Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 134/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.134/

Ședința publică de la 5 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

GREFIER: - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezenta prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelurilor declarate de inculpatul și partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 275 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2008, care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 noiembrie 2008, când,

CURTEA:

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 275 din 17 iunie 2008, Tribunalul Galația condamnat pe inculpatul la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-a menținut starea de arest în baza art. 350 Cod procedură penală și i s-a dedus din pedeapsă perioada de arest preventiv, începând cu data de 10 decembrie 2007 la zi ca și perioada reținerii de o zi (24 ore) - 30 noiembrie 2007, ora 20,22 - 1 decembrie 2007, ora 20,22.

În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpat cuțitul cu de metal.

A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 20.000 lei daune morale și câte 150 lei lunar indemnizație de întreținere până la încetarea stării de nevoie iar către partea civilă Spitalul de Urgență B suma de 1570,89 lei cheltuieli de spitalizare.

A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea vătămată civilă și către stat.

Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul, în vârstă de 66 de ani, și partea vătămată, în vârstă de 40 ani, locuiesc în comuna, județul G, și sunt afini, respectiv nepoata părții vătămate este căsătorită cu fiul inculpatului.

În luna iunie 2007, partea vătămată a fost împuternicită de un consătean plecat în Italia, să aibă grijă și să folosească o suprafață de teren, care până în luna iunie a fost lucrată de inculpatul și de un nepot de-al acestuia. De la această dată între inculpat și partea vătămată au început să aibă loc discuții contradictorii. La începutul lunii august 2007, pentru a pune capăt acestui conflict și pentru a-l convinge pe inculpat că dorința proprietarului imobilului a fost aceea că ea să lucreze terenul, partea vătămată i-a arătat inculpatului actele primite în acest sens de la proprietar. Inculpatul a luat actele pentru a le verifica, promițându-i părții vătămate că i le va restitui în ziua următoare, ceea ce însă nu s-a mai întâmplat.

Drept urmare, în ziua de 23 august 2007, și, având în vedere că sunt și cuscri, martorul G, tatăl părții vătămate, s-a deplasat la domiciliul inculpatului și i-a cerut să-i returneze actele primite de la partea vătămată. Inculpatul i-a spus că i le-a dat martorului care în acel moment nu se află la domiciliul. Totodată, inculpatul s-a oferit să-i însoțească pe martorul G și pe partea vătămată la domiciliul martorului, pentru a recupera actele.

În baza acestei înțelegeri, în jurul orelor 17,00, martorul G, partea vătămată și fiul acesteia în vârstă de 10 ani, martorul, au mers cu căruța la domiciliul inculpatului pentru se deplasa împreună la, pentru a lua actele. În timp ce partea vătămată și fiul ei au rămas la poartă în căruță, martorul Gai ntrat în curtea inculpatului, solicitându-i să-i însoțească. Inculpatul l-a chemat per martor în curtea interioară a locuinței și i-a spus că nu pot merge în acel moment deoarece martorul nu a revenit încă la domiciliu. Din acest motiv, între martor și inculpat au început discuțiile contradictorii, pe fondul cărora inculpatul l-a lovit pe martor de mai multe ori peste corp și cap cu o furcă. Martorul a început să țipe, iar partea vătămată care se afla în stradă, a mers să vadă ce se întâmplă. Imediat ce partea vătămată a intrat în curtea interioară, inculpatul a încercat să o lovească și pe aceasta cu furca în zona capului.

Partea vătămată s-a apărat, prinzând furca cu mâna, dar inculpatul i-a înfipt un cuțit în antebrațul stâng pentru aod etermina să dea drumul la furcă. Deoarece partea vătămată a continuat să țină de furcă, inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură cu cuțitul în zona gâtului, practic i l-a înfipt în gât, în partea. Partea vătămată a căzut la pământ iar inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele peste corp.

Între timp, datorită strigătelor de ajutor ale părții vătămate și martorului G, la fața locului s-au adunat mai multe persoane, iar inculpatul a încetat acțiunea agresivă. Deoarece starea părții vătămate era gravă, a fost anunțată ambulanța care a transportat-o pe acesta la Spitalul Clinic de Urgență G, iar de aici la Spitalul ""

La momentul conflictului la locuința inculpatului se aflau soția și nepoții săi, și, care, datorită relației lor de rudenie cu inculpatul au fost subiectivi în declarații. Chiar mai multe declarațiile lor sunt oarecum contradictorii atât între ele cât și cu cele ale inculpatului.

Cu ocazia fixării locului faptei i s-a cerut inculpatului, să predea cuțitul cu care a lovit-o pe partea vătămată și furca cu care a încercat să o lovească pe partea vătămată, iar acesta a predat organelor de cercetare cele două mijloace materiale de probă.

Din raportul de constatare medico legală a rezultat că:

Partea vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin acțiunea unui corp înțepător tăietor și prin lovire de corpuri dure.

- leziunile pot data din de 23.08.2007.

- necesită 70-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

- interesând canalul rahidian, plaga înțepat-tăiată a pus în primejdie viața părții vătămate prin desterilizarea lichidului cefalo-rahidian și prin compresiune medulară. Totodată, în cuprinsul raportului de constatare medico-legală se menționează că partea vătămată a suferit și un traumatism toracic cu fractură arc lateral coasta a VII-a și plagă latero-cervicală.

De asemenea, din foaia de observație clinică generală, a rezultat că martorul Gaf ost internat în perioada 25.08.-30.08.2007 la Spitalul Orășenesc Tg.B, cu diagnosticul politraumatism prin agresiune la 72 de ore, traumatism cranio-cerebral minor, traumatism umăr drept și stâng și traumatism toracic.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza probelor existente la dosar.

La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul și partea vătămată.

Prin motivele de apel hotărârea este criticată ca fiind netemeinică și nelegală.

Se susține de inculpat, prin apărător, că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă a probelor și nu a ținut cont de declarațiile martorilor neimplicați sentimental, ținând cont doar de declarațiile date de martorii părții vătămate și care sunt contradictorii.

Se susține, de asemenea, că din probe rezultă că atât martorul G (tatăl părții vătămate ca și partea vătămată sunt persoane violente și poartă asupra lor cuțit, că declarațiile martorilor au fost analizate selectiv și nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul în momentul când a reacționat instinctiv a făcut-o pentru că partea vătămată l-a apăsat cu capul în jos ținându-l de ceafă.

Se solicită ca în rejudecare să i se rețină inculpatului scuza provocării (dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal) sau având în vedere situația inculpatului și comportamentul acestuia circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal iar la modalitatea de executare să se aibă în vedere dispozițiile art. 86 Cod penal.

Partea vătămată nu și-a motivat apelul dar a susținut că are o situație familială grea, 3 copii, că are pareză pe partea dreaptă și nu mai poate munci, fiindu-i foarte greu.

Apelul declarat de inculpat este fondat în parte pentru considerentele ce se vor reține și nefondat apelul declarat de partea vătămată.

Din verificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și analiza ansamblului probator, Curtea constată că soluția dată este netemeinică sub aspectul dozării judicioase a sancțiunii penale aplicate inculpatului.

Inculpatul și partea vătămată sunt rude, iar majoritatea martorilor audiați se postează fie de partea părții vătămate fie de partea inculpatului în raport de gradul mai mare sau mai mic de rudenie. Pe lângă această categorie de martori au fost audiați și martori care nu au legătură de rudenie cu nici una din părți. Instanța de fond la evaluarea probelor (declarații de martori, parte vătămată și inculpat) nu a coroborat toate probele între ele preferând să meargă prin excludere.

Nu a fost elucidată pe deplin cui a aparținut cuțitul cu care inculpatul a lovit în momentul când era presat cu capul în jos, ținut fiind de partea vătămată de după ceafă deși martorul (fila 58) susține că într-un conflict anterior cu martorul G - tatăl părții vătămate și tot legat de o suprafață de teren a fost amenințat de acesta cu un cuțit de mare dimensiune ceea ce denotă firea violentă a acestui martor.

Același martori ca și martora susține la instanță că atât martorul G și fiul acestuia, sunt violente și că martorul G poartă permanent asupra sa cuțit.

În același sens, martorii oculari, și declară că au văzut asupra părții vătămate lama unui cuțit ce ieșirea din pantaloni, aspect care atestă că martorul pentru a obține actele, alături de partea vătămată au venit la domiciliul inculpatului și cu intenția de a se răzbuna.

Pe de altă parte, dacă martorul, cumnat cu partea vătămată arată că în gospodăria părții vătămate nu a văzut tipul de cuțit folosit de inculpat în momentul când a lovit, în timp ce martorul - fiul inculpatului precizează că acel cuțit cu metalic nu l-a văzut la domiciliul tatălui său.

De asemenea, la evaluarea probelor nu a fost avut în vedere faptul că partea vătămată cât și tatăl acesteia au venit la domiciliul inculpatului și au pătruns în curtea acestuia după ce, în prealabil, mai fuseseră de două ori în aceeași zi și au fost persoanele de la care s-a declanșat scandalul ce s-a încheiat cu o faptă penală pentru inculpat.

În acest context în care faptele s-au derulat nu se poate reține circumstanța prev. de art. 73 lit. b Cod penal întrucât partea vătămată a intervenit în ajutorul tatălui său G la momentul conflictului dintre cei doi - în curtea inculpatului - iar până la declanșarea conflictului intrarea martorului G în curtea inculpatului putea fi socotită ca o prezență pașnică și în virtutea gradului de rudenie dintre cei doi.

Pe de altă parte, având în vedere modul cum s-a derulat activitatea infracțională dar și consecințele ulterioare, de o gravitate semnificativă nu se recomandă reținerea de circumstanțe atenuante sau schimbarea modalității de executare a sancțiunii penale.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală urmează să se admită apelul declarat de inculpat și să se dispună desființarea sentinței apelate.

În rejudecare, reevaluând ansamblul probator, în baza art. 72 Cod penal condițiile, conjunctura și modalitatea comiterii faptei urmează a aprecia cu privire la cuantumul pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia așa încât pedeapsa aplicată să reprezinte un echilibru față de gradul de pericol social, în măsură să asigure reeducarea inculpatului.

Inculpatul se află în stare de arest preventiv, iar cu privire la acest aspect, dat fiind prezenta hotărâre urmează să se mențină starea de arest în baza art. 383 alin. 11și 2 și să se deducă perioada executată de la 10 decembrie 2007 la zi, respectiv 5 noiembrie 2008, ca și perioada reținerii de 24 de ore 30 noiembrie 2007, ora 20,22 la 1 decembrie 2007, ora 20,22.

Partea vătămată nu și-a motivat recursul și a susținut doar că are o familie cu probleme iar starea sa de sănătate nu-i permite să facă față cum ar trebui.

Față de acestea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat apelul declarat de partea vătămată.

Cu privire la celelalte dispoziții ale sentinței apelate instanța urmează să le mențină.

Cu privire la pedeapsa accesorie, după înlăturarea dispozițiilor art. 64 lit. a Cod penal, urmează să se rețină dispozițiile art. 64 lit. a teza I Cod penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 19 ianuarie 1941 în comuna, județul G, CNP -, cetățenie română, studii 4 clase, stagiul militar satisfăcut, pensionar, căsătorit, domiciliat în sat, comuna, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 275 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință:

Desființează în parte sentința penală nr. 275 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

Reduce cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Înlătură din conținutul pedepsei accesorii dispoziția privind interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I-a Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge apelul declarat de partea vătămată.

Obligă apelantul la plata către stat a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat și 10 zile de la pronunțare pentru apelant parte vătămată.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.Av.

Tehnored.

3 ex./10 noiembrie 2008,

Fond:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 134/2008. Curtea de Apel Galati