Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 25/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.25/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 9 MARTIE 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele secției penale
JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea apelurilor declarate deinculpații, și,trimiși în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.20, 174 Cod penal, împotriva Sentinței penale nr.151/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominalau răspuns:
- avocat, avocat ales pentru inculpații-apelanți, și, lipsă, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar,
- avocat, pentru partea civilă, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale de substituire a dlui avocat,
lipsăfiind inculpatul - apelant și intimatele - părți civile a și Spitalul Clinic de Urgență
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că termenul s-a acordat pentru lipsa apărătorului ales al inculpaților, avocat, după care;
Apărătorul inculpaților, avocat, invocă faptul că la fila 212 din dosarul Tribunalului Galați, există declarația părții vătămate, care a susținut că la data de 14.11.2007 se afla internat în spital, situație care apare în contradicție cu prima declarație dată la data de 15.10.2007, astfel că apare utilă reaudierea acesteia. Odată a susținut că a fost lovit cu o secure, iar în declarația anterioară, că a fost lovit în zona capului cu un cuțit. Să se apreciere. De asemenea, mai arată că la instanța de fond, s-a solicitat audierea unor martori și s-a admis audierea martorei, care nu s-a putut prezenta având un copil mic, dar care este rudă cu inculpații. Ulterior, s-a renunțat la audierea acesteia. Pentru a se înlătura orice dubiu, întrucât majoritatea martorilor audiați sunt rude cu părțile, solicită audierea martorului, care nu este rudă cu acestea. Acesta are cunoștință despre fapta reținută.
Apărătorul părților vătămate, avocat, se opune reaudierii părții vătămate, la dosar existând declarațiile acesteia. Cu privire la martor se opune pentru că nu s-a făcut vorbire despre acesta în cursul cercetărilor.
Procurorul solicită respingerea cererilor formulate. Despre martorul nu s-a făcut vorbire niciodată și niciunul din martori nu a amintit că acesta ar fi fost prezent la fața locului. Cu privire la reaudierea părții vătămate, susține că nu se impune, declarația care apare ca nesemnată de acesta fiind un supliment la o declarație dată anterior. Are mai multe declarații date la urmărirea penală, are avocat ales, iar consemnarea că a fost lovit cu cuțitul o apreciază ca o greșeală de dactilografiere la data când s-a luat declarația. Nu rezultă din niciuna din declarațiile aflate la dosar că ar fi fost vorba despre un cuțit și nu de secure.
Curtea, după deliberare, respinge cererile formulate de apărătorul inculpaților. Respingerea cererii privind reaudierea părții vătămate este motivată de faptul că eventualele contradicții, care apar în declarațiile părții vătămate, pot fi clarificate prin coroborarea cu celelalte probe adminJ. în cauză, iar cu privire la audierea martorului reține că din actele dosarului nu rezultă că acest martor ar fi asistat la conflictul care a avut loc între inculpați și părțile vătămate, niciunul dintre aceștia nerelatând în declarațiile lor despre prezența acestuia la fața locului.
Curtea pune în discuție faptul că, potrivit disp.art.378 alin.11Cod procedură penală, s-ar fi impus audierea inculpatului.
Apărătorul inculpaților susține că inculpatul este plecat din țară, fără a i se cunoaște adresa și când se va întoarce.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpaților, avocat ales, susține că inculpatul a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20, 174-175 lit.i Cod penal.
Solicită schimbarea încadrării juridice din această infracțiune în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.182 alin.2 Cod penal. Consideră că în mod greșit s-a reținut aplicarea unor lovituri de secure. Din toate declarațiile părții vătămate și a martorilor adiați în cauză nu a putut indica că partea vătămată a fost lovită cu securea și câte lovituri i s-au aplicat. Nu există la dosarul cauzei vreo probă, vreo fotografie a obiectului cu care partea vătămată a fost lovită. Mai mult, raportul de constatare medico-legală arată că s-a aplicat o lovitură cu un corp dur și contondent. De asemenea, chiar dacă s-a aplicat o lovitură cu securea nu rezultă cu care parte a acesteia s-a aplicat acea lovitură, cu partea sau cu partea tăietoare.
Practic, inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, motiv pentru care apreciază că încadrarea juridică corectă a faptei ar fi cea prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal. Declarațiile martorilor nu indică clar care au fost persoana care a aplicat lovitura și obiectul, acestea l-au văzut doar pe partea vătămată cu semne.
Pentru aceste motive, în principal solicită schimbarea încadrării juridice și achitarea inculpatului pentru această infracțiune, conform disp.art.11 pct.2 lit.a și 10 lit.c Cod procedură penală, pentru că fapta nu a fost comisă de el.
În subsidiar, dacă se apreciază că se impune aplicarea unei pedepse, consideră că în mod greșit, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante. S-a reținut că inculpatul nu a vrut să dea declarații, dreptul la tăcere fiind însă un drept prevăzut de Constituția României și a Convenției Europene. Totuși instanța putea aplica prevederile art.74 Cod penal, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege față de atitudinea sinceră din timpul urmăririi penale, sau dinainte de săvârșirea faptei. Apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, fără privare de libertate, cu suspendare sub supraveghere.
Pentru ceilalți inculpați, susține că din toate declarațiile nu rezultă că aceștia ar fi aplicat lovituri părții vătămate, ci doar faptul că au fost prezenți la acea ambuscadă. Anterior acestui incident, au avut loc și alte altercații în care au fost implicate și alte persoane. Acesta ar fi un motiv pentru care partea vătămată să fi fost lovită de alte persoane, iar simpla indicare nu trebuie să ducă la concluzia săvârșirii faptei de către inculpați.
Pentru aceste motive, apreciază că se impune achitarea și acestor inculpați conform disp.art.11 pct.2 lit.a și 10 lit.c Cod procedură penală, pentru că fapta nu a fost comisă de ei, iar în subsidiar, dacă se consideră că se fac vinovați de săvârșirea infrac. prev.de art.180 alin.1 și 2 Cod penal, să se facă aplicarea disp.art.76 Cod penal și să se coboare pedeapsa sub min imul prevăzut de lege. Se va avea în vedere conduita acestora anterioară comiterii faptei, c nu au antecedente penale. Faptul că nu au recunoscut săvârșirea faptei este un drept al lor, considerând că așa se pot apăra.
Să se admită apelul în sensul celor susținute.
Cu privire la latura civilă, în condițiile în care s-a solicitat achitarea inculpaților, urmează a se înlătura pretențiile civile solicitate de partea vătămată.
Apărătorul părții vătămate, avocat ales, cu privire la latura penală, susține că hotărârea pronunțată este corectă și nu se justifică schimbarea încadrării juridice sau achitarea inculpaților, față de probele dosarului.
Cu privire la latura civilă, solicită respingerea apelului, pentru că deja instanța i-a obligat pe inculpați la o sumă înjumătățită față de pretențiile formulate, cu titlul de daune materiale și morale. Să se rețină că pretențiile formulate sunt justificate și să fie menținute. Ele au fost dovedite cu probele adminJ. în cauză, acte și martori. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că loviturile au fost violente, produse cu un corp contondent, cu margini ascuțite. Pentru vindecare a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale, plaga punându-io viața în primejdie. Să se mai aibă în vedere biletul de ieșire din spital, aflat la fila 209, imediat după agresiune a fost internat o perioadă îndelungată de timp, a suferit o intervenție chirurgicală.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelurilor declarate de inculpați.
Procurorulsolicită respingerea apelurilor declarate de inculpați. Cu privire la schimbarea încadrării juridice solicitate motivat de faptul că partea vătămată nu a fost lovită cu partea ascuțită a securii ci cu partea de lemn a acesteia, susține că acest lucru nu are relevanță față de intensitatea loviturii în zona capului, fie o dată sau de două ori. Din certificatul medico - legal rezultă intensitatea loviturii într-o zonă vitală, care a dus la o fractură penetrantă cranio-cerebrală frontală, care i-a pus în primejdie viața și care fără intervenția chirurgicală, de îndată, nu i-ar fi putut fi salvată viața. Încadrarea juridică reținută este temeinică și legală, pedepsele sunt corect individualizată.
Inculpatul este cel care a săvârșit fapta, iar ceilalți inculpați, frații inculpatului, au fost de față. Soția părții vătămate a fost și ea atacată și lovită. Inculpatul a fost recunoscut după îmbrăcăminte, la locul săvârșirii faptei fiind lumină. Martorii au ieșit la strigătele de ajutor ale părții vătămate și. Partea vătămată era căzută jos și era plină de sânge.
Nu se impune achitarea inculpaților și nici reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea lor. Din materialul probator administrat în cauză rezultă comportamentul inculpaților, care nu a fost accidental, încă din seara anterioară au consumat băuturi alcoolice, aveau chef de scandal, au mai lovit și alte persoane, partea vătămată fiind a treia altercație. Acest comportament, lovind o persoană nevinovată cu o atâta intensitate, care putea provoca moartea, justifică soluția instanței de fond.
Pedepsele sunt de natură a avea un caracter educativ și preventiv.
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelurilor declarate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpaților, în replică, cu privire la susținerile procurorului că inculpații ar fi fost implicați și în alte altercații, solicită să se observe la fila 110, existența unui certificat medico - legal din care rezultă că inculpatul a fost victima acelor incidente și nu că el le-ar fi provocat.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față,
Prin sentința penală nr. 151/08.04.2008 a Tribunalului Galațis -a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă principală de 7 ani și 6 luni închisoare și la o pedeapsă complementară de 2 ani constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 66 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 al. 1 Cod penal în referire la art. 175 al. 1 lit. i Cod penal ( faptă din 30.09. - 01.10.2006).
Conform art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore, din ziua de 20.10.2006.
Conform art.71 pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b pen.
În baza art.334 proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridică dată prin actul de sesizare faptei reținută în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art.180 alin.2 pen. cu aplic.art.75 lit.a pen. și a art.37 lit.b pen. (parte vătămată ) în infracțiunea prev. de art.180 alin.2 pen. cu aplic.art.75 lit.a pen. și a art.37 lit.a pen.
A fost condamnat pe inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.2 pen. cu aplic.art.75 lit.a pen. și a art.37 lit.a pen. (parte vătămată, fapta din 30.09-01.10.2006).
În baza art.61 alin.1 pen. s-a menținut liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr.202/05.06.2001 a Judecătoriei Tg.
Au fost condamnați inculpații, și la câte o pedeapsă de 700 lei fiecare - amendă penală,pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.2 pen. cu aplic.art.75 lit.a pen. (parte vătămată ).
Au fost condamnați inculpații și la câte o amendă penală de 300 lei fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. (parte vătămată ).
În baza art.33 lit.a pen. și art.34 lit.c pen. s-a dispus ca inculpații și să execute pedepsele cele mai mari, respectiv amenda penală de câte 700 de lei fiecare, sporite la 750 de lei pentru fiecare inculpat în parte.
În baza art.14 proc.pen. raportat la art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " a sumei de 1.959, 80 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
Conform art.14 proc.pen. raportat la art.998 civ. și art.1003 civ. au fost obligați în solidar pe inculpații și la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " a sumei de 131,53 de lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
În baza art.14 proc.pen. raportat la art.998 civ. a obligat pe inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.
Conform art.14 proc.pen. raportat la art.998 civ. și art.1003 civ. au fost obligați în solidar inculpații, și la plata către partea civilă a sumei de 2000 de lei cu titlu de daune morale.
Au fost respinse, ca fiind nefondate, restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.191 alin.1 și 2.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 de lei și inculpații, la plata a câte 100 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1858/P/2006 din data de 15.03.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația dispus următoarele:
A fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 cod penal raportat la art. 174 al.1 cod penal în referire la art.175 al.1 lit. i cod penal;
S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
- pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.180 al.2 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal (partea vătămată ) și prev. de art.180 al.1 cod penal (partea vătămată ), cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal;
- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.2 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal (partea vătămată );
- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.2 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal (partea vătămată );
- pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.180 al.2 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal( partea vătămată ) și prev. de art.180 al.1 cod penal( parte vătămată ), cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al.2 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal (partea vătămată ).
S - a reținut, prin actul de sesizare, următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 30.09.2006 părțile vătămate și au plecat la discoteca organizată în satul, județul În drum spre discotecă, părțile vătămate s-au oprit la barul administrat de martorul, cu care sunt rude. Aici se aflau și martorii, și, fratele părții vătămate.
Martorii au ieșit pe terasa barului pentru a-și consuma băuturile cumpărate. La puțin timp, la bar au venit inculpatul și inculpatul. și-a cumpărat băuturi alcoolice și au mers și ei pe terasa barului. La un moment dat, fără motiv, inculpatul, care se afla în stare de ebrietate, s-a legat de martorul, amenințându-l că dacă nu pleacă acasă îl va. A intervenit verbal martorul, încercând să aplaneze conflictul. Drept urmare, inculpatul care se afla și el în stare de ebrietate, s-a dus lângă și a început să-l lovească cu palmele peste față și peste cap. Atunci, martorul, prieten cu martorul, s-a așezat între el și inculpat,cerându-i acestuia din urmă să stea liniștit. Inculpatul s-a enervat și a început să se răstească la partea vătămată. În aceste împrejurări, pentru a pune capăt conflictului, patronul barului le-a cerut tuturor să plece.
Astfel, atât martorii și părțile vătămate, cât și inculpații, au plecat de la bar la discoteca din comuna, deplasându-se separat. La puțin timp după ce au intrat în discotecă, inculpatul a vrut să se răzbune pe martorul, încercând să-l lovească cu o sticlă în cap. Martorul a fost, însă, avertizat de martorul și s-a ferit. Inculpatul s-a uitat în spate să vadă cine l-a atenționat pe martor, moment de care a profitat și l-a lovit în zona gâtului, cu o sticlă spartă, pe inculpat, după care a fugit. Inculpatul a ieșit afară în căutarea martorului, cu scopul de a-și răzbuna fratele. Partea vătămată, care se afla în fața discotecii, văzându-l pe inculpatul foarte agitat și cu o sticlă spartă în mână, a încercat să-l liniștească și să-l împiedice să plece după martorul. Atitudinea părții vătămate l-a enervat însă pe inculpatul care a început să-i adreseze acesteia injurii.
-l pe martorul, inculpatul împreună cu inculpatul, inculpatul și cu martorele și au plecat spre casă. Când au ajuns în dreptul troiței de la gară, s-au întâlnit cu martorul și presupunând că acesta a fost trimis de martorul și de partea vătămată să vadă unde se află ei, l-au lovit toți trei cu pumnii și picioarele. Datorită intervenției martorei, agresorii au încetat a-l mai lovi pe, care a reușit să fugă. În continuare, inculpații și cele două martore au plecat spre casă, însă, pe drum, în fața locuinței primarului comunei, s-au întâlnit cu inculpații, și martorul, care fuseseră anunțați telefonic de către o prietenă de cele întâmplate în discotecă, respectiv că fratele său a fost lovit de " alde ". Când au fost informați inculpații, și martorul se aflau la discoteca din comuna. Drept urmare aceștia au venit imediat în comuna cu o mașină marca, de culoare roșie, în care se aflau martorii și S. Mașina cu care s-au deplasat inculpații a fost împrumutată de martorul de la numitul și era condusă de martorul S.
După ce a coborât din mașină inculpatul verificat rana fratelui său, ocazie cu care acesta și inculpatul, i-au spus că a fost bătut de " alde Gogica". În aceste împrejurări inculpatul le-a propus celorlalți să urce în mașină și să meargă să-i caute pe agresori. Cu excepția martorului care, fiind condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată, a refuzat, ceilalți au urcat în mașină și a plecat. Toate acestea s-au petrecut puțin după miezul nopții, în prezența martorelor și.
Pe drum, auzindu-i pe inculpati vorbind că vor să meargă la domiciliul fratelui lor și să răzbune pe, martorul S le-a spus că poate să-i ducă dar până la dispensar, fiind susținut în acest sens și de martorul. La dispensar, inculpații, și au coborât din mașină. S-au deplasat cu toții la domiciliul inculpatul căruia i-ai povestit ce s-a întâmplat. Inculpatul a luat de la domiciliu o secure și au plecat toți șase, pentru a se răzbuna pe. Știind că acesta este prieten cu partea vătămată și martorul ce locuiesc în aceeași zonă a satului, inculpații s-au deplasat spre regiunea unde locuiesc aceștia din urmă.
Între timp au plecat de la discotecă și părțile vătămate și, în fața lor deplasându-se martora, ce le este nepoată, și prietenul ei. Pe drum, părțile vătămate s-au oprit la barul martorului și au consumat câte un suc. Aici au stat o scurtă perioadă, după care și-au continuat drumul către casă. În fața locuinței martorei, văzându-i la poartă pe martora și prietenul ei, părțile vătămate s-au dus să discute cu aceștia. La un moment dat, deoarece era târziu și era din altă localitate, prietenul martorei a plecat cu bicicletă. Părțile vătămate au mai rămas puțin cu martora, după care au plecat spre casă, iar martora a intrat în curte.
Însă, pe drum în aproprierea locuinței martorei, părțile vătămate și s-au întâlnit cu inculpatul și inculpații, și, Deoarece se cunoșteau foarte bine și zona era luminată de becurile aprinse la case, părțile vătămate i-au recunoscut pe inculpat și învinuiți, mai puțin pe inculpatul.
Fără a-i adresa vreun cuvânt, inculpatul i-a aplicat părții vătămate, o lovitură cu securea în zona capului. Martora, care tocmai intrase în curte, a auzit strigătele de ajutor ale părților vătămate și a ieșit imediat în stradă. Zona fiind luminată, martora a putut să-l vadă pe inculpatul lovind-o pentru a doua oară pe partea vătămată în zona capului. În acest timp, inculpații și au început să o lovească pe partea vătămată. Încercând să se ferească de loviturile celor doi inculpați pe care i-a recunoscut, și totodată să-și protejeze ochelarii, partea vătămată și-a pus mâna la și nu a reușit să vadă decât o secure ridicându-se. Urmare loviturii primite de la, partea vătămată a căzut la pământ. Inculpații, urmați și de inculpații și, din mâna cărora partea vătămată reușise să scape, au lovit-o în continuare pe partea vătămată cu pumnii și picioarele. Între timp, martora, urmată la oarecare distanță de partea vătămată, s-au deplasat în fugă la domiciliul martorului, situat în apropiere, și i-au cerut ajutorul. de ajutor ale părți vătămate și ale martorei, care s-a reîntors la locul faptei împreună cu martorul, i-au determinat pe inculpați să înceteze acțiunea violentă și să părăsească în fugă locul faptei.
În faza cercetării judecătorești au fost audiați nemijlocit: părțile vătămate și ( file 182 și 183), părții vătămate luându-i-se și un supliment de declarație, martorii (fila 184), (fila 185), (fila 186), ( fostă ) (fila 187) și martorii (fila 263), (fila 210) -propuși de inculpați și (fila 211) - propusă de părțile vătămate.
Inculpații au propus și audierea martorei - soția lui, probă admisă de instanță, însă, ulterior admiterii probei, inculpații au renunțat la audierea acestei martore motivând și probând că această martoră a născut de curând iar copilul acesteia avea probleme de sănătate (fila 236).
Martorii, S, și nu au putut fi audiați nemijlocit de către instanța de judecată întrucât toți aceștia sunt plecați din țară. S-a dispus aducerea lor cu mandate de aducere și, din actele de cercetare întocmite de organele de poliție, rezultă că aceștia sunt plecați în Spania (S și,file 145 și 142), Italia (,fila 174) și (,fila 179) sau nu se cunoaște noua lor locuință ( și - file 175 și 176).
Din aceste considerente, în baza art. 327 alin. 3. proc. pen. s-a dat citire declarațiilor date de acești martori în faza urmăririi penale, declarațiile lor fiind luate în considerare de către instanță la stabilirea situației de fapt.
În ceea ce privește declarația dată de către martorul, instanța înlătură și nu va ține seama de aceasta la stabilirea situației de fapt, apreciindu-o ca fiind nesinceră. Declarația acestui martor nu se coroborează cu celelalte probe adminJ. în cauză și este contrazisă de acestea.
Astfel, martorul a afirmat că numitul, fratele soției sale, nu a părăsit locuința în seara faptei și nici nu a fost vizitat de ceilalți coinculpați. Potrivit declarației acestui martor, inculpatul a stat împreună cu martorul și cu soția martorului acasă și toți trei au privit la televizor până la ora 1 noaptea, după care s-au culcat. În mod sigur acesta nu a părăsit locuința, întrucât, pentru a pleca din casă, ar fi trebuit să treacă prin fața ușii martorului și acesta ar fi auzit. A mai declarat acest martor că inculpatul a fost foarte surprins atunci când a auzit că a fost acuzat de săvârșirea faptei și că a discutat cu martorul despre aceste acuzații, de aceea martorul își aduce aminte cu precizie ce au făcut în aceea seară toți trei.
Această declarație a martorului este contrazisă de declarațiile date de:
- însuși inculpatul ( fila 36 up), care declară că în noaptea respectivă nu s-a întâlnit cu cumnatul său, care se afla la discotecă și care nu a venit acasă până la ora 23 când inculpatul și soția sa s-au culcat. Acesta a declarat că a stat la televizor doar cu soția sa.
- - tatăl inculpaților, care a declarat că i-a văzut personal pe toți copiii săi în noaptea faptei și că aceștia au venit acasă între orele 12 și 01 noaptea. A văzut că fiul său, era tăiat la gât, însă nu s-a îngrijorat și nu l-a dus pe acesta la dispensar, întrucât copiii săi i-au spus că au fost deja la dispensar, dar era închis.
- (fila 42 up), care a declarat că se afla la locuința lui și se pregăteau să intre în casă, când au auzit strigăte de ajutor. S-au deplasat spre locul respectiv și, când au ajuns în fața casei părinților lui, l-au văzut pe zăcând la pământ și, după ce i-au acordat primul ajutor, au aflat de la acesta că a fost tăiat de către iar fratele său, (adică ), striga " Dă-i băi!".
- martora a declarat că a auzit chiar a doua zi după faptă, de la partea vătămată că au fost bătuți de cătrecei patru frați (file 80 și 82 up).
- martorul S - șoferul autoturismului cu care s-au deplasat inculpații în noaptea faptei, a declarat că i-a auzit pe frații, respectiv pe, și, care mai erau însoțiți de și de, cunoscut și sub numele de, spunând că vroiau să meargă acasă la fratele lor, respectiv, la. Întrucât șoferul a refuzat să-i ducă până acolo, i-au cerut să-i ducă cel puțin până în zona dispensarului.
-partea vătămată a declarat că au fost întâmpinați de un grup format din:, și (file 17 și 21 up).
- partea vătămată a declarat că a fost lovit de frații " patru la număr" (fila 15 - verso, up).
Din toate declarațiile precizate mai sus, rezultă că inculpații, și, după ce au coborât din autoturismul condus de martorul S au mers acasă la fratele lor, inculpatul. au fost auziți de către martorul S, discutând în acest sens, în timp ce se aflau în mașină. Împrejurarea că inculpatul a fost prezent la locul faptei, rezultă fără dubii din declarațiile celor două părți vătămate care au precizat expres că frații erau în număr de patru, dar și de declarațiile martorei.
De asemenea, la stabilirea situației de fapt, instanța nu va ține seama de partea din declarația dată, respectiv afirmațiile privitoare la conținutul discuției purtată cu partea vătămată,. Această discuție a avut loc la 12 zile de la data faptei, când partea vătămată deja fusese externată și nu a doua zi după faptă, așa cum a precizat martorul, întrucât a doua zi partea vătămată era internată în spital. Este evident că la aceea dată, respectiv după 12 zile de la data faptei, partea vătămată știa cine a lovit- cu securea în cap, în acest sens fiind multele declarații date în cauză, declarații din care rezultă că a spus celor din sat, chiar a doua zi după faptă, că soțul său a fost lovit de.
De altfel, acest martor a declarat că fii săi nu erau în stare de ebrietate, deși toți martorii care i-au văzut pe aceștia în ziua faptei au declarat că frații erau în stare de ebrietate și că tot conflictul a pornit de la o sticlă de bere.
Aceste afirmații din declarația martorului nu vor fi luate în considerare de către instanță atunci când va stabili situația de fapt.
În faza cercetării judecătorești nu au fost audiați inculpații, întrucât aceștia nu sunt în țară, toți lucrând în străinătate. La primul termen de judecată a fost prezent inculpatul, însă nu a putut fi audiat, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită față de celelalte părți din cauză. Ulterior acesta nu s-a mai prezentat în instanță, întrucât a părăsit țara. Pe tot parcursul cercetări judecătorești s-au făcut acte de căutare a inculpaților și s-a dispus aducerea lor cu mandat. Din cercetări rezultă că aceștia sunt plecați în străinătate și nu se cunoaște adresa la care pot fi citați. De altfel, nici apărătorul lor ales nu a putut preciza adresa la care să fi putut fi citați aceștia.
Analizând și coroborând probele adminJ. în cauză, cu precizările făcute mai sus, instanța constată următoarea situație de fapt:
Pe data de 30.09.2006, între inculpații din prezenta cauză și mai mulți locuitori ai comunii au avut loc mai multe altercații, la momente deferite, care au culminat cu lovirea părților vătămate și.
1.Inițial, înainte de a ajunge la discoteca din sat, inculpații și s-au oprit la barul administrat de numitul. La acest bar se aflau și numiții, și. Ulterior, la acest bar, au sosit și soții și. Inculpatul i-a cerut numitului să plece acasă sau să le dea, lui și fratelui său., câte o bere. a intervenit și i-a cerut lui să-l lase în pe. Între timp, acesta din urmă le-a cumpărat celor doi frați câte o bere. Nemulțumit de intervenția lui, inculpatul s-a așezat pe un scaun lângă acesta și a început să-l lovească cu palmele peste cap și față. În aceste împrejurări au intervenit și pentru a-i liniști pe cei doi și totodată le-a cerut să plece din bar.
2.Ulterior toți cei precizați mai sus s-au reîntâlnit în discoteca din comună. Numitul s-a deplasat spre bar și a cumpărat 4 sticle cu bere. Când se pregătea să ia sticlele de pe bar și să plece, inculpatul, care era împreună cu în zona barului, i-a luat acestuia o sticlă cu bere și a început să-l tragă de haine. Între cei doi au intervenit și, însă aceștia au continuat să-și adreseze injurii. În aceste împrejurări, i-a aplicat o lovitură cu pumnul numitului, în zona maxilarului și o lovitură cu un gât de sticlă spartă în zona cervicală posterioară dreaptă, această plagă fiind constatată și în certificatul medico -legal nr. 1879/06.10.2006 ( fila 110, up). a căzut la pământ, însă a intervenit fratele său, care l-a lovit pe cu pumnii. au fost despărțiți de. s-a dus în partea din spate a discotecii, loc în care se afla grupul său. și au spart niște sticle de bere și înarmați cu gâturile de sticle sparte s-au dus spre spunând că-l vor omorî. Cu ajutorul lui, a părăsit discoteca și a fugit.
Inculpatul a fost scos afară din discotecă de către fratele său, de și de surorile și. l-a ajutat pe să se spele de sânge, chiar la o fântână din fața discotecii. Toți cei precizați mai sus au plecat împreună spre casă. Pentru că inculpatul era tăiat la cap și pentru că era și în stare de ebrietate, aspect precizat și de martorele și, aceștia s-au oprit în zona la o troiță și au fumat o țigară.
3. În acest timp, pe lângă grupul celor 5, a trecut numitul. că este trimis de către, a început să-l lovească cu pumnii și picioarele pe. Martora a intervenit și s-a interpus între și și, din greșeală, a lovit-p pe aceasta cu picioarele. În aceste împrejurări a reușit să fugă.
4. Cei cinci și-au continuat drumul spre casă și când au ajuns în apropierea casei celor două fete, în zonă a venit un autoturism marca de culoare roșie, condusă de către martorul S. Din autoturism au coborât: inculpatul - care fusese anunțat despre starea fratelui său de către o prietenă de-a sa din, prin intermediul telefonului mobil, și. După ce a văzut leziunea cauzată fratelui său, inculpatul le-a spus celor cu care s-a întâlnit să urce în mașină., care avea antecedente penale a refuzat s-i însoțească, fapt ce l-a nemulțumit pe, care i-a spus într-o manieră personală că este laș.
Martorele și s-au deplasat mai departe spre casa lor. Când acestea au ajuns acasă, ora era 01,50.
În autoturism, așa cum rezultă din declarația dată de S, cel care conducea autoturismul, cei trei frați au hotărât să meargă acasă la fratele lor,. S și au refuzat să-i ducă până la casa fratelui lor, însă au fost de acord să-i ducă până în zona dispensarului. S i-a auzit pe aceștia exprimându-și intenția de a merge acasă la. Martorul, care era în stare avansată de ebrietate, a declarat că doar i-a auzit pe frații "șușotind" în spate, dar nu aînțeles ce anume vorbeau. A doua zi, acest martor a auzit din sat că soții și au fost bătuți de frații.
Inculpații, și - și-au continuat deplasarea către casa părților vătămate.
Între timp, părțile vătămate, care deja se întorceau de la discotecă, s-au oprit în dreptul casei în care locuia martora pentru a mai discuta cu aceasta și cu prietenul ei. Abia s-au despărțit de această martoră și, în timp ce-și continuau drumul spre casa lor, au observat că din față venea un grup format din 6 bărbați. Partea vătămată i-a identificat pe numiții, și. Pe a șasea persoană nu o cunoștea. Imediat ce grupul a ajuns lângă ei, cineva din grup a strigat " dă-i mă!", moment în care și s-au năpustit asupra părții vătămate și au lovit-o pe aceasta. Între timp, inculpatul, care avea în mână o secure, l-a lovit pe. Ceilalți inculpați l-au lovit pe cu pumnii și picioare, cauzându-i acestuia leziunile prin lovire cu corpuri dure, leziuni ce vor fi precizate mai jos. Partea vătămată, a văzut când unul dintre agresori, care era înarmat cu o secure, a ridicat-o și l-a lovit pe soțul său. Întrucât, imediat agresorii au început să o lovească și pe ea, aceasta și-a pus mâinile la. Partea vătămată poartă ochelari de vedere și s-a temut să nu-i fie sparte lentile și să nu-i fie răniți ochii cu sticla de la lentile. A mai declarat partea vătămată că unul dintre agresori avea în mână o și că acesta l-a lovit pe cu bâta. Partea vătămată, a căzut la pământ datorită loviturilor primite. În timp ce se afla la pământ, a mai fost lovită cu pumnii și picioare de către cei doi agresori. La un moment dat aceștia au încetat să o mai lovească iar partea vătămată s-a ridicat și a început să strige după ajutor, fugind în același timp spre locuința lui. Acasă la mai era și martora. Partea vătămată le-a spus acestora să se deplaseze spre locul faptei pentru că îl omoară pe soțul său. Ulterior, când partea vătămată a ajuns la locul incidentului, soțul său era la pământ, plin de sânge iar agresorii fugiseră deja. A fost anunțată salvarea și poliția. În drum spre spital, partea vătămată a afirmat că a fost lovită de.
Partea vătămată, partea vătămată dar și martorele au afirmat că cel care l-a lovit pe cu securea este (declarații în dosarul de urmărire penală la filele 9- verso, fila 33 - verso, declarații în dosarul instanței la filele 182, 184,185). Partea vătămată a afirmat că a fost lovit cu securea în cap de câteva ori. ( fila 9 - verso, dosar up). Cu ocazia cercetării la fața locului s-a descoperit, pe lângă urme de sânge și un. Deși se bănuiește că acesta ar aparține inculpatului, acesta acest lucru și acest aspect nu a putut fi probat.
Urmare loviturilor primite, partea vătămată a suferit următoarele leziuni, constatate de medicul legist și precizate în raportul de constatare medico- legală nr. 1043/e/06.10.2006:
- o plagă liniară, orizontală, cu traiect antero- posterior de 5/0,2 cm, pe regiunile frontală și parietală dreaptă;
- pe regiunea orbito- infraorbitară dreapta, o echimoză violacee- gălbuie de 6/4 cm;
- pe regiunea sprâncenară dreaptă 1/3 medie, o plagă cu margini neregulate, oblic - verticală de 0.8 /0,2 cm;
- Pe regiunea lombară dreapta 2 excoriații oblic - orizontale de 3/0.5 cm și 2/1 cm;
- Pe regiunea bosei frontale stângi o zonă excoriată brun- rozată de 1.5 /1cm.
Partea vătămată a fost internată în spital cu diagnosticul traumatism cranio - cerebral acut, plagă contuză frontală dreapta, hematom occipital drept, traumatism toracic drept agresiune. Urmare intervenției chirurgicale s-a constatat fractura denivelată frontală cu eschilă penetrantă la nivelul creierului, eschilectomie cu ablația fragmentului osos. dilacerare pe aproximativ 2 cm lungime, cu creier subiacent dilacerat.
Se reține în raportul de constatare medico - legală că partea vătămată a prezentat leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu corp contondent cu alungită ( plaga cranio - cerebrală dreapta și plaga contuză sprâncenară dreapta și lovire cu corp dur. Leziunile descrise mai sus pot data din noaptea de 30.09/01.10.2006. Pentru vindecarea plăgii cranio - cerebrale frontale drepte a necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale. Restul leziunilor au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale. Plaga cranio- cerebrală frontală dreapta cu fractură eschiloasă penetrantă duro - cerebral și dilacerare cerebrală i-a pus în primejdie viața părții vătămate.
Partea vătămată a fost internată în spital cu diagnosticul traumatism cranio- cerebral minor; contuzie toracică. Din certificatul medico -legal nr. 1858/03.10.2006, rezultă că internarea s-a realizat pentru investigații clinice și paraclinice, care au fost normale. S-a concluzionat de către medicul legist că acuzele subiective ale părții vătămate, în lipsa unor modificări obiective clinice și paraclinice, nu au relevanță medico-legală.
În drept, fapta inculpatului care, în noaptea de 30.09/01.10.2006, în public, respectiv pe o stradă din satul, județul G, i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu securea în zona capului, cauzându-i leziunile descrise mai sus, respectiv plagă cranio - cerebrală dreapta și plaga contuză sprâncenară dreapta, cu fractură eschiloasă penetrantă duro - cerebral și dilacerare cerebrală, care i-au pus în primejdie viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20. pen. raportat la rt. 174 alin. 1 Cod penal în referire la rt. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Inculpatul, prin avocatul său ales, a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c pen., susținând că nu el se face vinovat de săvârșirea acestei fapte. S-a arătat mai sus că partea vătămată, partea vătămată dar și martorele și au afirmat că cel care l-a lovit pe cu securea este (declarații în dosarul de urmărire penală la filele 9- verso, fila 33 - verso, declarații în dosarul instanței la filele 182, 184,185). Partea vătămată a afirmat că a fost lovit cu securea în cap de câteva ori. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că altă persoană l-ar fi lovit cu securea în cap pe. Dimpotrivă, din probe, rezultă că este cel vinovat de săvârșirea acestei fapte.
A mai solicitat inculpatul achitarea sa în baza art. 10 lit. d proc. pen. motivând că nu a avut intenția să-l ucidă pe, ci mai degrabă să-i producă o suferință fizică, o vătămarea integrității corporale. În acest context, a solicitat inculpatul și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182.pen.
Față de această cerere de schimbare de încadrare juridică, tribunalul constată că infracțiunea pe care a săvârșit-o inculpatul este cea prevăzută de art.. 20. pen. raportat la rt. 174 alin. 1 Cod penal în referire la rt. 175 alin. 1 lit. i Cod penal. și nu cea prev. de art. 182. pen., întrucât inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un obiect să producă moartea, respectiv cu securea, de mai multe ori, aplicând cel puțin două lovituri, într-o zonă vitală, respectiv în zona capului, cu intensitate, aspect dovedit de urmările produse, respectiv cauzarea unei plagi cranio - cerebrale dreapta și a unei plăgi contuze sprâncenare dreapta, cu fractură eschiloasă penetrantă duro - cerebral și dilacerare cerebrală, care i-au pus în primejdie viața părții vătămate.
Fapta inculpaților, și, care, împreună, în noaptea de 30.09/01.10.2006, în public, respectiv pe o stradă in satul, județul G, au lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni prin lovire cu corp dur ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a pen. ( cinci inculpați).
Inculpatul nu este la primul impact cu legea penală. Acesta a mai fost condamnat anterior prin nr. 202/05.06.2001 Judecătoriei Tg. B la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Această sentință a rămas definitivă la data de 06.11.2001 prin nr. 992/2001 a Tribunalului Galați ( file 117- 121, dosar instanță). Inculpatul a fost arestat la data de 11.01.2003 și liberat condiționat la data de 30.09.2005, rămânând neexecutat un rest de 467 de zile - fișa cazier -fila 124 dosar Infracțiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză a fost săvârșită pe data de 30.09/01.10.2006, deci după 365 de zile de la data liberării sale condiționate, respectiv până la împlinirea duratei pedepsei ce i-a fost aplicată prin 202/2001. Durata pedepsei s-ar fi împlinit la data de 20.01.2007. În aceste condiții, infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, în sarcina acestui inculpat urmând a se reține și dispozițiile art. 37 lit. a pen.
Fapta inculpaților și care, împreună, în noaptea de 30.09/01.10.2006, în public, respectiv pe o stradă din satul, județul G, au lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni care nu au necesitat îngrijiri medicale dar care i-au produs acesteia suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violența prev. de art. 180 alin. 1. pen.
Pentru inculpații, și avocatul acestora a solicitata achitarea în baza art. 10 lit. a proc.pen. precizând că nu există probe din care să rezulte că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.
Participarea acestora la săvârșirea faptelor a fost analizată pe larg mai sus și s-au prezentat detaliat și probele din care rezultă că aceștia au participat la săvârșirea faptelor, astfel că nu vor mai fi reluate.
În subsidiar, s-a solicitat aplicarea unor amenzi penale pentru acești inculpați.
La individualizarea pedepselor ce urmează a le fi aplicate inculpaților instanța va ține seama de criteriile generale legale de individualizare prevăzute de art. 72. pen.
Inculpatul este la primul impact cu legea penală. Este o persoană tânără. Consumă băuturi alcoolice și pe fondul consumului de băuturi alcoolice devine agresiv. Nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, fiind plecat în străinătate. Nu a recunoscut săvârșirea faptei. Din aceste considerente și ținând seama efectiv de fapta pa care a săvârșit-o, de urmarea imediată produsă și de împrejurările în care a fost săvârșită, așa cum au fost acestea detaliate mai sus, instanța îi va aplica acestui inculpat o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, apreciind că va fi îndestulătoare pentru pedepsirea și reeducarea acestui inculpat. Față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și de modul efectiv de producere a acesteia, precum și față de conduita procesuală a inculpatului, acesta negând săvârșirea faptei, deși sunt probe concludente din care rezultă că acesta a lovit cu securea, instanța apreciază că nu se justifică reținerea în sarcina inculpatului a unor circumstanțe atenuante, nefiind incidente dispozițiile art. 74.pen. De asemenea, va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pentru o durată de 2 ani.
Potrivit art. 88.pen. va deduce din pedeapsa ce-i va fi aplicată durata reținerii, respectiv 24 de ore, ziua de 20.10.2006.
Potrivit art. 71.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
Referitor la inculpatul, s-a arătat mai sus că acesta nu este la primul impact cu legea penală. Inculpatul a mai fost condamnat anterior prin nr. 202/05.06.2001 Judecătoriei Tg. B la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Această sentință a rămas definitivă la data de 06.11.2001 prin nr. 992/2001 a Tribunalului Galați ( file 117- 121, dosar instanță). Inculpatul a fost arestat la data de 11.01.2003 și liberat condiționat la data de 30.09.2005, rămânând neexecutat un rest de 467 de zile - fișa cazier -fila 124 dosar Infracțiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză a fost săvârșită pe data de 30.09/01.10.2006, deci după 365 de zile de la data liberării sale condiționate, respectiv până la împlinirea duratei pedepsei ce i-a fost aplicată prin 202/2001. Durata pedepsei s-ar fi împlinit la data de 20.01.2007. În aceste condiții, infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, în sarcina acestui inculpat urmând a se reține și dispozițiile art. 37 lit. a pen.
Întrucât prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina acestui inculpat dispozițiile art. 37 lit. b pen. în loc de disp. art. 37 lit. a pen. conform art. 334.proc.pen. instanța va dispune schimbarea încadrării juridice.
În noua încadrare juridică, ținând seama de participarea efectivă a acestui inculpat la săvârșirea faptei, el lovind-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, împreună cu inculpații, și, văzând urmarea produsă, respectiv cauzarea unor leziuni vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale, luând în considerare și conduita procesuală a inculpatului, acesta nerecunoscând săvârșirea faptei, ținând seama și starea de recidivă și de circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit.a pen, instanța îi va aplica acestuia o pedeapsă cu amenda penală în sumă de 1000 de lei, cu executare efectivă și va menține liberarea sa condiționată din executarea pedepsei aplicată prin 202/2001 a Judecătoriei Tg.
Inculpații, și sunt la primul impact cu legea penală, nu au recunoscut săvârșirea faptei, nu s-au prezentat în instanță, fiind plecați în străinătate. au lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele, împreună cu inculpatul cauzându-i acesteia leziuni vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pentru această infracțiune, ținând seama de participarea egală a inculpaților precizați mai sus, la săvârșirea ei și de urmarea imediată,ținând seama de circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a pen. și de conduita identică a inculpaților pe parcursul procesului penal, instanța le va aplica acestora câte o pedeapsă cu amenda penală în sumă de 700 de lei fiecare.
Inculpații și sunt vinovați și de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 1. pen. asupra părții vătămate. inculpați nu au recunoscut nici săvârșirea acestei infracțiuni. Părții vătămate i-au fost cauzate doar suferințe fizice și nu și vreo vătămare a integrității corporale sau a sănătății sale. Față de cele expuse mai sus și văzând și dispozițiile art. 72.pen. instanța le va aplica celor doi inculpați câte o pedeapsă cu amenda penală de câte 300 de lei fiecare.
Pentru inculpații și va aplica dispozițiile art. 33 lit. a - 34 lit. c pen. și va dispune ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai mare, respectiv amenda de 700 de lei, pe care o va spori cu 50 de lei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată următoarele:
Spitalul Clinic de Urgență " S " G s-a constituit parte civilă în procesul penal pentru suma de 1959,80 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru tratarea părții vătămate și pentru suma de 131,53 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru tratarea părții vătămate.
În dovedirea acestor pretenții, partea civilă Spitalul Clinic de Urgență " S " G a depus la dosarul cauzei decontul de cheltuieli pentru ambele părți vătămate.
Din înscrisul depus la fila 28 din dosarul de urmărire penală, rezultă că pentru partea vătămată s-au făcut cheltuieli cu zile de spitalizare în sumă de 370,26 de lei, consultații - 179,41, operații - 95,25, medicamente - 576,60, radiografii 126,65, analize de laborator - 72,41 și tratamente - 539,22, în total 1.959,80 lei.
Din același înscris, rezultă că aceste cheltuieli au fost efectuate în timp ce partea vătămată era internată în spital cu diagnosticul -traumatism cranio - cerebral acut. Întrucât doar loviturile aplicate de către inculpatul au produs leziunile: plagă cranio - cerebrală dreapta și plaga contuză sprâncenară dreapta, cu fractură eschiloasă penetrantă duro - cerebral și dilacerare cerebrală, leziuni pentru care au fost necesare efectuarea de operații, radiografii, aplicarea tratamente și prescrierea de medicamente foarte costisitoare, instanța, văzând dispozițiile art. 998.civ. și ale art.14 proc.pen. îl va obliga pe acesta, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență " S " G, a sumei de 1959,80 de lei, prejudiciul cauzat acestei părți civile datorându-se faptei ilicite, săvârșită cu vinovăție de către inculpatul.
Din înscrisul depus la fila 29 din dosarul de urmărire penală, rezultă că pentru partea vătămată s-au făcut cheltuieli cu zile de spitalizare în sumă de 33,66 de lei, consultații - 16,31, medicamente 5,12, radiografii 28,81și tratamente - 47,63, în total 131,53 lei.
Inculpații și sunt vinovați și de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 1. pen. asupra părții vătămate.
Văzând dispozițiile art. 998.civ. și ale art. 1003.civ. precum și ale art.14 proc.pen. instanța îi va obliga pe aceștia, în solidar, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență " S " G, a sumei de 131,53 de lei, întrucât prejudiciul cauzat acestei părți civile se datorează faptei ilicite, săvârșită cu vinovăție de către cei doi inculpați.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal pentru suma de 1000 de lei reprezentând daune materiale și suma de 20.000 de lei, reprezentând daune morale, solicitând ca la plata acestor sume să fie obligat inculpatul. De asemenea, a mai solicitat obligarea inculpaților, și la plata a câte 1000 de lei fiecare, reprezentând daune morale.
Întrucât, din declarația martorei (fila 211), rezultă că aceasta i-a împrumutat inculpatului suma de 1000 de lei pentru operație, instanța, văzând dispozițiile art. 998.civ. și ale art.14 proc.pen, îl va obliga pe inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1000 de lei cu titlu de daune materiale. Această sumă a fost folosită de către partea civilă în scopul tratării leziunilor cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, întrucât urmare faptei acestui inculpat a fost necesară intervenția chirurgicală.
Pentru vindecarea plăgii cranio - cerebrale frontale drepte, care i-a pus în primejdie viața, părții vătămate i-au fost necesare 70-80 de zile de îngrijiri medicale și aceasta a fost supusă la intervenții chirurgicale. În această perioadă nu a putut munci și a urmat un regim alimentar special. Toate aceste restricții precum și durerea fizică pe care a suportat-o partea civilă i-au cauzat acestuia suferințe morale. Din aceste considerente și în baza 998.civ. și art.14 proc.pen. instanța îl va obliga pe inculpatul la plata către a sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.
Deși partea civilă a mai solicitat obligarea inculpaților, șila plata a câte 1000 de lei fiecare, reprezentând daune morale, instanța, ținând seama de caracterul solidar al răspunderii civile delictuale și nu divizibil, așa cum a precizat partea, văzând și suferințele fizice și morale cauzate acestei părți civile prin fapta ilicită a inculpaților precizați mai sus, în baza art. 998.civ. și art. 1003.civ. precum și art.14 proc.pen. îi va obliga pe aceștia, în solidar, la plata sumei de 2000 de lei, reprezentând daune morale.
Restul pretențiilor civile formulate de partea civilă vor fi respinse, ca fiind nefondate.
Instanța va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În termen legal împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, și.
În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a solicitat achitarea sau schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 al. 2 Cod penal susținând că nu este dovedit faptul că a lovit partea vătămată cu o secure și că oricum probele indică aplicarea unei singure lovituri situație ce denotă că autorul nu a urmărit sau acceptat suprimarea vieții părții vătămate.
La rândul lor inculpații, și au solicitat achitarea susținând că nu există probe certe privind implicarea lor în agresiunea asupra părților vătămate și.
În subsidiar toți inculpații apelanți au solicitat reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Apelurile declarate în cauză de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente.
Examinând sentința supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată, în primul rând, că situația de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de fond pe baza unei complete și judicioase analize a materialului probator administrat în cauză.
Sub acest aspect se remarcă faptul că inculpații au criticat în mod formal hotărârea apelată, susținând că probele adminJ. nu dovedesc vinovăția lor, fără a arăta în concret dovezile ce le susțin afirmațiile și făcând abstracție totală de mijloacele de probă prezentate și analizate pe larg de instanța de fond care au stat la baza condamnării acestora.
În concret instanța de fond a înlăturat motivat apărările inculpaților, care au negat participarea lor în agresiunea asupra celor două părți vătămate, argumentele prezentate fiind apreciate de instanța de control judiciar ca fiind pertinente și temeinic fundamentate juridic.
În acest sens Curtea remarcă declarațiile constante ale celor două părți vătămate dar și declarațiile martorilor, și HG cărora partea vătămată le-a cerut ajutorul spunându-le că au fost agresați de inculpați. În plus martora a relatat că, atrasă fiind de strigătele părții vătămate, a văzut când inculpatul a lovit cu securea în cap pe partea vătămată și a recunoscut dintre cei șase agresori pe, și.
În ceea ce privește pe inculpatul se constată că probele adminJ. în cauză indică faptul că este singurul dintre inculpați care a lovit cu securea în zona capului pe partea vătămată, de două ori, prima dintre lovituri fiind văzută de partea vătămată iar cea de-a doua fiind sesizată de martora.
Faptul că partea vătămată a fost lovită de două ori cu securea este de altfel confirmat și de raportul de constatare medico legală efectuat în cauză din care rezultă că, în afară de echimoze și excoriații, partea vătămată prezenta și două plăgi produse prin lovire cu un corp contondent cu alungită ( plagă cranio-cerebrală frontală dreapta și plaga contuză sprâncenară dreapta) dintre care plaga cranio-cerebrală a necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale și a pus în primejdie viața părții vătămate.
Având în vedere cele mai sus expuse, ținând seama de obiectul vulnerant folosit, de zona corpului în care au fost aplicate loviturile, de intensitatea deosebită a uneia dintre acestea și de consecințele produse, Curtea apreciază că în mod corect a dispus instanța de fond condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și în consecință nu va primi critica inculpatului apelant care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Și în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate în cauză celor șase inculpați Curtea constată că instanța de fond a făcut o judicioasă transpunere în fapt a prevederilor art. 72 Cod penal, în cauză neimpunându-se reținerea de circumstanțe atenuante, datorită gravității faptelor și a atitudinii inculpaților, care au dat dovadă de nesinceritate și nu s-au prezentat la judecată.
Concluzionând Curtea constată că apelurile declarate de inculpați sunt nefondate astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod pr. penală urmează a fi respinse, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații:
-, fiul lui și, născut la data de 16.03.1985 in orașul Tg.B, jud.G, român, studii, 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna, sat, jud.G, CNP -,
-, fiul lui și, născut la data de 15.04.1986 în Tg.B, jud.G, român, studii 8 clase si scoala profesională, zidar, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat in comuna, sat, jud.G, CNP -,
-, fiul lui G și, născut la data de 29.11.1979 în G, român, domiciliat în comuna, sat, jud.G, CNP -,
-, fiul lui și, născut la data de 08.09.1977 in orașul Tg.B, jud.G, român, domiciliat în comuna, sat, jud.G, CNP -,
-, fiul lui și, născut la data de 15.01.1980 in orașul Tg.B, jud.G, român, domiciliat în comuna, sat, jud.G, CNP - și
-, fiul lui și, născut la data de 24.02.1981 in orașul Tg.B, jud.G, român, domiciliat în comuna, sat, jud.G, CNP -,
împotriva Sentinței penale nr.151/8.04.2004 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumelor de câte 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 9 martie 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 25.03.2009
Tehnored. - 25.03.2009
2 ex
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate