Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 174 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 38
Ședința publică din 13 iulie 2009
PREȘEDINTE: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 10 august 1984, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 178 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul apelant, asistat de avocat din oficiu, părțile vătămate și, lipsă fiind partea civilă.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, prin apărător, depune la dosar un memoriu.
Întrebat fiind, inculpatul apelant arată că își menține declarațiile anterioare și că nu dorește să mai dea o altă declarație în această fază procesuală.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat din oficiu pentru inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, redozarea pedepsei întrucât consideră că pedeapsa de 30 de ani ce i-a fost aplicată este mult prea mare în raport cu gravitatea faptelor, modul în care au fost comise faptele, circumstanțele atenuante ale inculpatului, faptul că acesta a recunoscut și regretat fapta săvârșită, a colaborat cu organele de urmărire penală, dând relații detaliate asupra modului în care a acționat. Solicită redozarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse orientate mult sub minimul special prevăzut de lege și înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public arată că pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând în final 30 de ani închisoare, aplicată inculpatului pentru activitatea infracțională desfășurată în cursul lunii iunie 2008, a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. La aplicarea pedepsei s-au avut în vederea multitudinea infracțiunilor săvârșite de către inculpat într-o perioadă relativ scurtă din cursul lunii iunie 2008, infracțiuni deosebit de grave: furt, furt calificat, două infracțiuni de viol și o infracțiune de omor în formă calificată, fapte care denotă violența și agresivitatea deosebită a inculpatului, în condițiile în care acesta se afla deja în stare de recidivă atât postcondamnatorie cât și postexecutorie. Față de toate aceste aspecte, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținere ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Instanța pune în discuția părților menținerea stării de arest a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de menținere a stării de arest dată fiind subzistența conținutului temeiurilor care au determinat această măsură.
Avocat arată că, în condițiile în care instanța consideră că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative de libertate mai subzistă, pune concluzii de lăsare la aprecierea instanței.
Părțile vătămate arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței atât menținerea stării de arest preventiv cât și soluționarea cauzei pe fond.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 178 din 10.06.2009 a Tribunalului Suceava - Secția penală, în temeiul art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 210 od penal, art. 197 al. 1 od penal, art. 197 al. 1 od penal, art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e Cod penal, art. 174 al. 1 raportat la art. 175 al. 1 lit. h, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 208 al. 1 od penal raportat la art. 210 od penal, art. 197 al. 1 od penal, art. 197 al. 1 od penal, art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e Cod penal, art. 174 al. 1 raportat la art. 175 al. 1 lit. h, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și 37 lit. b Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 208 al. 1 raportat la art. 210 od penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt (fapta din 26 iunie 2008).
În baza art. 39 al. 1 od penal s-au contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 21.05.2008, cu pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 208 al. 1 raportat la art. 209 al. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din 29 iunie 2008).
În baza art. 39 al. 1 od penal s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 21.05.2008, cu pedeapsa de 4 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea apelată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 197 al. 1 od penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b și e Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol (parte vătămată ).
În baza art. 39 al. 1 od penal s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 21.05.2008, cu pedeapsa de 7 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea apelată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 197 al. 1 od penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b și e Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de viol (parte vătămată ).
În baza art. 39 al. 1 od penal s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 21.05.2008, cu pedeapsa de 7 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 174 al. 1 od penal raportat la art. 175 al. 1 lit. h, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 25 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b și e Cod penal pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
În baza art. 39 al. 1 od penal s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 21.05.2008, cu pedeapsa de 25 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre sunt concurente cu infracțiunea de viol pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 35/27.01.2009 a Tribunalului Botoșani, definitivă prin neapelare la data de 11.02.2009 și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 505/8.12.2008 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare la data de 3.12.2008.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 505/8.12.2008 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare la data de 3.12.2008 și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente și anume:
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 al. 2 lit. c, art. 21lit. b pen.;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 al. 2 lit. c, art. 21lit. b pen.;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 al. 1.pen.;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. i pen.
În baza art. 36 od penal, art. 34 lit. b Cod penal raportat la art. 33 lit. a Cod penal s-au contopit pedepsele la care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea apelată cu pedepsele la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 505/8.12.2008 a Judecătoriei Săveni precum și cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 35/27.01.2009 a Tribunalului Botoșani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 al. 1, 3 od penal urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani de închisoare cu aplicarea unui spor de 5 ani închisoare.
Inculpatul a fost obligat să execute în final o pedeapsă principală de 30 de ani de închisoare.
În baza art. 36, art. 35 al. 2,3 od penal s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II,b,e Cod penal pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 od penal au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, e Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinței penale nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, a sentinței penale nr. 35/27.01.2009 a Tribunalului Botoșani și a sentinței penale nr. 505/8.12.2008 a Judecătoriei Săveni și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
S-a dedus din pedeapsa principală durata pedepsei executate în baza mandatului de executare nr. 353/21.05.2008 emis în baza sentinței penale nr. 252/21.04.2008 a Judecătoriei Suceava de la 5.07.2008 la zi.
În baza art. 88 od penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 17.12.2008 la zi.
În baza art. 350 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1000 de lei.
S-a luat act că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 14 și art. 346 al. 1 Cod procedură penală, art. 998, 999 cod civil a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 8.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 18.839 lei
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la începutul lunii mai 2008 inculpatul s-a angajat ca muncitor sezonier la stâna aparținând părții vătămate care a acceptat ca acesta să locuiască în locuința sa improvizată.
În dimineața zilei de 26 iunie 2008 partea vătămată a primit suma de 1000 lei de la diverse persoane cărora le-a vândut produse alimentare, bani ce au fost puși într-o poșetă, iar poșeta a fost așezată în locuința improvizată în care locuiau împreună soțul său și inculpatul (vol. IV, 180 ds. ).
Inculpatul, observând locul unde victima a pus banii, a motivat față de aceasta că în acea zi nu poate să meargă cu oile la iar după plecarea ei, în jurul orelor 11:30, a intrat în locuință de unde și-a însușit banii. Ulterior inculpatul a luat de la o vestă reflectorizantă, un lacăt și un șnur de la o (vol. I, 14 ds. ), și-a luat bicicleta și hainele personale, deplasându-se spre comuna.
Pe parcursul cercetărilor s-au recuperat și restituit părții vătămate (vol. I, 25) vesta, lacătul și șnurul,.), suma de bani fiind cheltuită de inculpat, aceasta declarând că nu se constituie parte civilă în cauză față de autorul infracțiunii (vol. I, 14 ds.; 118 ds. fond).
Având asupra sa bunurile sustrase de la, inculpatul a adoptat hotărârea de a se deplasa spre județul În jurul orelor 14:00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 29 IA, pe raza satului Bălinești, a observat-o pe partea vătămată, care se deplasa spre domiciliu, locuința acesteia fiind la aproximativ 50 de locul unde a observat-o inculpatul.
Inculpatul a depășit victima, apoi a oprit bicicleta pe marginea șoselei, prefăcându-se că repară ceva la aceasta iar când a ajuns în dreptul său, a sărit asupra acesteia, amenințând-o cu un cuțit. Victima s-a împotrivit inculpatului, împrejurare în care acesta a lovit-o cu pumnii, înfrângându-i voința, după care a târât-o într-un lan situat la marginea șoselei. Întrucât victima continua să se împotrivească, inculpatul i-a provocat leziuni cu un cuțit în diverse zone ale corpului, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, după care a smuls de pe victimă hainele cu care era îmbrăcată (vol. I, 75 - 83 ds. ).
În continuare, tot sub amenințarea cuțitului și uzând de violențe, inculpatul a întreținut relații sexuale normale, anale și orale cu partea vătămată (vol. I, 186 - 188 ds. ).
de strigătele soției sale martorul (vol. I, 132 - 139 ds.; 52 ds. fd.) care lucra în apropierea locului faptei s-a deplasat spre locul unde se afla aceasta și inculpatul ceea ce l-a determinat pe acesta să înceteze agresiunea asupra părții vătămate, încercând să î1 atace pe martor, care a reușit să se apere lovindu- cu un corp contondent dur peste brațe, după care inculpatul și-a găsit scăparea prin fugă - abandonând la locul agresiunii bicicleta și celelalte obiecte personale (vol. I, 66 - 69 ds. ).
Conform concluziilor medicului legist din cadrul R (vol. I, 74 ds. ), numita a prezentat leziuni de violență care atestă constrângerea fizică sau opoziția și care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor, precum și de corpuri dure, leziunile necesitând pentru vindecare un nr. de 5 - 6 zile îngrijiri medicale. Aspectul morfologic al regiunii anale atestă realitatea unei agresiuni sexuale anale. S-a procedat la efectuarea unei examinări microscopice a secreției vaginale, constatându-se prezența spermatozoizilor, fapt care atestă realitatea unui raport sexual.
Obiectele abandonate de către inculpat la locul agresiunii sexuale au fost prezentate martorei, care le-a recunoscut ca aparținând inculpatul (vol. I, 179 ds. ).
La data de 29 iunie 2008, inculpatul a părăsit localitatea de domiciliu și s-a deplasat spre municipiul S, cu intenția declarată de aov iola pe numita, nepoata părții vătămate (vol. IV, 165 ds. ), intenție negată ulterior de acesta. În jurul orelor amiezii, inculpatul s-a oprit la o casă în construcție, situată pe Dealul Mănăstirii, la circa 400 de stâna la care lucrase anterior, urmărind în continuare până la orele 21:00 apariția posibilei victime în perimetrul stânei. În jurul orelor 21:00, inculpatul a sesizat că pe drumul de țară din zona respectivă se apropie de casa unde pândea o persoană de sex feminin care era victima, persoană care anterior a stat cu prietenul său, martorul, pe respectivul deal, victima deplasându-se singură spre domiciliu în acel moment.
Sesizând că în zona respectivă nu se mai afla vreo altă persoană, inculpatul s-a hotărât să o violeze pe victima.
În aducerea la îndeplinire a acestei rezoluții, inculpatul a urmărit deplasarea victimei pe o distanță de câteva sute de metri, reușind să-i iasă în față. acte de violență de intensitate ridicată, inculpatul a reușit să doboare victima la pământ, a târât-o apoi pe o distanță de aproximativ 8 de pe (vol. IV, 53 ds. ) până într-un loc cu vegetație înaltă (vol. IV, 54; vol. II, 18 - 23 ds. ), după care a dezbrăcat-o de haine. în continuare la violențe pentru a înfrânge voința victimei, inculpatul a întreținut cu aceasta raporturi sexuale normale, anale și orale și, întrucât victima a încercat să scape de agresiunea sexuală, inculpatul a imobilizat-o cu un șnur luat de la hainele victimei, legându-i acesteia mâinile.
Finalizând agresiunea sexuală asupra victimei, inculpatul i-a comunicat acesteia că poate să plece, potrivit propriei declarații. După ce victima s-a ridicat din zona unde s-a desfășurat agresiunea, probabil deranjat de strigătele de ajutor ale acesteia (fapt care nu s-a putut stabili cu certitudine în lipsa altor probe în afara declarației inculpatului), inculpatul a doborât-o din nou la pământ, cu fața în jos, a pus în jurul gâtului acesteia un alt șnur, după care a început să tragă în plan vertical de capetele șnurului, concomitent cu apăsarea zonei cervicale cu genunchii (vol. IV, 58 - 60, 167 ds. ). Aceste manopere violente exercitate de inculpat au condus la sugrumarea victimei, urmată de decesul acesteia la scurt timp după încetarea acțiunii inculpatului.
În timp ce victima era doborâtă la pământ și până la instalarea decesului, inculpatul și-a însușit bunurile acesteia (o pereche de șlapi, o poșetă în care se aflau două telefoane mobile, bijuterii, obiecte cosmetice etc, bunuri în valoare totală de 1000 lei), părăsind zona agresiunii. Inculpatul s-a oprit apoi pe Dealul Mănăstirii, la circa 100 de locul agresiunii, observând atunci două persoane care se aflau chiar în locul unde a abandonat victima (vol. IV, 168 ds. ), identificate ulterior în urma cercetărilor ca fiind martorul și fiica sa (vol. IV, 1, 2 ds. ), care au descoperit cadavrul victimei la orele 21:50, sesizând telefonic acest aspect la numărul unic de urgențe 112.
Inculpatul a părăsit apoi în fugă zona respectivă, abandonând o parte din bunurile sustrase pe un teren viran (vol. IV, 72, 73 ds. ) după care, până la data de 05 iulie 2008, s-a deplasat pe raza mai multor localități, ascunzându-se de organele de urmărire penală în vederea sustragerii de la cercetări. În această perioadă inculpatul a folosit unul dintre telefoanele sustrase de la victimă, purtând convorbiri telefonice cu martorii (vol. III, 68 ds.; vol. IV, 108 - 117 ds. ) și (vol. III, 80 ds.; vol. IV, 112 ds. ).
Conform concluziilor medicului legist din cadrul S (vol. II, 55, 56 ds. ), moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin comprimare cervicală prin intermediul unui laț incomplet (ștrangulare). La examenul extern, s-au constatat două șanțuri de ștrangulare dispuse cervical anterior și bilateral, fără interesare posterioară; aceste șanțuri de ștrangulare situate doar în partea anterioară respectiv lateral dreapta și stânga, s-au putut produce prin tracționarea din spatele victimei a unui laț (șnur). S-au mai constatat multiple echimoze, hematoame, plăgi contuze, fractură de piramidă nazală, ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente (pumn, picior), precum și plăgi tăiate ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor (cuțit); fractura de piramidă nazală a determinat epistaxis, cu înghițirea sângelui și posibil cu regurgitare și aspirare pe arborele bronșic. De asemenea, s-au constatat fisuri anale care s-au putut produce prin dilatarea orificiului anal, inclusiv printr-o relație sexuală anală. Examenul microscopic al secreției vaginale respectiv anale nu a pus în evidență prezența spermatozoizilor.
La data de 05 iulie 2008 inculpatul a fost identificat și reținut pe raza comunei Mihălășeni, județul B (vol. IV, 85 fds. ), iar ulterior a fost încarcerat. La momentul identificării, asupra sa au fost descoperite aproape toate bunurile sustrase de la victima .
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, au fost prelevate probe biologice din anus și din vagin de la victima și totodată s-au ridicat legăturile identificate în jurul gâtului și mâinilor. Aceste probe au fost supuse unei expertize genetice în cadrul Institutului de Criminalistică aparținând Conform concluziilor raportului (vol. IV, 125 - 138 ds. ), genotiparea urmelor biologice recoltate de la victima (din anus și vagin) a pus în evidență un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltată de la numitul ; frecvența de regăsire a profilului genetic al ADN extras din probele de referință recoltate de la autor este de 7,69 x 10-20, grupul populațional în care acest profil genetic este unic fiind de 13.000.000.000.000.000.000. Totodată, și pe șnurul identificat în jurul încheieturilor mâinilor, respectiv în jurul gâtului victimei, s-au identificat celule epiteliale a căror genotipare a pus în evidență profiluri identice cu cel al probei biologice de referință a inculpatului.
S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului care la data de 26.06.2008 a luat din posesia părții vătămate, cu care locuia, suma de 1000 de lei, o vestă reflectorizantă, un lacăt, un șnur de la o, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și le însuși pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal raportat la art. 210 od penal.
Tribunalul a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava de schimbare a încadrării juridice a acestei fapte reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu în sensul de a se reține dispozițiile art. 210 od penal prin raportare la art. 208 al. 1 od penal având în vedere că acest articol este cel care incriminează infracțiunea de furt iar art. 210 od penal prevede doar o condiție de punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale în anumite situații, respectiv plângerea persoanei vătămate. În acest sens a făcut aplicarea art. 334 Cod procedură penală.
S-a reținut că fapta inculpatului, care la data de 26.06.2008, în jurul orei 1400, prin amenințare cu un cuțit, a aplicat lovituri repetate cu pumnul în zona capului și tăieturi cu cuțitul în diverse zone ale corpului, a constrâns-o pe partea vătămată să întrețină cu el relații sexuale normale, anale și orale, victima suferind în urma agresiunii sexuale mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 al. 1 od penal.
În drept, fapta aceluiași inculpat care la data de 29.06.2008, în jurul orei 2100, prin exercitarea unor acte de violență asupra victimei a doborât-o la pământ, a târât-o circa 8 metri, a legat-o cu un șnur de mâini, constrângând-o astfel pe aceasta să întrețină cu el relații sexuale normale, anale și orale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 al. 1 od penal.
În drept, fapta aceluiași inculpat,care la aceeași dată, într-un loc public, profitând de faptul că victima era doborâtă la pământ după exercitarea actelor de violență și agresarea sa sexuală, a luat, fără consimțământul acesteia, mai multe bunuri mobile (o pereche de șlapi, o poșetă în care se aflau două telefoane mobile, bijuterii, produse cosmetice) în valoare de 1000 de lei, în scopul de a și le însuși pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1 raportat la art. 209 al. 1 lit. e Cod penal.
În drept, fapta aceluiași inculpat care, în aceeași împrejurare, într-un loc public, a exercitat asupra victimei acte de violență repetate, care au determinat decesul acesteia, pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de viol asupra sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 al. 1 od penal raportat la art. 175 al. 1 lit. h, i Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 od penal și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite, elementele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist și a recunoscut comiterea faptelor. În consecință, instanța a aplicat inculpatului în cazul infracțiunii de furt și în cazul infracțiunii de furt calificat pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de lege raportat la criteriile menționate și prejudiciul redus produs în ambele cazuri. Instanța a aplicat inculpatului, în cazul celor două infracțiuni de viol și în cazul infracțiunii de omor calificat, pedepse principale cu închisoarea orientate spre maximul special, având în vedere gradul lor de pericol social concret deosebit de ridicat, care reiese din modul în care inculpatul a acționat, în fiecare caz în parte, precum și faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru alte infracțiuni de viol dar și pentru infracțiunea de tâlhărie, deci o infracțiune de violență, toate acestea demonstrând periculozitatea socială deosebită a inculpatului. Față de gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului instanța a considerat că nu se justifică a se reține, astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului, ca circumstanță care atenuează răspunderea penală, faptul că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor. oar față de simpla susținere a inculpatului în sensul că recunoaște și regretă faptele săvârșite s-a reținut că nu se justifică a se da curs acestei cereri iar poziția procesuală corectă adoptată este avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, dar fără a i se atribui caracter de circumstanță atenuantă.
De asemenea, faptul că inculpatul ar suferi de tulburări de personalitate nu a reprezentat o circumstanță atenuantă legală, fiind avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
Pentru infracțiunile de viol și pentru infracțiunea de omor calificat s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și e Cod penal pe o durată de 3 și respectiv 7 ani după executarea pedepsei principale.
Având în vedere condamnarea intervenită prin sentința penală nr. 252 din 21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la 21.05.2008, faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, așa încât instanța a făcut aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 39 alin. 1 Cod penal.
Având în vedere condamnarea intervenită prin sentința penală nr. 171/2005 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 288/2005 a Tribunalului Botoșani precum și împrejurarea că inculpatul a fost liberat condiționat la 20.06.2006 cu un rest rămas de executat de 229 zile, s-a reținut că faptele inculpatului sunt comise în stare de recidivă postexecutorie, așa încât s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b și 39 alin. 4 Cod penal.
Constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente între ele dar și cu infracțiunile de viol pentru care inculpatul fost condamnat prin sentința penală nr. 35 din 27.01.2009 a Tribunalului Botoșani, definitivă prin neapelare la 11.02.2009, respectiv cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 505 din 08.12.2008 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare la 03.12.2008, instanța a descontopit pedepsele aplicate prin această din urmă sentință și în baza art. 36 Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal rap. la art. 33 lit. a Cod penal, le-a contopit cu pedepsele aplicate prin sentința penală apelată. Având în vedere multitudinea și gravitatea faptelor aflate în concurs s-a aplicat un spor de 5 ani închisoare.
Urmare a contopirilor realizate s-au anulat mandatele de executare a pedepselor închisorii și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
S-a dedus din pedeapsa principală durata pedepsei executate în baza mandatului de executare nr. 353 din 21.05.2008 emis în baza sentinței penale nr. 252 din 21.04.2008 a Judecătoriei Suceava, de la 05.07.2008 la zi.
În conformitate cu disp. art. 88 Cod penal s-a computat durata reținerii și arestării preventive de la 17.12.2008 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive, apreciindu-se că subzistă temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
S-a dispus de asemenea confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 lei sustrasă de la partea vătămată, care nu a fost recuperată și cu care aceasta nu s-a constituit parte civilă, apreciindu-se întrunite condițiile prev. de art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal.
Soluționând latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile, obligând inculpatul la plata sumei de 8.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă. La aprecierea acestui cuantum s-a avut în vedere că partea vătămată fost amenințată cu un cuțit, lovită în mod repetat cu pumnii, tăiată cu cuțitul și violată.
În ce privește daune materiale, s-a reținut că acestea nu au fost dovedite.
Împotriva sentinței declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. A arătat că a recunoscut faptele și a avut o atitudine de colaborare cu organele de anchetă, așa încât se justifică înlăturarea sporului și orientarea pedepsei spre minimul prevăzut de lege.
Verificând sentința apelată în raport de criticile formulate și prevederile art. 371 și art. 378 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei, dând o justă interpretare probatoriului administrat.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, apreciindu-se corect că reabilitarea nu se poate realiza decât prin aplicarea unor pedepse orientate spre maxim, acestea fiind necesare dar și suficiente pentru atingerea scopului prevenției generale și reeducării celui în cauză, așa cum este definit în art. 52 Cod penal.
Modalitatea în care inculpatul a acționat, cruzimea manifestată și mai ales urmările produse nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante.
În aprecierea împrejurărilor care pot constitui circumstanțe atenuante se ține seama evident și de elemente care caracterizează persoana inculpatului. În speță însă nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante și nici orientarea pedepselor spre minim justificat doar de atitudinea procesuală invocată în apărare.
Inculpatul a mai săvârșit anterior fapte de aceeași natură pentru care a fost condamnat la pedepse mari. Sporul de 5 ani închisoare a fost aplicat de prima instanță tocmai datorită multitudinii și gravității faptelor, aflate în concurs, fiind sancționată perseverența infracțională a inculpatului.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 381 alin. 1 Cod procedură penală se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 01.06.2009 la zi.
În temeiul art. 383 alin. 11raportat la art. 350 Cod procedură penală, se va menține starea de arest a inculpatului, constatându-se că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior menținerii arestului preventiv subzistă.
Față de probele administrate până în prezent în cauză, Curtea constată că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat de prima instanță, fapte de altfel recunoscute, subzistând în continuare temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere împrejurările săvârșirii faptelor, cruzimea cu care inculpatul a acționat și perseverența în săvârșirea unor fapte de același gen, cu consecințe grave și cu impact puternic asupra mediului social în care inculpatul trăiește.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 10.08.1984 în localitatea S, județul B, cetățean român, CNP: -, muncitor zilier, studii: 4 clase, necăsătorit, recidivist, domiciliat în comuna, județul B, deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 178 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
În temeiul art. 381 alin 1 Cod de procedură penală deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 01 iunie 2009 la zi.
În temeiul art. 383 alin. 11rap. la art. 350 Cod de procedură penală menține arestarea preventivă a inculpatului.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul către
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpat și partea civilă și de la pronunțare pentru părțile vătămate și.
Pronunțată în ședința publică din 13 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Pt. jud. aflat în,
Semnează președintele
completului,
Red.
Dact.
Ex. 2/22.07.2009
Jud. fond - Șt.
Președinte:Frunză SandaJudecători:Frunză Sanda, Ilieș Titiana