introduce mercurul în țigări, a apărut în mod spontan, pentru a se răzbuna pe soția sa sau pentru aof ace să se teamă. Acesta a mai arătat că știa faptul că mercurul este o substanță toxică și faptul că s-a gândit să recupereze pachetul de țigări, context în care a încercat să ia legătura și să stea de vorbă cu partea vătămată însă aceasta nu a fost de acord, totuși inculpatul spunându-i să arunce pachetul de țigări, deși nu i s-a permis accesul în locuință. Inculpatul a mai precizat că discuțiile telefonice înregistrate și menționate în dosarul de urmărire penală, au avut loc la un interval de circa două luni de la acțiunea sa.

Partea vătămată audiată a învederat faptul că l-a găsit pe inculpat în domiciliul său, deși nu-i permisese acestuia accesul. Referitor la pachetul de țigări a arătat că în momentul în care a scos o țigară din pachet, aceasta i-a căzut din mână, fiind inexplicabil de grea, situație în care, luând-o de jos, a examinat-o, constatând că prezintă albicioase. Observând aceste aspecte, a avut convingerea că inculpatul
i-a introdus droguri în țigări, motiv pentru care a chemat-o pe vecina sa, martora, pentru a-i arăta ce a descoperit.

Martora i-a relatat că are o cunoștință care lucrează în poliție, luând legătura imediat cu aceasta, lucrătorul de poliție, numitul, transmițându-i părții vătămate să introducă țigările într-o și să aștepte că va veni să le ridice. Partea vătămată a arătat că a lăsat pachetul de țigări în grija vecinei sale până când acesta a fost ridicat de cel cu care se luase legătura. Partea vătămată a mai arătat că, personal, l-a întrebat pe inculpat ce substanță a introdus în țigări, acesta spunându-i că este vorba de o substanță care să o determine să renunțe la fumat. Partea a susținut că în urmă cu un an, după ce a băut o cafea pregătită în prezența inculpatului, i s-a făcut rău, fiind transportată cu ambulanța la spital, pentru o perioadă fiind lipsită de control asupra propriei persoane și prezentând o amnezie în legătură cu acele evenimente, reținând numai faptul că a avut dureri foarte mari la nivelul capului, însă, de la vecinii săi, a aflat că se manifesta necontrolat, fiind de o violență extremă.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în urma unei riguroase analize a ansamblului probator a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.

În cursul judecății în fond, s-a procedat la audierea inculpatului care, de asemenea, a arătat că a pus mercur în țigările părții vătămate cu intenția de aos peria, arătând, că nu i-a spus acesteia că a introdus o substanță toxică în țigări, dar că i-a cerut să le arunce. Inculpatul a arătat modul în care a introdus mercurul în țigară, prin scoaterea unei cantități de tutun anterior picurării mercurului și apoi reformarea țigării.

Partea vătămată a fost, de asemenea, audiată în fond, aceasta menținând aspectele relatate în cursul urmăririi penale și reiterate în cursul judecării apelului, subliniindu-se numai că, în repetate rânduri l-a întrebat pe inculpat ce a introdus în țigări, acesta precizându-i că substanța este indicată pentru a se lăsa de fumat, de altfel, partea vătămată gândindu-se că în țigară sunt introduse droguri, dată fiind greutatea sporită a acestora.

Martora a arătat, în aceeași fază procesuală, că partea vătămată a chemat-o într-o seară, arătându-i pachetul de țigări, constatând personal că o țigară este foarte grea și părea umedă. Pachetul și țigările au fost introduse într-o ce i-a fost remisă, iar o cunoștință a sa a sfătuit-o pe partea vătămată să facă plângere la organele de poliție. Ulterior, pachetul de țigări a fost preluat de un lucrător de poliție, după maxim o săptămână. Martora a mai arătat că partea vătămată s-a hotărât într-o perioadă de ordinul zilelor, dacă sesizează organele de poliție, precizând că îi este frică și mai are și alte motive pentru care nu se hotărâse. Aceasta a mai arătat însă că inculpatul o presa personal, dar și pe partea vătămată ca să-i fie restituite țigările.

În cursul judecății în fond, s-a depus de către partea vătămată un raport medical care atestă că la data de 13.11.2009 prezintă valori normale ale mercurului în proba analizată (fila 40).

Acestor mijloace de probă li se adaugă cele efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv constatări tehnico-științifice privitoare la matura substanțelor descoperite și la cantitatea acestora, un experiment judiciar pentru stabilirea temperaturii de ardere a unei țigări, dar și reconstituirea modalității in care a acționat inculpatul.

Astfel, s-a stabilit simptomatologia privind intoxicația acută cu valori de mercur lichid și faptul că substanțele expertizate, găsite in interiorul unei genți și în țigări, constituie mercur metalic în cantitate de 4,81 grame și 5,40 grame, o doză letală fiind de aproximativ 2,5 grame mercur evaporat. Se constată că numai doza conținută de o singură țigară era suficientă pentru atingerea scopului infracțional. Contrar susținerii apărării, a fost realizată o măsurătoare a greutății unei țigări obișnuite și, comparativ, a țigărilor conținând mercur, astfel încât este determinabilă cantitatea de mercur din fiecare țigară în parte ( o țigară cântărește, de regulă, între 0,771 și 0,824 gr. în timp ce cele două țigări ambalate separat cântăreau 3,022 și 3,657gr. iar a treia identificată în pachetul pus la dispoziție, cântărea 1,139 gr. ( 127 dosar )

Institutul de Medicină Legală a arătat că deși se cunoaște cantitatea de mercur conținută de fiecare țigară, nu se pot face aprecieri riguroase privind doza ce ar fi putut fi inhalată și severitatea intoxicației ulterioare (fila 41).

Datorită acestei concluzii, s-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar la Universitatea B - Facultatea de pentru stabilirea temperaturii de ardere a unei țigări, dat fiind faptul că mercurul lichid produce vapori la o temperatură scăzută, întocmindu-se un proces-verbal (fila 45 și urm.). S-a stabilit că în condiții ambientale de temperatură și presiune (250și o atm), mercurul alb este parțial vaporizat, stabilindu-se și particularitățile fizico-chimice ale acestuia, adresa fiind semnată de reprezentantul Facultății de din cadrul Universității B, domnul prof. universitar dr., la adresa întocmită de acesta și datată 22.06.2009 (fila 67) fiind atașate copii xerox din lucrările menționate în cuprinsul său.

Toate aceste mijloace de probă au furnizat date certe și coerente în baza cărora, in mod corect, prima instanță a reținut că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, acestea conducând la concluzia întrunirii condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului. În plus, mijloacele de probă au fost obținute în condițiile respectării dispozițiilor legale și au forță probantă. Se reține, contrar susținerilor apărării, că în procesul verbal datat 10 03 2009, s-a consemnat faptul că partea vătămată s-a deplasat la secția 25 Poliție, însoțită de numitul, pentru sesizarea organului judiciar în vederea cercetării făptuitorului, predând cu această ocazie pachetul de țigări. Conform, adresei depuse la fila 22 și 30, corpurile delicte, ambalate, sigilate și ștampilate au fost înaintate de către organul de urmărire penală, expertului, în vederea efectuării constatărilor tehnico-științifice fizico-chimice, astfel încât nu se poate susține existența vreunei nulități a acestor mijloace de probă, dispozițiile legale aplicabile fiind respectate.

Se va mai reține din coroborarea declarațiilor părți vătămate, martorei și a înregistrărilor convorbirilor telefonice că inculpatul nu s-a desesizat și nu a împiedicat producerea rezultatului înainte de descoperirea faptei pentru a fi incidentă cauza de impunitate prevăzută de art 22.Cod Penal, astfel cum susține apărarea. Inculpatul nu a precizat natura substanței introduse in țigări și nici caracterul toxic al acesteia, precizându-i chiar părții vătămate că este alegerea sa ce va face,le va arunca sau le va fuma( 133 dos. ).

În ceea ce privește solicitarea acestuia de achitare în temeiul art 10 lit - fapta nu există - sau - faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii -, este de subliniat aceea că fapta există în realitatea obiectivă, de altfel inculpatul a și recunoscut introducerea mercurului în țigările părții vătămate, dar și faptul că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii cercetate, atât sub aspectul laturii subiective cât și obiective.

Elementul material al laturii obiective este realizat prin acțiunea directă a inculpatului de introducere a substanței toxice în țigările părții vătămate.

Latura subiectivă este realizată sub forma intenției directe, inculpatul având reprezentarea clară a faptei, urmărind producerea rezultatului socialmente periculos. Expertiza psihiatrică atestă faptul că acesta nu prezintă tulburări de natură a modifica capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a rămas în faza tentativei întrucât, deși acțiunea a fost finalizată de inculpat, aceasta nu a produs rezultatul urmărit datorită diligenței părții vătămate.

Curtea apreciază că substanța utilizată de inculpat a fost aptă și suficientă să atingă scopul urmărit și, în consecință, fapta nu este absurd concepută astfel încât să poată fi considerată o tentativă absolut improprie, aceasta rămânând o faptă incriminată, respectiv o tentativă pedepsibilă. părții vătămate care a înțeles să nu fumeze țigările nu poate conduce la concluzia că modul de concepere al faptei era absolut impropriu producerii rezultatul urmărit de inculpat.

În ceea ce privește elementul circumstanțial al premeditării, Curtea apreciază că natura substanței folosite, modul de introducere în țigări a acesteia, evidențiat în cursul procedurii reconstituirii, conduc la concluzia existenței, anterior trecerii la acțiune, a unui răgaz suficient pentru identificarea mijloacelor necesare acțiunii și a unei analize ori chibzuințe asupra modalității de realizare. Este relevant, din această perspectivă, faptul că accesul în locuința părții vătămate și la obiectele personale ale acesteia nu era facil, iar, de asemenea, identificarea substanței toxice și obținerea sa presupunea, inevitabil, acțiuni de pregătire.

În ceea ce privește apărarea întemeiată pe ideea neaudierii numitului, se constată că în procesul verbal din data de 10 03 2009, s-a consemnat faptul că partea vătămată s-a deplasat la secția 25 Poliție însoțită de acesta, însă până la întocmirea acestui proces verbal numitul a părăsit sediul. Curtea a apreciat că audierea acestuia în calitate de martor nu poate furniza elemente relevante referitoare la fapta cercetată, ci numai la conduita părții vătămate, după descoperirea țigărilor, aspecte ce nu au fost apreciate ca utile cauzei.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea reține că au fost avute în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod penal, instanța de fond realizând o corectă analiză a acestor criterii în urma căreia a stabilit și aplicat corect natura pedepsei și cuantumul acesteia și a determinat riguros modalitatea de executare. Acest tratament sancționator apare ca fiind să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii. Astfel au fost avute în vedere, modul de operare, urmarea produsă, circumstanțele reale și circumstanțele personale, Curtea adaugă aspectelor privitoare la individualizarea pedepsei menționate de instanța anterioară faptul că expertiza psihiatrică a constatat ă inculpatul nu prezintă tulburări de natură a modifica sau altera aprecierea critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, că pentru săvârșirea infracțiunii a pătruns, fără încuviințarea părții vătămate, în domiciliul acesteia, că a acționat în prezența minorei, fiica părților, care a observat acțiunile tatălui său prin ușa întredeschisă, că nu prezintă o atitudine care să conducă la concluzia că regretă săvârșirea faptei. Toate acestea conduc la concluzia unui pericol social ridicat al inculpatului care justifică tratamentul sancționator aplicat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei accesorii, Curtea apreciază că natura faptei săvârșite, modul de operare descris anterior, alături de ansamblul criteriilor evocate de prima instanță, conduc la concluzia nedemnității inculpatului în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e Cod penal. Din perspectiva drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore ori curator, se apreciază că intenția infracțională conduce la acceptarea de către inculpat a ideii de a lipsi minora, fiica părții vătămate, dar și a inculpatului, de suportul matern, dar și faptul că acțiunea ilicit penală, violentă, a fost îndreptată împotriva unui membru al familiei, acțiune aptă să producă suferințe intense, de ordin psihic, inclusiv minorei.

Ca urmare, în temeiul art. 379 pct 1 lit b C.P.P. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Constatând că subzistă temeiurile ce au condus la luarea măsurii arestării preventive, dar și faptul că față de inculpat s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, in fond, la pedeapsa închisorii, văzând și dispozițiile art 3002,160bC.P.P. și art 5 pg.1 lit a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea va menține starea de arest a acestuia.

În temeiul art 88.Cod Penal și 381.C.P.P. se va deduce prevenția executată de inculpat din pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Văzând și dispozițiile art 192 alin 2.C.P.P. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1137/F din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Menține starea de arest a acestuia și deduce prevenția de la 29.05.2009 la zi.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact 2 ex./ 8.03.2010

- - jud.:

Președinte:Francisca Maria Vasile
Judecători:Francisca Maria Vasile, Iuliana Ciolcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Bucuresti