Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 167/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 167/

Ședința publică din 15 decembrie 2008

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 336/27.10.2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul apelant personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind partea civilă intimată Spitalul Clinic Județean de Urgență

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul apelant, prin apărătorul din oficiu, depune un memoriu la dosar și arată că dorește să fie citat martorul din loc. nr. 522, jud. A pentru audiere, întrucât deși a fost propus, acesta nu a fost audiat la prima instanță.

Instanța învederează inculpatului că din încheierile din dosar nu rezultă că ar fi solicitat audierea acestui martor.

Inculpatul apelant susține că martorul ar fi văzut după producerea incidentului că partea vătămată mergea pe bicicletă și că aceasta a decedat după 4 zile de la comiterea faptei, că nu a avut intenția să o omoare, că a fost o încăierare și că regretă săvârșirea faptei. Mai arată că martorul s-a întâlnit cu victima în acea noapte venind de la discotecă, mergând pe bicicletă, ori dacă ar fi fost tăiat de el, nu ar fi putut face acest lucru.

Curtea pune în discuție cererea formulată de inculpatul apelant privind citarea în vederea audierii martorului.

Procurorul și avocatul din oficiu nu se opun la admiterea cererii formulate de inculpat.

Instanța respinge cererea formulată de inculpatul apelant ca neîntemeiată, aspectele arătate de acesta neavând relevanță față de dinamica faptelor descrise în actul de sesizare al instanței.

Constatând că nu mai sunt formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Procurorul pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat, care regretă fapta comisă și solicită să se aibă în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului și să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia.

Inculpatul apelant regretă comiterea faptei.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. nr. 336/27.10.2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 174, raportat la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 65 și art. 37 lit. b, 39 al. 4 Cod penal, a fost ondamnat pe inculpatul, recidivist, arestat preventiv în Penitenciarul Arad, la 16 ani închisoare pentru omor calificat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d Cod penal pe o perioadă de 10 ani.

Pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din 10 septembrie 2008 la zi.

S-a confiscat de la inculpat în vederea distrugerii un cuțit - corp delict aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului 2.200 lei cheltuieli judiciare, iar din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în contul Aas umei de 200 lei, onorar de avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad nr. 313/P/2008, înregistrat la instanță la 26 septembrie 2008, fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, reținându-se că în noaptea zilei de 6 septembrie 2008 inculpatul a avut un conflict cu victima aplicându-i acestuia o lovitură cu un briceag, urmare a leziunilor suferite, victima decedând în data de 9 septembrie 2008. La urmărirea penală inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.

Instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În noaptea zilei de 6 septembrie 2008, urmare a unei discuții telefonice tensionate dintre inculpat și victima, acesta din urmă s-a deplasat la domiciliul inculpatului, victima fiind în stare avansată de ebrietate.

La poarta locuinței, deși concubina inculpatului, martora R, a cerut victimei să plece acasă, acesta a refuzat, în stradă ieșind mai apoi inculpatul, care și el se afla sub influența băuturilor alcoolice, stare în care, potrivit declarației acestei martore, inculpatul avea un comportament deosebit de violent. Inculpatul a împins pe martoră și a început să bată pe victimă, în timpul conflictului dintre cei doi, martora deplasându-se la postul de poliție pentru a cere intervenția lucrătorilor de poliție, dar, la solicitarea martorului, șeful de post din comuna, județul A, a cerut să i se comunice martorei R să revină a doua zi pentru a reclama cele întâmplate.

În timpul altercației dintre inculpat și victimă, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu briceagul pe care îl avea asupra sa, în zona abdomenului, inculpatul lovind pe victimă o perioadă mai mare de timp, deși în stradă a ieșit și fiica minoră a inculpatului care a cerut acestuia să înceteze agresiunea, împrejurare ce rezultă din declarația martorei R (fila 24 instanță).

Victima a reușit să se deplaseze la domiciliul său, dar urmare a agravării stării de sănătate, în data de 9 septembrie 2008 acesta a fost transportat la spital însă, datorită șocului toxico-septic survenit în evoluția unei peritonite stercorale generalizate, produsă în urma loviturii de cuțit aplicate de inculpat în zona abdominală, victima a decedat (raport de autopsie medico-legală nr. 321/B/1 din 11 septembrie 2008 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A).

Starea de fapt mai sus descrisă, a fost reținută de către instanța de fond din declarația inculpatului (fila 17) care a recunoscut comiterea faptei, menționând însă că nu-și amintește să fi lovit pe victimă cu briceagul, din declarațiile martorilor mai sus arătați, declarația martorului (fila 26) și (fila 27) care a declarat că inculpatul i-a relatat despre lovitura de briceag aplicată victimei, precum și din înscrisul medical arătat supra și raportul medico-legal nr. 536/A din 10 septembrie 2008 al Serviciului Județean de Medicină Legală A, întocmit pe baza constatărilor de dinainte de decesul victimei, care evidențiază lovitura de cuțit aplicată a pus în primejdie viața victimei.

Reținând starea de fapt descrisă, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului care a relatat că victima avea asupra sa un spray lacrimogen, ale martorei R, care în declarația dată la urmărirea penală (fila 41) a declarat că a doua zi a găsit la locul faptei un spray lacrimogen ce a aparținut victimei, revenind asupra acestei declarații, arătând că, în realitate, știa de la soția victimei că acesta avea asupra sa, de regulă, un spray lacrimogen.

Reținând astfel, nu s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal, raportat și la declarația martorului ocular de la momentul declanșării altercației, martora R relatând că inculpatul, deosebit de violent, a atacat pe victimă, inculpatul fiind cel care a generat conflictul cu victima.

Fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă mai sus, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal, fapta fiind comisă pe stradă (în loc public). S-a apreciat, totodată, că inculpatul a comis fapta cu forma de vinovăție a intenției directe, raportat la obiectul înțepător folosit pentru atac, intensitatea loviturii și regiunea din corp unde lovitura a fost aplicată, reținându-se că inculpatul a urmărit să suprime viața victimei.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere pericolul social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire, precum și persoana inculpatului care se află în situația recidivei prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, astfel că, văzând și dispozițiile art. 39 al. 4 Cod penal, privind sancționarea recidivei post-executorii, instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 16 ani închisoare.

În baza art. 65 Cod penal, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d Cod penal pe o perioadă de 10 ani, interzicerea acestor drepturi apărând ca necesară pentru realizarea prevenției generale și speciale.

Ca o consecință a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 350 al. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 al. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din 10 septembrie 2008 la zi.

În baza art. 118 al. 1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat, în vederea distrugerii, un cuțit - corp delict aflat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, apelul nefiind motivat în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul din oficiu al inculpatului, care a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivului de apel invocat, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 371 alin. 2.C.P.P. instanța constată că apelul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor calificat în forma prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, pe baza materialului probator existent în cauză, încadrarea juridică a faptei fiind cea legală.

Astfel, instanța în mod corect a reținut în sarcina inculpatului fapta descrisă în rechizitoriul întocmit, că în timpul unei altercații dintre inculpat și victimă, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu briceagul pe care-l avea asupra sa, în zona abdomenului, inculpatul lovind victima o perioadă de timp, fapt ce a avut loc la data de 6 septembrie 2008, iar la data de 9 septembrie 2008 victima a decedat ca urmare a șocului toxico-septic ce a survenit în evoluția unei peritonite stercorale generalizate, conform raportului de autopsie medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală

Instanța de fond în mod judicios a apreciat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat în forma prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, raportat la modalitatea de comitere a faptei, intensitatea loviturii, regiunea corpului unde a fost aplicată lovitura cu obiectul înțepător, respectiv briceagul pe care-l avea asupra sa, fiind pus în evidență faptul că inculpatul a urmărit să suprime viața victimei.

Fapta inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpatul, iar în speța de față nu se poate reține nici circumstanța atenuantă a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b Cod penal, fiind în mod corect înlăturată varianta oferită de inculpat în ceea ce privește modul de desfășurare a conflictului dintre el și victimă, susținut și de declarația martorei R ( 41 dosar ) cu privire la deținerea de către victimă a unui spray lacrimogen, fiind stabilit faptul că inculpatul a fost cel care a generat conflictul.

În calea de atac a apelului, inculpatul nu a contestat săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat și condamnat în prima instanță, arătând chiar că regretă cele întâmplate, însă a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Instanța apreciază că această solicitare nu poate fi primită, deoarece pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, conform criteriilor prev. de art. 72.Cod Penal, avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea de săvârșire a acesteia, și nu în ultimul rând starea de recidivă post executorie în care se află inculpatul, cuantumul pedepsei fiind de natură a asigura îndeplinirea scopului educativ, preventiv și punitiv al pedepsei, conform art. 52.

Cod Penal

Văzând că nu există motive de desființare a hotărârii penale apelate, instanța urmează să respingă ca nefondat apelul inculpatului.

Instanța va menține în continuare starea de arest a inculpatului potrivit prev. art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. urmând ca această măsură să fie verificată în termenul de 60 de zile din punctul de vedere al legalității și temeiniciei.

Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv din data de 27.10.2008 la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 336/27.10.2008 a Tribunalului, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termen de 60 de zile.

În baza art. 381.C.P.P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv din data de 27.10.2008 până la zi.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

G - - -

GREFIER,

- -

Red.Gh./29.12.2008

Tehnored./3 ex./29.12.2008

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 167/

Ședința publică din 15 decembrie 2008

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 336/27.10.2008 a Tribunalului, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termen de 60 de zile.

În baza art. 381.C.P.P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv din data de 27.10.2008 până la zi.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 16 decembrie 2008

CĂTRE,

PENITENCIARUL ARAD

- COMPARTIMENTUL EVIDENȚĂ -

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 167/A din 15.12.2008, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul formulat de inculpatul - 23.11.1995 - deținut în Penitenciarul Arad, împotriva sentinței penale nr. 336/27.10.2008 a Tribunalului, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termen de 60 de zile.

În baza art. 381.C.P.P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului preventiv din data de 27.10.2008 până la zi.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2008."

JUDECĂTOR, GREFIER,

G - - -

Tehnored.

2 ex./16.12.2008

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 167/2008. Curtea de Apel Timisoara