Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 223/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ISTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 223

Ședința ne publică de la 11 2009

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - judecător

Grefier - -

Ministerul public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 3 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință nepublică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat -, apărător ales, partea responsabilă civilmente, lipsind partea civilă, partea responsabilă civilmente, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat declarație inculpatului, după care, constatând apelurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței deoarece pedeapsa aplicată este prea mică față de gravitatea faptei. Totodată, în mod just s-a aplicat minorului pedeapsa complementară și i s-au interzis ca pedeapsă accesorie toate drepturile prevăzută de art. 64 cod penal. Pe de altă parte, încheierea dată după dezbateri, schimbă dispozitivul sentinței.

Avocat - solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale, într-o primă teză schimbarea încadrării juridice în art. 172 cod penal, având în vedere zona vizată, omoplatul care nu este o zonă vitală, intensitatea mică a loviturii așa cum rezultă din declarația medicului, inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei cu care era prieten.

În mod greșit nu s-au aplicat dispoz. art. 73 lit. b cod penal, în condițiile în care victima l-a lovit prima dată pe inculpat, iar acesta s-a apărat.

În a doua teză, solicită schimbarea modalității de executare, aplicarea art. 861cod penal, având în vedere vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei, atitudinea sinceră, nu este cunoscut cu antecedente penale, este student, este susținut de familie.

Referitor la apelul parchetului arată că motivele privind pedepsele accesorii și complementare sunt întemeiate, iar motivul privind majorarea pedepsei este neîntemeiat.

Reprezentantul parchetului arată că leziunile au pus în primejdie viața victimei, așa cum rezultă din actele medico-legale, astfel încât nu se impune schimbarea încadrării juridice și nici schimbarea modalității de executare a plângerii.

Inculpatul arată că își însușește concluziile apărătorului.

CURTEA,

Asupra apelurilor de față:

Prin sentința penală nr. 3 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174,175 lit. a,i cu Cod Penal aplicarea art.99 și urm.Cod Penal în art.182 alin.1C.

p.

În baza art. 20 rap.la art. 174,175 lit.a,i cu Cod Penal aplicarea art.99 și urm. art. 74 lit.a, Cod Penal rap.la art. 76 lit.c Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, născut la data de 26.08.1987 în C, jud.D, fiul lui și, CNP -, cu domiciliul în B,- A, jud.B, la 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64.

Cod Penal

În baza art.88 rap.la Cod Penal art.350 Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 11.04.2004 la 02.08.2004.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență C și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 7.434.306 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, nr. 393/P/2004, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea unei fapte de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev.de art. 20 rap.la art. 174, art. 175 alin.1, lit. a și Cod Penal cu aplicarea art. 99 și următoarele

Cod Penal

În fapt, s-a reținut că nterior lunii aprilie 2004, inculpatul minor (16 ani și 7 luni ) s-a aflat în relații de prietenie cu martora. La începutul lunii susmenționate, martora nu a mai dorit continuarea relației de prietenie cu inculpatul, având în continuare un comportament amical față de el, însă a reluat o relație de prietenie cu partea vătămată.

Din acest motiv între și inculpatul s-a instalat o stare de tensiune, pe fondul căruia inculpatul susține că a fost bătut anterior de partea vătămată.

În seara zilei de 10 aprilie 2004, în urma unei discuții telefonice, inculpatul s-a întâlnit cu martora la o petrecere desfășurată într-un imobil situat în incinta târgului comercial, unde patron este tatăl martorei,aici aflându-se mai mulți prieteni și colegi de clasă ai acesteia.

La această petrecere a venit și partea vătămată, însa nu s-a întâlnit cu inculpatul care între timp a plecat, după ce în prealabil a stabilit cu martora să o însoțească mai târziu pe ea și grupul ei de colegi la " " pentru a lua paște.

Inculpatul a mers la Clubul din municipiul C unde a rămas la discotecă cu mai mulți tineri, printre care martorii și.

Înainte de miezul nopții,inculpatul a anunțat-o telefonic pe martora că nu va mai veni la biserică, preferând să rămână la discotecă.

În jurul orelor 24,00, partea vătămată, martora și grupul lor de colegi au ajuns la " ", dar din cauza aglomerației nu au rămas întorcându-se înapoi la târgul comercial, de unde, în jurul orelor 03,00 au revenit la biserică.

De teamă că telefonul mobil să nu-i fie sustras, martora i-a dat telefonul mobil părții vătămate, apreciind că acesta îl putea ține în siguranță.

În intervalul de timp cât telefonul mobil al martorei s-a aflat în posesia părții vătămate, inculpatul a sunat-o de mai multe ori și de fiecare dată i-a răspuns partea vătămată, fapt ce l-a deranjat pe inculpat.

În aceste condiții, inculpatul a stabilit telefonic cu partea vătămată să se întâlnească vis-a-vis de, mai exact în fața Muzeului, după care s-a deplasat la domiciliul de unde a luat un cuțit pe care l-a ascuns pe mâneca de la geacă. Inculpatul și-a justificat gestul de a lua cuțitul de acasă prin faptul ca i-a fost frică de partea vătămată.

Ulterior, a declarat că a avut cuțitul la el întâmplător, susținere ce nu are logică raportat la motivul expus.

În apropierea locului stabilit, inculpatul s-a întâlnit cu martorii și,care mergeau la biserică și i-a rugat să-l aștepte și pe el, spunându-i că-i va însoți după ce va discuta cu, pe care ambii martori o cunoșteau.

Totodată, inculpatul i-a arătat martorului cuțitul. La scurt timp și-au făcut apariția martora și partea vătămată care au venit cu un taxi.

Inculpatul și martora, de comun acord s-au îndepărtat circa 10 metri de partea vătămată care a rămas împreună cu cei doi martori.

Inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i confirme că este prietenă cu partea vătămată, cerându-i explicații asupra faptului că este însoțită permanent de acesta.

Pe fondul unor eschivări din partea martorei care nu i-a dat un răspuns concret i l-a îmbrâncit, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu palmele peste corp, fapt pentru care, martora a ripostat apoi a plecat de lângă el și, împreună cu partea vătămată s-au îndreptat către autoturismul taxi parcat în apropiere.

Inculpatul a început să adreseze injurii atât martorei cât și părții vătămate.

Din acest motiv partea vătămat s-a întors către inculpat reproșându-i de ce l-a înjurat și apoi l-a lovit pe inculpat cu pumnul și piciorul în spate.

În acel moment au intervenit martorii, și care s-au interpus între inculpat și partea vătămată despărțindu-

Profitând de intervenția martorilor, inculpatul s-a deplasat prin lateral stânga și, cu cuțitul i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona latero- cervicală stânga.

Martorul l-a observat pe inculpat când a băgat apoi cuțitul cu lama de circa 15- 20 cm într-o ce o ținea în mâna, după care a văzut că părții vătămate i se prelingea de pe haine un lichid, observând apoi că este sânge.

La scurt timp, partea vătămată a afirmat ca i-a amorțit partea a corpului și imediat însoțit de martora s-a deplasat cu un autoturism taxi la Spitalul Clinic nr. 1 C, unde a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 1450/A1/13.04.2004 al IML C rezultă că ", la data și ora examinării - 11.04.2004 ora 10,00 - a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit) ce pot data din 11.04.2004; lovitura a putut fi aplicată din spate, fie lateral dreapta fie lateral stânga, în mod aceste leziuni ar necesita pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale; în lipsa îngrijirilor medicale, prin hemoragia masivă produsă s-ar fi produs decesul victimei; leziunile de violență au pus în primejdie viața victimei".

Prin apărătorii aleși, inculpatul a contestat concluziile medico-legale susmenționate, solicitând efectuarea unei noi expertize medico-legale considerând că victima nu s-a aflat în șoc hemoragic, urmarea loviturii pe care i-a aplicat-o cu cuțitul.

Prin raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 1450/A5/23.04.2004 al IML C au concluzionat că au fost menținute concluziile medico-legale anterioare, precizându-se că, în raport de cele consemnate în și protocolul operator victima s-a aflat în șoc hemoragic, iar leziunea i-a pus în primejdie viața.

Și aceste concluzii medico-legale au fost contestate de inculpat, care a solicitat efectuarea unei alte expertize medico-legale de către IML " Minovici" B, precizând în mod expres întrebările la care să răspundă experții medico-legali.

Prin avizul nr. El/5162/2004.05.27 al Comisiei Superioare Medico-Legale de pe lângă IML " Minovici" B, s-a concluzionat că leziunile de violență suferite de partea vătămată prin ele însele în momentul producerii aveau capacitatea tanato-generatoare și în consecință au pus în primejdie viața victimei.

Fiind audiat, inculpatul minor a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina lui, susținând că 1-a lovit pe pe fondul stării de frică, după ce acesta l-a lovit primul pe el.

Prin sentința penală nr. 208/1.04.2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art.71 și 64.

Cod Penal

În baza art.88 Cod Penal,s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada detenției preventive de la 11.04.2004 la 02.08.2004.

S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către această parte civilă, la 7.434.306 lei.

Inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, a fost obligat și la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și inculpatul.

Prin decizia penală nr.51/01.09.2006 Curtea de Apel Craiovaa admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 208 din 11.04.2205 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.2205/2004, a desființat sentința penală și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Dolj.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, instanța a reluat rejudecarea în fond ca cauzei, administrând probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv actele medicale, declarații de martor, planșe fotografice, procese verbale, fișe de cazier juridiciar, declarațiile părții vătămate coroborate cu recunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor sale, instanța a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce constituie obiectul trimiterii în judecată. Inculpatul, după casarea cu trimitere spre rejudecare a devenit major.

Schimbarea încadrării juridice, solicitată de inculpat, prin apărător, din art.20 rap.la art. 174, 175 alin.1lit.a și c în Cod Penal art. 182 alin.1 nu Cod Penal putut fi primită, întrucât pentru o stabilire corectă a încadrării juridice a faptei, instanța trebuia să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea și urmările acesteia, precum și obiectul vulnerabil folosit.

În speță, inculpatul a lovit partea vătămată cu un cuțit, cauzându-i o leziune în regiunea suprascapulară stânga, hematom laterocervical stâng și șoc hemoragic, leziunea punându-i în primejdie viața acestuia.

Din rapoartele de expertiză medico-legală a rezultat că victimei i s-a produs o plagă tăiată în regiunea suprascapulară hematom laterocervical stâng și șoc hemoragic. Leziunile, prin ele însele și în momentul producerii aveau capacitate tanatogeneratoare și în consecință au pus viața victimei în primejdie.

În raport de aceste concluzii, ținând seama și de cele reținute mai sus, a rezultat că intenția inculpatului a fost de a ucide, chiar dacă rezultatul nu s-a produs din cauze independente de voința sa. Ca atare, fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor. De asemenea, nu au putut fi reținute nici dispozițiile art. 73, lit. b, p, invocate de inculpat prin apărător, întrucât pentru existența provocării, este necesară îndeplinirea a trei condiții: infracțiunea să fie comisă sub influența unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să fi fost produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei.

În speță, inculpatul a fost cel care a dorit provocarea scandalului, urmare injuriilor adresate părții vătămate și martorei, aceasta din urmă fiind lovită de inculpat, care știa că este însoțită de partea vătămată. Toate aceste împrejurări au condus la determinarea părții vătămate, să îl agreseze fizic pe inculpat.

Ori, în această situație nu s-a putut considera că inculpatul s-a aflat sub imperiul unei stări de tulburare si emoție puternică provocate de victimă si nici în situația de a i se fi adus o atingere gravă a demnității sale.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 cod penal, vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei, concluziile referatului de evaluare.

În privința laturii civile s-a avut în vedere adresa nr. 18017 din 13 iulie 2004 Spitalului Județean

Prin încheierea din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a dispus modificarea minutei și a dispozitivului sentinței penale nr. 3 din 4 februarie 2009, în sensul că s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b cod penal, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani, iar obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 7.434.306 lei vechi despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență C, se va face cu dobânda aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitare.

În motivarea, s-a arătat că la data condamnării inculpatul a devenit major. Totodată, s-a arătat că la plata despăgubirilor către spital, se va adăuga și dobânda.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul .

În motivare, parchetul a arătat că pedeapsa aplicată este prea mică, în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante, neputându-se reține că inculpatul a avut o atitudine sinceră, întrucât martorii prezenți au probat vinovăția acestuia.

A mai arătat, că în mod greșit s-a aplicat pedeapsa complementară inculpatului, care era minor la data comiterii faptei și în mod greșit i s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, toate drepturile prevăzută de art. 64 cod penal.

Cu privire la încheierea din 20 februarie 2009, s-a arătat că nu se încadrează în prevederile art. 195 cod penal, prin încheierea respectivă schimbându-se dispozitivul hotărârii.

Inculpatul în motivele de apel, a solicitat admiterea, desființarea sentinței penale, într-o primă teză schimbarea încadrării juridice în art. 172 cod penal, având în vedere zona vizată, omoplatul care nu este o zonă vitală, intensitatea mică a loviturii așa cum rezultă din declarația medicului, inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei cu care era prieten.

În mod greșit nu s-au aplicat dispoz. art. 73 lit. b cod penal, în condițiile în care victima l-a lovit prima dată pe inculpat, iar acesta s-a apărat.

În a doua teză, solicită schimbarea modalității de executare, aplicarea art. 861cod penal, având în vedere vârsta sa la data săvârșirii faptei, atitudinea sinceră, nu este cunoscut cu antecedente penale, este student, este susținut de familie.

Cu ocazia judecării apelurilor a fost ascultat inculpatul.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că sunt fondate după cum urmează.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că starea de fapt reținută de instanța de fond este conformă cu realitatea, nefiind contestată de părți.

Astfel, pe fondul unor discuții aprinse, având ca obiect comportamentul inculpatului față de martora, inculpatul i-a adresat injurii părții vătămate, motiv pentru care acesta l-a lovit pe inculpat cu pumnul și piciorul în spate.

În acel moment au intervenit martorii, pentru a-i despărți, moment în care, inculpatul, deplasându-se lateral stânga, i-a aplicat părții vătămate, cu cuțitul o lovitură în zona lateralo - cervicală stânga, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viața victimei, conform actelor medico-legale întocmit în cauză.

Susținerea inculpatului că a fost provocat, este neîntemeiată având în vedere faptul că el s-a deplasat la fața locului, având un cuțit asupra sa, a lovit-o pe martora, i-a adresat martorei și părții vătămate injurii, când partea vătămată a încercat să o apere pe martoră.

În acest context, lovitura aplicată de partea vătămată inculpatului nu i-a produs acestuia o puternică tulburare, neimpunându-se reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b cod penal.

Totodată, încadrarea juridică dată faptei de către instanța de fond, este corectă, având în vedere zona vizată, suprascapular stânga, baza gâtului, o zonă vitală puternic vascularizată, ceea ce a generat și o hemoragie masivă; obiectul folosit - corp tăietor înțepător - cuțit pe care inculpatul l-a aruncat după săvârșirea faptei; intensitatea mare a loviturii - cuțitul pătrunzând prin hainele groase purtate de partea vătămată (pag.8-13 dosar ); aspectul că lovitura a fost aplicată din spate profitând de faptul că martorii au intervenit pentru aplanarea incidentului.

În aceste condiții este justificată ideea că inculpatul a acționat cu intenția, chiar indirectă, de a ucide victima, aspect confirmat de actele medico-legale efectuate în cauză, inclusiv avizul nr. E- al Comisiei Superioare de medicină Legală din cadrul IML Minovici B (fila 23- vol.II-dosar fond), potrivit căruia "în cauzl de față existența sau nu a șocului hemoragic este irelevantă tanatogenerator și în absența acestuia".

Tot în acest aviz se concluzionează că "în lipsa evacuării hematomului latero-cervical și a efectuării hemostazei în timp util, leziunile ar fi dus la decesul victimei prin efectul compresiv al hematomului asupra formațiunilor vasculo - nervoase cervicale importante de la acest nivel, precum și prin efectul hemoragic în sine".

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea va avea în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea - și partea vătămată l-a lovit pe inculpat, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia, vârsta, urmând să rețină circumstanțele atenuante prevăzută de art. 74 lit. a,c cod penal și să-l condamne la pedeapsa de 3 ani închisoare, ținând cont de starea de minoritate a inculpatului.

Referitor la modalitatea de executare, având în vedere vârsta relativ mică a inculpatului la data săvârșirii faptei - 16 ani și 7 luni - împrejurarea că inculpatul și partea vătămată erau foarte buni prieteni, iar de la data punerii în libertate a inculpatului - 2 august 2004 până în prezent, s-a scurt o perioadă mare de timp, în care a avut o conduită bună, s-a integrat în societate, fiind susținut de familie, și-a continuat studiile, fiind student, ținând cont și de concluziile referatului de evaluare, Curtea apreciază că fapta pentru care este cercetat inculpatul a constituit un incident accidental în comportamentul acestuia, scopul prevăzut de art. 52 cod penal, putând fi atins și fără privarea de libertate.

Dacă inculpatul ar fi încarcerat, s-ar putea produce efecte negative ireversibile asupra viitorului acestuia, în condițiile în care inculpatul a demonstrat că a înțeles gravitatea și consecințele faptei sale, motiv pentru care a avut un comportament bun după ce a fost pus în libertate, integrându-se în societate, continuându-și studiile, fiind susținut de familie.

Ori, în acest context, reîncarcerarea inculpatului nu ar fi în spiritul scopului pedepsei prevăzută de art. 52 cod penal.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1101rap. la ar. 110 cod penal, rap. la art. 81 cod penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de 5 ani fixat de instanță.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzută de art. 863alin.1 lit. a - d cod penal.

Se va atrage atenția asupra dispoz. art. 1101alin.2 cod penal rap. la art. 83 cod penal.

Referitor la pedeapsa complementară, în mod greșit a fost aplicată de instanța de fond, deoarece inculpatul era minor la data săvârșirii faptei.

Ori, potrivit art. 109 alin.3 cod penal "pedepsele complementare nu se aplică minorului". Pe de altă parte, având în vedere natura infracțiuni și relațiile sociale încălcate, în mod greșit tribunalul i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie toate drepturile prevăzute de art. 64 cod penal.

Prin urmare, Curtea îi va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal, având în vedere că a împlinit vârsta de 18 ani.

Ținând cont de dispoz. art. 71 alin.5 cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se vor suspenda și pedepsele accesorii.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C, se observă că prin adresa nr. 18017 din 13 iulie 2004 (fila 31 - dosar 2205/2004 al Tribunalului Dolj ), partea civilă a solicitat doar suma de 7.434.306 ROL, despăgubiri civile, fără însă a cere și dobânda aferentă, context în care instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut, cunoscut fiind faptul, că acțiunea civilă este guvernată de principiul disponibilității.

Astfel, va fi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, doar la suma solicitată de partea civilă pentru care a depus înscrisuri, respectiv 7.434.306 lei, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale,prevăzută de art. 998 - 999, 1000 alin.2 cod civil.

Totodată, având în vedere faptul că partea vătămată era minor la data săvârșirii faptei și ținând cont de dispoz. art. 17 Cod pr.penală, Curtea va constata că partea vătămată nu a suferit prejudicii materiale sau morale, în contextul în care partea vătămată și inculpatul erau foarte bună prieteni, incidentul respectiv constituind un accident nefericit în viața celor doi.

Referitor la încheierea instanței de fond, din 20 februarie 2003, aceasta va fi desființată, pentru că în realitate nu a îndreptat vreo eroare materială ci a completat și modificat dispozitivul hotărârii.

În concluzie, ținând cont de dispoz. art. 379 alin.1 pct. 2 lit. a Cod pr.penală, va admite apelurile declarate de parchet și inculpat, va desființa sentința sub aspectul laturii penale și civile și încheierea din 20 februarie 2009.

În baza art.20 rap.la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.a,i, cu aplic.art.99 și următ. art.74 lit.a,c, art.76 alin.2, va condamna pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.71 alin.1, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 În baza art.88 Se va deduce din pedeapsă perioada detenției preventive de la 11.04.2004 la 2.08.2004.În baza art.110/1

Se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de instanță, iar pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1: a). să se prezinte în ultima zi lucrătoare fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.; b).să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Se va atrage atenția asupra disp.art.110/1 alin.2, rap.la art.83

Cod Penal

În baza art.71 alin.5, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se vor suspenda și pedepsele accesorii.

Se va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Sp Cl de Urgență C și se va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 7.434.306 lei despăgubiri civile către această parte civilă.

Se va lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și se va constata că nu a suferit prejudicii materiale sau morale.

Se vor menține dispozițiile sentinței privind obligarea inc. în solidar cu partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare către stat.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.3 Cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 3 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Desființează sentința sub aspectul laturii penale și civile și încheierea din 20 februarie 2009.

În baza art.20 rap. la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit. a,i, cu aplic.art.99 și următ. art.74 lit.a,c, art.76 alin.2

Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.71 alin.1, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 În baza art.88

Deduce din pedeapsă perioada detenției preventive de la 11.04.2004 la 2.08.2004.În baza art.110/1

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani fixat de instanță.

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1:

a). să se prezinte în ultima zi lucrătoare fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.;

b).să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția asupra disp.art.110/1 alin.2, rap. la art.83

Cod Penal

În baza art.71 alin.5 Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și pedepsele accesorii.

Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență

Obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente la 7.434.306 lei despăgubiri civile către această parte civilă.

Ia act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă și constată că nu a suferit prejudicii materiale sau morale.

Menține dispozițiile sentinței privind obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiție în contul Baroului

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședință publică de la 11 2009.

- - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.

IB/19.11.2009

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 223/2009. Curtea de Apel Craiova