Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 81

Ședința publică de la 11 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea apelului penal, având ca obiect " revizuire", promovat de condamnatul revizuent ( fiul lui și, născut la data de 02 iunie 1950), în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, contra sentinței penale nr.163 din data de 02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr-.

Conform disp.art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul revizuent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al patrulea termen de judecată, că la termenul anterior cauza s-a amânat la cererea revizuentului, pentru ca împreună cu apărătorul să studieze dosarul în arhiva instanței în vederea formulării motivelor de revizuire, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Condamnatul, prin apărător, depune la dosar un memoriu.

Interpelat fiind, condamnatul revizuent, învederează instanței că nu a valorificat termenul de arhivă stabilit pentru data de 4 iunie 2009, întrucât nu s-a prezentat apărătorul și, arhiva nu pune la dispoziție dosarul decât în prezența apărătorului. Solicită în acest sens acordarea unui nou termen de arhivă.

Avocat, având cuvântul, arată că este adevărat, nu s-a prezentat la termenul de arhivă stabilit întrucât se afla la Tribunalul Vaslui și dacă este nevoie poate face această dovadă.

Reprezentantul Ministerului Public, a cărui opinie este cerută în ședință publică, se opune cererii cu precizarea că, au fost acordare două termene de arhivă revizuentului care nu au fost valorificate prin neprezentarea apărătorului. Având în vedere că la instanța de fond revizuentul a solicitat și beneficiat de termen de arhivă, cu siguranță cunoaște conținutul dosarului.

Curtea, față ce cea de-a treia solicitare a revizuentului privind acordarea unui termen de arhivă, conținutul restrâns al înscrisurilor existente, memorii, respinge cererea privind acordarea unui nou termen de arhivă întrucât în afară de memorii și încheierile de ședință nu mai există alte acte.

Întrebat fiind, revizuentul condamnat dacă a formulat plângere împotriva martorilor și pentru mărturie mincinoasă, condamnatul precizează că nu avea motiv să facă acest lucru întrucât acești martori nu au fost prezenți în instanță niciodată. Susține că i-a propus pe cei doi martori pentru această cale de atac.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că raportat la cadrul procesual în care ne aflăm nu este posibilă și nici admisibilă prelungirea probatoriului. În eventualitatea în care ulterior se va constata de către instanță sau printr-o ordonanță a procurorului vinovăția celor doi martori pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, sigur că atunci se va putea iniția un nou demers privind revizuirea sentinței. La acest moment nefiind făcută nici măcar o plângere pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, apreciază că nu este admisibilă solicitarea revizuentului de reaudiere a martorilor și, audiați la fond și în căile extraordinare de atac.

Avocat, având cuvântul, susține că cererea de revizuire este întemeiată pe disp.art. 394 lit.a Cod procedură penală. Cei doi martorii și propuși de revizuent vor relata împrejurări noi necunoscute de instanța de fond care pot conduce la modificarea conținutului sentinței de condamnare în totul sau în parte.

Curtea, față de solicitarea revizuentului cu privire audierea martorilor și, având în vedere că atât la fond cât și în căile de atac au fost audiați la solicitarea revizuentului martorii și, iar cu cei doi martori propuși nu se dorește decât o prelungire a probatoriului, situație inadmisibilă în această cale de atac, respinge cererea revizuentului cu privire la audierea celor doi martori.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru condamnatul revizuent, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului pentru motivele invocate în scris de către revizuent. Oficiul neachitat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că motivele pe care revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire nu se încadrează în dispozițiile cerute de art.394 alin.1 lit.a -e Cod procedură penală.

Apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, apelul nefondat și pune concluzii de respingere ca atare.

Condamnatul revizuent, având ultimul cuvânt, susține că toată judecata de până acum nu s-a făcut conform legii. Susține revizuentul că dorea cu cei doi martori să dovedească aspecte necunoscute de instanța fondului. Arată că victima a fost cea care l-a agresat și nu putea să nu se apere, nu putea să fugă pentru că era împreună cu soția și copilul, prin fuga sa ar fi rămas în pericol copilul și soția. Apreciază că instanța ar fi trebuit să-i rețină art.44 Cod penal. Mai susține că are vârsta de 60 de ani și de când este arestat a contactat o serie de boli.

Susține că are încredere că instanța de apel că, va analiza cererea sa și va pronunța o soluție dreaptă.

Declarând închise dezbaterile, curtea, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

Curtea,

Asupra apelului penal de față:

Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 163/2.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, în baza art. 394 și art. 404 Cod procedură penală a respins ca fiind inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 26/2007 a Tribunalului Iași formulată de condamnatul deținut în Penitenciarul Iași.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat revizuentul la 180 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile

În pronunțarea acestei sentințe Tribunalul a reținut:

La data de 4 noiembrie 2008 fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- cererea de revizuire formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 2.06.1950 în comuna, județul I, deținut în Penitenciarul Iași, motivată de faptul că în mod greșit a fost stabilită încadrarea juridică de către instanțe, care au luat în considerație dispozițiile neadevărate a doi martori și a părții vătămate, solicitând reaudierea martorilor și pentru a dovedi aceste aspecte.

În cauză au fost făcute cercetări de către procuror în conformitate cu disp. art. 399 Cod procedură penală, care, prin concluziile înaintate, a arătat că nu este conturat niciunul din cazurile prevăzute în mod expres de art. 394 al. 1 lit. a-e Cod procedură penală, deoarece au fost administrate în cursul procesului probe atât în sprijinul învinuirii cât și a apărării care au conturat, în mod clar și suficient, situația de fapt reținută de către instanțele de judecată, opinând pentru respingerea cererii ca inadmisibilă în principiu.

În scopul soluționării prezentei cauze s-a dispus atașarea dosarului cu nr. 13343/1999 al Tribunalului Iași.

Analizând cererea de revizuire formulată, tribunalul constată următoarele:

Conform art. 394 alin.(1), lit. a Cod procedură penală, cererea de revizuire este admisibilă dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii, s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Examinând hotărârile atacate în raport cu aceste prevederi, invocate de revizuent în cererea sa, se constată că textul de lege nu este aplicabil, întrucât susținerile acestuia au fost avute în vedere în faza judecării în fond a cauzei - inculpatul a învederat aceleași aspecte atât prin declarație dată în fața instanței cât și prin memoriile de la filele 84-56 și 91 dosar 13343/2006 al Tribunalului Iași și a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal odată cu concluziile pe fondul cauzei (a se vedea încheierea de dezbateri din data de 08.01.2007).

Mai mult, condamnatul a invocat presupusa greșeală de încadrare juridică și în fața instanțelor de control judiciar, acest motiv de apel fiind verificat atât de către Curtea de APEL IAȘI cât și de Înalta Curte de casație și Justiție.

Mai mult împrejurarea că, în dovedirea apărărilor făcute, condamnatul a solicitat, în revizuire, reaudierea unor martori nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece în textul invocat se cere ca faptele sau împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute de instanțele care au fost investite cu judecarea cauzei.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută atunci când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Dar, și simpla apreciere a revizuentului că anumiți martori, respectiv și, au depus mărturie mincinoasă, în lipsa unei hotărâri în acest sens, nu poate determina admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Cum motivele invocate de către condamnatul nu se înscriu între cele expres și limitativ enumerate în art. 394 Cod procedură penală, instanța va dispune, în baza disp. art. 403 al. 3 raportat la art. 394 alin. 1 lit. a și b Cod procedură penală, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În termen legal sentința astfel pronunțată a fost apelată de condamnatul care a solicitat admiterea constând în audierea martorilor și pentru a se constata nevinovăția sa.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu Curtea constată că apelul de față este nefondat.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. "a" Cod procedură penală presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În sensul acestei prevederi faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijlocul de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În mod corect s-a reținut de instanță că pe calea revizuirii nu este posibilă o prelungire a probatoriului și nici o readministrare sau reinterpretare a probatoriului administrat.

Nu constituie caz de revizuire nici situația în care pe baza faptelor sau împrejurărilor presupus a fi noi se urmărește schimbarea încadrării juridice, în speță din infracțiunea de tentativă la omor calificat - art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. "i" în art. 182 Cod penal - vătămare corporală gravă, sau individualizarea mai favorabilă a pedepsei.

Față de considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală apelul declarat de condamnatul se va respinge ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuent, fiul lui și, născut la 02.06.1950, aflat în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr.163 din 02.03.2009 a Tribunalului Iași pe care o menține.

Obligă apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu către Baroul Iași va fi avansată din fondurile speciale ale

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

20.06.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Iasi