Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 44/

Ședința publică de la 13 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram judecător

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

Grefier: - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 79 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns av. G - apărător desemnat din oficiu, în baza delegației de asistență judiciară depusă la dosar, pentru apelantul inculpat lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av.G precizează că inculpatul a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 79 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea prin care a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c Cod penal. În cererea de apel formulată inculpatul este nemulțumit de faptul că pedeapsa aplicată este prea mare întrucât nu are antecedente penale și s-a împăcat cu partea vătămată, respectiv fratele său.

Precizează că în fața instanței de fond s-a solicitat de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului o schimbare de încadrare juridică din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, cerere care nu a fost reiterată prin motivele de apel formulate de apelantul inculpat.

În opinia sa, având în vedere circumstanțele atenuante personale și reale ale inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond și în rejudecare aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege întrucât era rudă cu partea vătămată, s-au împăcat și locuiesc în continuare în același domiciliu și faptul că nu are antecedente penale.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că apelul este nefondat.

Apreciază că instanța de fond a reținut o situație juridică corectă, față de modalitatea în care a acționat inculpatul din care rezultă că a încercat să suprime viața părții vătămate, care este și fratele său, rezultat care nu s-a produs datorită intervenției specializate a medicilor, expertiza efectuată în cauză concluzionând că viața victimei a fost pusă în pericol dar și față de atitudinea ulterioară a inculpatului care a încuiat victima în domiciliu, unde a fost găsit și transportat la spital cu întârziere, apreciază că aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de fond la individualizarea pedepsei aplicate.

Solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelantul inculpat.

CURTEA:

Asupra procesului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr.79 din 20 februarie 2009, Tribunalul Vranceaa condamnat pe inculpatul la 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c Cod penal și la 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a ipoteza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 4159,80 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul de Urgență Focșani.

A fost obligat inculpatul la 330,79 lei despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanță

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

și fratele său, locuiesc de mai mulți ani în imobilul ce a aparținut părinților acestora, situat în comuna Jariștea, sat, județul V, însă fiecare ocupă câte o parte din încăperile locuinței cu acces separat.

De asemenea, în aceeași curte se află un alt corp de clădire, ce a aparținut tatălui numitei, care este rudă cu partea vătămată și inculpatul.

Pe fondul consumului de alcool, între cei doi frați au existat anterior mai multe altercații, agresându-se reciproc, însă, cu toate acestea, au continuat să conviețuiască în același imobil.

În după-amiaza zilei de 12 aprilie 2008, după ce și-a asigurat ușa de acces în partea sa de locuință cu un lacăt, cu intenția de a pleca pentru moment de la domiciliu, a fost atacat de fratele său, care l-a lovit cu un par în zona laterală- a abdomenului.

Datorită șocului loviturii, partea vătămată a căzut în curte, chiar în dreptul ușii de acces în locuință, împrejurare în care a continuat să-l lovească cu parul posibil și cu pumnii sau picioarele, în abdomen și în zona feței.

Totodată, agresorul a luat din curte cu și a lovit victima în zona toracică, după care, folosindu-se de cheile acesteia, a deschis lacătul de la ușă și a târât-o în locuință, așezând-o în pat, unde a rămas în stare de inconștiență.

Imediat, l-a închis pe în interior, punând lacătul pe exteriorul ușii, apoi a părăsit domiciliul, deplasându-se la un magazin din localitate sub pretextul că își cumpără un pachet de țigări.

Întrucât incidentul a fost observat de martorul, care locuiește în vecinătate, dar și de alți minori, care se aflau în aceeași curte, în zona locuinței numitei, mai mulți vecini s-au alarmat, iar martora i-a solicitat unei persoane necunoscute să sesizeze organele de poliție prin intermediul apelului de urgență 112.

La fața locului s-a deplasat, șeful Postului de Poliție Jariștea, care a găsit victima închisă în locuința proprie. După ce a pătruns în interior și a constatat că prezenta leziuni corporale, lucrătorul de poliție a solicitat telefonic intervenția unei ambulanțe, însă până la sosirea acesteia a urcat partea vătămată în autoturismul de serviciu și s-a deplasat la postul de poliție. De aici, a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Sf. Focșani.

Cu această ocazie, necunoscând împrejurările comiterii faptei și urmărind să i se acorde de urgență îngrijiri medicale părții vătămate, lucrătorul de poliție nu a efectuat cercetarea la fața locului și nu a identificat obiectele folosite de autor la agresiune.

Victima a fost internată în perioada 12-21 aprilie 2008 în Secția Chirurgie, fiind diagnosticată cu "traumatism toraco-abdominal și craio-facial prin agresiune", "hemoperitoneu prin ruptură spenică" și "fracturi arcuri costale 10,11 stg.".

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, gradul de rudenie al inculpatului cu partea vătămată, poziția procesuală a părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul.

Prin motivele de apel susținute oral, de către apărătorul inculpatului s-a considerat că hotărârea dată de instanța de fond este netemeinică sub aspectul dozării acesteia, în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră.

S-a solicitat ca în rejudecare să se desființeze hotărârea instanței de fond și să se redozeze pedeapsa, în sensul reducerii acesteia sub minimul prevăzut de lege pe considerente de circumstanțiere.

Apelul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea hotărârii date de instanța de fond și analiza ansamblului probator, Curtea constată că soluția dată este temeinică și legală.

Fapta inculpatului face parte din categoria infracțiunilor cu un grad de pericol social deosebit de ridicat (atentat la viață) și care este sancționată de legea penală.

Potrivit probelor de la dosar se constată că violențele produse de inculpat asupra fratelui său au fost de o intensitate foarte mare care i-au produs leziuni grave, constând în traumatisme toraco-abdominale, cranio-faciale, ruptură de splină, fracturi costale și care i-au pus în pericol viața, iar salvarea acestuia s-a datorat doar gradului înalt de profesionalism al medicilor care au efectuat intervențiile chirurgicale.

Gradul de pericol social rezidă și din faptul că agresiunea s-a produs asupra unei rude apropiate respectiv fratele inculpatului.

Instanța de fond în acest context a stabilit corect situația de fapt ca și încadrarea juridică a faptelor.

La dozarea și individualizarea pedepsei, criteriile prev. de art. 72 Cod penal au fost corect evaluate ținându-se cont în context și de faptul că inculpatul este frate cu partea vătămată, că aceasta a înțeles să-l ierte pentru ceea ce a făcut și nu a avut nici un fel de pretenții civile.

Față de aceste considerente, urmează ca în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul (fiul lui și, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP - posesor al seria - nr. - eliberată de Poliția oraș, județul V, domiciliat în comuna Jariștea, sat, județul V) împotriva sentinței penale nr. 79 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr-.

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Galați.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat domiciliat în sat, comuna Jariștea, județul

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.

Ptr.judecător - - JUDECĂTOR,

aflat în cf.art.312 al.2 - -

Cod procedură penală

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.Av./17 aprilie 2009,

Tehnored.

2 ex./21 aprilie 2009,

Fond:

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Galati