Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 116/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 116/

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.391 din data de 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.174 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:

- apelantul inculpat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.4657/2008, emisă de Baroul de Avocați

Se constată lipsa:

- intimatei parte vătămată;

- intimatei parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Procedura este nelegal îndeplinită cu intimata parte vătămată, prin necitare și omis din citativ.

Apelantul inculpat, având cuvântul, precizează că înțelege să își retragă apelul declarat în cauză și semnează în caietul grefierului de ședință în acest sens.

Procurorul,având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință inculpatului, prin retragerea apelului declarat în cauză.

Avocat, apărător din oficiu al apelantului inculpat, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință inculpatului, prin retragerea apelului declarat în cauză.

Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de manifestarea sa de voință, în sensul retragerii apelului declarat în cauză.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.391 din data de 29 septembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174-175 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit b) Cod penal și art. 74 lit. c)-76 lit b) Cod penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui G și, născut la 01.01.1979, CNP -) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 71 cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit b) Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 17 martie 2008 la zi.

În baza art. 350 Cod procedură penală:

A menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) Cod penal.

A confiscat de la inculpat o șurubelniță cu lungimea de 18 cm, cu partea activă metalică de 10 cm lungime și lată la vârf de 4 mm, cu de plastic, ridicată de la inculpat prin procesul verbal din 17 martie 2008, aflată la dosarul cauzei.

A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 Cod procedură penală:

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C -cu sediul în-.

În baza art. 998 cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1560 lei reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 199 alin 3 Cod procedură penală:

A dispus scutirea martorilor și de la plata amenzilor judiciare de câte 250 lei aplicate prin încheierea de ședință din 01 09 2008.

A respins cererile de scutire sau reducere de la plata amenzilor judiciare aplicate prin încheierea din 01 09 2008, formulate de martorii și, și dispune emiterea formelor de punere în executare a acestor amenzi judiciare.

În baza art. 189 Cod procedură penală a dispus avansarea sumei de 140 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu.

În baza art. 191 Cod procedură penală:

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 850 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 16 martie 2008 partea vătămată se afla în barul din localitatea, unde soția sa lucra în calitate de barman, și viziona un meci de fotbal la televizor împreună cu martorii, și, stând așezați la o masă de lângă fereastră.

În aceeași seară, inculpatul s-a întâlnit cu martorul, stabilind amândoi să meargă la barul pentru a biliard.

Situația de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:

Declarațiile inculpatului s-au dovedit a fi neadevărate în aspectele esențiale, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere decât în măsura în care se confirmă prin alte mijloace de probă -în acest sens astfel de mijloace de probă neexistând.

În ce privește declarația părții vătămate și a martorei, în sensul că inculpatul este cunoscut ca un individ periculos ce lovește cu cuțitul sau cu alte obiecte ascuțite, precum și declarația părții vătămate în sensul că și-a dat seama dintr-o discuție cu alți clienți că inculpatul a cerut o șurubelniță de la unul din ei, acestea se confirmă prin însăși desfășurarea evenimentului, care confirmă că într-adevăr inculpatul nu a avut inhibiții în a lovi cu șurubelnița, prin atitudinea agresivă a inculpatului care a revenit în bar special pentru a-l agresa pe partea vătămată, fiind de presupus deci că s-a și înarmat în acest scop, mai ales știind că în local sunt și prietenii părții vătămate, precum și prin declarațiile martorilor care confirmă indirect declarația părții vătămate, câtă vreme arată că într-adevăr au intrat în local și alte persoane, fiind posibil ca ei să nu fi observat discuția lui cu ele, spre exemplu ca urmare a faptului că erau atenți la televizor.

Martorul declară în cursul urmăririi penale că:, zis a pus piciorul pe toată lungimea pe masa de biliard, a repetat gestul de vreo trei ori, punând piciorul pe marginea mesei de biliard. De aceea i-a spus să joace normal și să nu mai pună piciorul pe masă, că și așa este vai de ea, că masa este tocită. Atunci i-a adresat amenințări lui, zicându-i că nu l-a bătut atunci când trebuia"

Martorul declară că:,La un moment dat l-am văzut pe inculpat că a pus piciorul pe masa de biliard și de aceea i-a atras atenția să nu mai facă așa ceva și să joace normal. Inculpatul s-a că ce, că nu știe cine este el". Martorul a declarat că, a strigat la el (la inculpat) să dea piciorul jos de pe masa de biliard. Cei doi au început să-și adreseze injurii reciproc ".

Situația prezentată de martori se coroborează cu starea de ebrietate în care se găsea inculpatul și care l-a determinat să riposteze agresiv la o solicitare normală și îndreptățită a părții vătămate, precum și cu raporturile preexistente dintre părți, relevate de aceștia în declarații, în sensul că în urmă cu câțiva ani a mai existat un conflict între ei.

Împotriva sentinței penale nr.391 din 29 septembrie a Tribunalului Constanța, a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din 11.11.2008, inculpatul prezent în instanță, și-a retras apelul, motiv pentru care în cauză se va face aplicarea prevederilor din art.369 Cod procedură penală.

În baza art.160 Cod procedură penală, se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsă, arestul preventiv de la 29.09.2008.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.369 Cod procedură penală,

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.391 din data de 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Deduce perioada arestului preventive de la 29.09.2008.

Menține arestul preventiv al inculpatului.

Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2008".

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

,

GREFIER,

Jud.fond -

Red.dec.Jud.

Tehnored.Gref.-/ 3 ex.

Data: 13.11.2008

Președinte:Valentin Iancu
Judecători:Valentin Iancu, Lucia Dragomir

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 116/2008. Curtea de Apel Constanta