Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 208/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 20 rap la art. 174 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 208
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, soluționarea apelurilor declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - și partea civilă, împotriva sentinței penale nr. 96 de la 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - inculpat (în stare de arest) asistat de avocat ales, lipsind apelantul - parte civilă, precum și intimatul - parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru apelantul - inculpat, susține motivele scrise de apel depuse la dosar și critică sentința instanței de fond pentru netemeinicie.
În acest sens, apreciază că instanța de fond nu a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, încălcând dispozițiile art. 72 Cod penal privind individualizarea judiciară a pedepsei, în condițiile în care apelantul este tânăr, nu posedă antecedente penale, a manifestat sinceritate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
În concluzie, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței, reținerea de circumstanțe atenuante legale în beneficiul inculpatului, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut pentru infracțiunea dedusă judecății.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului inculpatului, ca nefondat, apreciind că, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, pedeapsa aplicată a fost just individualizată, astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Referitor la apelul declarat de partea vătămată, care critică sentința numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat.
Avocat, pentru inculpat, solicită de asemenea respingerea apelului părții vătămate, pentru considerentele expuse în susținerea apelului inculpatului.
Apelantul - inculpat, având cuvântul, recunoaște fapta comisă, o regretă în mod sincer și lasă la aprecierea instanței soluționarea apelurilor.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 96 de la 02 martie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174,175 lit. i din, condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 13 decembrie 1974 în C, județul D, CNP -, cu domiciliul în C,-, județul D, în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b din, ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b din
În baza art. 88 și art. 350 C.P.P. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, de la 09.05.2008 la zi și s-a menținut starea de arest.
S-a luat act că, în cauză, nu există constituire de parte civilă în ceea ce o privește pe partea vătămată.
S-a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și a fost obligat inculpatul către această parte civilă, la plata sumei de 12.930,92 lei cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 181 lei contravaloarea raportului de constatare medico-legală nr. 629/A1/28.02.2008 al
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj întocmit sub nr. 121/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i din
La data de 7 mai 2008, tribunalul a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului, iar prin încheierea din data de 15 mai 2008, propunerea de arestare preventivă a fost respinsă de instanță ca rămasă fără obiect, având în vedere încheierea din data de 10 mai 2008 Tribunalului, pronunțată în dosarul nr-, în care s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, până la data de 07 iunie 2008 inclusiv.
În fapt, instanța de fond a constatat că, în ziua de 2202.2008, în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla în fața farmaciei" " din municipiul C, partea vătămată a fost observată de către inculpatul care, pe fondul unor relații tensionate mai vechi, s-a apropiat de aceasta și, prin surprindere, a lovit-o cu un obiect contondent în cap, în zona parieto-temporală dreapta.
În urma loviturii primite, părții vătămate i-au fost cauzate leziuni de violență ce au necesitat pentru vindecare 65-70 (inițial 35-40) zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții (raport de constatare medico - legală nr. 629/A1/2008 al IML C).
În drept, instanța de fond a constatat că fapta săvârșit de inculpat, așa cum a fost mai sus descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i din pen.
În cauză nu s-a putut reține teza legitimei apărări sau a provocării, întrucât probatoriul administrat nu a confirmat nici una dintre aceste ipoteze.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate de partea specială, împrejurările comiterii faptei, gradul concret de pericol social, dar și persoana inculpatului - care s-a sustras urmăririi penale și a avut o atitudine procesuală nesinceră.
Față de aceste criterii, s-a orientat la pedeapsa principală în cuantum de 8 ani închisoare și aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b din, ca pedeapsă complementară.
Partea vătămată, deși a declarat în faza de urmărire penală că se constituie parte civilă, în faza de cercetare judecătorească nu s-a mai prezentat în fața instanței pentru a-și preciza pretențiile, astfel încât s-a luat act de această împrejurare.
Prin adresa nr. 22459/12.06.2008, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Cad eclarat că se constituie parte civilă cu suma de 12.930,92 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate și, constatând îndeplinite dispozițiile art. 998 - 999 civ. și art. 14 și urm. C.P.P. precum și ale art. 346 C.P.P. instanța de fond a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de aceasta, obligând inculpatul la plata sumei menționată mai sus, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective a debitului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel - în termen legal - atât inculpatul, cât și partea vătămată.
Ambele apeluri vizează netemeinicia sentinței, atât inculpatul, cât și partea vătămată susținând că instanța de fond nu a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate.
Concret, inculpatul susține că nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale, constând în lipsa antecedentelor penale, conduita sinceră pe parcursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, precum și vârsta, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante legale și coborârea pedepsei sub minimul stabilit pentru infracțiunea dedusă judecății.
Dimpotrivă, partea vătămată apreciază că pedeapsa este mică, raportat la pericolul social concret al infracțiunii comise, la leziunile suferite, zona lezionată și corpul vulnerant folosit de inculpat, solicitând majorarea cuantumului pedepsei.
Apelurile sunt nefondate.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la materialul probator administrat în cauză, constând în declarațiile părții vătămate, proba testimonială, planșele fotografice, dar cu deosebire raportul de constatare medico-legală emis de C sub nr. 629/A1/28.02.2008.
Acestea confirmă situația de fapt reținută de prima instanță, în sensul că, pe fondul unor relații tensionate care durau de mai mult timp, în ziua de 22 februarie 2008, inculpatul a lovit partea vătămată cu o bară metalică, în cap, în zona parieto-temporală dreptă, provocându-i leziuni care au necesitat 35 - 40 de zile îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie.
În consecință, reținând corpul vulnerant folosit, zona în care a fost lovită victima și cu deosebire intensitatea loviturii, se constată că inculpatul a acționat cu intenție directă, pe fondul unor conflicte mai vechi, în scopul suprimării vieții părții vătămate.
După aplicarea loviturii, inculpatul a părăsit locul incidentului, victima a devenit în stare de inconștiență și numai intervenția urgentă a cadrelor sanitare de la Spitalul Clinic de Urgență C, care au stabilit diagnosticul "hematom extradural supraacut parieto-temporal dreapta" și "fracturi parietale dreapta cominutive", au condus la salvarea vieții părții vătămate.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că apelul declarat de inculpat, este nefondat, instanța de fonf făcând o justă individualizare a pedepsei, care este cu numai 6 luni mai mare decât minimul special prevăzut de art. 20 rap la art 174 - 175 lit. i Cod penal.
Pentru aceleași considerente, instanța apreciază că sunt nefondate criticile părții vătămate, inculpatul fiind în vârstă de 35 de ani, fără antecedente penale și cu o conduită sinceră pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Concluzionând, se apreciază că sentința apelată este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, să se dispună respingerea apelurilor, ca nefondate.
Se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce arestul preventiv de la data de 02 martie 2009, la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, apelanții vor fi obligați la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - și partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 96 de la 02 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-, ca nefondate.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce arestul preventiv, la zi.
Obligă apelanții la câte 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.: C-tin. -
Jud. fond:
Dact. 2 ex./ - 11 2009
Președinte:Constantin MereanuJudecători:Constantin Mereanu, Ștefan Făurar