Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 162/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 162
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea cauzei penale privind apelul declarat de inculpatul, fiul luiși al lui, născut la 02 196,deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 535/11.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect omorul (art. 174.Cod Penal) - tentativa.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, apărător ales, cu delegație la dosar și partea vătămată, lipsă fiind părțile civile Serviciul De Ambulanță I și Spitalul Clinic De Urgențe " SF. "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat, având cuvântul precizează că s-a realizat termenul de arhivă acordat și depune motivele de apel pentru inculpatul. Solicită proba cu un martor pentru dovedirea situației de fapt, reaudierea părții vătămate, având în vedere că aceasta are două declarații contradictorii, în sensul că la urmărirea penală a dat o declarație care îl incriminează pe inculpat, iar la instanța de fond, a revenit asupra acestei declarații, având o cu totul altă poziție. Consideră necesar a fi reaudiată partea vătămată, pentru că este singura persoană care poate să lămurească exact situația de fapt. Cu privire la martorul solicitat, precizează că este vorba despre, martor care cunoaște exact ce s-a întâmplat în acea zi în curtea părții vătămate. Susține apărarea că în acea dimineață în curtea părții vătămate, la rugămintea acestei martore, inculpatul a tăiat un vițel. de sânge existente în curtea casei, în bucătărie, pe pragul de la intrare, pe pereți, provin de la carnea acelui vițel. Martora poate da detalii exacte despre ce s-a întâmplat în ziua respectivă în curtea părții vătămate și apoi să povestească despre ce a auzit că s-a întâmplat în acea seară la domiciliul părților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, se opune la probele solicitate de inculpat, prin apărător, întrucât, în cauza de față este vorba despre o situație foarte clară. Nu este surprinzător faptul că, în astfel de conflicte casnice, conjugale, în care victima, care este soția sau are o relație cu autorul, să revină asupra depozițiilor în fața instanței de judecată. Instanța de fond, a realizat o audiere amănunțită a victimei, astfel încât, astăzi, aceasta nu ar face altceva decât să confirme fie varianta de la urmărirea penală, fie varianta de la instanță. versiunilor se stabilește de către instanță.
Cu privire la cererea privind audierea după atât de mult timp a unui martor care, nu a fost de față la conflict nu se justifică. Ce ar putea martorul să declare? Că sângele din casă aparținea unui animal tăiat ulterior? De altfel, în prima declarație, inculpatul nu a spus niciodată acest lucru, care, l-ar fi putut dezincrimina. Cine are de făcut o afirmație care îl dezincriminează, o aplică foarte repede, neavând nici un motiv să o ascundă.
Și, chiar așa să fi fost, să fi sacrificat un animal în curte, în casă, la locul faptei, au fost prezenți autorul, victima și martorul din lucrări care a fost deja audiat. Deci este vorba despre trei oameni. Ce ar putea susține un alt martor care nu a fost prezent în casă? Ce a auzit prin sat că s-a vorbit?
În replică, avocat susține că s-a constatat la casa părții vătămate, în curte și în bucătărie - pe aragaz, pe podea, pe pragul ușii, pe pereți, existența unei mari cantități de sânge. dacă părții vătămate i-ar fi curs atât de mult sânge, mai mult ca sigur nu ar fi rămas în viață. Motivul pentru care inculpatul, la acea dată nu a declarat că ar fi tăiat în acea dimineață un vițel, a fost că, știa că nu are voie să taie acel animal. În momentul respectiv, inculpatul neconsiderându-se vinovat de săvârșirea vreunei fapte, nu s-a gândit că divulgarea acestui aspect l-ar putea ajuta în vreun fel. Acesta este motivul pentru care insistă în audierea martorei. În ce privește reaudierea părții vătămate, susține apărarea că declarația dată de aceasta în fața instanței de judecată este destul de sumară, dar ajută la stabilirea adevărului, aceasta fiind singura care poate relata, cu exactitate, ce s-a întâmplat.
În acest dosar, nu s-au efectuat nici un fel de expertize științifice, nu s-au luat amprente de pe cele două cuțite găsite, în curte și, respectiv, în bucătărie, nu s-a stabilit cu care din cele două cuțite a fost tăiată partea vătămată, care dintre ele a fost folosit la tăierea vițelului, nu s-a stabilit de unde a provenit acel sânge. Numai prin audierea martorei propuse și reaudierea părții vătămate se poate stabili exact ce s-a întâmplat acolo.
Instanța, consultându-se, cu privire la probele solicitate de inculpat, prin apărător, constată: - cu privire la proba privind reaudierea părții vătămate, faptul că aceasta prezintă mai multe versiuni ale situației de fapt, nu justifică o reaudiere, declarațiile date de aceasta urmând a fi evaluate în ansamblul probelor administrate în cauză, și în consecință, respinge proba solicitată ca nefiind utilă și concludentă în cauză. Cu privire la proba privind audierea martorei, față de teza probatorie indicată, de faptul că aceasta nu are calitatea de martor ocular, de asemenea, o respinge proba constatând că nu este utilă și concludentă în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în apelul declarat de inculpat.
Avocat, având cuvântul, înțelege să susțină motivele de apel astfel cum au fost formulate. Apreciază sentința Tribunalului Iași netemeinică și nelegală. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, reținându-se faptul că, inculpatul, în seara zile de 07.12.2008 a încercat suprimarea vieții părții vătămate, prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală.
Solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al. 2 Cod penal întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de omor se săvârșește cu intenție, ori, în cauză nu s-a dovedit în nici un fel că inculpatul a încercat suprimarea vieții părții vătămate în acea seară. În susținerea acestor afirmații, se reține declarația părții vătămate dată în fața instanței de fond - fila 40 dosar fond -, unde, aceasta arată că s-a certat cu inculpatul, a aruncat cu un lemn de la sobă în el și luând un cuțit de bucătărie de pe sobă, l-a împins pe pat încăierându-se. În aceste împrejurări, se impune a se impune legitima apărare, având în vedere că partea vătămată a inițiat întreg conflictul și a fost cea care l-a agresat pe inculpat cu cuțitul, ignorând starea avansată de ebrietate în care acesta se afla. Nu există nicio probă cu privire la faptul că inculpatul a avut intenția de a suprima viața părții vătămate, motiv pentru care fapta nu poate fi calificată ca infracțiune contra vieții.
De asemenea, lipsa intenției inculpatului de a ucide partea vătămată, reiese și din împrejurarea că, în ciuda faptului că aceasta i-a adresat injurii, s-au certat, au existat anumite discuții, partea vătămată avea intenția să se despartă de acesta, să rupă acea legătură de concubinaj, s-a opus ca în acea dimineață inculpatul să sacrifice în curtea casei sale un vițel. Inculpatul a ignorat poziția părții vătămate, motiv pentru care erau foarte supărați.
La un moment dat chiar, partea vătămată l-a amenințat cu moartea spunându-i că îl omoară, aspect relatat și de singurul martor prezent până la un moment dat în bucătăria unde s-a săvârșit fapta. De altfel, tot în declarația de la instanța de fond, partea vătămată a relatat că nu-și explică cum s-a întâmplat și că știe că s-a înjunghiat în zona. Din încăierare, prin rostogolire și în cădere, acest lucru este posibil. Inculpatul nu aținut nicio secundă cuțitul în mână, partea vătămată fiind cea care s-a rostogolit asupra acestuia. Inculpatul nu a făcut altceva decât să se apere.
Lipsa intenției de a ucide rezultă și din faptul că inculpatul dacă ar fi dorit să suprime viața părții vătămate, nu ar fi fost nevoie de mai multe lovituri de cuțit, putea să-i aplice mai multe lovituri într-o zonă vitală.
De asemenea, nu a fost vorba de 3 lovituri profunde ci de două, iar pe braț partea vătămată a declarat că nu a avut nicio zgârietură.
Instanța de fond, prin sentința apelată a considerat că sunt suficiente probele de la dosar, fără să aibă în vedere contradicțiile mai mult decât evidente între declarațiile pe care singurul martor audiat le-a făcut. De altfel, acest martor a fost prezent până la un anumit moment, întrucât, așa cum a declarat: " au început să arunce cu bunuri din bucătărie unul în celălalt, eu mi-am luat copiii și am ieșit afară de frică să nu fiu lovit. Eu nu am văzut când a fost lovită partea vătămată. " Deci nu se poate reține că acest martor este un martor ocular la momentul săvârșirii faptei.
Partea vătămată de asemenea, a declarat că se enervează repede și că a luat un cuțit de bucătărie și l-a împins pe inculpat pe pat. De altfel, nu este singura dată când partea vătămată îl agresează pe inculpat. Cu un an în urmă, tot într-o încăierare i-a rupt piciorul inculpatului, aceasta fiind o persoană care reacționează violent, enervându-se foarte repede.
De altfel, inculpatul, datorită stării de beție și în încercarea de a se apăra, nu a realizat că partea vătămată a fost tăiată, aflând acest lucru abia a doua zi dimineață, întrucât în acea seară a plecat la mama sa.
Pentru nici unul din cele două cuțite găsite nu s-a făcut o expertiză, cum nu s-a făcut o expertiză nici la fața locului. Nu s-a stabilit cui aparținea sângele din curte. Nu există o probă științifică care să-l incrimineze pe inculpat, ci numai declarațiile contradictorii ale unui martor și ale părții vătămate, care, la urmărirea penală era supărată și a vrut să se răzbune, iar în fața instanței de fond a dorit să îndrepte lucrurile, și să ajute la stabilirea situației de fapt.
În acea dimineață, inculpatul, trecând peste voința părții vătămate, la rugămintea unei vecine - martora, a cărei audierea a fost respinsă de instanță -, a sacrificat un vițel, au intrat în bucătărie, au luat diverse obiecte, așa explicându-se sângele de pe pragul ușii de la intrare, pe podeaua din bucătărie și din curte. Drept răsplată martora i-a dat niște carne, pe care inculpatul a pus-o într-un lighean în bucătărie. La momentul altercației partea vătămată supărată că nu a fost ascultată, a aruncat ligheanul, așa explicându-se urmele de sânge de pe pereții din bucătărie.
În urma tăieturilor avute de partea vătămată pe corp, așa cum s-a constatat în certificatul medico-legal, nu putea să țâșnească sânge prin toată bucătăria, aceasta fiind îmbrăcată cu un tricou și o bluză groasă. Datorită acestor haine, sângele care a curs în urma tăieturilor, s-a îmbibat și nu a stropit bucătăria.
Nu există probe certe din care să rezulte vinovăția inculpatului. Probele administrate în cauză nu sunt în măsură să convingă instanța că inculpatul este vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
În apărarea susținută pentru inculpat, s-au invocat disp. art. 44 alin. 3 Cod penal, dispoziții pe care înțelege să le susțină și în fața instanței de apel.
Instanța de fond a reținut că violențele exercitate de partea vătămată - tragerea de păr și de haine - nu pot constitui acte de violență care să pună în pericol grav persoana inculpatului, însă, partea vătămată a declarat că a aruncat cu un lemn în inculpat, după care, a luat cuțitul de bucătărie, fapt confirmat și de martorul audiat.
Apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține legitima apărare.
Tribunalul a mai reținut că inculpatul a declarat că partea vătămată l-a atacat cu cuțitul și că aceste lucruri nu au fost dovedite, dar, nici martorul ocular nu relatează că inculpatul ar fi atacat-o pe partea vătămată cu cuțitul.
În speța de față există dubii cu privire la vinovăția inculpatului, fiind necesar a se face aplicarea principiului "in dubio pro reo".
La individualizarea pedepsei instanța de fond a reținut că inculpatul pe între parcursul procesului penal a avut o poziție de nerecunoaștere, însă inculpatul nu are ce să recunoască, nefiind vinovat de săvârșirea acestei fapte.
Având în vedere aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, reținând în favoarea inculpatului disp. art. 44 alin. 3 Cod penal.
Față de situația prezentată, solicită instanței a dispune achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. e Cod penal.
Solicită de asemenea, raportat la toate aceste susțineri, a nu se mai menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Partea vătămată, având cuvântul, susține că ea este vinovată de ce s-a întâmplat, că inculpatul nu este vinovat, că are anumite probleme de sănătate, și-a lovit și fiul cu cuțitul, se enervează ușor și nu se poate controla.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță, s-a bazat în esență pe cunoașterea tuturor elementelor cauzei. În fața probatoriilor administrate, instanța de fond a reținut în mod corect că agresiunea săvârșită este cea descrisă în rechizitoriu. S-a susținut că nu există probe că inculpatul ar fi înjunghiat pe partea vătămată însă, există declarația de la urmărirea penală a martorului ocular, care a precizat că afară inculpatul a venit din spatele părții vătămate și a lovit- A declarat de asemenea că nu a văzut cu ce. Același martor a confirmat că a existat o perioadă anterioară aceste înjunghieri, în care părțile s-au certat au aruncat cu obiecte.
Față de susținerile apărării, există obiecțiuni fiind incorectă afirmația că nu există probe care să susțină vinovăția inculpatului, având în vedere depoziția victimei de la urmărirea penală și depoziția martorului ocular. De la fața locului s-ar ridicat două obiecte de îmbrăcăminte ale părții vătămate - o bluză și un tricou - care poartă urme de tăiere exact în zonele corpului pe care le-a stabilit medicina legală, fiind vorba de trei plăgi înjunghiate penetrante și nu superficiale. A admite că o persoană se înjunghie adânc, o dată în omoplat, o dată în zona toracică, este contrar eticii obișnuite și a fost o versiune respinsă de instanță.
De asemenea, necesitatea probelor decurge din celelalte probe sau din insuficiența lor, nefiind cazul în cauza de față a se efectua alte expertize.
În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de inculpat în baza disp. art. 379 pct. 1 Cod proc. penală.
Solicită menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul apelant, personal, având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, că nu a aplicat nicio lovitură părții vătămate, cuțitul în discuție neavând vârf, că nu a existat sânge pe hainele cu care era îmbrăcat. Solicită admiterea apelului, achiesând la concluziile formulate de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului penal de față.
Prin sentința penală nr. 535 din 11 sept. 2009, Tribunalul Iașia condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 02.09.1967 în municipiul I, cu domiciliul în sat/comuna, județul I, CNP 1.670.902.221.394, studii 10 clase și școală profesională, muncitor, necăsătorit, pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la omor", prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 al. 1 Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza disp. art. 350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la 09.12.2008 la zi.
În baza disp. art. 14, 346 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG 72/2006, a obligat inculpatul să plătească următoarele sume:
- 2986,85 lei RON, către Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " - I, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, sumă la care se va adăuga dobânda de referință a BNR calculată până la achitarea integrală a debitului;
- 225 lei RON, către Serviciul de Ambulanță Jud. I, reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu aceeași partea vătămată.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza disp. art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1500 lei RON. din care 200 lei RON reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, ce va fi avansat Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministrului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Inculpatul, în vârstă de 42 de ani, locuiește în satul, jud. I, la concubina sa, partea vătămată, în vârstă de 50 de ani.
Inculpatul și partea vătămată, inițial au trăit în concubinaj în perioada 2000-2006, timp de doi ani au fost despărțiți, după care în luna iunie 2008 au reluat conviețuirea, locuind împreună în casa părții vătămate.
După reluarea concubinajului, relațiile între cei doi s-au deteriorat treptat, pe fondul consumului frecvent de băuturi alcoolice de către inculpat, momente în care acesta se manifesta violent, dar și ca urmare a discuțiilor referitoare la banii pe care acesta îi aducea în casă.
Pe acest fond, în data de 06.12.2008, partea vătămată i-a spus că dorește să rupă orice legătură cu el drept pentru care i-a solicitat să părăsească locuința sa, discuția degenerând în amenințări cu moartea din partea inculpatului.
În data de 07.12.2008, în jurul orelor 17,00, după ce partea vătămată și inculpatul au consumat băuturi alcoolice pe tot parcursul zilei împreună și cu alte persoane, a fost reluată discuția, în prezența numitului, cu privire la plecarea inculpatului din locuința concubinei sale. Și de această dată discuția a degenerat, partea vătămată și inculpatul împingându-se reciproc, trăgându-se de haine și de păr.
Martorul, ce venise să-și ia cei doi copii minori, de 3 ani și, respectiv, 7 ani, lăsați, în timpul zilei în îngrijirea părții vătămate, văzând violențele dintre partea vătămată și inculpat, a ieșit cu copiii afară din bucătăria de vară în care se aflau pentru a nu fi loviți.
Imediat partea vătămată pentru a scăpa de violențele inculpatului a dat să iasă din încăpere, dar a fost ajunsă de acesta, care cu un cuțit, luat din bucătărie, a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, mai întâi în spate, apoi în zona toracică, după care în abdomen.
Partea vătămată a strigat la martorul după ajutor, rugându-l să sune la salvare, spunându-i că a fost tăiată de inculpat ("nebunul m-a tăiat").
Inculpatul imediat după aplicarea loviturilor a plecat spre casa părintească, iar a doua zi, după ce s-a trezit, a aflat că partea vătămată se află internată în spital.
A fost întocmit în cauză un raport de constatare medico-legală prin care s-a concluzionat că partea vătămată prezintă diagnosticul "politraumatism prin agresiune, traumatism toraco-abdominal cu plagă înjunghiată penetrantă, hemopneunotorax stg., plagă diafragma stg. contuzie splenică-hematom inferior splenic, plagă transfixiantă unghi colic stg. hemoperitoneu, plagă retroperitoneală stg. plagă rinichi stg, hematom retroperitoneal, plagă toraco-lombară stg. nepenetrantă, plăgi multiple braț stg. (nepenetrante), leziuni ce s-au putu produce prin loviri cu corp înțepător tăios (lamă cuțit) și care pot dat din 07.12.2008.
Prin aceeași constatare s-a apreciat că leziunile necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că au fost de natură a-i pune în primejdie viața părții vătămate.
În cauză s-au constituit părți civile Serviciul de Ambulanță cu suma de 225 lei, reprezentând contravaloarea transportului părții vătămate din localitatea, precum și Spitalul Clinic de Urgențe Sf. I cu suma de 2986,85 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a aceleași părți vătămate (a se vedea cererile de constituire de părți civile de la filele 46 și 56 ds. fond).
Partea vătămată, audiată în faza de urmărire penală a prezentat aceeași situație de fapt, ce a fost mai sus descrisă, dar în faza cercetări judecătorești aceasta a prezentat o altă variantă, respectiv că ea a luat în mână un cuțit de pe sobă, iar în învălmășeala creată s-a înjunghiat singură atât în zona toracică stg. cât și la mână. Totodată, partea vătămată a precizat că nu cunoaște cum au fost produse atât tăieturile ce apar pe hainele cu care a fost îmbrăcată în acea zi (instanța i-a prezentat planșele foto de la filele 19-23 ds. urm. pen.), cât și celelalte plăgi înjunghiate constate de medicii legiști.
La termenul de judecată din data de 02.03.2009, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Inculpatul, atât în prima declarație olografă, dată a doua zi după incident, cât și în declarația dată în fața procurorului în aceeași zi, a recunoscut doar că a avut o altercație cu partea vătămată, care l-a alungat din locuința sa, mai mult l-a amenințat că-l omoară, îmbrâncindu-l pe un pat și repezindu-se asupra sa cu un cuțit. A lovit-o peste mâna în care avea cuțitul, după care a fugit la locuința părinților săi. A doua zi de a aflat că partea vătămată este internată în spital întrucât a fost înjunghiată, dar nu-și explică cum, atâta timp cât el nu a lovit-o cu cuțitul.
În fața instanței inculpat și-a modificat declarațiile, precizând că după ce a fost împins pe pat de către partea vătămată, din cauza stării de ebrietate nu-și mai amintește ce s-a mai întâmplat, trezindu-se după un timp afară din casă, în câmp, desculț, aproape de locuința părinților săi.
Însă, situația de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:
- procesul verbal de sesizare din oficiu a săvârșirii infracțiunii - 24 ds. urm pen;
- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, din conținutul cărora rezultă că a au fost identificate de sânge pe marginea dulapului de bucătărie, pe pragul ușii de acces, pe un al aragazului, în apropierea tocului ușii de acces, au fost găsite două cuțite, unul cu un improvizat din bandă scotch, ce se afla în bucătărie pe plită, și altul cu mânerul albastru, ce se afla pe o masă afară în apropierea ușii de acces - 1-18 ds. urm pen;
- procesul-verbal de examinarea a obiectelor de îmbrăcăminte cu care a fost îmbrăcată partea vătămată - filele 19-23 ds. urm. pen.;
- declarația părții vătămate din faza de urmărire penală - filele 25- 26 ds. urm pen.;
- raportul de constatare medico-legală cu nr. 6308/OF/09.12.2008 întocmit de IML I - filele 27-28 ds. urm pen;
- fișa de externare a părții vătămate întocmită de Clinica I Chirurgie, din conținutul căreia rezultă că aceasta a fost internată 10 zile în intervalul 07.12.2008-17.12.2008, timp în care s-a efectuat sutura plăgii toraco-lombare stg, explorarea plăgii axilare, laparotomie mediană, evacuare hemoperitoneu, sutura plăgii diafragmatice, sutura plăgii renale stg, etc- fila 29 ds. urm. pen.;
- declarația martorului ocular -, care a declarat în ambele faze procesuale, că fiind în vizită la partea vătămată a fost de față la agresarea acesteia de către inculpat, incident care a început cu o ceartă, partea vătămată reproșându- acestuia din urmă că frecventa alte femei din comuna, după care s-au împins reciproc și s-au tras de haine și de păr; a ieșit afară din bucătărie împreună cu cei doi copii ai săi, iar imediat a ieșit și partea vătămată care a fost ajunsă de inculpat, care i-a aplicat mai multe lovituri în zona abdominală, neobservând dacă inculpatul avea ceva în mână; a sunt la salvare la rugămintea părții vătămate care i-a spus că inculpatul a tăiat-o - filele 57ds. urm. pen. și 50 ds. fond;
- declarația martorului, fratele părții vătămate, care a declarat în ambele faze procesuale că a fost anunțat de numitul - că partea vătămată a fost înjunghiată de către inculpatul, după care s-a dus acasă la aceasta, unde a găsit-o întinsă pe pat, inconștientă, cu o plagă în zona abdominală - filele 55 urm. pen. și 41 ds. fond.
Inculpatul, prin avocat, atât în concluziile orale cât și prin cele scrise depuse la dosar, a invocat faptul că nu există probe că el a comis fapta de înjunghiere a părții vătămate. Atâta timp cât nu s-au efectuat atât o analiză a petelor de sânge ce au fost găsite la fața locului și pe hainele părții vătămate,cât și o ridicare a amprentelor de pe cuțitul cu care se presupune că a fost înjunghiată partea vătămată. Declarația martorului nu poate fi luată în considerare atâta timp cât acesta este nesincer, precizând că incidentul ar fi avut loc afară, în contradicție cu declarațiile părților care au arătat că incidentul ar fi avut loc în bucătărie.
Totodată inculpatul invocat și faptul că se afla în legitimă apărare, partea vătămată fiind cea care l-a atacat, iar el nu și-a putut da seama exact de natura actului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului.
Tribunalul analizând aceste susțineri, precum și cele ale părții vătămate din faza cercetării judecătorești referitoare la faptul că s-ar fi înjunghiat singură, a constatat că sunt nefondate.
Astfel, prin raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată a prezentat mai multe plăgi înjunghiate, respectiv în zona toraco-abdominală (plagă înjunghiată penetrantă), în zona colonului (plagă transfixiantă unghi colic stg.), plagă retroperitoneală stg. plagă rinichi stg, plagă toraco-lombară stg. nepenetrantă, plăgi multiple braț stg. (nepenetrante).
Din copia fișei de observația Spitalului Clinic nr. 1 - Clinica de chirurgie generală, al cărei conținut este cuprins în raportul de constatare rezultă că:
- plaga înjunghiată din dreptul omoplatului stg. este de cca. 10 cm lungime cu traiect în jos către linia mediană;
- plaga înjunghiată din dreptul coastei IV a stg. între liniile axilare este de cca. 7 cm lungime cu traiect descendent și anterior;
- plăgi tăiate superficial fața anterioară braț stg.
Din examinarea hainelor cu care era îmbrăcată partea vătămată rezultă că tricoul cu care era îmbrăcată aceasta prezintă două secționări, una în partea din dreapta față și una tot în partea dreaptă, dar spate, iar bluza prezintă trei secționări, două care coincid cu cele ale tricoului, iar cea de a treia în zona omoplatului stg.
Analizând toate aceste constatări medico-legale coroborate cu cele de fapt, respectiv a urmelor de secționare de pe hainele părți vătămate, tribunalul a constatat că partea vătămată a fost înjunghiată de mai multe ori, de trei ori cuțitul penetrând adânc corpul acesteia, iar celelalte lovituri de cuțit fiind nepenetrante. Mai mult, se observă că două lovituri au fost aplicate în zona dorsală părții vătămate, fapt ce exclude total ipoteza părții vătămate că s-ar fi înjunghiat singură.
În ceea ce privește locul agresiunii, tribunalul a constatat că acesta este localizat atât în interiorul bucătăriei, unde au fost găsite urme de sânge dar și în fața ușii de acces. Partea vătămată în faza de urmărire penală a declarat că a fost înjunghiată în spate în momentul în care se îndrepta spre ușă pentru a ieși din bucătărie, aspect confirmat de urmele de sânge identificate atât pe pragul ușii, cât și în apropierea tocului ușii.
Martorul a declarat că a văzut cum părții vătămate i s-au aplicat lovituri în zona abdominală în afara bucătăriei, fapt confirmat atât de declarația părții vătămate dar și de constatările medico-legale referitoare la plaga penetrantă. toraco-abdominală.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că, față de numărul mare al plăgilor înjunghiate, de zonele vătămate, de împrejurările în care s-au desfășurat violențele, sunt vădit netemeinice atât susținerile părții vătămate din faza cercetării judecătorești potrivit cărora s-ar fi înjunghiat singură, cât și susținerile inculpatului că nu el ar fi aplicat loviturile cu cuțitul, deși a fost singurul care a avut la acel moment o altercație cu partea vătămată.
În ceea ce privește existența unei stări de legitimă apărare, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile prev. de art. 44 al. 2 pentru a se putea reține această cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Astfel, potrivit disp. art. 44 al. 2 Cod penal este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Martorul - care a asistat la declanșarea violențelor a declarat că, după un schimb de cuvinte în contradictoriu, ambele părți au început să se îmbrâncească să se tragă de haine și de păr.
Se constată că violențele exercitate de către partea vătămată, respectiv de împingere, de tragere de păr și de haine nu se pot constitui în acte de violență care să pună în pericol grav persoana inculpatului, drept pentru care nu sunt incidente disp. art. 44 al. 2 Cod penal.
Inculpatul audiat fiind a declarat că partea vătămată ar fi atacat cu un cuțit, dar aceste susțineri nu au fost dovedite în cauză, singurul martor prezent la fața locului infirmând acest lucru.
În ceea ce privește declarația părții vătămate din faza cercetării judecătorești, tribunalul a înlăturat-o, fiind evident nesinceră, fiind dată pro causa, aceasta necoroborându-se, așa cum s-a precizat mai sus, cu concluziile medicilor legiști și cu declarația martorului ocular.
Este adevărat faptul că nu au fost efectuate constatări tehnico-științifice pentru a se preciza dacă petele de sânge aparțin părții vătămate și pentru a se stabili cu ce cuțit a fost aceasta înjunghiată, dar în cauză există suficiente probe care dovedesc cu certitudine că sângele aparține părții vătămate (a se vedea natura leziunile provocate acesteia și declarațiile martorilor și a martorului, care au constatat cu propriile simțuri faptul că părții vătămate îi curgea abundent sânge din zona abdominală), dar și faptul că leziunile au fost provocate prin înjunghiere (a se vedea concluziile medicilor legiști)
În drept, fapta inculpatului, care în seara zilei de 07.12.2008, a încercat să suprime viața părții vătămate, prin aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură ai pune viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor", prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la 174 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, conturat de modalitățile și împrejurările comiterii faptei (inculpatul a aplicat cu un cuțit un număr mare de lovituri, din care trei au fost penetrante și au vizat zone vitale ale copului), de natura importantă a relațiilor sociale încălcate, și nu în ultimul rând de urmările importante produse (partea vătămată a necesitat o intervenție chirurgicală în urma perforării intestinului gros și a plăgii polului renal superior cu hemeoperitoneu - acumulare de sânge, leziuni ce i-au pus în pericol viața), precum și persoana inculpatului care a avut o poziție procesuală necorespunzătoare pe tot parcursul procesului penal, caracterizată prin nerecunoașterea comiterii faptei, are un nivel intelectual mediu, parcurgând cursurile 10 clase și a școlii profesionale.
În cauză a fost întocmită o anchetă socială în ceea ce-l privește pe inculpat, din conținutul căreia rezultă că, deși acesta este cunoscut ca un om muncitor, atât în comunitate cât și în mediul familial, pe fondul consumului de alcool, are un comportament agresiv, comportament care a condus, potrivit fișei de cazier judiciar, și la condamnarea acestuia în două rânduri pentru infracțiuni comise cu violență, condamnări pentru care s-a împlinit în prezent termenul de reabilitare.
Față de cele arătate, prima instanță a constatat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare efectivă în regim de detenție, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Referitor la măsura preventivă a arestării inculpatului, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive nu s-au schimbat, ci dimpotrivă ele subzistă, fiind confirmate de materialul probator mai sus analizat, și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
În consecință, în baza disp. art. 350 al. 1 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea arestării inculpatului, iar, în baza art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv de la 09.12.2008 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Cum, în sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și în sarcina unităților spitalicești, instanța a dispus, în baza disp. art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. -, mod. prin OUG 72/2006, și obligarea acestuia și la plata sumelor solicitate de către Serviciul de Ambulanță I și Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " I,
Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor avansate de către stat, în temeiul disp. art. 191 la. 1 Cod procedură penală.
În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. 1 Cod procedură penală hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul ce a invocat următoarele:
- soluția de condamnare a fost dispusă de prima instanță în lipsa unor probe certe care să dovedească vinovăția sa în comiterea faptei.
Susține inculpatul că vinovăția sa nu a fost stabilită cu probe științifice care să-l incrimineze fără dubiu - respectiv efectuarea unei constatări tehnico-științifice cu privire la amprentele de pe cuțitul cu care au fost provocate rănile părții vătămate de unde proveneau urmele de sânge găsite la locul faptei, urme ce nu provin de la partea vătămată, ci de la vițelul pe care el l-a sacrificat în dimineața zilei conflictului, cu ce au fost provocate leziunile -situație ce ar fi impus aplicarea principiului "in dubio pro reo"
- probatoriul administrat în cauză nu conturează intenția sa de a suprima viața victimei, ci doar intenția de a se apăra de agresiunea concubinei sale ce a aruncat cu un lemn de la sobă în el, a luat un cuțit de bucătărie de pe sobă, l-a împins și s-au încăierat, încăierare din care s-a ajuns la producerea leziunilor prezentate de partea vătămată.
În raport de condițiile concrete în care a avut loc conflictul, apelantul a solicitat a se constata că evaluarea juridică dată faptei de prima instanță este greșită, în speță fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 alin. 2 Cod penal.
- având în vedere conduita părții vătămate ce a inițiat conflictul și a încercat să-l agreseze cu cuțitul a solicitat a se da eficiență prevederilor art. 44 alin. 2 Cod penal, considerând că s-a aflat în legitimă apărare.
În raport de aceste susțineri, a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. "e" Cod procedură penală.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din analiza coroborată a materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în raport de situația de fapt reținută.
Instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.
De asemenea, a verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor inculpatului, argumentându-și soluția de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt și de drept ce au fundamentat opinia, analizând elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată.
Pe baza analizei amănunțite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, existând probe certe de vinovăție a inculpatului în comiterea faptei, probe ce au înlăturat prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 66 alin. 2 Cod procedură penală.
Astfel, soluția de condamnare a inculpatului se bazează pe interpretarea și coroborareaprocesului-verbalîntocmit de organele de poliție în care s-a consemnat sesizarea făcută de numitul cu privire la faptul că partea vătămată a fost înjunghiată cu un cuțit de inculpatul, cudeclarațiadată de partea vătămată în faza urmăririi penale ce a relatat că pe fondul neînțelegerilor cu inculpatul în momentul în care ea a ieșit pe ușa bucătăriei acesta i-a aplicat cu un cuțit de bucătărie trei lovituri - prima lovitură în spate, în zona lateral, a doua în partea a cutiei toracice și încă o dată în zona abdomenului, cuprocesul verbalde cercetare la fața locului și planșele foto,procesul-verbalde examinare a obiectelor de îmbrăcăminte din care rezultă că tricoul cu care era îmbrăcată partea vătămată prezintă două secționări - una în partea din dreapta față și una în partea dreaptă spate, iar, bluza are trei secționări, două ce coincid cu cele ale tricoului, iar, a treia în zona omoplatului stâng, cuconcluziile raportului de constatare medico-legalăîntocmit de IML I potrivit cărora partea vătămată Gap rezentat mai multe plăgi înjunghiate în zona toraco -abdominală, în zona colonului, plagă retroperitoneală stg. plagă rinichi stg, plagă toraco-lombară stg. nepenetrantă, plăgi multiple braț stg. (nepenetrante), cufișa de externare a părții vătămateîntocmită de Clinica I Chirurgie, curelatările făcute de martorul ocular -atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond ce a perceput în mod nemijlocit momentul în care părțile s-au împins reciproc și s-au tras de haine și de păr și după ce a ieșit din bucătărie a fost urmat de partea vătămată și apoi de inculpat care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona abdominală ulterior agresiunii, fiind rugat de partea vătămată să anunțe salvarea întrucât a fost tăiată de inculpat, precum șicu declarația martorului, fratele părții vătămate - căruia martorul - i-a spus că partea vătămată a fost înjunghiată de inculpat și a găsit-o pe sora sa întinsă pe pat, inconștientă, cu o plagă în zona abdominală.
Declarațiile date de partea vătămată și de martori, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cauză au fost analizate temeinic de instanța de fond prin înlăturarea declarațiilor vădit nesincere și prin verificarea tuturor apărărilor inculpatului.
Dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod procedură penală impun instanței a face o analiză a tuturor probelor administrate și potrivit convingerii sale să argumenteze soluția pronunțată pe acele probe care coroborate susțin situația de fapt reținută.
Prin urmare, în mod corect, prima instanță a reținut în procesul evaluării declarația părții vătămate din faza urmăririi penale și a înlăturat, motivat, declarația acesteia din faza cercetării judecătorești ce nu exprimă adevărul și nu se coroborează cu restul probelor administrate.
Analiza acestei depoziții în contextul probator al cauzei a îndreptățit instanța de fond să nu o rețină, ca exprimând adevărul, susținerile sale privind existența unui alt mecanism de producere a leziunilor, respectiv că s-ar fi înjunghiat singură, fiind infirmate de concluziile actelor medico-legale și de depoziția martorului -.
Prin apelul declarat, inculpatul a susținut ca și în faza primei judecăți că nu este autorul faptei de înjunghiere a părții vătămate, că este posibil ca în timpul încăierării produse între el și victimă, aceasta să-și fi produs singură leziunile.
Cu privire la urmele de sânge găsite la locul faptei, a susținut că acestea provin de la vițelul pe care l-a sacrificat în dimineața zilei de 7 2008 și că în lipsa unor constatări tehnico-științifice care să stabilească atât proveniența urmelor de sânge, cât și persoana căreia îi aparțineau amprentele de pe cuțit și obiectul cu care au fost provocate leziunile, nu poate fi antrenată răspunderea sa.
Critica formulată nu este fondată.
Astfel, cum s-a arătat cu ocazia prezentării probelor administrate în cauză, susținerile părții vătămate din prima fază a procesului penal ce l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunii coroborate cu depozițiile martorului ocular - și ale martorului, cu concluziile actelor medico-legale întocmite în cauză cu rezultatul examinării hainelor părții vătămate, precum și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale prin care acesta a recunoscut că în ziua respectivă a avut o altercație cu partea vătămată constituie probe ce formează convingerea că inculpatul este autorul faptei și infirmă susținerile sale privind producerea leziunilor părții vătămate prin autoînjunghiere și lipsa suportului probator al soluției de condamnare dispusă împotriva sa.
De asemenea, apărările sale privind insuficiența probatorului administrat în cauză prin neefectuarea acelor constatări tehnico-științifice au fost analizate și înlăturate corect de prima instanță întrucât în cauză sunt suficiente elemente de fapt care analizate în conexiunea lor, servesc constatării existenței faptei și a săvârșirii acesteia de către inculpat.
Prin apelul promovat, inculpatul a criticat sentința primei instanței și sub aspectul evaluării juridice a faptei, susținând că în cauză sunt întrunite elementele c constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 Cod penal întrucât nu a acționat cu intenția de a ucide.
Verificând această critică a apelantului, Curtea constată că este nefondată.
În practica judiciară intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului care evidențiază poziția psihică a făptuitorului și de împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenția de ucidere.
În concret, se apreciază că există intenția de a ucide, în funcție de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea obiectului cu care s-a acționat de a leza.
Examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, Curtea constată că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei nefiind incidentă culpa specifică infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 Cod penal.
Numărul mare de lovituri aplicate părții vătămate ce a prezentat mai multe plăgi, înjunghiate, trei dintre ele penetrând adânc corpul, intensitatea loviturilor aplicate de inculpat dedusă din gravitatea leziunilor produse victimei ce a necesitat intervenție chirurgicală în urma perforării intestinului gros și a plăgii polului renal superior cu hemoperitoneu, zonele vitale vizate, precum și aptitudinea instrumentului folosit la aplicarea loviturilor de a ucide - corp înțepător tăios - demonstrează intenția de a ucide.
Așa fiind, în cauză a fost dată o corectă încadrare a faptei în dispozițiile art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal, iar, solicitarea în apel d e reținere a dispozițiilor art. 184 alin. 2 Cod penal este nefondată.
Neîntemeiat este și motivul invocat de apelant privind aplicarea în cauză a prevederilor art. 44 alin. 2 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor legale invocate, este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Ori din actele și lucrările dosarului nu rezultă că victima a avut un comportament de natură a justifica reacția violentă a inculpatului.
Împrejurarea invocată de inculpat privind agresarea sa cu un cuțit de către partea vătămată nu este dovedită, iar împingerea ori tragerea inculpatului de păr și de haine nu reprezintă în sensul legii penale un atac material, direct imediat, injust de natură să pună în pericol persoana inculpatului.
Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea constată că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
Astfel, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin ale cărei modalități de săvârșire s-a atentat la dreptul la viață, de urmările produse, precum și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului - atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată, nivelul de pregătite intelectuală, comportamentul în familie și societate.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului, căruia i s-a acordat suficientă clemență prin dozarea pedepsei în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator, apreciind corect că va fi în măsură să constituie o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei și făptuitorului și va asigura realizarea scopurilor de exemplaritate și educative ale pedepsei, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.
În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate de apelantul nu sunt fondate, hotărârea apelată nu este afectată de vreun viciu în stabilirea situației de fapt, nici în aplicarea legii, astfel că în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 535 din 11.09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
Având în vedere că și la acest moment procesual subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat va fi menținută starea de arest, a inculpatului căruia în temeiul art. 381 Cod procedură penală i se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data pronunțării sentinței apelate.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, fiul lui și, născut la 02.09.1967 în I, împotriva sentinței penale nr. 535 din 11 2009 pronunțară de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință penală pe care o menține.
Menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, deduce arestarea preventivă a inculpatului, de la 11 2009.
Obligă pe apelant să plătească statului suma de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru partea vătămată și de la comunicare pentru inculpat și părțile civile.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red,
Tehnored.
2 ex.
28.12.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Gabriela Scripcariu
